miercuri, 24 decembrie 2008

Sarbatori Fericite!

Liniste, caldura si impacare in suflet doresc tuturor prietenilor mei virtuali,
tuturor celor ce au ajuns aici intamplator si revin din cand in cand (fie ca au lasat vre-un semn fie ca nu),
tuturor celor ca au poposit aici pentru o singura data,
tuturor celor ce vor veni si vor citi.

Sa aveti sarbatori fericite, un an cat se poate de bun si diseara sa va aduca... Mosu tot ce va doriti!

Madalinei - gospodina sufletelor
Lui Puck cu aripi
Pestisorului Auriu
Lui Sebastian cel cu Cornul de aur
Adelinei care stie
Adineidindushumeu
Lui Twosert fiica lui Takhat si a lui Merneptah
Suspinatoarei de pe Venus
Lui Beatrice cu roua
Almei cu inima uriasa
Parizienceicarenuscoateuncuvantdarmaciteste
Lui Kalisis
Dorei
Francescai
si tie........

p.s.: poate deloc intamplator aceasta este insemnarea cu numarul 100 din blogulluimosu

duminică, 21 decembrie 2008

Mica publicitate

Cerc de staturǎ medie, imperfect, nu mult doar atât cât sǎ nu parǎ idiot, cautǎ punct de referinţǎ cu rǎdǎcini în cele patru dimensiuni. Orice dimensiune suplimentarǎ este binevenitǎ şi va fi consideratǎ bonus. Menţionez cǎ toate punctele de referinţǎ anterioare au eşuat lamentabil în sinusoide verzi.
Nu ofer recompensǎ, nu aştept provincia, nu am informaţii suplimentare.

marți, 16 decembrie 2008

Mâna dreaptǎ nu mǎ mai ascultǎ

Totul a început ieri pe la amiazǎ de la un simplu strǎnut. Nu era prea frig dar bǎtea vântul şi la un moment dat “hapciuuu…” am strǎnutat. Politicos, am dus mâna la gurǎ, sau cel puţin asta am crezut eu. Dar când m-am uitat mai atent la ea am constatat cǎ mâna mea dreaptǎ stǎ liniştitǎ pe genunchi, cuprinzând rotula acestuia cu degetele rǎsfirate ca o ghearǎ.
Şi ǎsta a fost doar începutul. Pe la douǎ mǎ asez la birou şi dau sǎ termin hârtiile pe care le mai aveam de pregǎtit. Scot hârtiile, pregǎtesc stiloul şi mǎ apuc de treabǎ. Mâna mea dreaptǎ nu. Rostogoleşte între degete stiloul preţ de câteva minute, apoi îl lasǎ jos peste teancul de foi, se lipeşte uşor de muchia lucioasǎ a biroului şi începe sǎ batǎ încet şi ritmat darabana. Mǎ uit la ea şi nu-mi vine sǎ cred. Ce-i asta, grevǎ?! Îi înfig din nou stiloul între degete nervos şi nedispus la prostii din astea hibernale şi dau sǎ scriu primul rând. De data asta fǎrǎ nici o avertizare îmi aruncǎ stiloul jos pe covor, coboarǎ pe muchia rotundǎ a biroului şi mângâind-o uşor alunecǎ spre colţul din dreapta ca un copil obraznic care a fǎcut un pocinog şi acum se ascunde cu faţa la perete.
