miercuri, 4 mai 2011

Invierea (III)

- Vă mulţumim că ne-aţi primit aici în cabinetul dumneavoastră pentru această mică discuţie, doctore. Şiii… ca să nu lungim vorba am să intru direct în subiect. Puteţi să ne spuneţi de ce suferea mai exact doamna M şi cum se manifestă boala ei?!
- Domnilor – trase aer în piept bărbatul impunător, cu umeri laţi, cu sprâncene stufoase coborând nerânduit peste pleoape, cu bărbia tăiata drept şi aspru şi privire de vultur – schizofrenia este definită în linii generale ca o pierdere treptată şi insidioasă a ambiţiei, intereselor şi iniţiativei. Doamna M are cu siguranţă toate aceste simptome dar rămâne la latitudinea dumneavoastră dacă vreţi s-o numiţi schizofrenică sau nu.
Bărbaţii se făcură mici sub tunetul cuvintelor şi tot elanul lor iscoditor se topi ca o bucată de ciocolată aşezată pe marginea încinsă a plitei. Pentru o vreme îşi căutară cuvintele fără să reuşească să înşire pe sfoară mai mult de două, trei… Punctul de vedere al doctorului le schimba total modul de abordare a problemei, căci se aşteptau ca acesta să se lanseze în explicaţii ditirambice complicate despre simptome, cauze şi tratamente ale bolilor psihice. În schimb doctorul le sugera chiar de la început că doamna M era o femeie aproape sănătoasă ceea ce inspectorul s-ar fi aşteptat să scoată de la dânsul cu şiretenie şi îndemânare abia către sfârşitul dialogului. Aşa, tot eşafodajul întrebărilor sale se prăbuşi la prima mişcare căci doctorul îi retezase de la început bârna cea solidă din centru. O vreme tăcură amândoi, doar doctorul, intuind cauza muţeniei interlocutorilor săi, reluă firul discuţiei.
- În loc să vă vorbesc despre nebuni, cămăşi de forţă şi isterii, aş prefera să vă vorbesc despre gânduri. Echilibrul oricărei fiinţe umane poate fi definit prin relaţia constructivă dintre conştient şi subconştient. Dacă realitatea este pipăită de conştient care îşi trage seva din părţile ei zemoase, subconştientul este cel care construieşte, cel care alege de aici o cărămidă, de dincolo o floare, de mai încolo o privire şi le încheagă cu seu propriu până devin un gând rotund. Alimentarea continuă cu material, adică relaţia conştient – realitate, este esenţială în crearea conştiinţei sociale, sau mai simplu spus “nu ai o relaţie cu lumea înconjurătoare – nu exişti”, în timp ce clocotirea subconştientului generează conştiinta de sine, eul propriu, sau altfel spus “exişti dar nu te vede nimeni, căci locuieşti în propria ta lume”. Subconştientul a fost legat încă de la Freud de vis, dar eu aş lărgi cercul şi i-aş spune realitate paralelă. Visul nu se manifestă doar în timpul somnului aşa cum cred mulţi şi aşa cum spun dicţionarele. Speranţa, dorinţa, majoriatea formelor de artă sunt manifestări ale visului, sau paşi rostogoliţi către cealaltă lume, lume care spre deosebire de cea reală nu este deloc definită, e ca un abur. Aşa cum spunea şi Kant, însăşi plăsmuirea vieţii de apoi este o formă a visului, născută dintr-o dorinţă de echitate nerezolvată aici pe Pământ. Bolnavul psihic are doar o singură mare problemă, şi-a tăiat legăturile cu lumea. Ca la vasectomie – râse bărbatul zgomotos.
Mmm… prima impresie nu fusese tocmai corectă. Doctorul nu spunea că doamna M este sănătoasă, ci doar că ridicase poarta peste lume şi se refugiase în sine.
