marți, 12 februarie 2013

Siamezele

- Alo, alo... e o-ri-bil ce se în-în-întâmplă, e în-în-îngrozitor... nu-nu mai pot... nu-nu mai rezist... o să mă si-si-sinucid... - se auzi icnit de la celălalt capăt al firului. Femeia care telefonase era evident în panică frângând cuvintele în fărâme mici cu margini abrupte pe care le lăsa să se scurgă apoi peste marginea receptorului şi să plutească în derivă asemeni unor bucăţi de alb rupte din banchiza înaltă. Din felul în care le azvârlea, sacadat şi greoi, femeia părea că se sufocă, părea că luptă pentru o gură de aer într-un efort disperat de supravieţuire. Pentru o vreme în receptor se auziră doar hohotele de plâns şi niciun cuvânt.
- Doamnă, doamnă, vă rog să vă liniştiţi, noi putem să vă ajutăm oricare ar fi problema dumneavoastră. Aţi sunat unde trebuie. Vă rog să vă liniştiţi şi să-mi spuneţi adresa dumneavoastră. De unde ne telefonaţi?
- E îngrozitor ceea ce se întâmplă. E sânge, sânge peste tot. Nimeni nu mă mai poate ajuta, degeaba vă chinuiţi. Voi vă ocupaţi doar de ce-i în afară, nimeni nu vede ce e înăuntru...
- Doamnă, vă asigur că vă putem ajuta. Spuneţi-mi vă rog o adresă.
- E oribil... e sânge pe podea şi pe pereţi. Şi fata cred că e moartă.
- Am localizat-o, echipajul a plecat într-acolo - auzi în cască operatoarea de la celălalt capăt al firului.
- Doamnă, vine cineva să vă ajute. Înţelegeţi?! Un echipaj de prim-ajutor a plecat într-acolo să vă ajute. Dar vă rog să-mi spuneţi cine e în pericol, dumneavoastră sau o altă persoană?
- Eu, eu, eu .... toată viaţa am fost în pericol, pentru că am fost propriul meu duşman. Eu am fost pentru mine cel mai mare pericol. Dar azi buba a crăpat. Fata zace într-o baltă de sânge. Cred că am omorât-o. Cred că am omorât-o - continuă femeia într-un plâns răvăşit.
- Doamnă, nu reuşesc să înţeleg. Cine e în pericol? Dumneavoastră? Mai e cineva cu dumneavostră în încăpere? O altă persoană, decedată sau nu ...
- Nu, nu mai e, sunt singură.
- Deci nu e nicio fată întinsă pe podea într-o baltă de sânge, doar dumneavoastră sunteţi...
- Ba e, ba e, ba e... ce sunteţi chiori, nu vedeţi că-i aici, sub ochii mei?! O să moară până veniţi... Apoi se auzi un ţipăt scurt şi ascuţit şi telefonul se închise brusc. Doar câteva secunde rezistă liniştea şi stare a de uimire. O lampă roşie se aprinse pe panou şi fata de la dispecerat apăsă tasta de lângă ea...
- Aţi sunat la 112 serviciul de urgenţă...

***
- Da situatia e stabilă. I-am făcut un calmant şi o trimit la spital. Acum s-a liniştit şi pare în regulă. Nu, nu are nicio rană. Nu! Era singură. Nu mai este nici o altă persoană în casă. Da, sigur. O să mai verific o dată toate încăperile. Am înţeles că există o suspiciune de crimă!

***
- Domnule ofiţer, domnişoara va fi externată astăzi. A suferit o traumă interioară severă. Nu ştim precis motivele. Cel mai adesea asemenea situaţii survin în cazul unor probleme în dragoste, ale unor relaţii tensionate la locul de muncă sau în familie, în cazul unor probleme financiare acutizate. Fata este perfect sănătoasă, nu are probleme psihice şi nu necesită internare. Doar recuperare, care se poate face la domiciliu. Şi odihnă prelungită. V-am chemat însă să vă spun altceva. Că pe tot parcursul şederii ei aici ne-a tot vorbit despre o fată cu venele tăiate pe care a lăsat-o în apartamentul său. Amănuntele îmi par mult prea precise ca să fie vorba doar despre o poveste. Am comunicat asta de prima dată, doar că atunci nu ştiam sigur dacă fata este lucidă sau nu. Dar este absolut sănătoasă...
Ofiţerul, un bărbat scund şi subţire, cu o tunsoare cazonă măruntă şi cu ochii mici ca două boabe de piper într-o salată orientală, se opri din scris întrebător.
- Am verificat. Nu era - bombăni el.
- Poate că ar trebui să mai verificaţi o dată, poate că nu există niciun corp dar s-ar putea să fi rămas ceva urme - insistă medicul enigmatic.