Am privit strâmbând din nas stropii de cernealǎ de pe covor, am ţuguiat buzele într-un oftat prelung şi… am decis sǎ schimb foaia. Aşa cǎ am tras spre mine tastatura şi am purces la elaborarea electronicǎ a documentelor în cauzǎ. Mâna mea dreaptǎ tot nu. Eu dau sǎ deschid “my documents-business”, ea deschide “my documents-music” eu dau pe word, ea pe winamp. Degeaba am încercat s-o conving sǎ ia literele alea la rând într-o ordine logicǎ. Ea ţopǎia ca un copil şotronul, sǎrind dintr-o tastǎ în alta fǎrǎ absolut nici un criteiu. A fost o luptǎ inegalǎ şi total absurdǎ. Pânǎ la urmǎ m-a enervat atât de tare încât am lovit-o de tǎblia mesei. Mi-a pǎrut rǎu pe urmǎ. Ea a fugit din nou în colţul din dreapta al biroului şi nu s-a mai clintit de acolo oricât m-am strǎduit s-o înduplec. Am încercat şi cu frumosul şi cu forţa. Ba chiar am avut impresia cǎ şi stânga dǎ sǎ se coolizeze cu ea, aşa cǎ am abandonat lupta. M-am declarat învins.
Obosit, enervat si maimultdecâtmirat m-am dus sǎ mǎ întind un pic.
Când m-am trezit, surprizǎ. Ia dreapta de unde nu-i. Bineînţeles cǎ m-am speriat grozav. Ştiam cǎ existǎ o crizǎ a vârstelor când lucrurile o iau razna, când acţiunile nu mai au sens, când lumile paralele se împletesc cu cea realǎ atât de mult încât trecerea dintr-una într-alta se face fǎrǎ sǎ mai atingi pragul. Dar asta la oameni, nu la mâinile drepte. Am cǎutat-o peste tot în casǎ, am cǎutat-o în grǎdinǎ, am cǎutat-o în jurul casei…. Nimic. Am gǎsit-o aproape întâmplǎtor pe malul mǎrii rǎsfirând nisipul… Bineînţeles cǎ nu i-am zis nimic, am luat-o acasǎ şi cel puţin pânǎ seara ne-am purtat ca cei mai buni prieteni. Dupǎ ce a adormit m-am dus s-o descos pe stânga. S-a codit ce s-a codit şi pânǎ la urmǎ mi-a spus motivul supǎrǎrii lu dreapta: “s-a sǎturat de hârtii şi de prostii, nu mai vrea decât sǎ mângâie un obraz fierbinte”.
Auzi motiv! Ohhh…. mâna mea dreaptǎ a luat-o razna de tot.