- Deci sugeraţi că nu se poate spune exact în ce masură doamna M suferă de o boală psihică atâta timp cât retragerea ei în sine nu poate fi devoalată.
Doctorul zâmbi maliţios.
- Profesore, dumneata eşti un om sănătos?
- Mda, din câte ştiu da… da’ de ceee… - se bâlbâi profesorul luat pe nepregătite.
- Îţi pot demonstra în jumătate de oră că suferi de cel puţin două probleme psihice grave şi mă vei ruga la plecare să-ţi dau şi tratament – rânji doctorul. Când vorbim despre psihic linia de demarcaţie între sănătate şi boală este adesea foarte neclară. Fiecare dintre noi este un om bolnav în sensul cel mai serios al cuvântului. Să fim sinceri domnilor, de câte ori nu v-aţi surprins gândurile făcând lucruri de care v-ar fi fost ruşine dacă ceea ce numim conştient nu ar fi blocat acţiunile trupului. De câte ori gândurile dumneavoastră domnule inspector n-au cotrobăit pe sub fustele frumoaselor nelegiute sau ale dumitale profesore nu s-au întins rotund prin decolteuri crude – râse doctorul hohotit de-a dreptul obraznic. Există o parte din noi care nu se relevă realităţii, dar e acolo, mocneşte. Convenienţele sociale inhibă prin intermediul conştientului porniri primordiale, animalice. Educaţia ne dresează, ne aliniază unor standarde pe care adesea nu ni le asumăm şi atunci domeniul subconştientului se lărgeşte tot mai mult, visul cu ochii deschişi trece pragul zilei şi inundă realitatea. Şi atunci cine mai e bolnavul şi cine e cel sănătos domnilor?!
Cei doi bărbaţi rămaseră total surprinşi de explicaţiile doctorului. Se aşteptau la un cu totul alt discurs din partea sa, la discuţii seci despre tratamente şi hapuri, despre urâţenia bolii, despre greutăţile şi neplăcerile meseriei… Când colo doctorul părea mai mult preocupat de partea filozofică a problemei.
- Doctore, doamna M este o femeie frumoasă? – se răzbună profesorul.
- Este o femeie deosebit de frumoasă! – replică doctorul hotărât şi pentru o vreme fu din nou linişte.
Lovitura izbise în gol. Inspectorul încercă să-şi adune gândurile şi să revină la nelămuririle ce trebuiau clarificate în vederea rezolvării anchetei.
- Doctore, înţeleg că dumneata ai fost dintre cei din urmă care au văzut-o în viaţă pe doamna M. Ai desfăşurat o şedinţă de terapie cu câţiva bolnavi până în jurul orei nouă treizeci.
- Până fix la nouă treizeci. Da, în fiecare seară avem câte o întâlnire. Nu i-aş spune chiar şedinţă de terapie, ne strângem, discutăm diverse. Îi ajută să se liniştească şi să doarmă bine peste noapte.
- Despre ce discutaţi de obicei? Despre ce aţi discutat aseară?
- Despre iubire. Într-un fel sau altul toate problemele noastre sunt legate de iubire, mai precis de lipsa ei. Iubirea este cea care ne face să suferim cel mai mult în viaţă. Nu neapărat iubirea faţă de o persoană de sex opus, ci iubirea ca sentiment în sine. Ieri seară am vorbit despre iubirea faţă de Iisus, urma noaptea de Înviere şi mi s-a părut potrivit. Bolnavii reacţionează în general bine la textele biblice. Acţionează ca un calmant asupra lor, ca un tranchilizant.
- Doamna M s-a implicat în discuţii?
- Deplin. Se considera însuşi Iisus.
- Şi dumneata cine erai? – zâmbi inspectorul.
- Petru!
- Are vreo relevanţă aceasta alegere, a spus ceva aparte doamna M care să vă atragă atenţia, care să iasă din tipare?
- A încercat să ne convingă că a coborât pe Pământ să schimbe lumea, să o facă mai bună. Mie mi-a spus că sunt mâna ei dreaptă şi se bizuie pe mine.
