luni, 1 iulie 2013

Era cât pe ce sǎ fiu publicat

Era cât pe ce sǎ-mi fie publicate poveştile. Un amic, bine poziţionat în societate şi care printr-o conjuncturǎ cu totul excepţionala a aflat cǎ mai scriu din când în când poveşti, a încercat sǎ-mi facǎ legatura cu o revistǎ literarǎ constǎnţeanǎ. "Şefu de-acolo mi-e bun prieten şi mi-e oarecum dator” - îmi spune fǎcându-mi complice cu ochiul. Treci pe la el şi vezi ce zice de texte. Mie îmi plac grozav. Sigur gǎseşte ceva sǎ fie publicabil. Au şi editurǎ, poate îţi tipǎresc un volum..."
Eu în general cred cǎ lucrurile trebuie sǎ vinǎ de la sine, sǎ curgǎ. Un rezultat sǎ conducǎ la o decizie fireascǎ, decizia la o acţiune fireascǎ, acţiunea la un nou rezultat şi tot aşa. Orice interpunere în aceastǎ secvenţǎ de etape fireşti, normale, conduce mai devreme sau mai târziu la tulburǎri grave ale procesului şi la alterarea iremediabila a rezultatelor. De aceea am ezitat sǎ dau curs invitaţiei şi mi-arn vǎzut de treabǎ mulţumind politicos amicului. Vineri însǎ, pe nepusǎ masǎ, dau nas în nas cu el exact când mǎ aşteptam mai puţin. "Ai fost la ǎştia cu revista?!" - mǎ întreabǎ direct şi vǎzând ezitarea mea, clatinǎ din cap a dojana, pentru a pune apoi mâna pe telefon. "Auzi?! Hai salut. Uite sunt aici cu amicul cu poveştile despre care ţi-am vorbit. Trece pe la tine în zece minute? E în regulǎ? Bine, merci! Vii sâmbǎtǎ la Scoica? OK, ne vedem acolo. Vine şi Magda?! Boierie! Sǎ trǎieşti barosane, ne vedem sâmbǎtǎ atunci." Aşa cǎ obligat-forţat mǎ sui într-un taxi, dau fuga acasǎ sǎ iau hârtiile şi mǎ proptesc în poartǎ la "Avântul Constǎnţean - Sǎptǎmânal şi tipografie". Şeful, un tip tânǎr, la patru ace, cu o figurǎ mai degrabǎ de ospǎtar sau de creator de modǎ decât de şoarece de bibliotecǎ, mǎ primeşte zâmbind. "Poftim, poftim" şi fǎrǎ sǎ aştepte sǎ deschid gura îmi smulge hârtiile din mânǎ, se aşeazǎ confortabil în jilţul pe care tocmai l-a eliberat şi începe sǎ le frunzǎreascǎ aşa cum ai fila cǎrţile de joc pentru a te lǎmuri dacǎ ai suficiente sǎ joci la culoare sau tragi la perechi. "Organe are?" ridicǎ el ochii spre mine şi mǎ priveşte fix. La dracu! Ce naiba o vrea sǎ spunǎ?! Întrebarea mǎ ia totul pe nepregǎtite şi îmi pare complet nelaloculei. Organe, organe... Primul gând mǎ duce spre organe de maşini, materia aia fǎcutǎ prin facultate. "Ai luat examenu la organe?!" "Ţi-a ieşit calculul la organe?!" Hai cǎ trebuie sǎ ştiţi, ansamblul ǎla bielǎ-manivelǎ pe care orice student politehnist l-a proiectat mai devreme sau mai târziu. Dar ce treabǎ sǎ aibǎ Avântul Constǎnţean cu biela şi mai ales cu manivela?! Sǎ fie vorba despre celelalte organe?! "Dǎ fuga în piaţǎ şi ia-mi o pungǎ de organe sǎ fac o ciorbǎ" îmi spunea maicǎ-mea şi-mi fǎcea vânt pe uşǎ cu banii într-o mânǎ şi punga de-un leu în cealaltǎ. "Ce porcǎrie