„ce faci, dom’le, cobori?” m-a întrebat conductorul rânjind; avea ochii tulburi, o bucată de ceapă verde între incisivi și mirosea a rachiu prost; eu stăteam în picioare, mă țineam cu mâna de bară ca să nu cad din cauza hurducăturilor și priveam în stânga și-n dreapta după plăcuța cu stația; dejurîmprejurul mi-era necunoscut și înăuntru nu era nimeni; când m-au urcat în tramvai și mi-au pus într-o mână biletul și-n cealaltă traista, mi-au spus să merg până la capăt; am dat să cobor; „asta-i” a spus conductorul, dar eu abia l-am auzit căci roțile începuseră să scârțâie; când s-au deschis ușile au urcat trei cetățeni, o doamnă masivă ce strângea la piept un borcan cu lapte care se clătina periculos și curgea pe sub capac, un meșter cu o găleată de cărămizi rămase de la un zid dărâmat și un tânăr imberb ce se cufundase până la brâu în telefon; deci ăsta nu-i capătul, mi-am spus și m-am agățat înapoi de bară
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu