miercuri, 25 ianuarie 2012

Fusta de jerse

Bărbatul își desfăcu centura de siguranță și încercă să se facă comod. Soția, lângă geam, scăpată de suferința decolării adormise cu capul sprijint de marginea hubloului. Avea să fie un drum lung și plictisitor. Nici nu apucă bine să-și presare privirea peste dejurîmprejur și bărbatul avu o tresărire care-l electrocută din tălpi și până în vârful nasului. Chiar lângă el, pe șirul următor de scaune, stătea femeia din sala de așteptare. O remarcase de cum intrase. Și nu numai el. Era o femeie elegantă, cochetă, cu un corp grozav de bine proporționat și cu o față extrem de expresivă. Ar fi putut fi remarcată cu ușurință chiar dacă s-ar fi aflat într-o mulțime înghesuită precum în metroul de ora 16 de exemplu. Nu era tânără. “Patruzeci și cinci, patruzeci și șase” apreciase bărbatul. Nu epata, își purta frumusețea cu o oarecare discreție dar în același timp cu distincție. “Știu că sunt frumoasă și că ai vrea să mă atingi ca pe o Monalisă, dar n-o vei face pentru că sunt rece și intangibilă” părea să spună fiecare gest al său, de altfel controlat și circumscris mișcărilor interioare.
Privind-o cu coada ochiului bărbatul nu putu să nu remarce suplețea trupului, grația mișcărilor și rafinamentul echilibrat al îmbrăcăminții. “Parcă ar fi o balerină. Cine știe, poate chiar o fi fost cândva o balerină celebră” găndi bărbatul. Bustul mic, mijlocul subțire și coapsele înguste îi întăriră convingerea. Rupându-se atracției magnetice a periculoasei sale însoțitoare, bărbatul își răsuci privirea și continuă să parcurgă interiorul avionului pipăindu-i toate ungherele, analizând personalul însoțitor și cântărind din ochi pasagerii apropiați.
Ca să-și mai răsfire minutele, scoase din suportul de la scaunul din față câteva pliante despre măsurile de siguranță la decolare și aterizare și începu să le studieze. Se plictisi însă repede, erau anoste. Scoase apoi catalogul liniei aeriene cu care călătorea, dar în afară de prezentarea aeronavelor companiei și o sumedenie de reclame neintresante, majoritatea la țigări și băutură, nu era nimic altceva demn de remarcat.
Neastâmpărați, ochii abandonară pliantele plictisitoare și o șterseră din nou în grădina vecinei de peste drum. Chipul său avea un ten curat dar lipsit de prospețimea tinereții, iar la coada ochilor câteva riduri paralele se rânduiau vizibil înspre tâmple. De la distanță părea mult mai tânără. I-ai fi putut da ușor treizeci, treizeci și ceva de ani. De aproape însă, suplețea pierdută a pielii și ochii usor obosiți de vălurile de ani așezați peste retină o trădau. Avea însă o pereche de picioare absolut superbe. Înmănușate în mătase neagră, ce te-ai fi așteptat să ascundă vederii pielea fină dar realizând tocmai contrariul, prelinse în pantofi cu toc înalt total neadecvati iernii dar grozav de bine asortați restului, ar fi atras privirile chiar și din drumul lor către o gaură neagră. Doi genunchi ca două țepușe înfipte în ochii admiratorului, ieșind neobrăzați de sub fusta scurtă dar decentă, păreau a împacheta privirile rătăcite mai mult sau mai puțin întâmplător și a le așeza cuminți teanc, precum visele în raftul cu amintiri.
Ușor încruntat bărbatul își recuperă privirile obraznice și le muștrului bine. Ca să le țină ocupate și să le găsească de lucru ceru o cafea. Manevra temperă agitația acestora preț de câteva minute. Apoi nu găsi altceva de făcut decât să încerce să doarmă.
Nu, nu era chip de dormit. Totul ar fi fost în regulă dacă nu ar fi avut gestul acela cochet de a-ș schimba piciorul de sprijin și de a-l așeza tacticos peste celălalt la fiecare sfert de oră. Dupa ce revenea la poziția picior peste picior, apuca marginea fustei și o trăgea în jos încercând să acopere ceea ce se mai putea acoperi, pentru ca în cele din urmă să o netezească cu palma într-o mângâiere lascivă, începută de undeva de pe șold și terminată la genunchi cu o rostogolire abia atinsă a degetelor desfăcute peste curbura cărnii, ce părea mai degrabă o rotunjire a unui sân timid și fierbinte decât a unui nevrednic dezvelitor al privirii genunchi.
