vineri, 4 ianuarie 2013

Aristide

Aristide clipi de câteva ori nervos. Bucata de piele ce-i acoperea ochiul drept se desprinsese din ţinte şi-i apăsa pleoapa. “E insuportabil să priveşti lumea cu un singur ochi şi acela dezbrăcat de putinţa de a o vedea rotundă” - gândi Aristide şi scutură amarnic din cap de trei ori. Clătinată violent bucata de piele se desprinse cu totul şi privirea sa dreaptă căpătă brusc o a doua dimensiune. Aristide zâmbi. Dacă oamenii ar fi putut privi lumea cu ochii larg deschişi altfel ar fi stat lucrurile. Dar nu erau în stare. Şi de teamă că ar fi putut face asta în locul lor, au acoperit ochii cailor cu obloane de piele ce permiteau privirii să răzbată doar înainte, nici un pic împrejur şi nicidecum îndărăt. Era felul lor de a se apăra de propria neputinţă.
Cu trăsura în spate Aristide continuă să străbată la trap străzile oraşului privind fericit spre casele ce se înşiruiau mândre de-a lungul lor, copacii ce se înălţau deasupra îmbrăţişându-le ca nişte bunici ocrotitori, şarpele de iarbă ce urmărea unduind dincolo de bordură paşii domoli încolăcindu-se ici colo în arbuşti rotunzi cu frunza mică şi deasă, soarele. Vremea era rece şi nările sale puternice înfundau aerul cu rotocoale de vată ca şi cum ar fi încercat să se izoleze de împrejur în nori pufoşi, pentru a se rupe în cele din urmă din realitatea rece şi a se ridica precum o corabie de hârtie împinsă la cer de aerul cald.
Brusc Aristide tresări şi se opri ca trăsnit în mijlocul drumului. Harnaşamentul se smuci greu scoţând un zgomot înfundat de butoi rostoglit în beciurile adâncite sub pământ. Căscă mare ochiul cel plin şi privi fix în dreapta sa. În locul Murgului în ham, alături, stătea chiar el, Omul. Privind fix înainte prin fantele ochelarilor respira greu, gâfâit şi broboane de sudoare i se strânseseră pe frunte precum scoicile nedesfăcute pe nisipul înspumat.
Aristide necheză zdravăn răsucindu-şi gâtul puternic ca un armăsar sălbatec pregătit să rupă frânghiile ce-l ţin legat de buturuga de lemn. Cât timp trăise printre oameni învăţase câteva cuvinte de-ale lor aşa că se întoarse spre Om şi-l întrebă mirat:
- Tu? Om? Ham?
Dar omul fie nu-l văzuse datorită ochelarilor de piele ce nu-i permiteau să privească în lături, fie nu-l auzise, fie pur si simplu evita să-i răspundă, ceea ce nu-l miră câtuşi de puţin pe Aristide, aşa că se feri să i se mai adreseze. La drept vorbind constatase de ceva vreme că trebuie să tragă mai greu la ham, dar pusese asta pe seama bătrâneţii căci nu mai era demult june prim, netrecându-i însă niciodată prin cap cui i se datorează povara în plus. Aristide porni încet la trap trăgând cu ochiul spre omul din dreapta. Se descurca binişor. Mări încet încet ritmul.
Peste câteva zile stăpânuldecai descoperi oblonul de piele căzut de pe ochiul său drept şi îi cusu la loc altul. Privirea se îngustă înapoi şi omul dispăru. Ar fi uitat cu totul povestea dacă într-o bună zi un băieţel din vecini, curios şi drăgăstos, care îi mângâia botul umed, n-ar fi avut ideea de a ridica bucata de piele pentru a-l privi în ochi. Şi atunci îl zări. Era acolo, alături, aşa cum îl văzuse prima dată, înfăşurat în hamurile de piele, cu ochelari, cu zăbală, fornăind nervos şi răscolind pământul cu călcâiul asemeni unui cal nărăvaş. Şi atunci, în momentul acela, îşi jură că avea să-l salveze, să-l elibereze. Aşa că pe seară, la grajduri, roase cu dinţii săi puternici toate hamurile ce-l înconjurau pe om, îi smulse ochelarii de piele, aruncă cât colo zâbala de fier şi îl trase după sine afară. Apoi îl conduse până la marginea oraşului de unde începeau câmpurile cu lanuri de grâu, îşi aşeza capul pe umărul lui şi îl împinse uşor.
- Du-te.
S-a gândit multă vreme la omul pe care îl salvase. Nu se aştepta la recunoştinţă, oamenii nu învăţaseră încă ce este aceea recunoştinţă deşi uneori credeau că ştiu confundând-o cu ipocrizia, dar i-ar fi plăcut să-l întâlnească undeva prin oraş şi să-i zâmbească. Şi poate ar fi aşteptat mult şi bine întâlnirea aceea, dacă într-o zi o iapă bălţată nu i-ar fi şoptit într-o doară.
 - Auzi dragă şi oamenii ăştia. Un surugiu, unu Popescu, nu ştiu dacă-l ştii. I-a luat careva biciul din mână şi i-a pus în palmă lumea. Şi dobitocul ce crezi c-a făcut?! A murit! L-au găsit mâncat de câini la marginea oraşului. Sau de lupi. N-a fost în stare…
Aristide a încremenit cum încremenise atunci în mijlocul străzii când îl vazuse pentru prima dată alături. A simţit cum îi îngheaţă picioarele, cum i se înfundă urechile, cum creşte năvalnic ritmul bătăilor inimii. N-a mai rămas să asculte restul poveştii, a pornit-o în galop peste câmpuri fără să se mai uite înapoi…

