- Doamnă, doamnă, vă rog să vă liniştiţi, noi putem să vă
ajutăm oricare ar fi problema dumneavoastră. Aţi sunat unde trebuie. Vă rog să
vă liniştiţi şi să-mi spuneţi adresa dumneavoastră. De unde ne telefonaţi?
- E îngrozitor ceea ce se întâmplă. E sânge, sânge peste
tot. Nimeni nu mă mai poate ajuta, degeaba vă chinuiţi. Voi vă ocupaţi doar de
ce-i în afară, nimeni nu vede ce e înăuntru...
- Doamnă, vă asigur că vă putem ajuta. Spuneţi-mi vă rog o
adresă.
- E oribil... e sânge pe podea şi pe pereţi. Şi fata cred că
e moartă.
- Am localizat-o, echipajul a plecat într-acolo - auzi în
cască operatoarea de la celălalt capăt al firului.
- Doamnă, vine cineva să vă ajute. Înţelegeţi?! Un echipaj
de prim-ajutor a plecat într-acolo să vă ajute. Dar vă rog să-mi spuneţi cine e
în pericol, dumneavoastră sau o altă persoană?
- Eu, eu, eu .... toată viaţa am fost în pericol, pentru că
am fost propriul meu duşman. Eu am fost pentru mine cel mai mare pericol. Dar
azi buba a crăpat. Fata zace într-o baltă de sânge. Cred că am omorât-o. Cred că
am omorât-o - continuă femeia într-un plâns răvăşit.
- Doamnă, nu reuşesc să înţeleg. Cine e în pericol?
Dumneavoastră? Mai e cineva cu dumneavostră în încăpere? O altă persoană,
decedată sau nu ...
- Nu, nu mai e, sunt singură.
- Deci nu e nicio fată întinsă pe podea într-o baltă de sânge,
doar dumneavoastră sunteţi...
- Ba e, ba e, ba e... ce sunteţi chiori, nu vedeţi că-i aici,
sub ochii mei?! O să moară până veniţi... Apoi se auzi un ţipăt scurt şi ascuţit
şi telefonul se închise brusc. Doar câteva secunde rezistă liniştea şi stare a
de uimire. O lampă roşie se aprinse pe panou şi fata de la dispecerat apăsă
tasta de lângă ea...
- Aţi sunat la 112 serviciul de urgenţă...
***
- Da situatia e stabilă. I-am făcut un calmant şi o trimit
la spital. Acum s-a liniştit şi pare în regulă. Nu, nu are nicio rană. Nu! Era
singură. Nu mai este nici o altă persoană în casă. Da, sigur. O să mai verific o
dată toate încăperile. Am înţeles că există o suspiciune de crimă!
***
- Domnule ofiţer, domnişoara va fi externată astăzi. A
suferit o traumă interioară severă. Nu ştim precis motivele. Cel mai adesea
asemenea situaţii survin în cazul unor probleme în dragoste, ale unor relaţii
tensionate la locul de muncă sau în familie, în cazul unor probleme financiare
acutizate. Fata este perfect sănătoasă, nu are probleme psihice şi nu necesită
internare. Doar recuperare, care se poate face la domiciliu. Şi odihnă
prelungită. V-am chemat însă să vă spun altceva. Că pe tot parcursul şederii ei
aici ne-a tot vorbit despre o fată cu venele tăiate pe care a lăsat-o în
apartamentul său. Amănuntele îmi par mult prea precise ca să fie vorba doar despre o
poveste. Am comunicat asta de prima dată, doar că atunci nu ştiam sigur dacă fata este lucidă
sau nu. Dar este absolut sănătoasă...
Ofiţerul, un bărbat scund şi subţire, cu o tunsoare cazonă măruntă
şi cu ochii mici ca două boabe de piper într-o salată orientală, se opri din
scris întrebător.
- Am verificat. Nu era - bombăni el.