luni, 15 decembrie 2008

Întâlnire cu Moş Crǎciun

Recunosc cǎ ideea unei întâlniri cu Moş Crǎciun nu mi-a venit nicidecum de la aproprierea sǎrbǎtorile de iarnǎ. Pe la Constanţa nu prea miroase a iarnǎ, mai degrabǎ a furtunǎ în Pacific. Totul e negru, învolburat, pretutindeni sunt nori cenuşii ce se rotesc deasupra capetelor ca vulturii de pradǎ, vântul scurmǎ în miezul zilei ca valul în malul de nisip, marea spumegǎ şi se izbeşte nervos de ţǎrmuri ca şi cum n-ar mai încǎpea între maluri.
Cred cǎ ideea mi-a venit mai degrabǎ de la însemarea lui Beatrice (earthwalker.roua.org/?p=495) despre apusul idealismului, despre uciderea altruismului de cǎtre un necunoscut în scara blocului, despre o lume care coboarǎ în spiralǎ pe un Mountain Rousse uriaş din ce în ce mai repede încât te intrebi dacǎ totul mai este sub control şi urmǎreşti cu spaimǎ apropierea fiecǎrei curbe ce va sǎ vinǎ.
În fine, motivul e mai puţin important, cert e cǎ mi-am pus în cap sǎ merg la Moşu, sǎ ne aşezǎm faţǎ în faţǎ şi sǎ-l întreb aşa ca-ntre moşi “Care-i treaba?!” sau vorba lui Puck “Care-i faza?!”. Am dat un search pe net, am gǎsit o adresǎ, i-am scris, ne-am înţeles sǎ ne întâlnim şi am purces la drum. Asta sâmbǎtǎ. Recunosc cǎ m-a mirat de la început faptul cǎ avea adresǎ în România, undeva mai sus de Sibiu prin munţi. Acum fie vorba între noi m-am şi bucurat cǎ dacǎ era sǎ merg prin Norvegia sau Danemarca dupǎ el proiectul ar fi murit în faşǎ. Ce mai tura-vura, am ajuns relativ repede, drumul bunicel, dar bineînţeles cǎ m-am înecat ca ţiganu la malu de zǎpadǎ tocmai la capatul drumului. Hmmm….. mi-am zis în barbǎ zâmbind doar pentru mine: “doar nu era sǎ ajung la casa Moşului şi sǎ mǎ înec în noroaie”. Recunosc cǎ pe-acolo am cam încurcat drumul şi a trebuit sǎ mǎ opresc sǎ întreb pe cineva. Primul care mi-a ieşit în cale a fost un puşti de vreo 6-7 ani cu mucii şiroindu-i pe faţǎ, cu o hǎinuţǎ veche şi peticitǎ peste tot de nu mai ştiai ce e hainǎ şi ce e petec şi cu un fes deşirat în cap din care se desfǎceau firele de lânǎ de ziceai cǎ are pe creştet un castron cu macaroane, nu cǎciulǎ. Cobor geamul la maşinǎ şi-l întreb:
- Puştiule, ştii mǎ unde stǎ Moş Crǎciun?
Puştiul se codeşte, îşi înfige bǎrbia în hǎinuţǎ, îşi coboarǎ privirea în pǎmânt şi dǎ sǎ se roteascǎ pe cǎlcâie.
- Heeei, zi mǎ puştiule, ştii?
- A murit! – rǎspunde el cu juma de glas, nu ştiu dacǎ mâhnit de moartea moşului sau de faptul cǎ nu va mai ajunge niciodatǎ la el; apoi adaugǎ sfârşit - mi-o zis maica.
Ooops… e clar cǎ primul contact nu e deloc fericit. Nu pot sǎ cred cǎ ǎsta e adevǎrul adevǎrat dar recunosc cǎ e foarte posibil sǎ n-o ducǎ prea bine. Trebuie neapǎrat sǎ mai vorbesc şi cu altcineva. N-aştept prea mult şi în faţǎ îmi apare un om cu un vraf de lemne în spinare.
- Bunǎ ziua omule, îmi poţi spune te rog unde stǎ Moş Crǎciun?
