duminică, 12 februarie 2012

Jurnal de iarnă

Totul a început ca o glumă în iarna lui 2011. După patru săptămâni de ger de crăpau pietrele cu zăpadă căt casa de intrau bieţii oameni pe geamlâcul de la pod în propria gospodărie, ăia de la meteo au anunţat că şi martie va fi la fel de geros. Ne-am închinat şi am strâns din dinţi. Dar când şi la sfârşitul lui martie prognoza pentru următoarea lună a fost aceeaşi, toată lumea a început să râdă. Dar aşa a fost, n-a fost glumă. Aprilie a continuat cu geruri de minus 20 de grade şi zăpezi viscolite. Când însă şi în mai lucrurile au stat la fel, iar iunie a început cu temperaturi negative în termometre, majoritatea oamenilor au înţeles că ceva îngrozitor s-a întâmplat.
Primul impuls al fiecăruia a fost să-şi umple cămara. Astfel, toată lumea a dat năvală în magazine. S-a cumpărat tot ce se găsea, de la mâncare la pături, calorifere, haine de blană, votcă, icre negre, cărbuni de grătar. Într-o săptămână supermarketurile erau lucii. Şi depozitele la fel. În nici o lună au început revoltele, apoi grevele generale care s-au ţinut lanţ. Toată lumea a uitat de vechile sloganuri “Nu vrem bani, nu vrem valută, vrem ca Roman sa neeee….” sau mai noile “Ieşi afară javră ordinară” şi au trecut la chestii mai pragmatice “Vrem căldură, vrem mâncare şi parale-n buzunare”. În Statele Unite şoferii care trebuiau să încarce marfă pentru a fi distribuită în marile oraşe au spart rezerva federală de alimente. Şi-au chemat toate rudele şi au cărat tot ce se putea căra, care cu truck-ul, care cu maşina proprie, care cu căruciorul de butelii. Armata a sosit prea târziu, când depozitele erau complet goale. A doua zi soldaţii au început să-i împuşte pe jefuitori fără somaţie. Dar jefuitori suntem acum toţi.
În noiembrie deja stocurile de gaze, păcură şi orice alte materiale combustibile se epuizaseră la nivel mondial. Şi de aici a început cu adevărat sfârşitul.
A început să se moară pe capete. Cei mai tâmpiţi au fost ăia care şi-au pus pe foc cercevelele de la geamuri. Neam ferestre, neam adăpost. Au murit îngheţaţi în trei zile. Noi ăştia de la BI3 n-am stricat nimic, nici ferestre, nici uşi, nici casa scărilor. E ca un buncăr blocul nostru. E adevărat că ar fi fost o prostie să pui termopanele pe foc, n-ar fi ieşit decât o glugă de căldură şi o grămadă de fum.
Nu mai e nimic de mâncare. O vreme am prins păsări, peşti, crabi, am mâncat iarba şi plantele care au supravieţuit iernii. Ultimele au fost nişte begonii şi nişte kalanchoe de-ale nevesti-mii dosite după frigider, că cică s-avem şi noi o floare când s-o împrimăvăra. Da, da, la dracu-n praznic. Au fost grozav de gustoase. Când s-au terminat şi astea am început să scărmănăm prin pământul îngheţat după sămânţă din anii trecuţi. Era plin câmpul de oameni care răzuiau ogorul ca pe vremuri. Ca să ne încălzim am pus pe foc tot ce se putea găsi prin case. Stăm toţii într-o singură cameră şi focul se face în mijlocul ei. Întâi am ars parchetul, apoi mobila, tablourile, cărţile. Astea sunt cele mai bune că se pot arde pe volume. Shakespeare a ars cel mai bine, e consistent. Şi Eliade a mers bine. Nu ştiu de ce dar filozofii au ars cel mai prost. N-a mers nici Cioran, nici Noica, nici Liiceanu. Nici un pic de căldură.
Facem focul din ce în ce mai rar din lipsă de materiale. Aseară am făcut iar focul. Am pornit război cu ăia de la BI1 şi i-am dovedit. Le-am luat tot, parchetul, uşile, mobila, cărţile, în fine tot ce-am mai găsit şi se poate pune pe foc. Ne-am făcut provizii pentru încă trei luni. Proştii aveau şi o masă de ping-pong nedesfăcută. Asta o păstrăm pentru sindrofie.
Când nu mai e deloc căldură mai folosim şi caloriferu săracului. Nu mai contează care cu care. În situaţii d-astea de extremă necesitate nu ne mai formalizăm. Căldură să se facă. Şi se face, se face… Singura deosebire e că nu mai facem duş la sfârşit. Întâi dăm două trei ture în jurul blocului să se dezmorţească muşchii şi pe urmă trecem la treabă.