Hobloul! Hubloul era ultima soluție. Sau să o cheme pe stewardesă și s-o roage să-i schimbe locul. Dar nu-și putea lăsa nevasta. În schimb o putea trezi! Da, da, dacă ar fi trezit-o, l-ar fi ținut de vorbă, l-ar fi bătut la cap cu o mulțime de vorbe rispite, de cerințe amețitoare și i-ar fi trecut cheful de fugit cu gândul prin vecini. Dar dacă mișcarea nu reușea?! Dacă femeia cu picioare lungi și mijloc tras prin inel i-ar fi captat privirile în continuare?!
Soarele strălucea cu putere deasupra norilor. Și... Și atât! În rest nimic. Doar soarele într-un colț și nori cât vezi cu ochii. Ce altceva poți să descoperi la zece mii de metri deasupra pământului?! Poate era mai bine s-o trezească pe nevastă-sa.
Pentru o vreme avu impresia ca i-a crescut un ochi in ureche. Caci desi privirea ii era fixata inainte, putea spune cu cea mai mare precizie ce face femeia cu picioare de matase. Putea sa explice in cele mai mici detalii cum arata inelul de argint de la mana stanga, ce lac foloseste pentru unghii, cum isi scutura bratara de la dreapta atunci cand ajunge sa-i cada peste incheietura fina a mainii, cat de lungi si delicate ii sunt degetele si o mie si una de alte detalii pe care n-ar fi crezut ca le-ar fi putut capta nici daca ar fi privit-o atent in fata. Se pipai atent. Nu avea!
In afara gestului acela absolut innebunitor cu picioarele, mai avea unul care-l facea sa tresara. Din cand in cand se intindea, isi impingea pieptul in fata si isi trecea degetele facute grebla prin parul negru taciune ca bluza subtire, semitransparenta care se itea de sub vesta. Odata cu aest gest chipul i se lumina pentru cateva clipe ca si cum o lumanare ar fi folosit pentru un timp scurt surplusul de oxigen inspirat pentru a-si inflacara fulguirea. “Trebuie sa fie vopsit” isi spuse barbatul admirandu-i parul bogat pravalindu-se in inele peste umeri si mai jos de ei inca o palma. In afara acestui potential defect era insa absolut superb. “N-are cum sa fie natural” mormai el incercand zadarnic sa gaseasca printre firele negre si unul macar auriu.
Brusc, femeia se intoarse si ii zimbi. Se simtise desigur privita indelung.
Undeva in piept o leucocita zglobie incepu sa se zbata ca un vierme fluturos in coconul de matase, sa se invarta ca un titirez, pentru a o lua apoi la fuga prin vena cava lovindu-se de peretii elastici precum un bot de fosfor in paharul cu apa si a se arunca in cele din urma fericita in atriul drept ca intr-un jacuzzi. Se balaci pentru o vreme acolo pentru a o porni iar la drum prin artera femurala catre calcai unde incepu sa se bataie de pe un picior pe altul ca un copil razgaiat. Apoi alta si alta ii urmara exemplul, pana cand tot trupul ii deveni o sauna imensa invadata de leucocitele infierbantate. Simti cum urechile i se inrosesc dintr-o data ca toarta de la ceainic, cum ii ies aburi pe nari precum taurului comunal, cum carnea incepe sa-i sfaraie pe dinauntru si sa se destrame in fasii lungi precum coca pregatita de taietei.
Privirile barbatului se retrasera rusinoase ghemuindu-se la picioarele stapanului. Se simtea ca un pusti prins cu mata in sac. Doar ca mata era prea mare si sacul sau prea mic. I-ar fi spus... I-I-ar fi spus ceva... Trebuia sa ii spuna. Dupa ce-si pritoci vorbele o felie de vreme, barbatul se apleca peste culoarul despartitor si apropiindu-si buzele de urechea femeii ii sopti cateva cuvinte, incercand sa-i urmareasca in acelasi timp mimica fetei. Nu, nu se suparase, nici nu se infuriase. Nici macar nu se rusinase. Zambise doar enigmatic pentru ca apoi sa-si mestece zambetul lasand pe buze doar cateva urme capabile sa reconfigureze intregul disparut, precum puful de vrabie de pe nasul pisicii.
Femeia se ridica de pe scaun, scotoci pentru cateva clipe prin bagajul de mana aflat in compartimentul de deasupra capului, lua un pachet pe care il vara in geanta de umar si porni catre una din cabinele aflate in capatul culoarului pe stanga si pe dreapta. Usa se inchise usor in urma sa iar semicercul rosu cu inscris alb “Liber” se transforma intr-unul rosu cu inscris negru “Ocupat”. Barbatul astepta ca pe ace pret de cateva minute, apoi infierbantat tasni din scaun si in trei pasi ajunse langa usa. Ciocani usor iar semicercul rosu se transforma din nou intr-unul alb iar usa se intredeschise.