de organe, sǎ nu mai iei niciodatǎ de la ǎştia, auzi?!" se burzuluia ea întinzând pe masǎ ficaţi, pipote, inimi. Nu, nu, nu poate fi vorba nici despre organele de pasǎre. Mǎ dau bǎtut mai ales cǎ individul continuǎ sǎ mǎ ţintuiascǎ cu privirea, ca Ţepeş pe osmanlâi, aşteptând de la mine un rǎspuns ferm. "Organe? Ce fel de organe?" - întreb timid, stingherit de nepriceperea mea într-ale subansamblelor fie ele mecanice sau gǎinǎreşti. "Sexuale!" replicǎ el prompt arǎtând din ochi spre şliţul meu. Mǎ uit şi eu spre el şi încremenesc nedumerit. Sunt mici, mici de tot, cǎ aşa se întâmplǎ când am emoţii. Dar ce treabǎ sǎ aibǎ mǎ scuzaţi organele mele cu poveştile?! Apoi "Biiiiing" îmi picǎ fisa. "Aaa... organeee. Nu prea sunt!" recunosc eu cinstit. Şi încerc sǎ-mi amintesc care sunt poveştile în care apar şi înlǎnţuiri amoroase. Individul însǎ nu aşteaptǎ sǎ gǎsesc poveştile cu pricina şi începe sǎ citeascǎ câteva rânduri din fiecare poveste. Dupǎ vreo douǎzeci de secunde prinde a rade pofticios. "Sadoveanu domnule, Sadoveanu! Ce-ai tu aici e Sadoveanu." Râd şi eu încântat. Alǎturarea de Sadoveanu mǎ mǎguleşte deşi mi-e foarte clar cǎ n-am nici în clin nici în mânecǎ cu maestrul. "Dar Sadoveanu e mort domnule. Mort. Gata! E în coşciug, coşciugul bǎtut în cuie şi coborât doi metri sub pǎmânt. Gata cu Sadoveanu, e dus. Mort şi îngropat. Nici dracu nu mai citeşte azi Sadoveanu. Toatǎ lumea vrea sex. Asta se vinde. Sex, nu Lizuca, nu Patrocle!" Ţac-ţac, ţac-ţac. Rotiţele încep sǎ se învârtǎ din ce în ce mai repede. E ceva sex în poveştile mele?! Ar fi ceva. Pe undeva e. Încerc sǎ-mi amintesc dar e o nebunie în capul meu. Cuvinte, fraze, paragrafe, titluri... Organe... organe... Organe nu prea sunt. Poate în povestea “De-a baba oarba”. Sau în “Cafeaua cu buze transparente”. Individul a încetat însǎ demult sǎ mai aştepte un rǎspuns din partea mea. Rǎsfoieşte hârtiile în cǎutare de ceva potrivit publicǎrii. Eu mǎ fâţâi pe scaun uşor stânjenit. "Poate Cerere în cǎsǎtorie" - încerc eu marea cu degetul. El smuceşte teancul de hârtii şi cautǎ Cererea în cǎsǎtorie. "E ceva sex acolo. El şi ea ajung sǎ împartǎ întâmplǎtor aceeaşi garsonierǎ. Nu se plac, sunt urâţi, dar încet încet se atrag ca doi magneţi şi ajung sǎ împǎrtǎşeascǎ o dragoste carnalǎ, animalicǎ." El n-a gǎsit încǎ povestea. Eu am rǎbdare. O gǎseşte şi citeşte rapid în diagonalǎ. Când ajunge la final marginile buzelor care pǎruserǎ cǎ înfloresc se prǎbuşesc brusc. E dezamǎgit. "Bine domnule şi organele?! Marieta asta a dumitale e o victorianǎ, o virtuoasǎ cu rochia închisǎ sus pe gât şi cu trena mǎturând praful de pe podea şi ascunzând pânǎ şi bǎtǎturile cǎlcâielor, pe lângǎ ceea ce se cere în ziua de azi. Astea cu mângâieri, cu alinturi, cu priviri pe sub sprâncene mergeau acu treizeci de ani. I-ai vǎzut p-ǎştia