Omul se opreşte în dreptul meu, îşi coboarǎ lemnele de pe umǎr, îşi şterge cu mâneca hainei sudoarea de pe frunte şi îmi aratǎ spre vârful muntelui.
- Nea Crǎciun?! Mai în sus un pic. Mergi dumneata vreo juma de orǎ pe cǎrǎruie şi dupǎ poieniţǎ o iei la dreapta. Vezi casa imediat.
Strâmb din nas în mod prea evident, aşa cǎ omul se simte obligat sǎ adauge:
- Maşina o laşi aici.
Zis şi fǎcut. Încui şi-o iau pieptiş. Peisajul de vis. Totul alb, brazii încǎrcaţi cu zǎpadǎ ca într-un basm. Ici colo câte un coş eliberând spre cer fuioare de negru ca nişte gheare sprijind de albastru casele de turtǎ dulce. Printre nori îşi face loc soarele, întâi timid ca puştiul de adineauri, apoi din ce în ce mai îndrǎzneţ. Nici nu ştiu când am ajuns. Omul mi-a explicat perfect şi din poianǎ zǎresc casa micǎ de munte îngropatǎ pe jumǎtate în zapadǎ. Un bǎrbat trebǎluieşte primprejur.
- Bunǎ ziua!
- Bunǎ sǎ-ţi fie inima!
- Moş Crǎciun aici stǎ?
- Aici.
- Şi ştiţi unde îl gǎsesc?
- Eu sunt!
Mǎ pufneşte râsul. La orice mǎ aşteptam numai la asta nu. Omul din faţa mea are vreo 55-60 de ani, poate mai mult dar aratǎ bine. E înalt, bine fǎcut, om de munte în adevǎratul sens al cuvântului. Are faţa asprǎ, nebǎrbieritǎ. Privirea încruntatǎ dar seninǎ se strecoarǎ pe sub o pereche de sprâncene negre negre şi dese. Pǎrul aproapedeloccǎrunt e tuns scurt şi nu aduce deloc, dar chiar deloc, cu buclele blonde atârnând peste obrajii bucǎlaţi şi roşii ale moşilor pe care i-am vǎzut eu prin reviste. Omul meştereşte la o motocicletǎ cu ataş, ce seamǎnǎ foarte bine cu Ijurile alea ruseşti. E veche dar bine întreţinutǎ. E clar cǎ mi-am greşit omul. Şi-am bǎtut atâta drum degeaba. Îmi zâmbesc iar în barbǎ, gândindu-mǎ ce faţǎ aş fi fǎcut dacǎ alegeam o adresǎ din Norvegia.
- Da’ cu ce treabǎ p-aici?! - mǎ întreabǎ omul vǎzându-mǎ cum stau nedumerit în mijlocul drumului.
- Pǎǎǎǎiiii… voiam sǎ vorbesc ceva cu Moş Crǎciun. Daaa…. se pare cǎ am greşit adresa.
- Zi bǎiete dacǎ ai ceva de zis – se scuturǎ bǎtrânul spre mine – dacǎ nu, sǎ ai o zi frumoasǎ. Ţi-am spus cǎ eu sunt Moş Crǎciun - şi se apucǎ iar de meşterit la motocicletǎ.
- Pǎi….. eu îl cǎutam pe Moş Crǎciun ǎla cu reni, cu barbǎ albǎ şi cadouri…. – zic amǎrât şi dau sǎ plec
- Eu sunt. Reni nu mai am cǎ nu prea se simţeau bine aici, cam nǎduşeau vara. I-am schimbat pe douǎ perechi de cai frumoşi, armǎsari adevǎraţi. Dar sunt greu de întreţinut. Cu asta merge mai uşor – şi îmi aratǎ din ochi motocicleta cu ataş. Pǎ criza astaaa… Da’ barbǎ albǎ şi cadouri am – îmi zice zâmbind pe sub mustaţa care nu existǎ.
Nu mǎ pot abţine şi izbucnesc în râs. Nu de rǎspunsul omului ci îmi imaginez ce figurǎ ar face fiţoşii de la mallul din Constanţa când moşul ǎsta ar aparea pe motocicleta lui ruseascǎ, cu ochelarii de schior pe nas şi un sac plin de cadouri în ataş. Omul tuşeşte uşor dar grav şi zâmbetul îmi îngheaţǎ pe buze.