- Poate că ar trebui să mai verificaţi o dată, poate că nu
există niciun corp dar s-ar putea să fi rămas ceva urme - insistă medicul
enigmatic.
***
- Domnule căpitan, căutăm degeaba, fata aia e dilie, aţi văzut
şi dumneavostră - mârâi bărbatul negricios fără să se oprească din căutat. Aţi
ascultat şi înregistrarea de la dispecerat. Ba că e singură, ba că nu e... Ce speraţi
să găsim aici?!
- Tocmai pentru că am ascultat înregistrarea. Ceva nu mi se
pare în regulă în înregistrarea aceea... Parcă ar fi fost forţată să spună ceea
ce a spus. Ca şi cum ar mai fi fost cineva lângă telefon. Şi apoi descrierea scenei
cu corpul victimei prăbuşit pe podea e atât de veridică încât ar fi teribil de
greu de crezut că a fost inventată. Să-i spui lui Rizu să vină cu lampa. Căutaţi
urme de sânge în locul în care a indicat ea.
***
- Căpitane, cazul mi se pare uluitor.
- E al ei, nu-i aşa doctore?!
- Da. Mostrele de sânge culese de pe pereţi şi de pe podea
corespund în mod precis cu proba prelevată de la ea. Nu e nicio îndoială. Pe de
altă parte e exclus ca pata aceea de pe podea să provină din corpul fetei. Nu
are nicio cicatrice. Şi nici nu ar fi supravieţuit fără tot sângele acela.
- Ce mi se pare absolut incredibil este că desenul pe care
am rugat-o să-l facă cu poziţia victimei şi pata de sânge din jurul corpului,
corespund aproape perfect cu ce a apărut pe podea în lumina lămpii
ultraviolete. E clar că povesteşte ce a văzut cu proprii ochi.
- Sincer nu ştiu ce să-ţi spun. Aşa ceva nu a apărut
niciodată în analele medicinei, asta pot să te asigur. Aparent aş merge pe mâna
unei dedublări de personalitate. Cazurile clasice sunt cele de personalitate multiplă,
mai rar de dedublări. În cazul unei dedublări cele două personalităţi care
locuiesc în acelaşi trup iau pe rând iniţiativa şi conduc. Ruperea nu e
niciodată completă ca în cazul personalităţilor multiple. Cele două jumătăţi
practic concubinează. Dar în cazul acesta e mai mult decât atât. Cele două jumătăţi
au sentimente una faţă de alta, au grijă una de alta, se iubesc şi se urăsc.
Par a fi două suflete în aceeaşi invelitoare ca doi fetuşi în acelaşi uter.
Ceea ce mă nedumereşte însă este felul în care interacţionează cu lumea. La
prima vedere ar părea că tot ceea ce trăiesc se petrece înlăuntru, iar în afară
apar doar umbrele trăirii interioare, ca şi cum realitatea ar fi o consecinţă a
trăirii şi nu invers, nu ştiu dacă înţelegi ce vreau să spun. Cu alte cuvinte
ele îşi imaginează ceea ce se va întâmpla iar realitatea urmăreşte imaginaţia.
***
Ciuli urechile. O linişte abisală se întindea în dejurîmprejur
ca un ţunami. Ascunsă în pod lângă lada cu jucării vechi de când lumea era absolut
singură. Singură cu ea însăşi.
- Lasă fată, o să trecem noi şi peste asta, am trecut peste
atâtea - şopti suflecându-şi mânecile. Îşi privi atentă încheieturile mâinilor.
Erau delicate şi albe. Şi curate. Şi totuşi două răni neînchise încă o mai supărau.
Smulse leucoplastul ce le acoperea, şterse rănile cu lichid galben, apoi aşeză
pansamentul nou şi rupând cu dinţii două fâşii egale de luecoplast le apăsă
peste pansament
- Lasă-i fată, oamenii-s proşti. Ei se uită doar în afară. Nimeni n-are să vadă vreodată înăuntru...