Acuma trebuie să găsim ceva d-ale gurii. Plantonul de la malul mării ne-a dat de veste că apa a adus iar alge la mal. Sunt d-alea mici ca gândăceii. Nu-i nimic, o să le strângem cu cerceafurile şi le punem la uscat. Uscate au gust mai bun, nu mai au gustul ăla de mucegai cleios. Şi sunt teribil de hrănitoare. O mână de alge pot să-ţi ţină de foame chiar şi câteva zile. Când te găndeşti că pe vremuri se foloseau la creme împotriva îmbătrânirii pentru cucoane simandicoase. Ehhh… ce vremuri. Azi te rogi să te mai trezeşti şi mâine viu.
Acuma îl aşteptăm pe Pintilie de la scara ailaltă să iasă să culeagă grâu încolţit. Canci grâu încolţit. De fapt sunt nişte paie în care am înfipt noi câţiva muguri făcuţi de fiică-sa lu Georgescu dintr-o lumânare veche, daţi cu lac de unghii şi legaţi artistic cu sârmă. Sigur i-a văzut, că i-am plantat chiar sub fereastra lui. Când o să iasă să-i culeagă îl hăcuim şi-l facem friptură. N-am mai pus în gură carne de doi ani, de când a căzut cioara aia îngheţată chiar la noi în balcon. O lună am stat cu ochii pe ea, cum picotea ea aşa îngheţată pe balustradă, nici moartă da nici vie. N-am vrut să ieşim că ne era frică să n-o dărâme curentu de la deschiderea uşii, să cadă în partea ailaltă şi s-o culeagă altul. Până la urmă a căzut la noi în balcon. Toată lumea zicea să-l mâncăm pe Majearu că e mai gras, dar le-am explicat că e numa grăsime fadă, că ăsta n-a făcut sport în viaţa lui c-am fost doar colegi de şcoală, a stat numa cu curu-n fotoliu şi cu ochii în televizor, în schimb Pintilie are şi ceva carne pe el că a lucrat la Petromidia, la rafinărie. Ne ajunge la tot blocul. Şi mâncăm şi de două ori, jumate îl facem azi, jumate îl îngropăm în zăpadă şi scoatem săptămâna viitoare. Măcar cu avantajul ăsta ne-am ales şi noi de când cu iarna continuă, că nu ni se mai strică carnea. Păcat că nu mai e. De-o vreme bună nu mai trebuie să ne facem griji nici că ne-o mănâncă lupii. Lupii da. Au ieşit din păduri şi sunt acum prin oraşe precum erau odinioara câinii vagabonzi. Ăştia nu mai sunt de mult timp. Au fost făcuţi friptură toţi. Întâi câinii, pe urmă pisicile şi la urmă şobolanii. Io cu friptură de şobolan nu m-am ales, că la noi în bloc erau doar doi, Angi şi Gigi, în subsol unde ţinea a lu Agapie sunca la afumat. Îi dresase fiică-sa şi-i ţinea în loc de hamsteri. Tot blocu a fost de acord să-i jupoaie el şi să-i ducă lu nevastă-sa, că-i bolnavă săraca. A răcit. Da,da, nu râdeţi. De când cu iarna continuă n-a mai racit nimeni. Eiii… aşa cu mucii şiroind suntem toţi că doar e iarnă, da nu cu amigdale umflate, cu strănut, cu febră. Noroc că mai avea nişte strepsils şi nişte fervex. A topit zăpadă în palme şi a făcut nişte ceai din volumul lui Brumaru “Poezii (carte la borcan)”, păstrat pentru zile negre. Până la pagina 23 le-as pus la fiert, de la 23 încolo le-a folosit să facă focul. Acuma aproape i-a trecut.
Ieri a ieşit cu bătaie în bloc. Guvidu şi Pulpăgroasă. De la un cactus s-a tras. Nevastă-sa lu Pulpăgrasă l-a dosit în faţa de pernă. Mai desfăcea noaptea husa şi mai ciugulea din el. Da au aflat-o ăilalţi că nu l-a pus la bătaie cum am convenit. Am fi făcut ceai pentru toată lumea, ne-am fi utilat cu ace de scormonit după viermi şi ar mai fi ieşit şi ceva mâncare pentru masa de seară.
85 eram în bloc când a început iarna, acum suntem 23. Ăi mai tari. Ultimul s-a dus Aurescu. A ieşit noaptea pe furiş să jumulească nişte scoarţă de pe paltinul din faţa blocului deşi era rândul lui Pandele, scoarța aia de mai fusese jumulită în vreo două trei rânduri. Prostu a murit îngheţat pe copac, că nu şi-a mai luat şi canadiana de frică să nu fâşâie şi să-l dea de gol. L-am găsit dimineaţă lipit de tulpină ca o ciupercă saprofită.

