luni, 27 octombrie 2014

O scenă pt Romeo şi Julieta (piesă în două acte pentru flaut şi pian)

Personaje: Ea, tânără, frumoasă, absolut răpitoare, Un umăr şi un braţ din El, O sală arhiplină de spectatori nestăpâniţi.

Actul întâi

Se ridică cortina. E noapte! În spate, pe mijlocul scenei, două perdele albe uriaşe tremurând uşor în bătaia vântului şi acoperind o fereastră amplă imaginară. În stânga două lumânări mici pe un pian. În dreapta un gol. La repetiţii lumânările au fost înlocuite cu două lămpi imitând lumânarea, căci originalele se stingeau prea repede datorită curentului îngrozitor din culise. Lumina palidă a lumânărilor lasă să se întrevadă doar o muchie lucioasă a pianului şi nimic altceva.
După câteva minute de aşteptare în care inimile spectatorilor încep să tropăie neliniştite iar ochii încearcă disperaţi să se obişnuiască cu întunericul apare Ea. De undeva din spate din dreapta, la început ca o nălucă nedefinită, apoi, pe măsură ce păşeşte către spectatori, căpătând contururi din ce în ce mai bine definite. Are o rochie neagră lungă, cu un decolteu adânc şi o despicătură ucigaşă până în dreptul coapsei. Rochia curge pe ea, se lipeşte de trupul gol, apoi alunecă, se desprinde şi se lipeşte iar două degete mai jos. Are un mers de gazelă. Face un pas, adulmecă aerul, apoi alt pas şi iar cercetează atentă dejurîmprejurul. Lumina cade pe trupul ei din spate, iar rochia şi aşa subţire devine pur şi simplu transparentă. Bărbaţii abia îşi ţin răsuflarea. Cu paşi rari, calculaţi, scormonind împrejurul ca o jivină sălbatecă se apropie de marginea scenei. Caută lung peste privirile înmărmurite ale spectatorilor şi peste respiraţiile lor gâtuite şi negăsind ceea ce căuta se roteşte spre stânga îndreptându-se încet unduindu-şi şoldurile către colţul în care se află pianul.
Abia atunci pare să-l descopere pe El, deşi din întreaga sa atitudine nu lasă vreo îndoială în privinţa faptului că ar fi ştiut dintotdeauna că e acolo. Piesa de jazz pentru pian care la început se auzea în surdină trecând aproape neobservată se aude din ce în ce mai tare. El e undeva dincolo de firul subţire de lumină care o urmăreşte pe Ea şi nu îşi revelează contururile, care nici măcar nu pot fi bănuite.
Ea: Baaaby…
El: Daaarling…
Ea întinde un picior în faţă, îl flexează uşor, dă la o parte rochia care pare de prisos peste gambele absolut fabuloase şi îşi aranjează cochetă jartiera. Publicul suspină adânc. Aplecată uşor peste mijlocul subţire lasă pieptul să se dezvelească bărbatului învelit în penumbre. Publicul poate doar bănui ceea ce se întâmplă şi suspină din nou şi mai adânc.
Ea: Baaaby…
El: Daaarling…
Ea s-a oprit lângă pian, a pus o palmă peste marginea lucioasă şi o lasă să alunece uşor către el în timp ce profilul îmbujorându-se în lumini născând dintruna întralta se abandonează specatatorilor.
Ea: Baaaby…
El, cântând în continuare la pian, sau cel puţin aşa suntem lăsaţi să credem, că prea a rămas pironit acolo în penumbre: Daaarling…
Suspansul a ajuns la extrem iar uniii spectatori nu mai pot suporta stresul.
Un spectator: Fute-o măăă…
Nevasta unui spectator: Taci dracu din gură şi stai jos, că-ţi ard una cu poşeta asta-n cap.
Restul spectatorilor: Hohote prelungite…
Ea pare că se codeşte. Mai că ar vrea să se apropie, mai că ar vrea să se întoarcă şi să plece. El nu conteneşte cu cântatul. Asta o încurca teribil. S-a aproiat la mai puţin de un metru. Ochii ce s-au obişnuit cu întunericul ai spectatorilor descoperă uimiti un umăr din El şi o bucată de braţ.
O spectatoare: Aprindeţi lumina să vedem şi noi masculul.
O altă spectatoare cu voce cavernoasă de fumătoare înrăită: E în smoking sau în pijama?
Restul spectatorilor: Hohote prelungite…
Ei rămân nemişcaţi în timp ce muzica aleargă pe scenă, cotrobăie prin toate cotloanele, developează părţile ei ascunse, îndulceşte suliţele de lumină, se împrăştie peste spectatori ca un abur moleşitor.
A treia spectatoare: Hai fufa naibii mişcă-te odată şi fă-ţi treaba că întârziem la masă.
Soţul celei de-a treia spectatoare: Taci tu!
A treia spectatoare: Ce să tac dragă, ne aşteaptă maică-mea cu cina, ai uitat că suntem invitaţi?! Aşa o respecţi tu pe mama?
Un grup de spectatori nemultumiţi: Stai cucoană jos şi lasă-ne să vedem piesa. Mergeţi acasă şi vă certaţi, nu aici.
A treia spectatoare, întorcându-se înfuriată catre grupul de spectatori nemulţumiţi: Ba fac ce vreau cu biletul meu, l-am plătit cu banii mei, din munca mea cinstită, aşa ca fac ce vreau cu el şi cu locul meu, şi nu-i dau dreptul unei pocitanii să-mi spună ce să fac cu banii mei. Dacă vreau să dorm pe locul meu o să dorm, daca vreau să mă cert, o să mă cert.
O spectatoare din grupul de spectatori nemulţumiţi îşi înfige brusc degetele în părul celei de-a treia spectatoare şi o aşează cu forţa în scaun. Soţul celei de-a treia spectatoare reacţionează violent şi îi lipeşte o palmă unei spectatoare din grupul de spectatori nemulţumiţi. Soţul unei spectatoare din grupul de spectatori nemulţumiţi îi arde un pumn soţului celei de-a treia spectatoare dar acesta se fereşte şi pumnul îl nimereşte pe vecinul din dreapta. Vecinul din dreapta al soţului celei de-a treia spectatoare se ridică furios şi izbeşte în stânga şi în dreapta cu nasul şiroind de sânge. Toţi spectatorii dintre rândurile 21 şi 27 ajung să se încaiere într-un meleu uriaş. În acest timp o poşetă cu 5782 USD zboară din mulţimea încăierată până pe randul 7 unde se desface indecent. Mâini hrăpăreţe se întind să o apuce. Tălpi dure se lipesc peste palmele căutânde. Palmele se retrag de pe podea dar se lipesc de obrajii posesorilor tălpilor. Pumnii îşi fac şi ei loc în peisaj. Toţi spectatorii dintre rândurile 3 şi 11 ajung să se încaiere şi ei. O plasatoare sună la 112. Curând îşi fac apariţia jandarmii care intră în forţă printre rândurile de spectatori. Se aud ţipete ascuţite şi oase fracturate. Cade cortina.