- Lasă-i fată, oamenii-s proşti. Ei se uită doar în afară. Nimeni n-are să vadă vreodată înăuntru...
20 de comentarii:
Până la urmă era dilie?
Eh, recunosc cu mâna pe corason că povestirea aceasta mi-a plăcut la maximum.
Reverenţă!
E ca atunci cand te uiti la arta abstracta, Mosule... :)
Fain. Cu semne de intrebare la final... Asta face bine povestii...
@rory
avantajul textelor acestea este ca fiecare cititor poate sa-si construiasca din bucati propria poveste; si oricum ar aseza cuburile povestea ar fi cea corecta; deci daca tu vrei sa fie nebuna, atunci este! eu as merge insa pe mana doctorului, dar nu suta la suta si as zice ca e mai degraba o lupta cu sine, una dusa la extrem, dupa care urmeaza o binevenita impacare…
@irisu
ma bucur ca ti-a placut; in felul asta m-am revansat si pentru cealalta unde n-ai vrut sa zici nici pâs… :)
multumiri!
@cora
m-ai prins! mereu spun eu ca povestile mele sunt facute din petice, sau din cuburi; fiecare aseaza cuburile cum vrea si-si construieste povestea sa; intotdeauna cea adevarata! imi place jocul asta, sa las pete de culoare ici colo si apoi sa oblig ochiul sa le intrepatrunda…
curat arta abstracta, parol! :)
@9
mda… cred ca e presarata povestea cuuu… puncte de suspensie mai degraba decat cu semne de intrebare; si fiecare le umple cu ce crede ca e potrivit… :)
Semnele de intrebare vin din ...interior, chiar daca in exterior sunt doar...punctele de suspensie. ;)
:) da, da, din interior da! :)
~ღ☆ღ~ღ☆ღ~ღ☆ღ~ღ☆ღ~ღ☆ღ~ღ☆ღ~ღ☆ღ~
♥ ~ ♥☆*
__/ '\__☆.•.☆
`'*☆*´ *☆* *☆*
/.•*•.\¸ ☆ ☆
♥ ~Happy Siamese's Day ~ ♥
~ღ☆ღ~ღ☆ღ~ღ☆ღ~ღ☆ღ~ღ☆ღ~ღ☆ღ~ღ☆ღ~
:)) happy sa fie la toate siamezeleee.....
Ceea ce aş fi spus eu la postarea precedentă nu era "ps". Cre'că era mai mult un fel de "buhuhuhuuu".
:))
ei, acuma sa stii ca eu nu sunt de acord intotdeauna cu personajele mele; ele cu ale lor, eu cu ale mele... ;)
:))
E dreptul tău, deh!
Ah, stiam eu ca mie nu-mi plac crimele sau misterele nerezolvate, ca am avut acea senzatie neplacuta citind aceasta poveste in care detectivii profesionisti nu au reusit sa-si indeplineasca meseria si au lasat-o pe capul doctorului sau al publicului larg de obicei destul de confuz. Eu, fiind mare fan de aventuri politiste, tin mereu cu detectivii, si, desi accept sa fie uneori mai obositi sau mai in dificultate din cand in cand, totusi nu imi place sa ii vad nedumeriti chiar pana la final !
Mi-a placut mult, multumesc frumos!
:) e o poveste trista, n-ar fi trebuit sa-ti placa; ar trebui sa-ti placa cele care aduc zambete pe buze...
eu multumesc pentru citire si semn!
@rudolph
cand lucrurile pe care le intalnesti sunt nepamantene, nu ai cum sa le dai nume decat inventandu-le... :)
Pai totusi instante de politisti nedumeriti, doctori dubitativi, persoane posibil bolnave mintal, sau chiar mistere nerezolvate nu sunt chiar asa de "nepamantene", adica se mai intampla si se mai regasesc si pe Terra...desi, cum ziceam, nu ma entuziasmeaza pe mine personal sa citesc povesti despre ele !
Trimiteți un comentariu