miercuri, 25 august 2010

Culori

“Offf…… ce bine că am prins scara asta rulantă” – spuse fetiţa sprijinindu-se de linguroiul uriaş care o depăsea cu un cap şi ceva pentru a sări pe banda rogvaivă a unui curcubeu deschis între o pajiste verdemugur şi un nor roz bombon, pufos ca o vată de zahăr şi mare cât o găleată de îngheţată. “Trebuia să iei şi tu o linguriţă de la ursul apicultor” – îi spuse ridicând din sprâncene pisoiului negruadânc cu ochi ca două flăcări tamanaprinse care se chinuia să ţină pasul cu ea. Sprâncenele ei ridicate ar fi trebuit să însemne “n-ai linguriţă, n-o să ai nici bunătăţi” dar pisoiul rată complet semnificaţia lor căci încremenise de spaimă văzând piscul înzăpezit pe care banda rogvaivă tocmai îl ocolea ondulându-se lin. “O să mâncăm spumă de nori cu aromă de căpşuni” mai adăugă fetiţa lingându-se pe buze cu gândul la trufandalele din care avea să se înfrupte. Pisicul nu părea însa la fel de încântat de perspectivsa unui desert pe marginea cerului. Pe măsură ce urcau copacii devenau din ce în ce mai mici până când rămăseseră doar pete de verdeadunat pe pliurile creponate ale câmpiei, florile doar nişte năsturaşi mărunţi cusuţi cu lujeri subţiri ici colo pe poale, iar câmpia o rochiţa mică mică numa bună de purtat. Pisicul Jill se chirci la picioarele fetei. Spuma de nori cu aromă de căpşuni cu siguranţă nu avea să-i priască.

Fragment din romanul “Pisicul Jill şi prinţesa de porţelan” care nu va fi scris niciodată.

11 comentarii:

valeria spunea...

Mosule ! vezi ca mai ai inca spuma de capsuni pe mustetiiii !

mosu spunea...

m-ai prins! acu ce sa zic, mai inting si io din cand in cand destu incovrigat in caldarea cu dulcet… :)

Dan spunea...

Numai Eminescu mai avea trei culori într-o strofa. Cum te cheama de-adevaratelea Moshule? Multe tristeti si rasaduri a lasat în urma lui Ovidiu...

Costel spunea...

Urs apicultor :))

mosu spunea...

Multumesc pentru cuvinte Dan, foarte multumesc.
Am incercat de cateva ori sa explic de ce nu vreau sa amestec viata reala cu cea virtuala (ultima data in povestirea de mai acum cateva zile “o copie infidela”) dar cred ca n-am reusit sa lamuresc pe nimeni (recunosc, nici chiar pe mine). Nu cred ca pot sa explic foarte bine de ce, nu am un motiv serios (poate singurul ar fi un acut sentiment al discretiei). Cred ca imaginea creata doar prin cuvinte, o imagine care se creaza continuu pe sine, e distorsionata prin detaliile privind viata particulara. Mintea omului lucreaza cu tipare si simpla confirmare a sexului creeaza deja o distorsionare a conturului.
Am vrut sa-ti spun ceva pe mail dar nu ai nici un punct de contact (mail) nici pe blog, nici in blogger profile. Il poti lasa?!

mosu spunea...

@costel
bineinteles ca urs apicultor; pai voi in elei acolo de unde luati mierea....?!
bine-ai trecut pe la barlogu lui mosu; te mai astept!

Dan spunea...

Nu-i secret, eu stiu ca l-am pus:
dvaideanu@ch-belair.fr

Dan spunea...

Am uitat, întrebarea pe care am pus-o nu cerea un raspuns. Si mie îmi spune o juna pe blog "Moshule"!
Nu vreau sa "strivesc corola de minuni", urmarea sigur o stii;

Costel spunea...

Am mai trecut si parca mi-as lua si o garsoniera, s-o impart cu cineva :))

Cleo spunea...

Uite, asta imi place:“n-ai linguriţă, n-o să ai nici bunătăţi”. :)
Cum sa ajungi la 'miere' cand nu ai dorinta, nu ai lingurita, nu ai limba sau un degetel...macar?

(gresesti! S-a inteles "copia infidela"...doar tentatia e mare la 'miere', fiecare are iluzia detinerii unei lingurite aurite. A mea e din cupru tocit de vreme...strica mierea, dupa cum am mai spus deja :))Ma astept ca dupa un timp chiar sa ma rogi sa nu mai postez la tine. Am lipsit putin asa se explica invazia mea...)

mosu spunea...

asa-i, macar o lingurita trebuie sa aiba orisicine in buzunarul de la piept; sa fie acolo in caz c-or da nas in nas cu bunatatile… :)
siii…… linguritele nu sunt de mai multe feluri, doar ca unii le poarta legate cu sfoara de inchietura mainii, altii le tin in buzunar, altii pur si simplu le uita prin sertare vechi…