mici?! Pǎi trei sferturi şi-o trag pân la paişpe ani. La optişpe sunt deja sǎtui." "Mariana" îl corectez eu încruntat dar el nu mǎ bagǎ în seamǎ. A trecut la urmǎtoarea poveste. A doua, a treia, a patra, a cincea... Nu pare sǎ gǎseascǎ nimic potrivit. Sau poate cǎ toate sunt potrivite, mai ştii?! La a zecea începe sǎ râdǎ din nou. De data asta nu mǎ mai lansez în presupuneri nepotrivite. Sunt circumspect. Dar tipul continuǎ sǎ râdǎ bǎtând cu degetul în foaia de hârtie. Capǎt curaj şi zâmbesc şi eu. Ei, a gǎsit ceva. "Ia uite domle. Vrǎbii, pisici, gândaci de bucǎtǎrie." E mǎgar! Nu era gândac de bucǎtǎrie, era un cǎrǎbuş. Dar vaaaai, numai pe asta nu trebuia s-o gǎseascǎ. E un dezastru general. Ceea ce banuiam se adevereşte când individul deschide iar gura. "Pǎi cu asta vrei dumneata sǎ cucereşti publicul domnule?! Cu gândǎcei, cu vrǎbii, cu pisici?! Pǎi ce, eşti un Gârleanu în miniaturǎ?! Publicul vrea azi sex, organe, dragoste pe masa din sufragerie, în baie pe pian, în bucǎtǎrie pe aragaz. Publicul nu mai are timp de fineţuri, de descrieri romanţioase, de amǎnunte neesenţiale. Nu mai citeşte nici dracu chestii d-astea filozofice sau descrieri a la Balzac de zeci de pagini de nici nu ştii unde a ajuns punctul ǎla care trebuie sǎ cadǎ pe I. În ziua de azi trebuie sǎ fii concis, la subiect, sǎ scrii pentru cǎlǎtorul de şapte care citeşte în picioare în metrou, pentru ǎla de-aşteaptǎ autobuzul de zece şi citeşte în staţie, pentru fata aia care mai furǎ câte o paginǎ pe sub birou între douǎ sarcini de la şefu. Ţaca paca. S-au întâlnit, s-au plǎcut şi trec la treabǎ. Înţelegi?! Crede-mǎ cǎ ştiu ce vorbesc. Sunt în branşǎ de cinşpe ani şi ştiu cum au evoluat lucrurile." Îl privesc pierdut. Are dreptate! S-au schimbat vremurile. Tânǎrul îmi vorbeşte la per tu deşi sunt probabil douǎzeci de ani diferenţǎ între noi. În favoarea mea. Sau în fine, a lui... Nu-l intereseazǎ textele, doar sexul. Pe masa din sufragerie, pe pian, pe aragaz. Mǎ resemnez. N-am încotro, nu-mi rǎmâne altceva de fǎcut decât sǎ mǎ mulez dupǎ cerinţele vremurilor. Masǎ, pian, aragaz...
"De Abjectu ai auzit domnule?! - mǎ mai întreabǎ în timp ce mǎ conduce de braţ spre uşǎ ca şi cum ar vrea sǎ se sigure cǎ dispar. Are un blog şi nişte piese de teatru. S-au jucat pe la Bulandra parcǎ. Scrie colosal domnule, colosal. Sǎ-l citeşti! Mai ales p-aia cu tampoanele s-o citeşti, e viralǎ. Nu-i porcos, da are organe. La greu! Mǎ-nţelegi ce vreau sǎ spun?! Ăsta dacǎ ar vrea sǎ tipǎreascǎ la mine, avere am face. Pe bune! A-ve-re! Gârleanu şi Sadoveanu nu se mai tipǎresc domnule nici pentru copii" - îmi mai explicǎ amicul amicului înainte sǎ-mi întindǎ hârtiile şi sǎ deschidǎ uşa. Naiba ştie, poate cǎ are şi el partea lui de dreptate. Cert e cǎ eu gata, nu mai încerc niciodatǎ sǎ public. M-am lecuit definitiv.