Ei, cam astea sunt noutăţile de pe-aici. Aşa că dacă vedeţi că se lungeşte cu iarna nu vă lăsaţi păcăliţi, puneţi mâna şi faceţi provizii din vreme: grâu, scoarţă de copac, scobitori, fervex, strepsils… Aaa… şi Shakespeare, Shakespeare la greu... Poate şi nişte Pintilie de la rafinărie…

24 de comentarii:

ina simona cirlan spunea...

:)))) Ahhhhh! Moşule, scrii fabulos! Felicitaţiunile mele! Auzi, ca o ciupercă saprofită:)))

mosu spunea...

:) multumesc! venind din partea ta felicitarile valoreaza indoit…
adevarul e ca pe omusorul ala chiar mi l-am imaginat cum statea el catarat asa ca un ursulet koala la vreo 2-3 metri deasupra pamantului si ramas inghetat in pozitia “jupuind”… :(

ina simona cirlan spunea...

Daca nu ti l-ai fi imaginat nu ai fi reusit sa transmiti imaginea atat de bine... si-acum am cateva lacrimi in coltul ochiului..

madalina spunea...

=))=))=))
Doamne !!!! mi=ai inseninat Duminica mosule ! pe bune!!!

mosu spunea...

grau ai? scobitori ai? pintilie ai? ca vineeeee....

cristina spunea...

Tot cu :))))) incep si eu. Si termin intrebandu-ma daca, vecina cu voi, ati fi ramas 24 sau 22. Sunt vegetariana, nu ne-am fi batut pe Pintilie, dar carnea de pe mine e macra, nu ca la Majearu.

Excelent scris!

Crisa spunea...

Genial scris!! Se simte.......aerul de mare ;)

mosu spunea...

@cristina
ai vazut, fiecare ajuta cum poate in situatii d-astea exceptionale...
unii cu mancarea, altii cu caldura... ;)
bine ai venit si mai pofteste la povesti!

mosu spunea...

@crisa
multumesc; pai bineinteles ca se simte constanta in ceea ce scriu, ca doar despre ceea ce mi se intampla vorbesc... :)

Crisa spunea...

:)Știu....ador acest aer și îmi face plăcere să îl ...adulmec ;)

Rudolph Aspirant spunea...

Ce frumos ! Aproape ca The Road al lui Mc Cormack !...sorry, Cormac Mc Carthy, (dar zau ca parca suna mai bien Mc Cormack !)

cristina spunea...

Poftesc! :)

freestar9 spunea...

M-a luat cu frig pe şira spinării.
Mă duc să fac provizii, doar suntem în 2012.

mosu spunea...

@cristina
ooooochei :)

mosu spunea...

@instelata
musai! pe la tine pe acolo nu miroase a sfarsit de lume?! ;)

freestar9 spunea...

Deloc moşule.:)
De mâine e o nouă...zi. :)

madalina spunea...