***
- Domnule căpitan, căutăm degeaba, fata aia e dilie, aţi văzut şi dumneavostră - mârâi bărbatul negricios fără să se oprească din căutat. Aţi ascultat şi înregistrarea de la dispecerat. Ba că e singură, ba că nu e... Ce speraţi să găsim aici?!
- Tocmai pentru că am ascultat înregistrarea. Ceva nu mi se pare în regulă în înregistrarea aceea... Parcă ar fi fost forţată să spună ceea ce a spus. Ca şi cum ar mai fi fost cineva lângă telefon. Şi apoi descrierea scenei cu corpul victimei prăbuşit pe podea e atât de veridică încât ar fi teribil de greu de crezut că a fost inventată. Să-i spui lui Rizu să vină cu lampa. Căutaţi urme de sânge în locul în care a indicat ea.

***
- Căpitane, cazul mi se pare uluitor.
- E al ei, nu-i aşa doctore?!
- Da. Mostrele de sânge culese de pe pereţi şi de pe podea corespund în mod precis cu proba prelevată de la ea. Nu e nicio îndoială. Pe de altă parte e exclus ca pata aceea de pe podea să provină din corpul fetei. Nu are nicio cicatrice. Şi nici nu ar fi supravieţuit fără tot sângele acela.
- Ce mi se pare absolut incredibil este că desenul pe care am rugat-o să-l facă cu poziţia victimei şi pata de sânge din jurul corpului, corespund aproape perfect cu ce a apărut pe podea în lumina lămpii ultraviolete. E clar că povesteşte ce a văzut cu proprii ochi.
- Sincer nu ştiu ce să-ţi spun. Aşa ceva nu a apărut niciodată în analele medicinei, asta pot să te asigur. Aparent aş merge pe mâna unei dedublări de personalitate. Cazurile clasice sunt cele de personalitate multiplă, mai rar de dedublări. În cazul unei dedublări cele două personalităţi care locuiesc în acelaşi trup iau pe rând iniţiativa şi conduc. Ruperea nu e niciodată completă ca în cazul personalităţilor multiple. Cele două jumătăţi practic concubinează. Dar în cazul acesta e mai mult decât atât. Cele două jumătăţi au sentimente una faţă de alta, au grijă una de alta, se iubesc şi se urăsc. Par a fi două suflete în aceeaşi invelitoare ca doi fetuşi în acelaşi uter. Ceea ce mă nedumereşte însă este felul în care interacţionează cu lumea. La prima vedere ar părea că tot ceea ce trăiesc se petrece înlăuntru, iar în afară apar doar umbrele trăirii interioare, ca şi cum realitatea ar fi o consecinţă a trăirii şi nu invers, nu ştiu dacă înţelegi ce vreau să spun. Cu alte cuvinte ele îşi imaginează ceea ce se va întâmpla iar realitatea urmăreşte imaginaţia.

***
Ciuli urechile. O linişte abisală se întindea în dejurîmprejur ca un ţunami. Ascunsă în pod lângă lada cu jucării vechi de când lumea era absolut singură. Singură cu ea însăşi.
- Lasă fată, o să trecem noi şi peste asta, am trecut peste atâtea - şopti suflecându-şi mânecile. Îşi privi atentă încheieturile mâinilor. Erau delicate şi albe. Şi curate. Şi totuşi două răni neînchise încă o mai supărau. Smulse leucoplastul ce le acoperea, şterse rănile cu lichid galben, apoi aşeză pansamentul nou şi rupând cu dinţii două fâşii egale de luecoplast le apăsă peste pansament
- Lasă-i fată, oamenii-s proşti. Ei se uită doar în afară. Nimeni n-are să vadă vreodată înăuntru...