Actul doi

Se ridică cortina. E noapte! În spate, pe mijlocul scenei, două perdele albe uriaşe tremurând uşor în bătaia vântului şi acoperind o fereastră amplă imaginară. În stânga două lumânări mici pe un pian. Ea, lipită de muchia pianului. Are o rochie lungă neagră care îi curge pe trupul gol şi absolut fabulos. Lumina o încadrează din spate ceea ce face ca rochia şi aşa subţire să pară aproape transparentă.
Ea, frecând cu palma marginea lucioasă a pianului: Baaaby…
El: Daaarling…
Ea pare că a căpăt curaj între actul unu şi actul doi căci se lungeşte uşor peste pian, ridică un picioar sus pe tăblie, îşi lipeşte bustul de lemnul rece şi întinde degetele până aproape de bărbia Lui. Este într-un abandon aproape total. Bărbaţii din stal din partea dreaptă a sălii suspină neîncetat. Ei o pot privi din spate cum se întinde lasciv peste pian şi cum ridică piciorul şi... Bărbatii din stal din partea stângă a sălii suspină şi ei de durere că nu şi-au luat bilet în dreapta. De la ei nu se vede mai nimic.
Un bărbat din stânga: Vă bateţi joc de oameni, vreau banii înapoi pe bilet. Jigodiilor! Canaliilor!
Corul bărbaţilor din dreapta: Stai dom’le jos şi taci!
Un alt bărbat din stânga: Asta e măgărie! Aşa ceva n-am pomenit! Şi eu vreau banii înapoi pe bilet.
Toţi bărbaţii din jumătatea din stânga părăsesc sala şi aşa golită pe jumătate de jandarmi. Femeile din jumătatea din dreapta părăsesc şi ele oripilate sala.
Ea atingându-i pieptul şi jucându-se cu un fir de păr alb de pe pieptul lui pe care îl răsuceşte după deget: Baaaby…
El, cântând în continuare de parcă ar fi la bordul Titanicului naufragiat şi întreaga operaţiune de salvare ar sta în mâinile sale: Daaarling…
O spectatoare de la etaj: Hai dragă acasă că asta pot să fac şi eu diseară.
Toţi spectatorii de la balcon părăsesc sala. Sunt veniţi cu toţii cu două autocare de la nuntă de la Videle să vadă “O scenă pentru Romeo şi Julieta”. Mireasa o ia înainte.
O spectatoare din stal: Da mai tăceţi dracului din gură c-aici e teatru nu bordel.
O altă spectatoare din stal: Ba poate foarte bine să fie şi bordel şi teatru! Ai văzut piesa lui Mălăele?
Prima spectatoare din stal: Eşti proastă, "Lautrec la Bordel" nu e teatru, e cabaret.
A treia spectaore din stal sare şi ea: Da “Bordelul” lui Ţino Geirun de la Oradea?! De asta ce mai zici, tot cabaret e?
Se iscă o încăierare generală cu citate ascuţite de mamă şi de tată din Pleşu, Cărtărescu şi Bohumil Hrabal. O parte dintre femei se retrag la toaletă să-şi aranjeze coafurile şifonate.
Între timp o pereche a plecat în mare viteză din sală. O altă pereche pleacă din sală. O a treia pereche a părăsit sala. Mai multe perechi au părăsit deodată sala. Rapid se află şi motivul. Bianca Drăguşanu e la coadă să-şi ia bilet pt sâmbăta următoare.
Ea, gemând uşor complet abadonată: Baaaby…
El: Daaarling…
Rochia ei s-a agăţat într-o aşchie a pianului şi nu se mai poate întinde spre el. Ar face un efort dar nu vrea să plătească rochia de nouă, căci nu are nicio vină dacă pianul agaţă, aşa că rămâne întinsă pe pian aşteptând să cadă cortina.
Singura spectatoare care a mai rămas în sală, o băbuţă de nouăzeci de ani adusă de spate îşi face cruce şi părăseşte târâindu-şi saboţii teatrul.
Bătrâna: Păi maică, pe vremea mea treburile mergeau mai repede…
Odată cu plecarea şi a ultimului spectator cade în sfârşit şi cortina.