- Nu prea-ţi vine a crede, aşa-i?! – şi vǎzând zâmbetul care continuǎ sǎ se lǎţeascǎ pe faţa mea, lasǎ jos şurubelniţa şi gresorul şi îmi face semn din cap. Îl urmez în casuţa micǎ dar cochetǎ. Îmi aratǎ o laviţǎ pe care sǎ şed şi dispare într-o altǎ încǎpere trǎgând uşa dupǎ el. Doar n-am bǎtut drumul pânǎ aici ca sǎ vǎd uşa groasǎ de brad, aşa cǎ o crǎp uşurel. Cu spatele omul meu scotoceşte într-un dulap mare şi aruncǎ în mijlocul camerei una dupǎ alta o pereche de obraji roşii şi bucǎlaţi, o minunǎţie de plete blonde, o barbǎ albǎ şi lungǎ, un costum roşu, o pereche de cizme mari şi negre. Apoi începe sǎ se echipeze. În mai puţin de cinci minute e gata şi sǎ fiu al naibii dacǎ nu seamǎnǎ leit, dar leit cu Moşii ǎia din filmele americane, dar ǎia adevǎraţi, nu ǎia cu plete din poliester şi barbǎ lipitǎ cu scoci. Închid repede uşa şi mǎ asez cuminte pe laviţǎ. Când intrǎ sǎ-mi pice ochii nu alta. E alt om. Sau cel puţin aşa aş fi crezut dacǎ nu l-aş fi vǎzut cu ochii mei cum s-a transformat. Daaaar…… îi lipseşte ceva, sigur îi lipseşte ceva. Nu apuc însǎ sǎ-i spun cǎ imediat scoate din buzunarul larg al mantiei roşii o chestie aşa ca o pungǎ de plastic de Carrefour un pic mai mare, sufla în ea sǎ se desfacǎ oleacǎ şi îmi zice:
- Pune-ţi o dorinţǎ….. – apoi vǎzând cǎ ezit revine imperativ – spune o dorinţǎ repede….
- Pǎǎǎi…….. vreau o maşinǎ – încep eu timid cu gândul la bǎieţelul de mai devreme – roşie, cu douǎ uşi în faţǎ care sǎ se deschidǎ, sǎ facǎ zgomot mult când porneşte…..
Nu apuc sǎ termin descrierea cǎ îl şi vǎd cum bagǎ mâna în pungǎ pânǎ la cot, mestecǎ ceva pe fundul ei şi scoate prin gura îngustǎ botul roşu imposibil de încurcat al unui Ferrari superb.
- Nuuuu… – ţip fǎrǎ sǎ vreau şi Moşu speriat scapǎ la loc în pungǎ Ferrariul. Nu, nu, nu….. m-ai înţeles greşit, eu nu vreau o maşinǎ, vreau o jucǎrie pentru un copil. Moşul zâmbeşte, e zâmbetul acela cald pe care îl ştiu toţi copiii şi scoate apoi cu douǎ degete o frumuseţe de maşinǎ roşie, cu uşile din faţǎ care se deschid, cu lumini în faţǎ şi în spate, cu scaune şi volan. O frec un pic de podea, apoi îi dau drumul. Maşina scoate un scrâşnet scurt apoi torcând ca un Ferrari o zbugheşte spre peretele din stânga mea. Ooops…. E clar cǎ e ceva ce nu pricep eu aici. Ba chiar mǎ nedumereşte profund…. Partea bunǎ este ca Moş Crǎciun n-a murit şi cǎ am dovada în mâna mea iar puştiul va afla asta în mai puţin de jumǎtate de orǎ. Partea mai puţin bunǎ e cǎ…….
Cine dracu înţelege ceva din chestia asta?! Nici nu mai ştiu ce am vrut sǎ întreb. Nu mai ştiu ce mi-era neclar. Sigur e cǎ Moşu existǎ, e viu şi binemersi şi are o tolbǎ magicǎ cu care poate face minuni… Offff….. da copiilor ǎstora sǎ nu le ziceţi nimic despre povestea asta, vǎ rog eu. Mai bine daţi un delete şi gata. De altfel e şi greu de crezut c-o sǎ accepte o asemena gogomǎnie…. Cǎ asta aş fi zis şi eu despre ea dacǎ n-aş fi trǎit-o pe bune sâmbǎta care a trecut.

