vineri, 12 octombrie 2018

O amiază fierbinte

Ziua era dogoritoare. Uitase să pună parasolarul în geam, iar pielea sintetică a scaunului se încălzise atât de tare încât îi ardea prin pânza subțire picioarele și spatele ca o plită electrică. O vreme fu nevoit să conducă aplecat, pentru a evita să atingă cu spinarea spătarul. Până la primul semafor volanul se mai răci atât cât să îl poată apuca cu degetele, iar aerul dezmorțit ieșind prin grilele topinde începuse a prinde oarece vână. Orașul era foarte aglomerat. Oare din cauza începerii școlii, până mai ieri era relativ ok, gândi, scrutând prin ferestrele mașinilor în încercarea de a descoperi mamele ieșite pe furiș de la slujbă, grăbite să-și adune odraslele de la porțile școlilor, să le proptească autoritar în scaunul cel mai înalt din bucătărie, cu ciorba în farfurie și cu felul doi în cuptorul cu microunde, pentru a le părăsi apoi în fugă fără să uite să le arate prin ușa întredeschisă degetul arătător “Și să dormi ne-am înțeles?! Nu vreau să aud nicio scuză!”. Nu descoperi însă niciuna. Toți erau bărbați, cu aer plictisit, bătând darabana în plasticul volanului sau sprijinindu-și capul în palmă de ușa mașinii. Era una din puținele zile în care nu-l apăsa nimic. Nu avea oră fixă pentru întâlnire, nu trebuia să meargă pregătit cu nimic, drept urmare timpul nu se grăbea deloc, ba dimpotrivă, se târâia agale pe sub copacii licărind auriu cătând amețit către un petec de umbră. Capul părea că i se golise de tot, conținutul întreg topindu-se și scurgându-se în crăpătura dintre astăzi și mâine. Se făcu verde. Coti la stânga urmărind atent șirul de mașini, apoi merse neîntrerupt vreme de vreo zece minute. În dreptul podului apucă una din benzile laterale și îl ocoli. Abia ieși însă de pe drumul principal căci șirul de mașini se și opri. Putea zări pe deasupra carcaselor metalice, undeva în depărtare, semaforul roșu. Era un nod foarte aglomerat. Nu doar în orele în care mamele își ridică grăbite copiii de la porțile școlilor, ci în toate celelalte. Trebuia să facă la stânga pe sub pod și apoi imediat la dreapta. Se încadrase pe banda a doua, a treia fiind pentru înainte, dar nimeni nu o lua întra-colo, toți cei care voiau să meargă înainte trecând bineînțeles peste pod. Întinse mâna în dreptul grilei de aerisire. Era bine,  grilele înviorate scuipau aer rece și atmosfera nu mai era insuportabilă. Nici scaunul nu mai frigea. Apăsă repetat butonul radioului pe înainte pentru a găsi un post cu muzică digerabilă, o descoperi pe Madona, apoi își sprijini brațul pe cotiera mașini și își lăsă bărbia în palmă. Era o bucată de timp pierdut fără îndoială, dar atâta timp cât nu i-l cerea nimeni, adică era timpul său pierdut, nu îl deranja prea tare. La o adică urma să fie și acesta contorizat alături de timpul câștigat sau de acela folosit cu eficiență.
În lipsa unei alte preocupări își lăsă privirile să curgă peste mașinile din față. În stânga era o camionetă pick-up albă, murdară, probabil o Toyota. Aparținea unei firme, pe ușa din dreapta fiind pictată o siglă, dar nu putu să citească nicio literă. Înăuntru un singur bărbat, nu-i putea descifra conturul din cauza tetierelor mari și a scaunelor înalte. Chiar în față era un microbuz Volkswagen. Acel microbuz Volkswagen care făcuse istorie! Arăta foarte bine deși era o mașină muncită și desigur foarte veche. Bara de protecție era ușor înfundată la ambele capete, în timp ce, pe jumătatea din stânga, vopseaua se cojise și arăta ca năpârlită. “Șofer indisciplinat? Dacă da, sunați la…” scria pe un afiș cam cât un A4 lipit pe grilajul de protecție instalat pe fereastra din spate. Cifrele erau mici. În mașină erau patru bărbați cu figuri întunecate și părul negru corb, păreau indieni sau oricum din partea aceea de lume, poate nu erau și arătau așa doar din cauza luminii care transforma tot ce nu putea atinge în umbre, gândi. Ședeau doi pe scaunele din față și alți doi pe bancheta dindărăt. Cel de la volan povestea ceva cu gesturi largi, iar ceilalți îl ascultau atenți, bărbatul din dreapta reacționând din când în când, în timp ce ultimii doi își înghesuiseră capetele printre tetiere pentru a le sorbi vorbele primilor. Privind mai atent constată că de sub motorul Toyotei curge ceva. Cam o picătură la patru-cinci secunde. Aruncă ochii mai departe peste sorii înmiiți, dar orice făcea privirea se întorcea singură la scurgerea de sub motorul Toyotei. Era evident că viteza creștea, ajunsese cam la o picătură pe secundă. Bărbatul de la volanul Volkswagenului povestea ceva amuzant exemplificând cu mișcări ample ale întregului trup, iar cei patru izbucneau adesea în hohote de râs. Păreau muncitori la o companie de construcții și cel mai probabil povesteau despre vreo boacănă a unui coleg de muncă. Fereastra era deschisă în dreptul șoferului deși afară era pârjol, aerul condiționat nu mai funcționa desigur demult și ar fi fost mult prea scump să îl mai repare. Șoferul scrumă țigara pe geam și continuă să povestească. Imediat în dreapta era o altă mașină tot cu un singur bărbat la volan. Nu știa să spună ce marcă. Își scosese inelul de chei, o alesese pe cea mai mică, probabil cheia de la cutia de scrisori și se scobea cu mare atenție sub unghii. Adesea sufla peste cheie scuturând-o ușor, apoi admira mulțumit lucrarea.
