Despre cărăbuşi

- Nu înţeleg, nu înţeleg nimic! – murmură bărbatul aşezându-şi bărbia în palme peste tăblia biroului său şi privind cum se topesc în asfinţit casele, maşinile, copacii, oamenii…
În spatele său îngerul zâmbi atotştiutor. Îl înşfăcă de guler şi se ridică cu el în văzduh. La jumătatea drumului dintre Pământ şi Cer se opri.
- Vezi?! – îi arătă el cu gesturi ample în jos Pământul mic cât o boabă de mazăre şi în sus Cerul nesfârşit.
- Despre asta crezi că e vorba?! Crezi că asta e totul?! – se încruntă bărbatul cu năduf şi porni a-i smulge penele una câte una.
Despăunat îngerul începu să se clatine, îşi pierdu complet echilibrul şi se prăbuşi înapoi cu tot cu bărbat făcându-se una cu pământul.
- Dar despre ce?! – icni îngerul încercând să se reculeagă din craterul pe care îl făcuse căderea lor.
- Despre asta – răspunse bărbatul din groapă întinzând degetul arătător spre firul de iarbă, spre cărăbuş, spre sămânţa încolţind.
Îngerul nu mai zâmbea atotştiutor.