Mi-au fugit cuvintele :P ... însă tu , ai dreptate .. trăim la viteză mare și din păcate uităm să ...simțim ...să ne bucurăm de lucrurile simple ...de aroma cafelei in zorii dimineței .. de roua ce se așterne pe firul de iarbă...de zâmbetul unui copil ... de adierea dulce a vântului ....de umbra unei căpite de fân ...de parfumul obținut din flori de tei și castane .... Ufff și exemplele ar putea continua la nesfârsit :)
@crisa am pierdut complet sensul vietii; ne poticnim in jobul pe care nu-l suferim, in rata care vine implacabil, in discursul unui politician care acopera tot ecranul televizorului, in figurile ponosite ale oamenilor de pe strada, in tipetele vecinei de la cinci, in injuraturile baietilor de la coltul strazii, in miresmele gunoiului aruncat de la balcon...
ohhh... eu n-as zice ca-i romantic deloc, e chiar nefericit de-a binelea... (eu mor de ciuda) si gata printesa calatoria prin castelele lumii?! inapoi in regatul zanei-de-dimineata?! :)
asa-i cu frumosul, se duce repede ca vorba aia tot ce e bun în viata e ori ilegal ori imoral ori ingrasa; dar urme dulci lasa cu siguranta acolo inauntru... :)
E ca şi cum ai spune că oamenii au încetat să vadă pădurea din cauza copacilor. Şi ai dreptate. Am observat şi eu că ne pierdem în detalii nesemnificative. Şi le atribuim, cu totul artificial, însemnătate nepermis de mare.
da, ai dreptate, e ca si cum n-ar vedea padurea din cauza copacilor; e foarte bine spus; ne aplecam asupra lucrurilor care au mai multa importanta pentru trup, pentru ochi, pentru satisfacerea orgoliilor si deloc sau aproape deloc pentru suflet… ne mana intr-un fel sau altul interesul si nu placerea pura…
- Nu eşti sătul de colindat prin stele, Prin miliardele de ani-lumină Cât zice-se că-i drumul pân'la ele, Chiar cu închipuirea cea mai plină De cosmos şi de cosmo-fantezii? - Acolo-i ţelul marii poezii. - Ce-i marea poezie? Vorbă-n vânt Cu care ne-amăgim; comod cuvânt Cu care lesne-acoperi ce nu ştii. Mai bine să ne-ntoarcem pe pământ Şi părăsind călătoria-n vid, Să cultivăm grădina lui Candid, Lăsând închipuirea să măsoare Iluzia-n continuă mişcare A ţelurilor drumurilor lungi, La care să visezi, să nu ajungi... Şi poate-aici s-ar întâmpla să fie Şi mult râvnita mare poezie Ispititoare – Căci totul este vis şi căutare.
sa-ti zic un secret-nesecret :) Eu traiesc. Asa cum stiu si cum ma pricep. Si atat cat pot, inhat tot frumosul lumii ce-mi iese in drum. Imi fac chiar rezerve, asa, sa-mi tina de cald. Iar cand patinez, mi-e suficient sa privesc in ochi de copil. Nu sa ma uit, ci sa privesc, asa pana in prasele. Si pot iar s-o iau de la capat sau in continuare - egal. :)
lotusulle e excelent ce spui, dar zau ca trebuie sa-mi spui cum faci! eu sunt optimist defel, dar oriunde ma uit in jur dau numai peste urat (ei hai nu numai, se mai inflitreaza si frumosul printre uratul de ansamblu); dau drumul la televizor mizerie, ma uit in jur pe strada vad oameni tristi, ma uit in jur mizerie, ma uit in case saracie, iar viitorul cenusiu… tu ce filtre folosesti sa nu vezi uratul? cum il tii departe? cum separi frumosul din dejurimprejur?
Pai uratul il observ si inca foarte bine. De tinut departe, nu cred ca am vreo reteta speciala, doar ca trasez foarte clar limitele intre ceea ce sunt eu si ceea ce sunt altii. Bineinteles ca figura asta nu-mi iese tot timpul si ma mai trezesc pana in gat in cate o mocirla - dar atunci am grija sa tin gura inchisa :)
Mosule, serios vorbind acuma, eu sunt ditamai omul mare. Adica din ala responsabil,muncitor, cu riduri, probleme cotidiene si alte cele. Dar am reusit sa-mi pastrez acea privire de copil. Si datorita acesteia, vad tot ceea ce este frumos. Si caut oameni la fel ca mine. Cum, necum, acestia imi tot ies in drum, posibil ca ne recunoastem intre noi :)
Nenorocirea este ca e inca stea. :)) Ce vrei si tu, e ca la Jocurile para- pardon olimpice: nu poti sa te si intreci si sa traiesti dar sa si intelegi ceva... Ptiu! gura paca........ :)
25 de comentarii:
Mi-au fugit cuvintele :P ... însă tu , ai dreptate .. trăim la viteză mare și din păcate uităm să ...simțim ...să ne bucurăm de lucrurile simple ...de aroma cafelei in zorii dimineței .. de roua ce se așterne pe firul de iarbă...de zâmbetul unui copil ... de adierea dulce a vântului ....de umbra unei căpite de fân ...de parfumul obținut din flori de tei și castane .... Ufff și exemplele ar putea continua la nesfârsit :)
important ca exista...pana la urma tot o va vedea cineva. ;)
@crisa
am pierdut complet sensul vietii; ne poticnim in jobul pe care nu-l suferim, in rata care vine implacabil, in discursul unui politician care acopera tot ecranul televizorului, in figurile ponosite ale oamenilor de pe strada, in tipetele vecinei de la cinci, in injuraturile baietilor de la coltul strazii, in miresmele gunoiului aruncat de la balcon...
