joi, 2 septembrie 2010

Despre bucuriile mici ale vieţii

În capătul aleii ce porneşte din scara blocului şi se termină în parcarea de lângă tei o fetiţă cu rochiţă roşie şi umbreluţe albastre desenează cu creta pe asfalt. Scoate cu grijă câte o cretă colorată din cutia pe care o ţine lângă picioare şi desenează adâncită în muncă şezând pe vine.
- Ce desenezi acolo?
- Bucurii – îmi răspunde fetiţa moşmondind în continuare fără să ridice capul.
Uimit de răspuns încerc să identific în ce constau bucuriile fetei. Descopăr fără prea mare greutate un buchet de flori, baloane, un pisic, un soare, un iepure, trei copaci, un băiat şi o fetiţă care se ţin de mână. Printre ele şerpuie o linie curbă aparent fără sens.
- Îmi plac bucuriile tale. Ai bucurii mari şi frumoase – replic şi dau să plec.
- Ba nu. Astea sunt bucuriile mici – mă contrazice fetiţă desenând apăsat mustăţile pisoiului.
- Şi atunci bucuriile mari unde sunt? – întreb oarecum contrariat.
- Asta – îmi arată ea linia şerpuită care pleacă din colţul aleii, trece pe lângă bucuriile mici, pe lângă roţile unei Dacii, apoi printre doi pisoi vărgaţi ca doi cozonaci ce stau întinsi cu burta în sus la soare, pe lângă tufele de buxus care au făcut cândva parte dintr-un gard viu ce împrejmuia grădina, pe sub arbuştii de iasomie, pe lângă marginea trotuarului, pentru a se întoarce în cele din urmă de unde a plecat.
Încerc să privesc lucrurile dintr-o altă perspectivă şi într-adevăr linia pe care fetiţa mi-a arătat-o e un chip uriaş de om. În mijloc are un nas, doi ochi, o gură mare zâmbăreaţă şi pe undeva pe lângă roţile Daciei şi pe sub arbuştii de iasomie urechile, iar în obraji are flori şi baloane şi pisici şi iepuri.
- Dar de ce ai desenat bucuria asta mare atât de mare încât abia se poate vedea? Dacă vine cineva să vadă ce ai desenat o să observe doar bucuriile mici.
- Aşa! – îmi răspunde fetiţa şi argumentul ei pare imbatabil.
Apoi văzând că nu mă mişc şi că aş vrea totuşi să lămuresc problema până la capăt înainte să plec la servici ridică privirea, mă priveşte mirată cum că atâta lucru ar fi trebuit să ştiu şi eu om mare şi îmi explică pe îndelete.
- Pentru că aşa sunt. Doar pe bucuriile mici le simţi, că te lovesc aşa baaaang ca o navă cu marţieni şi le simţi că fac brobonele pe piele ca la găină, şi pe bucuriile mari nu le vezi că sunt prea mari şi se risipesc pe sub roţile de la maşină, prin grădină, pe sub pomi, printre pisoi…

16 comentarii:

Anonim spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=rfN0sKlTgtQ
unde marile spirite se intalnesc :)

mosu spunea...

:) eiii... anonimule, cat mi-a luat pana am inteles ce ai vrut sa spui...
asa, din aproape in aproape, pana la song lyrics...
oricum, eu zic ca fiecare femeie a desenat candva, mai devreme sau mai tarziu (sau inca mai deseneaza), sori si pisoi si flori pe asfalt..
poate nu chiar asfalt, poate nu chiar sori si pisoi si flori...

Costel spunea...

Interesant o sa uit şi eu pe sub roţile de la maşină, şi printre pisoii vecinului. :))

CARMEN spunea...

Mosule,
nu numai tu esti sensibil si delicat, ai si vecini pe masura! :)) un pupi fetitei, când o mai întâlnesti. Si pentru tine Mosule!

mosu spunea...

@costel
noi astia mari vedem un pic mai altfel bucuriile mari si bucuriile mici ale vietii, caci le vedem mai de sus, dar in esenta diferentele intre ele sunt aceleasi, cele mari se fasaie incet incet, fac asaaa bule ca vinu spumos da nu fac poc, pe cand cele mici ard ca artificiile cu lumina multa, spectaculos dar rapid…
asa caaaa….. eu zic ca s-ar putea sa gasesti ceva totusi pe langa rotile masinii si pisoii vecinului

mosu spunea...

@carmen
uite asa faci tu sa se imprastie roseata din obraji pe sub barba alba si stufoasa…. :)
multumim, multumim frumos…

Costel spunea...

Bine le-ai zis. Si la noi pe strada stau masinile si pisoii deoarece garajele sint pline de vechituri iar dulaii din curti alunga pisoii! :))

valeria spunea...

fiecare pistrui o bucurie mica,...asa le numaram...acum nu mai lasa semne nici mari nici mici...sau poate da si nu le vad eu...eeeeeeee,cine stie ...

mosu spunea...

ooo… inseamna ca ai o gramada de pistrui de cand erai mica :)); mmm… acum nu cred ca bucuriile mici mai lasa ca urme pistrui, trebuie ca aduce o caldura in suflet, uneori mare ca o valvataie, alteori abia simtita ca un varf de ac… eu cred ca trebuie sa fii atenta dupa ele, ca sunt acolo…

metafizicx spunea...

foarte frumos

mosu spunea...

multumesc serban; te mai astept... :)

Cleo spunea...

Sper sa nu fiu cea care strica poezia,caci ce-i drept, simt de multe ori moartea poetului din mine.
So...
Ceea ce vad eu in jurul meu este Marea Cautare a marilor bucurii, a emotiilor tari, trecand orbi pe langa micile bucurii...vesnic in furtuna, vesnic cu sentimentul abandonului. Sufletul e mancat de moliile nemultumirii, nu mai are intelepciunea sa citeasca iepurasii din obraji.

mosu spunea...

exact asa e sophie, parca as fi spus-o eu cuvant cu cuvant; asta ma vrut sa spun in poveste

cristina spunea...

de multe ori, c-ar fi tris sa spun ca mereu, ne pierdem in amanunte.
uneori e bine, alte ori nu e.
pentru mine amanuntele sunt cele mai importante. nu pot sa le trec nicum cu vederea. dar, eu sunt un caz fericit. dincolo de amanunte imi structurez destul de bine poza de ansamblu.
in fiecare zi traiesc, vad, desenez si ma gandesc la bucurii....
o bucuire mare, fara multe bucuii mici, n-ar putea sa fie mare!

mosu spunea...

:)) sincer nu stiu cum faci cristino ca eu nu reusesc niciodata;
dar cu nebucuriile?! cu nebucuriile ce faci? banuiesc eu ca le faci vant din incheietura mainii sa plece; dar nu agata de ciorapi, de fusta, de pulover? nu-ti intra pe sub maneca larga ca fluturii bezmetici, nu-ti patrund nicicum in suflet?

cristina spunea...

uuuuf, sunt si ele mosule.
numai daca ai stii....
dar bucuriile conteaza !
nu ne plangem, nu ne autocompatimim, apreciem in fiecare zi ceea ce avem si mergem mai departe. luptam!
astea ar fi o mica parte dintre ingredientele mele.