Se intoarse fluierand si se aseza la locul sau complet relaxat. Era cu totul alt om. “E bine acum?” murmura femeia cu buzele abia dezlipindu-se dar dezvelind acelasi suras fermecator. “E foarte bine” murmura si barbatul din varful buzelor si inchise ochii ca si cum o mare greutate i s-ar fi luat de pe suflet, nu inainte insa de a mai arunca un ochi fugar catre genunchii femeii acoperiti acum de o fusta lunga pana la glezne din jerse maroniu contrastand evident cu restul ademenitor al imbracamintii dar care lui ii facea atat de mult bine. Aluneca in scaun ca intr-o ceasca cu licoare fierbinte. Simti cum prin vene incepe sa i se prelinga molcom lapte cu cacao aromata din Indii, indulcit cu un dram de miere de salcam si presarat cu puf de ciocolata amaruie si atipi imediat.

29 de comentarii:

freestar9 spunea...

Gândul îmi fuge spre
http://www.youtube.com/watch?v=LOAdb298p9Q , citind ceea ce ai scris.:)

Cora Bogdan spunea...

Ufff, ma incanta ce-ai scris, c-ai scris frumos, dar ma zgribulesc totodata. N-o sa mai dorm niciodata!

Irina spunea...

Fantastica ti-e simtirea, Mosule... Mi-a inflorit de timpuriu primavara citindu-te. Povestea ta face nesfarsite complimente ochilor nostri flamanzi de a te citi. Ca sa nu mai zic de rasfatul sufletesc...
Minunat

cristina spunea...

bine ca nu a avut bagaj de cala, doamna cu picioare de matase ;)
desi, daca avea, poate altfel ne-ai fi imbucurat simtirile :)

Cleo spunea...

O alta vorba de-a mea: ce nu se vede, nu exista!.
Doar Ea stie ca exista, sub jerseul lung, este aceeasi miscare incitanta de schimbare a piciorului, aceeasi mangaiere in aranjarea fustei...dar pentru asta trebuie sa privesti cu ochiul dorintei din tine, care zace, in latenta, inainte de o vedea pe oricare ea cu fusta de jerseu...cand privesti asa nu ai pace nici pe strada, nici in autobuzul plin, nici la masa, nici la dus, nici cand inchizi ochii,noaptea, cu capul pe perna...
(brodez si eu :) )

mosu spunea...