28 de comentarii:

Anonim spunea...

Mai bine. Stiu suna cumva urat ce zic, dar mai bine ca "era cat pe ce sa..."
Ar fi macelarit bunatate de povesti. Publicul e deja cucerit, acel public nevazut care inca mai citeste Sadoveanu sau Garleanu.

un cititor fidel al lui Sadoveanu, Garleanu, Mosu.

Crisa spunea...

Marieta și organe :))) super tare ...cred că de vină este aerul de sezon ..doar suntem la mare :)), e vară...musai cu organe :))...
și totuși , nu renunța ...povestești frumos , ai ceva ..special , știi cum să patrunzi în sufletele celor ce te citesc :)

Rudolph Aspirant spunea...

Pai probabil ai nimerit tu peste un editor care nu vrea victorian. Altii se innebunesc dupa asta, numai ca problema pe publicistica de fictiune UE e ca esti de sex masculin, de aia nu o sa te ia in seama daca scrii chestii victoriene, pt ca de obicei acum asta se astepta numai de la scriitorii de sex feminin, (indiferent de orientare sexuala, tine efectiv de gen). Poate cel mai bine ar fi sa zici unui viitor editor care pare a fi inclinat sa fie de acord cu a publica chestii victoriene, (de ex editorii aia care au publicat cartea aia 50 Shades of Gray, ca aia, desi are organe, e de fapt pur victoriana, sau chiar alti editori, de ex cei care o publica pe Philippa Gregory, care desi uneori adreseaza actiuni petrecute in alte secole decat cel victorian, de fapt scrie tot in stil victorian), ca te-ai nascut de fapt femeie, insa ai fost diagnosticat cu o tulburare de identitate de gen si ti-ai facut schimbare de sex intre timp, (ca se poate acum tehnic si de la femei la barbati, nu mai e ca pe vremuri cand se putea doar de la barbati la femei), si pe urma o sa vezi ce repede va fi publicata exact literatura pe care o scrii tu. Sau, daca asta e prea de tot, poti sa renunti la cetatenia romana, si sa iti iei cetatenie dintr-o tara ff interesanta in care oamenii au voie sa scrie mai sentimental. Turcia e luata de Orhan Pamuk, Iranul e luat de mult de diversi, Afghanistanul il are pe Khaled Hosseini. Eu ti-as propune Yemen. Sa vezi ce repede ai sa fii publicat daca iti iei cetatenie yemenita si devii refugiat politic in UE si incepi sa scrii victorian exact asa cum scrii tu. Ai si o sansa la Premiul Nobel pt Literatura la un moment dat, (desi nu te-as incuraja, pt ca pe urma o sa reiasa ca am incurajat eu un scriitor originar din Romania sa ia Premiul Nobel pt Yemen, si uite cum iar pierde Romania o sansa sa ia Nobelul la Literatura, era gata gata cu d-na Herta Muller, numai ca dansa l-a luat pt RFG). Nici nu mai trebuie sa zici ca ai fost femeie cu tulburare de identitate de gen, poti sa ramai si barbat, daca devii yemenit refugiat politic in UE, si vei putea scrie efectiv in ce limba vrei tu, pt ca si asa cei care publica carti in UE habar nu au ce o fi in lb romana sau ce o fi in lb din Yemen, poti sa zici si tu ca e in lb din Yemen, dar se vede clar ca e ceva ff poetic, sensibil, si zau tu NU scrii de loc victorian, daramite ca Sadoveanu, tu scrii mai degraba asa total visator, cam cum ar fi scris poate dl Ionel Teodoreanu daca s-ar fi nascut dansul la Moscova in anii 30-40, in loc sa se fi nascut la Iasi in 1897.