sâmbătă, 13 decembrie 2008

de iarnǎ

Brrr…. Ce se mai zvârcole marea şi spumegǎ şi huruie… Precis a supǎrat-o cineva. Rǎu. Care-ai supǎrat marea mǎ?!











joi, 11 decembrie 2008

.

ufff…… cele mai lungi si mai incarcate saptamani de anul acesta sunt pe cale sa se incheie; de fapt nu se incheie, ci doar se subtiaza……

p.s. ca tot veni vorba de faptul ca am largit oleaca gulerul la camasa, citii aici (http://www.hotcity.ro/ce-ne-inconjoara/rubrica/blogosfera-feminina/top-50-bloguri-feminine) ca puck si madelin sunt in topul celor mai influente blogherite; felicitari!

miercuri, 3 decembrie 2008

definiri

oftatul este un lucru mecanic ce vine din preaplinul sufletului; când sufletul se umple pânǎ la marginea de sus, el apasǎ pe plǎmâni undeva în dreptul inimii, provocând o eliberare spontanǎ de aer şi fǎrâme mici de vise crude…

luni, 1 decembrie 2008

Despre programul de lucru al blogherilor

Este fǎrǎ putinţǎ de tǎgadǎ demonstrat faptul cǎ blogherii blogheresc pe bloguri de regulǎ în zilele lucrǎtoare şi cu totul ocazional sâmbǎta şi duminica.
De aici se pot trage rapid dar nu şi pripit urmǎtoarele concluzii (doar una, mai multe sau toate împreunǎ):
a) blogheritul a devenit un fel de muncǎ, de job; şi fiindcǎ-i job toţi cei injectaţi cu microbul în cauzǎ simt de cuviinţǎ sǎ bloghereascǎ în zilele lucrǎtoare
b) existǎ o plǎcere aparte a întregului neam blogheresc de a scǎrmǎna netul la locul de muncǎ şi cum sâmbǎta şi duminica nu-i vine nimǎnui sǎ treacǎ pe la servici (sau scârbici cum îi spune puck) doar pentru a blogheri, se face o pauzǎ generalǎ timp de douǎ zile
c) toatǎ lumea munceşte de se speteşte în gospodǎrie în weekend şi nu mai are timp de blogherit; ştiţi voi… fripturi, sarmale, poale-n brâu, dat cu aspiratoru, spǎlat geamurile, meşterit pe la electrocsnicele care nu mai vor sǎ porneascǎ, tǎiat frunze la câini (pentru cine are câini, pentru cine nu la pisici)
d) exista o corelare subtilǎ la nivelul subconştientului ca la câinele lui pavlov între muncǎ (şi vorbesc aici de munca retribuitǎ, executatǎ în condiţii oficiale la servici) şi blog; ai muncit din greu azi, uite drept recompensǎ ai voie sǎ te dai pe bloguri; drept urmare când ajungi în casǎ îţi arunci servieta, mapa, geanta sau ce-oi avea în mânǎ ca simbol al clasei truditoare, îţi agǎţi pardesiul în cui din fuga troleibuzului, ajungi într-un suflet la masa de lucru şi pac porneşti pisiu si te dai pe net….
e) şi în fine ultima care-mi vine în minte: din purǎ milostenie; “bǎi, i-am bǎtut pe ǎştia la cap toatǎ sǎptǎmâna, ia sǎ-i mai las vreo douǎ zile sǎ-şi revinǎ; or avea şi ei de bǎtut vre-un covor, de fǎcut vreo musaca, de spǎlat pe jos prin bucǎtǎrie, de fǎcut lecţii cu copilu…”

Voi pe unde vǎ încadraţi?!