20 de comentarii:

roryta spunea...

Până la urmă era dilie?

DaenIris spunea...

Eh, recunosc cu mâna pe corason că povestirea aceasta mi-a plăcut la maximum.
Reverenţă!

Cora_ spunea...

E ca atunci cand te uiti la arta abstracta, Mosule... :)

9 spunea...

Fain. Cu semne de intrebare la final... Asta face bine povestii...

mosu spunea...

@rory
avantajul textelor acestea este ca fiecare cititor poate sa-si construiasca din bucati propria poveste; si oricum ar aseza cuburile povestea ar fi cea corecta; deci daca tu vrei sa fie nebuna, atunci este! eu as merge insa pe mana doctorului, dar nu suta la suta si as zice ca e mai degraba o lupta cu sine, una dusa la extrem, dupa care urmeaza o binevenita impacare…

mosu spunea...

@irisu
ma bucur ca ti-a placut; in felul asta m-am revansat si pentru cealalta unde n-ai vrut sa zici nici pâs… :)
multumiri!

mosu spunea...

@cora
m-ai prins! mereu spun eu ca povestile mele sunt facute din petice, sau din cuburi; fiecare aseaza cuburile cum vrea si-si construieste povestea sa; intotdeauna cea adevarata! imi place jocul asta, sa las pete de culoare ici colo si apoi sa oblig ochiul sa le intrepatrunda…
curat arta abstracta, parol! :)

mosu spunea...

@9
mda… cred ca e presarata povestea cuuu… puncte de suspensie mai degraba decat cu semne de intrebare; si fiecare le umple cu ce crede ca e potrivit… :)

9 spunea...

Semnele de intrebare vin din ...interior, chiar daca in exterior sunt doar...punctele de suspensie. ;)

mosu spunea...

:) da, da, din interior da! :)

La Fee spunea...

~ღ☆ღ~ღ☆ღ~ღ☆ღ~ღ☆ღ~ღ☆ღ~ღ☆ღ~ღ☆ღ~
♥ ~ ♥☆*
__/ '\__☆.•.☆
`'*☆*´ *☆* *☆*
/.•*•.\¸ ☆ ☆
♥ ~Happy Siamese's Day ~ ♥
~ღ☆ღ~ღ☆ღ~ღ☆ღ~ღ☆ღ~ღ☆ღ~ღ☆ღ~ღ☆ღ~

mosu spunea...

:)) happy sa fie la toate siamezeleee.....

DaenIris spunea...

Ceea ce aş fi spus eu la postarea precedentă nu era "ps". Cre'că era mai mult un fel de "buhuhuhuuu".
:))

mosu spunea...

ei, acuma sa stii ca eu nu sunt de acord intotdeauna cu personajele mele; ele cu ale lor, eu cu ale mele... ;)

DaenIris spunea...

:))
E dreptul tău, deh!

Rudolph Aspirant spunea...

Ah, stiam eu ca mie nu-mi plac crimele sau misterele nerezolvate, ca am avut acea senzatie neplacuta citind aceasta poveste in care detectivii profesionisti nu au reusit sa-si indeplineasca meseria si au lasat-o pe capul doctorului sau al publicului larg de obicei destul de confuz. Eu, fiind mare fan de aventuri politiste, tin mereu cu detectivii, si, desi accept sa fie uneori mai obositi sau mai in dificultate din cand in cand, totusi nu imi place sa ii vad nedumeriti chiar pana la final !

Raluca spunea...

Mi-a placut mult, multumesc frumos!

mosu spunea...

:) e o poveste trista, n-ar fi trebuit sa-ti placa; ar trebui sa-ti placa cele care aduc zambete pe buze...
eu multumesc pentru citire si semn!

mosu spunea...

@rudolph
cand lucrurile pe care le intalnesti sunt nepamantene, nu ai cum sa le dai nume decat inventandu-le... :)

Rudolph Aspirant spunea...

Pai totusi instante de politisti nedumeriti, doctori dubitativi, persoane posibil bolnave mintal, sau chiar mistere nerezolvate nu sunt chiar asa de "nepamantene", adica se mai intampla si se mai regasesc si pe Terra...desi, cum ziceam, nu ma entuziasmeaza pe mine personal sa citesc povesti despre ele !