30 de comentarii:

La Fee spunea...

Splendid!:)

mosu spunea...

:) multumesc!

BlueIris spunea...

Îmi place, deşi mă confuzează puţin. Pare că matale baţi şaua ca să priceapă cineva ceva...
Da' eşti prea subtil pentru "naivitatea" mea. :)
În plus, am sentimentul că mai trebuie ceva. N-aş putea să spun ce, dar cre'că cere o continuare.
:)
Şi nu, nu glumesc.

mosu spunea...

nu mai urmeaza nica irisule; nimic nimicut! ce sa mai urmeze cand omu cela ii oale si ulcele?!
ca asta e si morala: cascati bine ochii, scoateti ochelarii de cal, priviti cu ochii mari in jur, atingeti, pipaiti, nu va lasati manati, nici sa in spate, nici zabala in gura, nici oiste intre voi; ca odata se termina drumu; si unu-i, nu mai multe! si gata, s-o sfarsit totul...
:) si nu fusei subtil deloc irisule, ba as zice ca fusei cam straveziu, o spusei pe sleau de-a binelea...
si pe bune, ca nici eu nu glumesc! :)

BlueIris spunea...

:))
Sigur, sunt de acord cu ceea ce spui în comentariu, dar ce să fac acu', dacă eu nu rezonai neam cu povestea?

N-ai de unde să ştii dacă mai urmează sau nu ceva. Dar am o bănuială că virusul acesta numit "viaţă" e de neoprit. :)

mosu spunea...

de neoprit ii, drept spui! doar ca nu-i totuna daca intepenesti pe capra cu biciul in mana sau dai navala peste campuri ca un cal dezlegat... :)

Cleo spunea...

Cand am ajuns cu cititul la ” Du-te”, mi-a rasarit in minte ca are sa se intoarca, nestiind ce sa faca cu libertatea lui...
Cred ca a fost mai rau, a stat in cumpana, nehotarat, nici inainte si nici inapoi.
Dar prea dureros, sa mori cu privirea inainte.

mosu spunea...

de cele mai multe ori “moartea” aceasta nu este una reala, fizica, ci una psihica, interioara; ne blocam in conveniente, in rutina, in sine, in garduri…
ne subtiem
si apoi degeaba mai avem ochi de vazut si degete de pipait, caci nu mai simtim (aproape) nimic…

Cleo spunea...

zilele trecute am vazut o batranica, (aici batranicile au aproape 100 de ani, asta in cauza are 97, ideea e ca e o varsta normala cea peste 90), iar alta femeie o intreba ce culoare are floarea aflata in mana ei (era rosie). Batrana raspunde firesc ”ce culoare? eu de unde sa stiu?”
:)) cam asa cu simturile, se atrofiaza daca nu sunt exersate.