Megasezonul ieftinirilor

Uraaa…. Vin sǎrbǎtorile…. A început sezonul cumpǎrǎturilor...
Aşa cum se întâmplǎ în toate ţǎrile civilizate şi în România odatǎ cu intrarea în luna cadourilor au apǎrut ieftinirile. Asearǎ am fost şi eu la mall sǎ le vǎd cu ochii mei şi sǎ cumpǎr câte ceva de-ale gurii. De exemplu caşcavalul pe care acum vreo douǎ sǎptǎmâni îl cumpǎrasem cu 20 lei kilu acum e în sale la preţul de raft de 35 lei kilu dar cu o mega reducerea anunţatǎ cu litere mari şi roşii la galantar de 10%….. Şi la pantalonii de stofǎ la fel. Cu litere albastre. Dar n-o sǎ fie ǎsta un capǎt de ţarǎ. Sunt multe alte reduceri….. Din pǎcate, dupǎ cum am observat eu, toate dupǎ aceeaşi reţetǎ. Întâi se umflǎ preţul la raft si apoi se aplicǎ o reducere frumuşicǎ de-ţi ia ochii ce oricum nu acoperǎ nici pe departe creşterea de preţ……. Eeee… dar sǎ nu fim cârcotaşi… Sǎ-i înţelegem şi pe oamenii ǎştia cǎ a dat şi peste ei criza ca un TIR în plinǎ vitezǎ şi vor sǎ-şi acopere pagubele. Dar sunt şi reduceri de preţ reale, ferme şi babane De cel putin 50%… Doar cǎ nu le-am gǎsit eu. Şi nici alţi moşi cu care am vorbit. Dar mai cǎutǎm, cine ştie…
Uraaa…. Vin sǎrbǎtorile…. A început sezonul cumpǎrǎturilor...
Drept urmare toate preţurile mici cu care eram obişnuit acum vreo sǎptǎmânǎ douǎ, de ordinul a un leu, doi, trei, acum sunt duble…… iar cele mari au creşteri moderate. Au crescut aşa peste noapte ca Fǎt Frumos, cǎ doar e luna cadourilor şi a poveştilor. Dar nu asta conteazǎ….. E sǎrbǎtoare…. Vine Crǎciunul….. şi oamenii cumpǎrǎ, cumpǎrǎ din greu. Au pus de-o parte în cursul anului pentru luna decembrie şi acum vor sǎ se simtǎ bine. Şi nu prea se simt când se uitǎ în galantar, apoi în coş şi în cele din urmǎ în portofel…..
Uraaa…. Vin sǎrbǎtorile…. A început sezonul cumpǎrǎturilor...
Eiii…. sǎ nu fim meschini. Sǎ deschidem larg baierele pungii, sǎ ne bucurǎm împreunǎ cu familiile….. Şi aşa toamna asta nu prea aţi plǎtit cine ştie la întreţinere cǎ a fost cald afarǎ, mult mai cald ca în alte toamne şi aţi izolat caloriferele. Iar în magazine sunt de toate. E adevǎrat cǎ la multe produse, nu înţeleg de ce, deşi pânǎ acum aveai de unde alege între 4-5-6 produse de acelaşi tip din galantar, acum e numai unul. De exemplu la cacao. Iar altele care mai ieri se lǎfǎiau pe multe mese gata gata sǎ-ţi cadǎ în poalǎ acum lipsesc cu desǎvârşire, de exemplu bananele. Dar aşa sunt eu, nu înţeleg multe. Nu înţeleg nici de ce e o mizerie şi o dezordine de nedescris în tot magazinul şi pe jos şi la rafturi. Aaa…… pentru cǎ toţi angajaţii carǎ cu cârca la raft şi nu mai au timp sǎ le aşeze şi sǎ facǎ ordine! Înţeleg!
Uraaa…. Vin sǎrbǎtorile…. A început sezonul cumpǎrǎturilor...
Am înţeles cǎ în State clienţii unui mall dând nǎvalǎ într-un magazin au cǎlcat în picioare mai mulţi agenţi de pazǎ. Pe unul l-au omorât iar pe alţi trei i-au bǎgat în spital. Nici o grijǎ! La noi n-o sǎ se întâmple asta, pentru ca la noi ieftinirile astea de sǎrbǎtori sunt ca Moş Crǎciun sublime, mirobolante, dar lipsesc cu desǎvârşire. Lasǎ doar urme, pe pereţi, pe vitrine, în pagini de ziare, dar nu şi pe etichetuţele alea mici dinǎuntru, chestie esenţialǎ de altfel… Aşa cǎ agenţi de pazǎ români fiţi fǎrǎ teamǎ şi staţi cu ochii pe şuţi. Iar voi ceilalţi bucuraţi-vǎ, vin sǎrbǎtorile…. a început sezonul cumpǎrǎturilor, al ieftinirilor... Asta dacǎ dǎ vre-unul faliment şi trebuie sǎ scape repede de marfǎ şi sǎ facǎ rost de ceva cash. Sau dacǎ e de contrabandǎ şi atunci chiar e sub preţul pietei...
Dar sa nu fim cârcotaşi, sǎ ne bucurǎm, vin sǎrbǎtorile…..