Uneori e atâta tǎcere. Într-o aglomeraţie istovitoare, motoarele maşinilor nu mai par decât nişte mâţe care torc lipite de cuptor, oamenii îsi macinǎ cuvintele ca o moarǎ de apǎ, vântul îşi înghite revoltele. Dejurîmprejurul pare înecat într-o mare de suspine. Se aude doar muzica… În faţǎ pianul, în stânga viorile şi violoncelul, în dreapta flautul, clarinetul, oboiul şi trombonul, iar în spate tuba mare şi cinelii. Totul pare atât de depǎrtat, atât de încremenit în opac, precum o insectǎ într-un oval chihlimbar. Uneori e atâta tǎcere de parcǎ nici nu aş exista. Doar muzica, pǎsǎrile şi un gol imens...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu