duminică, 14 septembrie 2008

Personajul principal

Domnul D simţea ca prin vis cum cineva îl împunge în coaste cu un obiect ascuţit ca vârful unui stilou. Şi chiar aşa se întâmpla.
- Heeeei…. scoalǎ-te. Hai scoalǎ-te…. e târziu…….
Domnul D încercǎ sǎ îndepǎrteze stiloul cu mâna şi sǎ se întoarcǎ pe partea cealaltǎ.
- Dacǎ nu te trezeşti o sǎ ai o zi foarte aglomeratǎ. Trebuie sǎ treci astǎzi prin treizeci si douǎ de pagini.
Deşi era încǎ mahmur şi vedea totul ca prin ceaţǎ iar urechile pǎreau înfundate, vorbele din urmǎ îi mângâiarǎ tâmplele domnului D într-un mod nu tocmai plǎcut. Îşi aducea vag aminte cǎ este agent de bursǎ, nu scriitor.
- Ce naiba vrei? – se rǎsti domnul D la cel care îl împungea cu stiloul. Apoi aruncând ochii dincolo de marginea pǎturii descoperi cu uimire cǎ este singur în camerǎ. Offf ….. ce obosit sunt. Visez numai prostii – îşi spuse în barbǎ.
- Nu visezi nimic - se auzi o voce puternicǎ de bǎrbat de undeva din centrul tavanului.
- Cine naiba eşti? – întrebǎ domnul D cu mâinile în şold rotindu-şi ochii prin camerǎ, încercând sǎ gǎseascǎ locul unde se ascunsese vocea.
- Eu sunt povestitorul.
- Povestitorul…….. murmurǎ domnul D. Dacǎ tu eşti povestitorul, eu cine sunt?
- Personajul principal – rǎspunse povestitorul fǎrǎ ezitare ca şi cum lucrul acesta ar fi fost de la sine înţeles.
- Tu eşti povestitorul iar eu personajul principal – repetǎ domnul D ca un fonograf stricat şi izbucni într-un hohot de râs isteric care cutremurǎ ferestrele.
- Şi ce vrei de la mine?
- Nimic. Sǎ-ţi vezi de viaţǎ.
- Şi tu o sǎ stai în coasta mea sǎ notezi tot ce fac eu, aşa-i?
De data aceasta fu rândul povestitorului sǎ izbucneascǎ în râs.
- Cam aşa ceva….. Doar cǎ eu nu scriu nimic. Eu mǎ ocup doar de….. punerea în paginǎ sǎ spunem aşa….. sunt un fel de tehnoredactor. De scris o scrii tu. Fiecare îşi scrie propria poveste. Eu mai corectez pe ici, pe colo. Şi mǎ asigur cǎ ţii linia.
- Ce linie? – întrebǎ domnul D din ce în ce mai mirat.
- Linia vieţii desigur – rǎspunse povestitorul în acelaşi ton, ca şi cum lucrurile acestea ar fi trebuit sǎ fie demult lǎmurite şi înţelese. Contractul tǎu este pe un scenariu de 974 de pagini şi suntem abia la începutul capitolului paisprezece – îi explicǎ povestitorul pe îndelete ca unui copil.
- La dracu! Şi vrei sǎ trec azi prin treizeci si douǎ de pagini? Pǎi n-o sǎ ajung prea repede la final? – întrebǎ îngrijorat domnul D intrat în jocul povestitorului.
- Nu, pentru cǎ în urmǎtoarele douǎzeci – douǎzeci si cinci de pagini e mult dialog şi e superfluu. De sǎptǎmâna viitoare sǎ vezi ce se îndeasǎ. E numai acţiune.
- Ce acţiune?
- Asta trebuie sǎ-mi spui tu mie. Ce acţiune vrei. Sunt o mulţime de opţiuni – aici vocea fǎcu o pauzǎ şi domnul D auzi ceva foşnind ca şi cum povestitorul ar fi rǎsfoit prin hǎrtii – una din opţiuni ar fi sǎ-ţi iasǎ lipeala azi cu blonda aia focoasǎ şi sǎ vezi sǎptǎmâna viitoare acţiune – chicoti vocea.
- Sǎ fiu al naibii! De unde ştii de blondǎ?
- Pǎi nu ţi-am spus adineauri cǎ eu sunt povestitorul. Cum sǎ nu ştiu?! Ce, crezi cǎ sunt vre-un personaj secundar de mâna a doua?!
Vocea avea dreptate. Cu o searǎ înainte agaţase în barul din colt o blondǎ focoasǎ şi teribil de dulce. Puse mâna pe telefon, formǎ un numǎr pe care îl citi în palmǎ şi aşteptǎ…
- Bunǎ. Sunt D……..
Prima opţiune de pe lista povestitorului se dovedi câştigǎtoare….
***
Domnul D privi corpul plin dar armonios al blondei ce se îndrepta cu paşi molcomi spre baie. Ascultǎ cum dǎ drumul apei la duş apoi îşi aprinse o ţigarǎ, îşi aruncǎ un braţ sub cap şi ţintui cu privirea muchia dintre tavan şi peretele din faţa sa.
- Ai prins şi asta? – se adresǎ el unei persoane inexistente.
- Bineînţeles. Cu lux de amǎnunte prietene. Şi cu sonor – chicoti vocea.
- Moş libidinos…..
Apoi se fǎcu linişte. O perioadǎ nu se mai auzi decât şuieratul buzelor domnului D rostolind în aer ineluşe de fum.
- Auzi! Ştii ceva?! Ce hârtii învârţi tu acolo?! Te aud mereu fâşâind nişte foi.
- E schiţa ta de scenariu.
- A mea?! Cum adicǎ a mea?! Am fǎcut-o eu, ţi-am trimis-o eu?
- Nu. Asta e datǎ. Sunt frânturi de fraze de ici, de colo, mici întâmplǎri, evenimente, conexiuni cu personajele secundare…..
- Auzi, dar ia zi…. E cap coadǎ, sau progreseazǎ pe mǎsurǎ ce înaintǎm?
- Nu. O am pe toatǎ. Cap coadǎ.
- Adicǎ…….. ştii tot. Inclusiv cum se va termina.
- Îhî.
- Şi cum se va termina?
Povestitorul chicoti din nou.
- Ştii cǎ nu pot sǎ-ţi spun. De altfel cunoşti la fel de bine ca mine faptul ca eu nu adaug nimic, tu faci totul.
- Du-te dracului. O tot ţii pe asta cu “tu faci totul” şi când colo voi aveţi deja pregǎtit scenariul de la un cap la altul. Vǎ jucaţi cu vieţile oamenilor troglodiţilor. Eşti un împuţit, asta eşti.
- În linii foarte mari, nu chiar tot. Şi fǎrǎ jigniri te rog. Eu n-am zis nimic de blonda ta durdulie…
- Auzi mǎ. Dar ce crezi tu cǎ o se întâmple dacǎ mǎ arunc eu pe geam chiar acum şi îmi zdrobesc ţeasta de asfalt. Nu vǎ dau peste cap toate planurile? – întrebǎ domnul D ridicându-se din pat şi apropiindu-se de fereastra larg deschisǎ …..
- Hmmm…… trebuie sǎ recunosc cǎ asta n-a mai încercat nimeni pânǎ acum.
Câteva clipe nu se mai auzi decât duşul din baie şi fata îngânând un cântec cândva la modǎ…
“Baby, take off your coat
real slow.
Take off your shoes
I'u, take off your shoes.
Baby, take off your dress
yes, yes, yes.
You can leave your hat on”
- Ia zi mǎ pachidermǎ puchinoasǎ. N-ai sǎ mǎ rogi tu frumos sǎ renunţ? Cǎ nu mai bate deloc cu ce ai tu acolo. Cam iese din schemǎ, nu?! – întrebǎ domnul D decis sǎ-şi ducǎ planul pânǎ la capǎt şi ridicând un picior pe marginea ferestrei.
- Nu mai zici nimic, taci! – izbucni în hohote de râs isteric domnul D şi se ridicǎ în picioare pe marginea pervazului.
Jos oraşul vuia ca un furnicar. Vârtej de culoare. Multǎ mişcare. Maşini, claxoane, oameni ca nişte gângǎnii mici într-o rotire agonicǎ.
- Eşti un imbecil – murmurǎ vocea.
Ultimele cuvinte avurǎ darul sǎ-l îndârjeascǎ pe domnul D. Dacǎ pânǎ în acel moment oscilase între a glumi şi a-şi lua în serios propriile cuvinte, ultima frazǎ a povestitorului îl dezgustase. Pânǎ la urmǎ şi la urmǎ nu era posibil ca altcineva sǎ se joace cu viaţa lui. Îi aparţinea, iar cuvintele povestitorului nu erau decât un şantaj mârşav.
Îşi lipi degetele de la picioare de marginea ferestrei, apoi coborâ încet de pe pervazul de lemn pe muchia de piatrǎ a clǎdirii. Era rece iar el era gol. Vântul adia uşor. Îşi desprinse o mânǎ de marginea ferestrei, apoi unul câte unul degetele de la cealaltǎ mânǎ. Un singur deget îl mai lega de viaţǎ. Zâmbi şi îndreptǎ şi ultimul deget care susţinea ca un cârlig întreaga greutate a corpului. Dar chiar cu o sutime de secundǎ înainte sǎ facǎ acest gest, un ţipǎt înfiorǎtor se auzi din baie. Se rǎsuci în aer, prinse în ultimul moment marginea ferestrei şi sǎri înapoi în camerǎ. Alergǎ într-un suflet înspre baie. Uşa era încuiatǎ pe dinǎuntru. Ascultǎ o secundǎ. Nu se mai auzea nici un zgomot. Îşi propti umǎrul în uşǎ şi izbi cu putere. Încǎ o datǎ şi uşa cedǎ. Blonda era întinsǎ în mijlocul bǎii. Alunecase probabil şi se izbise cu capul de marginea cǎzii. Din tâmpla stângǎ un firicel subţire de sânge se scurgea cǎtre golirea de pardosealǎ. Se mai lovise în cǎdere la nas şi la buze. Se repezi înapoi în dormitor şi sunǎ la urgenţe. Apoi se întoarse şi se ocupǎ cu grijǎ de ea pânǎ la venirea ambulanţei. N-a durat mai mult de cincispreze minute dar i s-a pǎrut o veşnicie.
***
Salvarea demarǎ în trombǎ, stâlcind aerul între semnalele ascuţite ale sirenei. Domnul D îşi aprinse o nouǎ ţigarǎ şi îşi lǎsǎ corpul supus unui stres teribil în ultima jumǎtate de orǎ sǎ se destindǎ pe patul moale. Era tot gol, doar cu un prosop înfǎşurat în jurul şoldurilor. Privirea îi fugi din nou cǎtre muchea dreaptǎ a peretelui din faţa sa îmbinându-se perfect cu tavanul.
- O sǎ-şi revinǎ?
- Îhî
- A fost mâna ta, nu-i aşa?!
- Ţi-am spus cǎ am şi creion şi gumǎ – murmurǎ vocea din tavan ca şi cum şi-ar fi cerut scuze – nu puteam sǎ te las, trebuia sa pǎstrez linia…….