(SORRY, NU am vrut sa ofensez pe nimeni, in nici un caz pe persoanele care sunt autentici scriitori si artisti de constiinta morala plus talentati din tari nedemocratice, plus nici pe persoanele care se nasc cu tulburare de identitate de gen, desi acestea sunt in mod real ff rare, cca 1 la 100 000 fete si 1 la 60 000 baieti. Dar zau, nu am rezistat, pur si simplu uneori nu rezist sa fiu asa de politically correct incontinuu, zau, daca esti gay e mai rau uneori ca in RPD Coreeana, asa trebuie sa fii de politically correct, atat fata de gay cat si fata de ailaltii, si uneori nu mai rezist nici eu.)

mosu spunea...

@anonimu
:) multumesc de sprijin anonimule! dar nu uita ca asta nu-i decat o poveste; mici glume d-ale mele…

mosu spunea...

@crisu
da, da, de la soare trebuie sa vina toata povestea asta; desi azi a stat pitit ca un pisoi cand vine dulaul cel mare si negru in ceru gurii… :) dar amestecul asta e doborator: mare, soare, or…igami….
daca e asa cum zici in partea asta cu sufletul, e de bine… inseamna ca povestile ajung exact acolo unde trebuie… ;)

mosu spunea...

@rudolph
ok, atunci asa ramane, yemenit! ce nu face omul pentru a intra in istorie!!; mmm… da cum naiba sa fiu yemenit daca nu stiu yemenita?! si nimic despre ei…
ma mai gandesc!

BlueIris spunea...

Şi ne mai mirăm de ce se duce lumea asta de râpă!!! Iote cum şi cine ne face cultura şi educaţia!
:))
Moşu' dear (sper să-mi permiţi apelativul), publicat sau nepublicat, mie tot îmi place să te citesc. Deşi, fie vorba-ntre noi, ştiam că ai publicat deja. :)

Îmi aminteşti de o întâmplare asemănătoare prin care am trecut în urmă cu vreo 3 ani. Doar că mie nu-mi cereau să plantez organe-n text ci să scriu o continuare. Era vorba de textul acesta:

http://bluefleurdelys.blogspot.ro/2009/09/parintele.html

arakelian spunea...

iemenit peste noapte? casatorie cu o iemenita.
Sau cu un iemenit, si deja devii vanat, si ai si nevoie de protectie ....

mosu spunea...

@irisu
eiii, chestia asta cucultura facuta prin mass media si prin reviste scrise sau electronice e cu dus si intors; "noi oferim ceea ce se cere" spun ei, iar pe de alta parte boborul cere ce vede si aude toata ziua...
"mosu dear" suna grozav ;) adica un fel de rudolf - renul lui mos craciun
:) faina povestea ta! adevarul e ca multe texte lasi tu asa, sa fie continuate in sufletu omului...

mosu spunea...

@arakelian
bune solutiile tale dar nu mai vreau, gata! nu mai vreau yemenit, ramas mos, da-o-ncolo de faima; am zis! ;)

BlueIris spunea...

Da, e un cerc vicios. Dar tot cred că cei care publică ar trebui să dea o şansă şi celor ce nu-şi garnisesc textele cu "organe". Să-i susţină şi să-i promoveze pentru a schimba cât-de-cât această tendinţă a consumatorului de...cuvinte(era să zic de organe!!).

Mă bucur că apelativul a fost acceptat. Mulţam!

Poveştile, aproape toate, au continuări pe care le păstrez ascunse. În funcţie de dispoziţie, pe unele le mai scot de la naftalină, dar - în general - prefer să tac. Poveştile astea mi-au adus numai belele.

angi spunea...

Am început să ne pierdem încă de acum douăzecişicevadeani... ce a mai rămas este pentru noi, nostalgicii care încă îi iubim pe Sadoveanu, Chopin, Baudelaire, Nichita etc. Aşa că zic şi io ca anonimul ''mai bine''; dacă deveneai 'faimos', ai fi uitat de noi.:)

Cora_ spunea...

Da, da, adevarat, o tara de organe, asta e... vazul, auzul si muuuuuuulte organe digestive si sisteme de reproducere. Majoritatea.

Trist, dar ce nu e trist acolo?
Si sa nu zici niciodata "niciodata". :)

In alta nota mai vesela, noi numeam labul de organe de masini "la organe", asa ca proful de organe a lasat un mesaj pe usa biroului lui: "Cautati-ma la organe". Oricum, asa umbla vorba, dar eu n-am crezut niciodata. :)

mosu spunea...

@cora
:))) adevarul e ca e tristete cam mare; da stii cum e romanu face haz de necaz, mai baga un mic (acuma c-au fost salvati, poate baga doi), o bere, o chermeza...
se scoate!
asta cu "niciodata" doar la personaje; io nu zic! :)
profu asta al vostru o fi fost ruda cu nastase; ca si asta voia sa fie cautat la oua... :)

Cora_ spunea...

era om "calumea" profu', unul la care nu se trecea fara invatat rau de tot, dar stii si tu cum sunt studentii. eu am banuit ca era doar banc.
si nici n-avea fular burberry sau cum ii zice. :)

Neuroanchiloza spunea...

Cred ca ar fi mers si daca scriai despre biserici. Parerea mea :)

mosu spunea...

@cora
eee, alta stofa profesorul...

mosu spunea...

@na
ma descumpanisei un pic; sa scriu despre biserici in loc sa scriu despre intalnirea mea cu baiatudelavantuconstantean?! exclus!
da pricepui repede; insa nu cred ca ar avea tot atata trecere; poate rating mai mare, ca ar fi doua tabere care s-ar parui!

9 spunea...

Sunt chiar suparata. Nu trist suparata ci furios suparata. Sincer, daca eram in fata aluia, ca nu pot sa-l numesc altfel il luam la bataie cu manuscrisul tau. Poate afla atunci care e diferenta intre literatura si...porcariile publicate. Eu yic sa mai incerci mosule si la alte reviste. Sunt superbe scrierile tale.

9 spunea...

Mosule, ai un premiu de la mine. :)
Eu zic doar sa/l afisezi, nu te mai complica cu restul regulilor. ;)

mosu spunea...

@9
multumesc de sustinere! apai cu individul, daca te-a suparat, doar spune-mi si imediat ii tragem barba si mustati; sau un manuscris peste ceafa; guma si creionul sa fie aproape, ca-l facem de nu se vede, mama lui de personaj negativ ;)
si inca o data multumesc, pentru premiu! il aranjam cat de curand frumos in vitrina! :)

9 spunea...

Pai spune asa...:)
Atunci nu avem nevoie decat de...tasta delete. :) :) :)

mosu spunea...

:) eiii... daca am da delete la tot, noi cu ce ne-am mai alege; lasa-l asa sa se chinuie in povestea asta ca un borcan...

nemo spunea...

ce bine am ras... ca pe vremuri :))

mosu spunea...

:)) ei petisorule auriu... deci mai misti din inotatoare...
sa-ti fie de bine amuzeala! :)

Adriana spunea...

Absolut savuroasa povestea! Daca nu specificai, credeam că-i reala :) Si sigur e reala pentru unii care incearca sa publice.
Eu una dispretuiesc autorii care dinadins baga organe pe fiecare pagina - este un scriitor tot de la malul marii ca tine caruia i-am cumparat cartea (cumva obliga oamenii sa i-o cumpere), am citit-o si, după ceva timp, am rupt-o.

mosu spunea...

:) adaptarea la realitate! aici e problema, te adaptezi, rezisti, nu te adaptezi, mori!
acu depinde si ce vrea fiecare de la realitate ;)

Adriana spunea...

Exact. Daca nu iti castigi existenta din asta, nu mori. :)