Undeva în spate, în ultimul rând, cineva bate puternic din palme şi ovaţionează prelung. Ea vine în faţă şi face o reverenţă publicului. E absolut răpitoare! El a rămas la pian. Spectatorii au plecat cu toţii şi sunt probabil la casele lor. Regizorul e mulţumit, artiştii au fost grozavi!

6 comentarii:

anaid spunea...

Se apropie o femeie tânără, frumoasă, îmbrăcată elegant, atitudine independentă, genul după care întorci capul şi uiţi de el… vorbeşte foarte excitant (fără să fie vulgară) se aşează (pe pian)discret fără să întrebe pentru că vorbeşte la un telefon mobil.........

rebeca : Am vrut să merg la teatru aseară, dar n-am mai găsit bilete… aşa că am ales să mă retrag într-un club… am băut un dayquiri, m-am uitat la o prezentare de modă…n-am mâncat nimic şi sunt un pic nervoasă… ăia? nişte fiţoşi, habar n-aveau să se uite pe o proiecţie pesimistă… ca sa nu mai spun de cash flow – eu nu ştiu cum fac ăştia finanţări structurate pe aici, sunt total nepregătiţi… le dădeam clasă la orice oră, de altfel le-am şi arătat-o de câteva ori… da pui, sunt deşteapta ta… o să ne vedem, sigur… pui, sigur că te iubesc, mă gândesc foarte mult la tine…Sigur iubire banuiesc ca n-am ratat mare lucru la teatru, oricum in sala sigur erau niste badarani.

Anonim spunea...

hmmm

mosu spunea...

o alta scena… lumea e o scena cu o mie de fete…
ohooo... “n-am ratat mare lucru”… ei, cum poti sa spui asa ceva?! asa spectacol mai rar; artistii au fost extrem de multumiti de felul in care s-au comportat spectatorii dincolo de marginea scenei; au avut imaginatie, aplomb, miscare scenica, tupeu; si regizorul a fost foarte multumit...
de cele mai multe ori spectacolul e gratis, iar artistii... artistii exceptionali, indiferent de ce parte a scenei se aseaza...

mosu spunea...

@anonim
de ce hmmm?

anaid spunea...

DESPRE CE SPECTACOL VORBIM? CEL DINCOLO DE SCENA NI-I REGIZAT DECAT DE TRAIRILE INTERIOARE.......DESPRE CARE SCENA VORBIM?

mosu spunea...

chiar asa, despre ce scena vorbim?! cred ca asta-i chiar subiectul povestii: "despre ce scena vorbim"; chiar titlul merge pe linia asta; privind dinspre constanta, pare ca spectatorii sunt actori...
de fapt stai! ca asta se spune chiar de la inceput: "Personaje: o sala arhiplina de spectatori nestapaniti"; deci e clar, spectatorii sunt cu totii actori in piesa asta... ;)