Sub Toyota se făcuse baltă. Cercetă ascuțit. Era benzină, era sută la sută sigur că este benzină. Sub aerul dogoritor benzina se evapora cu repeziciune și asfaltul dansa agitat. Nu avea nici cea mai mică îndoială că este benzină. Nici nu era de mirare, cu așa călduri cauciucul îmbătrânit al furtunului crăpase și numai pânza îl mai ținea să nu se fărâme. Privi instinctiv înspre semafor. Era verde dar mașinile nu se mișcau. Se întâmpla adesea, căci cei ce veneau din dreapta, dinspre centru, erau atât de mulți încât umpleau intersecția și chiar dacă mașinile din față aveau dreptul să înainteze, nu aveau unde. Stătu cu ochii pironiți în semafor până când acesta se făcu iar roșu, apoi reveni cu privirea spre balta de benzină. Cursese atât de multă încât începuse să se prelingă ușor spre Volkswagen. Unul dintre muncitorii de pe bancheta din spate făcuse o criză de râs, lovind cu pumnii în scaunele din față și tropăindu-și picioarele în podea. Volkswagenul se bălăbănea încet ca o rață mergând la scăldat. O să le scoată pe partea ailaltă, murmură, apoi își fixă ochii pe țigara șoferului. Era doar un punct roșu plimbându-se ca o gâză neliniștită prin habitaclu. Chiar dacă s-ar fi pus verde nu prindea să treacă din prima tură. Închise radioul. Șoferul scosese din nou mâna pe geam și scrumă iar. Țigara era foarte mică. Cât se poate de mică. Ieși din mașină cu ochii țintă la șoferul Volkswagenului. Acesta mai trase pentru ultima dată tare în piept și scoase mâna pe geam cu chiștocul prins între degetul mare și arătător. Trânti portiera, încuie mașina, prinse în treacăt privirile uluite ale șoferului de camion din spate, apoi o rupse la fugă înapoi printre coloanele de mașini încremenite, rostogolind picioarele cât îl țineau puterile. Cu ochii minții zări mâna șoferului, degetul mare și cel arătător zvâcnind ca un arc, apoi chiștocul de țigară plutind prin aer luuuuung și chiar înainte să atingă pământul flacăra, vaporii de benzină aprinzându-se, balonul încins atingând instantaneu furtunul crăpat și prin înlăuntrul său interiorul rezervorului. Explozia îi înfundă urechile și-i smulse pieptul din locul său, imediat urmând suflul care îl ridică de la pământ și îl azvârli mai bine de zece metri înapoi printre mașini, trântindu-l la pământ și făcându-l să alunece scrijelit peste asfaltul noduros. Ca un covor fermecat pământul se scutură, azvârlind Toyota și Volkswagenul ca două jucării stricate peste capul său și culcându-le mult înapoi peste mașinile oprite, în timp ce următoarele se îmbrânciră unele în altele ca pasagerii în metroul din Tokio. Îi curgea sânge din nas și colțul ochiului lipit de pământ îi era de asemenea umed. Buzele erau franjurite și nu-și mai simțea jumătate din corp. Obrajii îi ardeau. Chircit pe pământ privi înapoi peste umăr. O flacără uriașă luase locul Toyotei, în timp ce bucăți arzânde din ea se împrăștiau peste tot. Mirosea a benzină și a carne arsă. Aerul tot era îngrozitor de fierbinte…