Vladi m-a invatat pe mine foarte multe, iar cel mai important mi-a redefinit cuvantul ”experimenteaza”.
Mie imi este teama, lui i se pare firesc.

mosu spunea...

unele se atrofiaza, altele sunt slefuite la atingerea realitatii ca si cum ar aluneca pe un zid abraziv, altele pur si simplu nu se mai desbobocesc si raman asa inghiocate ca un nautilus...
eee... nici cu termenii astia nu-i asa usor precum pare; lui vladi ii e usor sa experimenteze caci nu are nimic de pierdut daca experimentul esueaza, tu insa ai putea avea...

Cleo spunea...

hai sa vorbesc despre mine, caci daca abstractizez batem campii prea mult, fara sa atingem punctul culminant/ Pierderi...sa ne gandim ce as putea pierde...toate bunurile materiale sunt in Ro, deja le consider pierdute.
Cariera? Am renuntat de ceva vreme si la aia, deci nu am ce pierde. Un job gasesti, mai bine sau mai prost platit, dar gasesti.
Daca experimentez gusturi, ma imbogatesc si din cand in cand mi se face rau...suportabil!
Daca experimentez directii...hmmm, mintea intra in fibrilatii si analize de potential. Si-atunci pierd. Pierd pentru ca intervin rolurile, imprinturile, modelele si regulile unei societati care a devenit a mea. Dar este a mea? Este buna pentru mine? Sau mi-e teama sa nu fiu ciudata care merge pe margine?
Sa ma arunc bearca in emotii noi? M-as baga, dar mi-e teama sa nu fiu ranita, sa nu-mi cada stindardul, sa nu zica lumea...Daca am fost la inaltime, am stat cu ochii inchisi, daca am fost sub apa, am intrat in panica.
Diferenta intre mine si Vladi? Eu inchistata in prejudecati si canoane, el total deschis. Am pierdut inocenta. Iar eu sunt extratoleranta fata de multi din jurul meu...
Doar incerc cateceva, dar nu ma pot abtine de la analize prealabile. Insa deja testez mancaruri noi cu inocenta lui Vladi.

Rudolph Aspirant spunea...

Stiati ca in cartea Black Beauty (pub 1877) scrisa de d-na Anna Sewell exista 2 pagini despre obiceiul carutasilor de a utiliza acoperitoare pt ochii cailor pt a-i feri teoretic de a se speria sau zapaci in intersectii aglomerate, in legatura cu care autoarea trage concluzia ca acest obicei totusi sporeste riscul de accidente daca este utilizat in timpul serii sau noptii deoarece impiedica acesti cai sa isi utilizeze in mod optim capcitatea lor de vedere nocturna care este real mai mare decat cea a oamenilor ? Aceeasi carte de fictiune despre viata unui cal numit Black Beauty (Frumusetea Neagra), care este scrisa ca si cum ar fi povstita de acel cal, a fost totodata de o importanta covarsitoare pt a duce la abolirea obiceiul vizitiilor de a utiliza niste dispozitive care mentineau gatul cailor de trasura intr-o pozitie fortata ca sa para ca tin capul ridicat mai semet in sus, dar a dus si la imbunatatirea conditiilor de munca reale, inclusiv financiare, ale vizitiilor reali de trasuri-taxi ? Pt iubitorii de povesti despre cai, iata filmul integral al uneia din ecranizarile acelei carti, (din 1994), http://www.youtube.com/watch?v=WnOm9bA6K1U

mosu spunea...

@cleo
da, cam la asta ma gandeam si eu

mosu spunea...

@rudolph
deci nu sunt buni nici macar pentru cai ochelarii de cal...
dar exista pericolul ca odata scosi ar putea vedea lumea in trei dimensiuni si ar putea incepe sa zburde pe campii ca iezii...

9 spunea...