Deci trebuie sa fac provizi ??? pai bine , sa tot fie in pivnitza vre-o 80 delitri de vin rosu din vie proprie din curte , muraturile asortate de iarna care inca nu s-au dus , zacusca , piclesul , si reteta criminala a lu mama de ardei iutzi la borcan cu stafide si mai stiu eu ce condimente ....
PS : in seara aceasta zapada de pe gard a atins 2 metri ! deci e musai sa facem provizi! :))))))))

Neuroanchiloza spunea...

Filozofii care ard dar nu dau caldura-genial!:)
Aveti grija cu focurile alea, Mosule, sa nu incendiati casutele din Satul de vacanta. Si mai ales, sa nu cumva s-o parliti pe Calypso!:P

digodana spunea...

Of, la toti ni greu! Am crezut ca numai la noi se poate intampla asta, da vad ca nici voi n-ati scapat!
In blocul meu, de-i zice Arca lu' Noe, ca e lung de un km si are vreo 20 de scari, e fix asa cum ai spus tu. Doar ca noi am ramas mai multi, pentru ca ne-am aliat si tribul nostru a batut toate blocurile dimprejur. Cu proviziile stam bine pentru ca am cucerit primii depuzitul de la supermarketul din apropiere, basca, de curand am pus mana pe biblioteca judeteana, care e vis-a-vis. Avem un pic de stat la coada, da' nu-i nimic, ca merita, primim zilnic cate doua kg de carti. Am calculat ca in ritmul asta rezistam toti pana aprilie, dup-aia ce-o da Domnul...
Bine ca m-ai atentionat cu filozofii, pe seara o sa il rog frumos pe paznicul de acolo sa imi dea ratia de pe raftul cu literatura SF...cine stie...
Toate cele bune, mosule, ne vedem la vara cand ne-am propus sa venim tot tribul la mare, sa ne spalam...
PS. Noi nu am mancat animalele de pe langa bloc, le-am facut adaposturi in pivnite si le hranim cu dusmanii capturati.

mosu spunea...

@madalina
stati bine, stati bine; ooo… si muraturi asortate… iam, iam… ce-ar mai fi mers astea cu lichenii aia razuiti de pe garajul lui mototolea si prajiti pe rochia de vara a miei…

mosu spunea...

@na
casutele din satul de vacanta… nu mai sunt; sau nu mai sunt asa cum le stii; acum e o zona mai degraba promiscua care poate ar merita sa fie parjolita oleaca…
calypso, calypso… e fata aia care voia sa puna mana pe saracu ulise si el nu si nu, ca vrea acasa?! n-a dat pe aici!

mosu spunea...

@dana
:)) ha, ideea asta cu biblioteca ne venise si noua, da am atacat una de cartier; directoru speriat ne-a zis sa luam ce vrem, da carti nu mai sunt demult; s-au dat si nu s-au mai intors; pana si rafturile erau de metal; depozitase in schimb acolo niste saci de cartofi, o bicicleta veche si niste tigla ramasa de cand isi reparase casa…
aha, deci d-aia isi muta taberele toti aia care si le instalasera pe malul marii, de teama ca vine tot tribu vostru sa faca baie si-i inunda…

mitzaabiciclista spunea...

Nu-ţi spun că-i frumos că au spus-o alţii înaintea mea, dar pot spune că mi-a plăcut la nebunie. Mai ales pentru credibilitatea posibilă.
Ştii cum eşti tu? Ca un fel de Balzac. Reuşeşti să scoţi la suprafaţă mizeriile umane, le dai motivaţia ca apoi să pară naturale şi perfect posibile.
Oricum, un pic de bunătate tot s-a simţit pe ici pe colo... nu vă dădeaţi în cap de foame, ci aşteptaţi frumos să mai pice câte unul :))))))

mosu spunea...

ooo… pai cu d-astia grei ma compari tu pe mine?! apai astia au scris literatura nu gluma, io ma joc… :) dar cu asta sunt de acord, le vad pe toate ca si cum mi s-ar fi intamplat mie ieri sau alaltaieri…
cat despre bunatate, zau asa, painea lu dumnezeu is… ;)