@9
d-aia si e steaua pitica; mica-mica, da pana la urma o va vedea cineva... ;)
:))
ce romantic...
:))
ohhh... eu n-as zice ca-i romantic deloc, e chiar nefericit de-a binelea... (eu mor de ciuda)
si gata printesa calatoria prin castelele lumii?! inapoi in regatul zanei-de-dimineata?! :)
a fost o dusa si o venita! asa de repede a trecut ca parca nici nu am fost plecata...
asa-i cu frumosul, se duce repede ca vorba aia tot ce e bun în viata e ori ilegal ori imoral ori ingrasa; dar urme dulci lasa cu siguranta acolo inauntru... :)
E ca şi cum ai spune că oamenii au încetat să vadă pădurea din cauza copacilor. Şi ai dreptate.
Am observat şi eu că ne pierdem în detalii nesemnificative. Şi le atribuim, cu totul artificial, însemnătate nepermis de mare.
da, ai dreptate, e ca si cum n-ar vedea padurea din cauza copacilor; e foarte bine spus; ne aplecam asupra lucrurilor care au mai multa importanta pentru trup, pentru ochi, pentru satisfacerea orgoliilor si deloc sau aproape deloc pentru suflet…
ne mana intr-un fel sau altul interesul si nu placerea pura…
Al. Phillipide
Vis şi căutare
- Nu eşti sătul de colindat prin stele,
Prin miliardele de ani-lumină
Cât zice-se că-i drumul pân'la ele,
Chiar cu închipuirea cea mai plină
De cosmos şi de cosmo-fantezii?
- Acolo-i ţelul marii poezii.
- Ce-i marea poezie? Vorbă-n vânt
Cu care ne-amăgim; comod cuvânt
Cu care lesne-acoperi ce nu ştii.
Mai bine să ne-ntoarcem pe pământ
Şi părăsind călătoria-n vid,
Să cultivăm grădina lui Candid,
Lăsând închipuirea să măsoare
Iluzia-n continuă mişcare
A ţelurilor drumurilor lungi,
La care să visezi, să nu ajungi...
Şi poate-aici s-ar întâmpla să fie
Şi mult râvnita mare poezie
Ispititoare –
Căci totul este vis şi căutare.
1978
Din volumul „Vis şi căutare”, 1979
chiar asa, totul e vis si cautare!
si ce bine se potrivesc versurile acestea intre cele doua insemnari...
Mosule,
sa-ti zic un secret-nesecret :)
Eu traiesc. Asa cum stiu si cum ma pricep. Si atat cat pot, inhat tot frumosul lumii ce-mi iese in drum.
Imi fac chiar rezerve, asa, sa-mi tina de cald. Iar cand patinez, mi-e suficient sa privesc in ochi de copil. Nu sa ma uit, ci sa privesc, asa pana in prasele. Si pot iar s-o iau de la capat sau in continuare - egal.
:)
lotusulle
e excelent ce spui, dar zau ca trebuie sa-mi spui cum faci! eu sunt optimist defel, dar oriunde ma uit in jur dau numai peste urat (ei hai nu numai, se mai inflitreaza si frumosul printre uratul de ansamblu); dau drumul la televizor mizerie, ma uit in jur pe strada vad oameni tristi, ma uit in jur mizerie, ma uit in case saracie, iar viitorul cenusiu…
tu ce filtre folosesti sa nu vezi uratul? cum il tii departe? cum separi frumosul din dejurimprejur?
Pai uratul il observ si inca foarte bine. De tinut departe, nu cred ca am vreo reteta speciala, doar ca trasez foarte clar limitele intre ceea ce sunt eu si ceea ce sunt altii. Bineinteles ca figura asta nu-mi iese tot timpul si ma mai trezesc pana in gat in cate o mocirla - dar atunci am grija sa tin gura inchisa :)
Mosule, serios vorbind acuma, eu sunt ditamai omul mare. Adica din ala responsabil,muncitor, cu riduri, probleme cotidiene si alte cele. Dar am reusit sa-mi pastrez acea privire de copil. Si datorita acesteia, vad tot ceea ce este frumos. Si caut oameni la fel ca mine. Cum, necum, acestia imi tot ies in drum, posibil ca ne recunoastem intre noi :)
tare frumoasa explicatia ta; mmm... deci asa... "posibil ca ne recunoastem intre noi" :)
o sa ma stradui mai mult!
vai mosule....
you are soooo alive
pestisorul auriu?! :)
da mosule.
:)
eiii, cum iti mai merge?! de pe blog aproape ai disparut...
am disparut cu totul :) . ma bucur sa aud de tine, mosule. sa ai un septembrie frumos.
Nenorocirea este ca e inca stea.
:))
Ce vrei si tu, e ca la Jocurile para- pardon olimpice: nu poti sa te si intreci si sa traiesti dar sa si intelegi ceva...
Ptiu! gura paca........
:)
asa e Jokere, se pare ca nu poti si sa centrezi si sa dai cu capul... :)
Trimiteți un comentariu