De ce crezi ca daca nu mai ai ochelarii de cal, vezi mai curat? Uite ca daca-ti pui ochelarii roz, nu-i nevoie nici de hamuri, tot diferit vezi lumea. ;)
La multi ani, mosule. :)

mosu spunea...

un an bun si tie!
nu vezi mai curat, vezi mai mult si ai posibilitatea de a lua decizii cunoscand...

Rudolph Aspirant spunea...

@mosu:

a) In cazul cailor de trasuri/caruta cu job de caratori de persoane si marfuri in vagoane sau vehicule, acestia au nevoie de a fi atenti la regulile de trafic chiar mai mult decat la vizitiu, astfel incat sa nu se creeze probleme pt securitatea pasagerilor carutei lor, ai altor trasuri, sau a pietonilor din jur, mai ales ca se presupune ca dupa o scurta perioada de ucenicie au retinut drumul rezervat jobului lor, de aceea in timpul zilei este indicat sa poarte ochelari de cai, iar seara sa si-i scoata.
b) In cazul cailor cu rol de carator de persoana in spate pe job de vehicul personal de curse sau chiar de spectacol ecvestru, acesti cai trebuie sa asculte in principal de indicatiile conducatorului lor, si acestia nici nu au voie sa poarte ochelari de cai, conducatorul lor fiind raspunzator de toate, inclusiv trafic si securitatea pietonilor gura casca.
c) In cazul cailor salbateci sau in vacanta, nici acestia nu au nevoie de ochelari de cai, si pot face ce doresc pe raspunderea lor personala.

Rudolph Aspirant spunea...

d) In cazul cailor de curse cu sarete gen Ben-Hur, a se revedea filmul, pt ca eu personal nu mai tin minte regulile legate de ochelari aplicabile cailor participanti in acel fel de curse, si nici nu ma simt interesat de a participa la o astfel de cursa, nici macar ca spectator, daramite pe post de conducator de cal in vreo arena, ca sa nu fiu cumva supus vreunui risc crescut de accidentare.

Rudolph Aspirant spunea...

Chiar ma gandeam ca daca as fi trait la vremea lui Ben Hur, eu personal as fi preferat din toata inima sa fiu servitor sau chiar in casa cuiva, (desigur preferabil cetatean roman sau si non-roman dar totusi cat de cat civilizat cu o cada adevarata in casa, nu la cort, ca zau daca nu m-am saturat de facut doar dus...in Norvegia majoritatea bailor tuturor neavand cazi de baie adevarate), si sa stau linistit acolo ca sclav de casa decat sa umblu ca un zapacit pe strazi si prin arene sa ma faca zob diversi cai sau diverse carute. Plus, daca stapanul meu decidea sa devina crestin treaba lui, indiferent de daca ma convertea si pe mine fortat sau de bunavoie sau nu. Tot ce as fi sperat probabil ar fi fost sa nu ma puna sa spal vasele sau sa fac curat in grajduri, altfel de sters podelele prin casa, de spalat cada, chestiile astea ar fi fost total OK.

Rudolph Aspirant spunea...

...voiam sa zic "chiar sclav in casa cuiva..." (civilizat, desigur)

Rudolph Aspirant spunea...

...desigur, as fi sperat totodata sa nu dea faliment si sa trebuiasca sa ma vanda pt galera altcuiva...zau, tare grea e o viata de sclav...insa eu precis nu as fi fost dizident, ba chiar as fi incercat sa ma comport cat mai constiincios fata de stapanul meu, mai ales daca ar fi fost binevoitor la fire, chiar daca oi fi suferit asa in sinea mea din cand in cand probabil...si precis nu m-as fi bagat la intrigi si barfe cu alti sclavi sau servitori din casa pt ca nu e genul meu. Dar daca as fi avut un stapan ffff rau, poate atunci m-as fi dus sa ma plang vreunui lucrator bisericesc in trecere pe acolo, indiferent de daca era crestin sau nu...cred ca as fi avut incredere in ei, pt ca majoritatea erau totusi oameni cu carte.

Rudolph Aspirant spunea...

..sau naiba stie ce fac oamenii in conditii din astea ff dificile...de fapt nu stiu...plus crestinii de atunci nu stiu daca erau asa organizati si chiar cu carte chiar totii, ca abia se organizau...ce religie tanara, intr-adevar, este crestinismul, abia acum imi dau seama, asa la scara istorica ce relativ recent este.

BlueIris spunea...

Tocmai ce scrisei unei cunoştinţe că decât cioară - 100 ani, mai bine ca şoim - 40... (Sau ceva de genul ăsta.)

Rudolph Aspirant spunea...

@Blue Iris: A, e total OK, ca la vremea lui Ben-Hur speranta de viata a oamenilor, efectiv fie ei stapani fie ei sclavi, era max 31 de ani oricum, asa ca mi s-a parut ca nu asta conteaza, ci conteaza macar sa apuci varsta mea de acuma, adica sa nu decedezi tocmai in floarea maxima a tineretii antic "adulte" de mult apuse, aia de pe la 16 ani, cand tocmai ai fi apucat sa te bucuri macar de cateva amintiri despre prima parte a povestii lui Romeo si Julieta, fie ca erai stapan si o vedeai chiar tu personal la teatru, fie ca erai sclav si ti-o povestea alt servitor alfabetizat sau chiar stapanul tau cand se intorcea acasa de la teatru !

Rudolph Aspirant spunea...

Am ajuns sa cred chiar sincer ca toti efectiv ne facem atatea probleme zilele astea tocmai pt ca acrescut speranta de viata atat de uluitor de mult si de rapid pe ultimele 2 generatii, incat efectiv majoritatea nostra de oameni obisnuiti NU avem imaginatia ce naiba sa facem cu acei minim 30 de ani extra, (in unele situatii de tarii ff dezvoltate chiar 60 de ani extra !)...eu cel putin, maiales ca nu sunt creativ, si nici nu am avut niciodata nici un hobby sau un talent, efectiv habar nu am !!!!

Rudolph Aspirant spunea...

Desigur NOROC cu blogurile/I-phone-urile + cu industria entertainmentului, laudate fie numele lui Steve Jobs si tot Bollywood-ul !

Pe bune, nici macar nu fac misto, desi repet si aici Warning de la mai toti ca NU e bine pt copiii sub varsta de 3 ani (trei ani) sa fie expusi la ecrane de nici un fel de loc (TV, jocuri, computere, Internet, etc). (A devenit si mai stringent ca era doar 2 ani acum ceva vreme, dar zau e mai bine sa fii prudent in legatura cu chestiile astea.)

corabogdan spunea...

Am un stil frenetic de-a te citi.. ma tii cu sufletul la gura! De ce nu pot parasi paginile tale, cum fac cu ale altora?!!!

floungureanu spunea...

hmmm!interesanta invitatie, mosule!mai deunazi ne abateai din rutina drumului cu autobuzu spre marea cea mare, alaltaieri calatoream pe dedesubturi nocturne ale instinctelor si acu ne duci spre o moarte echivoca, sufocati de libertate oferita asa "la botu' calului"
io cred ca vrei sa iesi din tine si mai cred ca vrei cu ardoare sa iubeeeeeeesti oamenii cu ale lor imperfectiuni si dureri si luciditati scurtcircuitate de false realitati
esti tare frumos mosule

mosu spunea...

@corabogdan
mmm... eu stiu ce sa zic?! nu prea stiu de ce, dar imi place ce spui, recunosc... :)
mda, am totusi o banuiala, pentru ca textele mele sunt despre chestii banale (calul aristide, un gold-up de autobuz, despre tanti care cumpara placinte) dar sunt privite din partea cealalta, dinspre lumea povestilor...

mosu spunea...

@floungureanu
:)) frumos zici tu flo...
acu, nici eu nu prea stiu cine sunt si ce vreau... dar imi place sa dezghioc frumusetea din ceea ce ma inconjoara (caci impotriva tuturor aparentelor frumosul exista) si sa fac un fel de cocon in care sa ma ascund ca intr-un buzunar al timpului...