@instelata
da, e buna apropierea; e faina poezia lui dinescu, iar margineanu are si el un glas deosebit

mosu spunea...

@corabogdan
offf... da de ce sa te zgribulesti?! vaiii... si sa nu mai dormi niciodata?! de ce? uite daca vrei vorbesc cu doamna sa ridice un pic fusta. macar asa, sa se vada gleznele... :)

mosu spunea...

@irina
multumesc tare mult de cuvinte, dar cred ca nu pot scrie eu pe cat de frumos vorbesti tu despre povestile mele... :)

mosu spunea...

@critinicoooo
degraba iti fugira ochii si gandurile... :))

mosu spunea...

@cleo
cu miez zis: "pentru asta trebuie sa privesti cu ochiul dorintei din tine"; asa-i, tare drept spui! da cred ca dorinta asta poate fi oriunde intre taciune mocnind si valvataie fierbinte...

Gabriela spunea...

SPLENDID.!

mosu spunea...

:) multumesc gabriela! si te poftesc a mai citi la povesti, fie din cele scrise deja, fie din cele ce-or veni daca s-or mai potrivi...

Crisa spunea...

Ce condei frumos ai ! Transmiti atat de multe sentimente ...

Cleo spunea...

Taciunele mocnind, te macina pe interior; valvataia te arde, te ia pe sus...iar tu, la randul tau, pe celalalt. :)

mosu spunea...

doamna nu eu, ca eu am genunchii cam butucanosi si ruginiti ;)

mosu spunea...

@cleo
asa-i! ce voiam sa spun eu e ca dorinta aceea latenta, care exista, se poate manifesta in multe feluri; asa cum zici si tu, de la o simpla durere de stomac, la luat pe sus cu fulgi cu tot... :)

La Fee spunea...

Cu fulgi cu tot! Clar!

Luka D spunea...

He he he acuma am inteles, am afisat pzoa gresita :)

mosu spunea...

@lafee
pentru cine are fulgi, cu fulgi; pentru restuuuuul.... cu pene ;)

mosu spunea...

@lukaD
umpic... :)

Neuroanchiloza spunea...

Ar fi fost buna chiar si o basma, ca-i frig in avion cu atata aer conditionat :P

mosu spunea...

voiam sa-i aduc o paturica d-aia de se mai dau prin avioane cand iti ingheata oasele, da nu mai ajungea la cabinele cu semicerc alb sau rosu si se ducea tot schepsisul... :)

mitzaabiciclista spunea...

Deci bărbatul tot bărbat. Degeaba vede dacă nu atinge....
Păi bine măi Moşule, de ăsta îmi eşti? Strici tu bunătate de mătase acoperind-o cu ceva atât de grosier ca jerseul? :P

mosu spunea...

la cat a patimit bietul om, zi si tu acum... si era cursa bucuresti - new york; unde sa te duci?! cum sa te ascunzi?! ca au dreptate si arabii astia... halat pana in calcai, basma trasa pe ochi pana sub barbie... ;)

La Fee spunea...

OOO, la asa distanta, chiar daca nu avea fusta, putea sa si-o tricoteze!

mosu spunea...

:) cam asa! ma tem insa ca in poseta avea orisice alte chestii numai andrele nu...
mmm... chiar asa! oare daca chemi stewardesa si ceri o pereche de andrele le capeti?! sau capeti o aterizare de urgenta la cel mai apropiat aeroport?!

La Fee spunea...

Nu stii niciodata pana nu incerci!
Am sa fac eu o proba. Pe babutze le iau in serios. Am sa tricotez fuste de dimensiuni penelopiene!

mosu spunea...

:)

Anonim spunea...

si cu cata sugestie redai fiecare detaliu,e usor cu dumneavoastra sa ma scufund in irealitate.multzumesc pentru ceea ce creatzi si impartasitzi cu noi.
aceeasi c.s.