Mimi a fost în vacanţǎ la mare. A intrat cu sfialǎ în Marea Neagrǎ şi când a ieşit era neagrǎ toatǎ. Mimi râde gândindu-se la cei care merg la plajǎ la Marea Roşie.
“Ce mare şi frumos e când iese ud aşa din mare; îl ador” i s-a confesat ea unei vecine de cearşaf care-şi fǎcea unghiile cu ojǎ; “aşa e dragǎ şi-al meu; i se vǎd bicepşii ǎia…”
O noapte întreagǎ a stat pe nisipul ud ca sǎ îl vadǎ ieşind din mare; întâi o aurǎ strǎlucitoare, apoi o dungǎ gǎlbuie ca o brǎţarǎ de aur, apoi un deal, apoi un munte şi în fine el în toatǎ splendoarea; “oare când s-a întors?; probabil am aţipit” a murmurat ea când l-a vǎzut a doua zi dimineaţǎ plecând din nou la drum cu obrajii roşii şi zâmbetul focos.
A treia zi a chemat un salvamar şi l-a rugat sǎ o ducǎ pânǎ la balustradǎ ca sǎ priveascǎ de sus infinitul. “Acolo unde se varsǎ marea în cer” – i-a aratat ea cu degetul linia orizontului.
Mimi a stat de vorbǎ cu fluturii, cu peştii, cu meduzele şi chiar cu un delfin. Toţi i-au spus cǎ oamenii sunt tare nesuferiţi. Ea s-a aşezat pe o frunzǎ lângǎ o gǎrgǎriţǎ şi a aşteptat ca toţi oamenii sǎ devinǎ suferiţi.
În ultima zi Mimi a luat ceasul, i-a scos mǎruntaiele dinţate, i-a legat limbile de bumbuţ cu aţǎ de croşetat, apoi i-a lipit capacul cu superglue. Vrea pǎstreze momentele astea frumoase toatǎ viaţa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu