luni, 17 iunie 2013

Durerea de cap (I)

Închise ochii pentru câteva secunde. Era copleşit de obosealǎ. De cum apropie pleoapele încǎperea începu sǎ se clatine şi sǎ se surpe spre interior ca un castel de nisip construit în jurul unei idei sferice, trupurile prinserǎ a se înmuia şi a se dilua în dejurîmprejur ca o picǎturǎ de culoare într-un rotund de alb, pentru ca mai apoi sǎ înceapǎ sǎ se rǎsuceascǎ în jurul centrului pupilei, mai încet pe la margini şi din ce în ce mai repede spre centru antrenând într-un vârtej ameţitor, oameni, ziduri, sunete. Deshise ochii. Aştepta de mai bine de o orǎ la rând. Oameni mulţi, goliţi de înlǎuntru, aşteptând frǎmântându-şi mâinile sǎ dea ochii cu Mǎria Sa Funcţionarul. Fata din faţǎ nu mai termina cu întrebǎrile. "Contractul trebuie sǎ fie în copie sau în original?" "Când trebuie depus formularul?" "Anexele trebuie sǎ fie ştampilate?" Începu sǎ batǎ darabana pe marginea tejghelei. La şase avea întâlnire la apartament cu tipul de la imobiliare. Daca fata ar fi încetat cu întrebǎrile ar fi putut sǎ ajungǎ, altfel avea toate şansele sǎ rateze întâlnirea. "Urmǎtorul vǎ rog!" Întinse grǎbit hârtiile. Femeia le rǎsfoi trecând rapid peste ele. Apoi începu sǎ le citeascǎ atentǎ una câte una. "220 nu-i corect. Aţi trecut suma pe întregul an, trebuia doar pe ultimul trimestru. O refaceţi" Încercǎ sǎ îngaime ceva cum cǎ nu era nicǎieri specificat, dar femeia continuǎ fǎrǎ sǎ-l bage în seamǎ fluturând prin aer o foaie de hârtie scrisǎ cu litere mici. "Cu asta ce-i? Asta aşaaa volantǎ?! Trebuie legalizatǎ la notar. Douǎ exemplare" Apoi fǎrǎ sǎ facǎ pauza. "Şi 415 unde e? Fara 415 nu se poate rezolva. Treceţi pe la biroul 28 sǎ vǎ facǎ socoteala şi completaţi 415ele." "Biroul 28?" "Sus pe scǎri al doilea pe dreapta. Urmǎtorul". Urcǎ cu paşi abia târâiţi treptele. Biroul al doilea avea numǎrul 15. Se uitǎ împrejur. 16, 17, 14. Niciun 28. "Nu vǎ supǎraţi, biroul 28?" "Nu ştiu dom'le, nu-s de-aici.” "Nu vǎ supǎraţi, biroul 28?" "Habar n-am." "Nu vǎ supǎraţi, biroul 28?" "La etajul doi, al doilea pe dreapta." "La urmǎtorul etaj?" "Da." Urcǎ încǎ un etaj. Al doilea pe dreapta era biroul 28. Ciocǎni şi intrǎ. "Bunǎ ziua." Rǎmase încremenit în uşǎ. Aşteptǎ un rǎspuns dar nimeni nu ridicǎ privirea. Se apropie de primul birou şi tuşi scurt. "Nu vǎ supǎraţi, m-a trimi..." "Aşteptaţi!" Începu sǎ se enerveze. Era atâta birocraţie, atâta lipsǎ de organizare, de bun simţ. Şi asta la un serviciu de taxe şi impozite al statului, în locul unde se colecteazǎ banii pentru visteria ţǎrii. Atunci cum sǎ te mai miri cǎ visteria e goalǎ?! "Da, ce-aveţi acolo?” "M-a trimis de jos sǎ-mi faceţi socoteala." îi spuse femeii întinzând hârtiile. "Socoteala la ce?" Bǎrbatul rǎmase nemişcat. "Socoteala la ce?" reluǎ femeia apǎsând silabele fǎrǎ sǎ priveascǎ hârtiile pe care i le întinsese. "Aşa mi-a spus de jos." "De unde de jos?" "De la ghişeu." "De la ghişeu, de la ghişeu, dar de la ce ghişeu?" "Nu ştiu, era o doamnǎ blondǎ cu coc..." "La naiba!” scrâşni femeia şi luǎ hârtiile pe care le frunzǎri în grabǎ. Avea pǎrul platinat, un strat gros de rimel albastru pe la ochi şi unghiile de un roşu aprins cu floricele mici albe pe vârfuri. Nu era chiar la prima tinereţe, sǎ fi tot avut 45-50 de ani. "Mda... nu aveţi 412! 412ele l-aţi completat?! Dacǎ n-aţi completat 412 aţi venit degeaba." Tâmplele începuserǎ sǎ i se zbatǎ precum o vrabie închisǎ într-o colivie mult prea strâmtǎ. Privirea i se înceţosǎ. Era prea obosit ca sǎ se certe cu femeia cu unghii roşu aprins cu floricele albe. Şi de altfel nici nu avea ce sǎ-i reproşeze. Era vina ei cǎ n-are 412 completat?! Era vina Sistemului! Dar cu Sistemul nu se putea certa. Şi nici nu putea sǎ-i ardǎ una peste ochi aşa ca-ntre bǎrbaţi. "Pentru 412, pentru 412 cum fac?! Cum îl completez? De unde îl iau?" ÎI gǎsiţi jos la xerox sau îl puteţi descǎrca de pe net. Dacǎ aveţi probleme la completare mergeţi jos cum intraţi pe stânga, scrie pe uşǎ Legislaţie".
Lǎsǎ 30 de bani pe masa celui care fǎcea copiile şi primi formularul. Literele jucau ca nişte cǎpriţe tinere în cǎutare de mlǎdiţe crude de salcie. Oricât încerca sǎ le prindǎ nu reuşi, cǎpriţele sǎreau agile în stânga şi-n dreapta înainte sǎ punǎ ochii pe ele. Erau tinere şi vioaie, iar el era bǎtrân şi obosit. Scrisul era palid de tot. Nimeni nu mai umpluse cartuşul de multǎ vreme. Un cartuş nou însemna o sumǎ de bani. Nu înţelegea nimic din document. Pǎrea scris într-o limbǎ cu totul strǎinǎ a unor fiinţe venite din altǎ lume sa facǎ ordine pe Pǎmânt. Sau sǎ-l subjuge. Îl cuprinse ameţeala. "Sunteţi în regulǎ domnule?" îl întrebǎ bǎrbatul de la copiator repezindu-se sǎ-l ţinǎ de braţ. "Cred cǎ ar fi bine sǎ luaţi loc undeva. Vreţi un pahar cu apǎ?" "George, aleargǎ degrabǎ într-un birou şi cere un pahar cu apǎ." "Într-un birou?" se auzi de undeva de dupǎ zidul de sticlǎ. "Da mǎ, are dozatoare în fiecare, dǎ fuga." Cravata îl sugruma, o simţea ca un inel de foc în jurul gâtului, ca o zgardǎ de fier din cele pe care le aveau la ţarǎ câinii ce-şi trǎiau întreaga viaţǎ în lanţ. Îşi smulse cravata şi-şi descheie nasturii cǎmǎşii. Bǎrbatul de la copiator şopti ceva cǎtre paznicul cu bluzon albastru şi sapcǎ cu cozoroc negru. Nu auzi cuvintele sale dar îi ajunse la urechi rǎspunsul paznicului "Da dom'le şi-i tânǎr sǎracu." N-aveau decât sǎ creadǎ ce vor, nu-i pǎsa. Bǎrbatul de la copiator vǎrsǎ conţinutul paharului de plastic în palma-i uriaşǎ şi îi azvârli apa peste faţǎ. Se înviorǎ puţin. Ratase întâlnirea cu tipul de la imobiliare şi era pe cale sǎ rateze şi deadline-ul pentru lucrarea cu americanul. Încercǎ sǎ se ridice. Muşchii nu-l mai ajutau deloc. Oare ce altceva mai putea rata?! Îşi scoase din buzunarul pantalonilor lista cu "de fǎcut" pentru ziua de marţi. Erau 25 de probleme, şapte rezolvate, cinci amânate şi celelalte neatacate. Ieşi afarǎ şi trase adânc aer în piept. Începu sǎ-şi revinǎ. O porni pe jos fǎrǎ sǎ se uite încotro merge. Era prea mult, mult prea mult. Douǎ joburi, casa, apartamentul fetei şi al bǎtrânei de întreţinut, soacra cǎzutǎ la pat de îngrijit, ratele de returnat. Şi peste toate Sistemul. Ucigǎtor ca o otravǎ bine dozatǎ aleasǎ sǎ chinuie şi nu sǎ ucidǎ. Dǎdu drumul mǎnunchiului de hârtii. Teancul cǎzu greu şi se lipi de asfalt. Se opri şi le privi nedumerit. S-ar fi aşteptat sǎ le ia vântul, sǎ i le smulgǎ din mânǎ şi sǎ se joace cu ele aşa cum se joacǎ delfinii cu mingile în apǎ. Dar nu, hârtiile cǎzurǎ greu, cu zgomot şi rǎmaserǎ înţepenite ca şi cum s-ar fi înfipt în asfalt. Poc! Prima rafalǎ de vânt ridicǎ însǎ în aer pagina de deasupra. Era o cerere scrisǎ de mânǎ. Recunoscu scrisul soacrǎ-sii. Hârtia se roti de douǎ ori prin aer apoi cǎzu din nou pe pǎmânt la un metru distanţǎ de locul din care se ridicase. O nouǎ rafalǎ, mai viguroasǎ, ridicǎ paginile una câte una ca o maşinǎ ultraperformantǎ cu tǎviţe, sertǎraşe, motoraşe, asa cum aveau la ei la birou pe palierul conducerii. Ţac-pac, ţac-pac, ţac-pac... Teribilǎ maşinǎ! Hârtiile începurǎ sǎ se rostogoleascǎ nebuneşte prin aer. Una se opri în crengile unui copac, alta se lipi de un stâlp de iluminat ca un anunţ din cele cu "pierdut câine în zona... aducǎtorului recompensǎ", alte câteva prinserǎ a se roti într-un vârtej prǎfos împreunǎ cu o mânǎ de frunze uscate lângǎ treptele unei case. Celelalte îşi continuarǎ zborul zlobii de-a lungul strǎzii ca un stol de puştoaice zburdalnice abia ieşite pe poarta şcolii. Le urmǎri cu privirea pânǎ când devenirǎ mici ca un mǎnunchi de frunze complet decolorate.
Încercǎ sǎ-şi goleascǎ capul de gânduri. Scuturǎ tare de câteva ori în speranţa cǎ gândurile au sǎ fie azvârlite împrejur aşa cum vǎzuse cândva într-un documentar despre modul în care se culeg mǎslinele în Grecia, cu maşinile acelea speciale care prind trunchiul copacului, îl înconjoarǎ cu o prelatǎ mare şi apoi scuturǎ de el pânǎ când toate mǎslinele cad în prelata circularǎ. Dar gândurile nu se scuturarǎ ca mǎslinele din Grecia, ci rǎmaserǎ la locul lor continuând sǎ-l apese agasant pe creier. Trebuia cu orice preţ sǎ scape de gânduri. De toate, aşa îngrǎmǎdite cum erau, înghesuite unele în altele, izbindu-se între ele pentru a rǎmâne deasupra. Dar mai ales trebuia sǎ scape de teama cǎ nici luna urmǎtoare n-are sǎ poatǎ sǎ plǎteascǎ mizerabila de ratǎ, de teama cǎ n-are sǎ poatǎ respecta termenele la multele lucrǎri angajate şi-are sǎ rǎmânǎ fǎrǎ împuţita de slujbǎ care-l storcea de puteri şi care-i returna atât de puţin dar la varsta lui cine i-ar fi putut oferi alta mai bunǎ, de greutǎţile legate de îngrijirea soacrǎ-sii, cu spitalele alea vechi şi igrasioase, cu medicii jemanfişişti şi nepricepuţi, cu spǎgile care-l înnebuneau cǎci nu le suferea dar ştia cǎ trebuie sǎ îndese nenorociţii de bani în fiecare buzunar care-i ieşea în cale dacǎ voia sǎ fie bǎgat în seamǎ, de nebunia cu apartamentul fetei pentru care trebuia sǎ gǎseascǎ neapǎrat un chiriaş mulţumitor... Şi peste toate Sistemul. Sistemul care îl copleşea, care se întindea ca o pânzǎ de paianjen migǎlos construitǎ, tot mai deasǎ, împresurându-l, înfǎşurându-l într-un cocon dens din care nu va mai avea cum sǎ mişte, din care doar ochii şi urechile aveau sǎ mai rǎmânǎ afarǎ pentru a pipǎi realul, real ce devenea tot mai fals precum cǎpsunile acelea pe care le luase cu douǎ zile în urmǎ de la mall şi care erau toate roşii şi rotunde, ba pe deasupra mai erau şi dulci şi aromate, aproape perfecte, dar înapoia lor se simtea falsul, fadul, copia prost realizatǎ, semǎnând mai degrabǎ cu frunctele din plastic pe le avea bunica în frunctiera din sufragerie unde nu avea voie sǎ intre decât în zilele de sǎrbǎtoare, decât cu cǎpsunile de pe câmp.

(va urma)

6 comentarii:

La Fee spunea...

Am venit cu câțiva fragi cu gust autentic. Au un miros de buna seara! de cand nu ne-am mai zarit...

mironamitache.net spunea...

AI trecut pe la Circa?! :D

mosu spunea...

@lafee
multumesc de fragi :) o daaa, n-am mai schimbat doua vorbe de mult timp; recunosc, vinovatul sunt eu; sunt prins pana peste cap cu treburi si abia mai am timp sa intru pe bloguri...
zi senina!

mosu spunea...

@mirona
mmm... recunosc ca nu stiu cine-i Circa; sau o fi Circe?! pe vremea mea daca treceai pe la Circa era de rau, caci era prescurtarea de la Circa xx Politie...

9 spunea...

Un adevarat atac de panica. Hmmm, dar sa vezi cum e cand dai cu ochii de decizii ale Caselor de Sanatate. Ce e azi nu-i maine. Te lupti cu o adevarata Himera...

mosu spunea...

atac in toata regula! cu cat vrei mai multe, cu atat se strang mai tare in jur nenorocirile, pana cand te coplesesc...
Sistemul isi face treaba