- A spus şi în ce scop se bizuie pe dumneata, pentru ce?
- Da, a spus că se bizuie pe decizia mea când va veni ziua judecăţii.
- Doctore fă-mă şi pe mine să înţeleg cum funcţionează relaţia asta medic-pacient, cum reuşeşti dintr-un dialog stupid ca acesta să obţii antidotul şi să-l livrezi pacientului – interveni profesorul.
- Totul se bazează pe empatie. Empatia este esenţială în psihoterapie. Conform lui Davis empatia este o combinaţie între asumarea cognitivă a rolului celuilalt şi substituirea emoţională în stările lui sau altfel spus o contopire a eurilor. Misiunea psihoterapeutului este extrem de dificilă pentru că odată închise baierele sufletului, lumea pacientului se rezumă la broderia subconştientului şi devine opacă din exterior. Şi atunci e greu să pătrunzi acolo. Întâi pentru că aşa cum spuneam nu este bine definită. Lumile în care apare o ruptură între conştient şi subconştient se schimonosesc, se destramă, se deşiră… aşa cum se deşiră, cum se ghemotoceşte, pânza de păianjen când îi rupi una câte una ancorele, sau norii în bătaia vântului. Apoi, fiindcă e total necunoscută privitorului şi trebuie înainte de toate legate punţi. Şi în fine pentru că trebuie găsite mărgele de vis pe rotundul cărora să se brodeze concretul. Acest melanj de concret şi inefabil este extrem de volatil, e caaa… parfumul cel mai bun. Dacă îi desfaci capacul se evaporă şi se risipeşte.
- Aţi reuşit să stabiliţi punţi cu doamna M, aţi găsit bucăţi de vis pe marginea cărora să brodaţi?
- Da, doamna M a acceptat relativ repede dialogul. Dar acolo, şezând pe bancă în lumea ei. N-am reuşit s-o conving să facă niciun pas către încoace. Aceştia sunt pacienţii cei mai periculoşi. Nu ştii niciodată unde să aşezi linia sub ei.
- Dacă apare ruptura între conştient şi subconştient eul se dizolvă sau se disociază, doctore? – îi întrerupse brusc profesorul.
Bărbatul împunător şi sigur pe el căzu pe gânduri.
- Excelentă întrebare profesore. N-am un răspuns. Înţeleg unde baţi dar cred că nici una, nici alta. Se refugiază, îşi pune mantie şi mască şi… valsează… - adăugă doctorul şoptit, aproape melancolic.
Fu rândul profesorului să cadă pe gânduri. Doctorul eschiva cu abilitate la fiecare împungere, apoi îşi ducea spada la piept, saluta şi zâmbea neutru. Era un maestru al duelului şi un gentleman desăvârşit.
- Ce credeţi că s-a întâmplat cu doamna M? E posibil ca o fiinţa vie să se evapore? – reluă inspectorul dialogul.
- A fost răpită. E singura explicaţie. O femeie în starea ei nu poate lua decizii. A luat altcineva în numele ei. Când gândurile sunt închise într-un glob de cristal, trupul rămâne pradă vântului.
- Vreţi să spuneţi că profitând de starea ei de sănătate e posibil ca cineva să fi abuzat de…?
- Nu vreau să spun nimic. Nu doresc ca vorbele-mi să fie interpretate – răspunse bărbatul încruntat.
- Doctore faceţi terapie prin muzică? – schimbă vorba profesorul arătând cu bărbia spre un rastel cu discuri.
- Da, ajută foarte mult.
- Între Preludiile lui Bach şi Daphne şi Chloe de Ravel ce aţi alege pentru o şedinţă de terapie cu doamna M?
- Bach cu siguranţă.
- Iar mie ce mi-aţi recomanda?
- Dumitale… o Dimineaţă de Grieg.
Apoi bărbatii tăcură şi în liniştea lăsată se auzeau şoptit gândurile, fâşâind uşor ca o mantie învelind trup de femeie alunecând între felii de întuneric.