10 comentarii:

puck spunea...

vai ce tiran! :D sigur nu mai e nici o scapare?

mosu spunea...

ooo..... nu e absolut nici o scapare; fiecare dintre noi este personajul principal intr-un scenariu si fiecare avem un povestitor care sa ne tina pe linie...
acum depinde de noroc, unii il au mai bun, altii mai putin bun....; al tau cum e?

puck spunea...

al meu povestitor se mai lasa uneori vrajit de poveste. ii mai scapa fraiale... nu e delasatori dar cred ca e cam visator.

mosu spunea...

ei….. asta-i categoria cea mai ca lumea.de povestitor; vrajit…. visator… pierdut…….; el cade pe spate in iarba si priveste patruns luna iar tu iti faci de cap cu stelele; ei uite ca se mai lasa si ei furati de poveste si de personagiul principal……
hmmm………. povestitoare n-or fi?!

puck spunea...

musai sa fie, altfel ar fi tare plictistor in lumea aia a lor.

mosu spunea...

hmmm...... pe bune?!
in cazul asta cine mai tine linia daca povestitorul respectiv povestitoarea se indragostesc iremdiabil de poveste?! personagiul principal? nu are pregatirea necesara ;si apoi.... nici nu are aripi
ooo....... ar fi un adevarat haos; nici nu vreau sa ma gandesc

Finding Nemo spunea...

linia e stransa in pumn de povestitor. daca deschide palma, pierde povestea. si raman fara ea cititorii. dragostea e frumoasa, dar visele sunt si mai frumoase, si visele nu se pierd.

mosu spunea...

mmm…… vocea din povestea mea nu este chiar a unui povestitor; sau in fine este a unui povestitor daca privim viata ca o nascocire a cuiva; dar vocea din off este vocea destinului; viata noastra se ancoreaza implacabil in doua coordonate: destinul si propria vointa…..; in mare parte tiparul vietii este deja croit inainte sa ne nastem; noi ii punem nasturii, mansetele, butonierele, mici zorzoane ici colo; poate ca e partea cea mai frumoasa; unii au puterea sa schimbe cate ceva, atunci cand leapada tot si raman goi, indepartandu-se astfel de spatiu si de timp…..

sebastian corn spunea...

excelent!!!! sunt chiar invidios pe textul ăsta! bravo!
a fost superplăcut pentru ziua de luni.

mosu spunea...

uau! multe multumiri; daca as fi femeie as spune ca am rosit, asa insa nu pot decat sa fac o plecaciune in semn de multumire pentru asemenea cuvinte venite din partea unui om care se ocupa cu ale scrisului……