***

- Ei, ce zici profesore?
- Interesant individul. Inteligent. Şi ţeapăn, cu picioarele pe pământ!
- Crezi că ne-a spus adevărul?
- Nu am nici un motiv să mă îndoiesc. În mare da.
- Îmi pare îndrăgostit de pacienta dumisale până peste cap.
- Aşa şi este. Ce e interesant, că oscilează între a o declara bolnavă şi a o scoate la fel de sănătoasă ca noi. Sau ca mine cel puţin… - zâmbi profesorul. Cred că e vorba înainte de toate de o luptă internă, acolo jos în sufletul lui. Pe de o parte e doctor şi o tratează ca pe o pacientă bolnavă, pe de altă parte e îndrăgostit şi vede femeia frumoasă şi sănătoasă. Nici el nu mai ştie…
- Cam aşa este. Eiii… dar ce a fost cu întrebările alea muzicale? M-ai dat gata cu cunoştinţele dumitale muzicale.
- Ohhh… dragul meu, mi-ar fi plăcut să ştiu atâtea despre muzică. Am citit însă câteva articole privind meloterapia. Şi există o categorisire a unor bucăţi muzicale celebre în funcţie de simptomele pe care le prezintă pacientul. De exemplu Preludiile lui Bach sunt recomandate cănd vrei să-ţi calmezi pacientul, când vrei să-l faci legumă. Daphne şi Chloe de Ravel în schimb, e recomandat pentru întărirea psihicului, pentru creşterea încrederii în sine. Iar Dimineaţa de Grieg, recomandat mie, e preferat pentru combaterea stresului şi a oboselii, deci doctorul ştie foarte bine ce face…
- Vrei să spui că doctorul încearcă să…
- Nu vreau să spun nimic. Acestea sunt datele problemei, concluzia o poţi trage singur.
- Atunci am s-o trag. Să zicem că doctorul şi doamna M aveau o relaţie extrem de apropriată. Infirmierul a flat de relaţie şi gelos a ucis-o pe ea să se răzbune. De ceea tac amândoi şi nu zic nimic, fiindcă sunt implicaţi.
- Sau infirmierul care o iubeşte în taină o răpeşte aşa cum sugerează doctorul şi o ascunde undeva într-o grotă din pădure.
- Şi asta stă în picioare! Sau doctorul o lasă însărcinată şi ca să scape de ruşinea de a fi descoperit, o ucide.
- E valabil.
- Cert e că cineva i-a deschis uşa. Ce nu înţeleg însă e cum a luat cheia din dulapul cu chei şi cum i-a deschis uşa. Directorul mi-a confirmat că toate cheile erau la locul lor când a încuiat şi a luat cheia. Ce mi-a mai spus însă directorul interesant e că mai există o persoană care verifică uşile seara. Am vorbit cu ea şi mi-a confirmat că uşile erau toate încuiate. Deciiii… destul de greu pentru oricine să mai descuie uşa.
- Poate că n-a descuiat-o…
- Ce vrei să spui profesore?! Că femeia e încă acolo?!
- Într-un fel da.
- Deci e vie? Crezi c-o să apăra?
- Mda… cred c-o să apară. Diseară. În sala cea mare.

12 comentarii:

mitzaabiciclista spunea...

Pffff, m-ai lăsat cu unghiile roase de nerăbdare Moşule :D

mosu spunea...

io zic ca un set de unghii false n-ar strica, ca cine stie cand se mai aseaza planetele pentru inca un episod; si ultimul de altfel.... :)

mitzaabiciclista spunea...

Te înţeleg, ştiu cum este să ai o poveste lungă de scris :)
Dar eu te aştept!

kitty spunea...

povestile tale
mosu
imi aduc aminte de cele mai frumoase romane
pe care le-am citi din copilarie si pana acum,
dar mai ales in vacantele copilariei si adolescentei!

cand citesc povestile tale, recitesc propozitiile, frazele, fragmentele
(cu nerabdarea de a afla ce va fi)...
ca sa nu se mai termine povestea.

Elza spunea...

si daca era sanatoasa ce era cu ea acolo? nu cumva doctorul a pacalit-o ca s-o aiba langa el?

mosu spunea...

@zefira
sapam, sapam...
nu de alta da pe urma uit unde voiam sa ajung... :)

mosu spunea...

@kitty
ma bucur sa-ti plac povestile mele; tare ma bucur
acuma nici nu stiu ce sa spun despre ele; sunt pentru copii, pentru oamenii mari?! cred ca sunt pentru oamenii mari care vor sa fieeee mai putin mari... :)

mosu spunea...

@elza
eiii… doctorul a incercat sa explice chestia asta; toti oamenii penduleaza undeva intre realitate si vis; fiindca realitatea ne bulverseaza, ne incomodeaza, ne face sa ne simtim straini de noi insine, atunci ne refugiem in vis, nu neaparat in cel cu ochii inchisi ci si in cel cu ochii deschisi, intr-o realitate paralela…
cand sfera visului e mica ca o margica de sticla atunci suntem “realisti” suntem “cu picioarele pe pamant”, iar cand aceasta sfera se face mare, mare si acopera totul, tot realul, devenim nebuni; iar intre cele doua ipostaze noi toti…..

Ani, spunea...

Stii ce mi-ar placea? Sa stiu ca explicatiile doctorului, care mi-au mers la suflet, nu au nici in clin, nici in maneca cu nici o facultate de nici o medicina, de nici o filozofie, de nici o psihologie :)
Mi-ar placea al naibii de mult ca ele sa-si aiba sursa dupa modelul profesorului de literatura:)

Vezi, nu te intreb ce si cum, ca nici un magician nu-si dezvaluie tainele, iti spun doar ce mi-ar placea :)

Am impresia ca te cunosc :) Daca "bine te-am regasit" nu-si are justijicare, atunci afla ca bucuroasa de cunostinta :)

mosu spunea...

explicatiile doctorului cu siguranta nu au legatura cu nicio facultate de medicina, de filozofie sau de psihologie, asta-i sigur!; explicatiile doctorului vin mai degraba din rostogolirile sale prin lumea dinlauntru si frecarea obrazului de peretii eului…

mda… ai dreptate, cuvintele sale ar fi sezut mult mai bine in gura profesorului; dar asa cum spuneam scrisul… scrisul macar la un nivel semiprofesionist sa spunem, necesita timp, liniste si oarecare izolare; daca ar fi sa rescriu vreodata povestea (ceea ce e putin probabil) o sa incerc sa-i separ si mai mult pe cei trei, care, desi am facut ceva eforturi sa le dau un aer aparte, seamana toti al naibii de mult cuuuu… mine :)

si nu in ultimul rand “bine ai venit”! iar cum nu cred ca ne cunostem iti spun “incantat de cunostinta”! :)

Ani, spunea...

Oh, nu, nu! lasa-i asa! :)
Ador genul asta de doctor si ador genul asta de profesor si ador genul acesta de investigator! Cred ca si doctorul si profesorul si investigatorul sunt capitole importante ale lumii in care traim si de aceea, ii iubesc asa cum i-ai povestit tu, ca oameni a caror intelepciune, sa zic, isi are izvorul in "din rostogolirile sale prin lumea dinlauntru si frecarea obrazului de peretii eului"....foarte frumos.

Am obosit de lumea in care doctorul abordeaza "problema" exclusiv anatomic, profesorul, eclusiv academic si investigatorul, exclusiv prin manipulare si santaj :)

Multumesc :)

mosu spunea...

atunci asa sa ramana... :)