de-mi-sol

existǎ o muzicǎ în tot ceea ce ne înconjoarǎ; existǎ inclusiv o muzicǎ a demisolului; ea a învǎţat-o pe dinafarǎ;
primele note le scoate femeia grǎbitǎ; pe ea nu o vede niciodatǎ; pleacǎ cu noaptea în cap şi se întoarce tot noaptea; îi aude însǎ paşii grei pe scǎri şi apoi pe asfalt; merge cǎtre o staţie undeva de unde ia o maşinǎ a întreprinderii; e micǎ şi dolofanǎ, cǎci are paşii mǎrunţi iar pǎmântul icneşte de fiecare datǎ când îl atinge; se grǎbeşte întotdeauna; are o familie numeroasǎ şi dimineaţa are grijǎ sǎ le lase totul pregǎtit; îşi scapǎ mereu cheile pe scǎri; le scapǎ din mâini în timp ce încearcǎ sǎ încuie uşa pe întuneric; are degetele boante şi mâinile neîndemanatice – îşi imagineazǎ ea;
apoi vine cântǎreţul; se bǎrbiereşte în fiecare dimineaţǎ şi cântǎ mereu în timp ce se bǎrbiereşte; nu e un bǎrbat tânǎr pentru cǎ bǎrbieritul lui dureazǎ o veşnicie; nici un bǎrbat tânǎr nu ar avea atâta rǎbdare; dar el are; îşi face întâi duşul, apoi dupǎ cincisprezece minute începe bǎrbieritul şi recitalul; în cap de listǎ este întotdeauna nunta lui figaro; nu are un repertoriu bogat dar cântǎ frumos; are probabil 50-60 de ani pentru cǎ glasul îi este încǎ plǎcut; şi sigur nu fumeazǎ; este însǎ un bǎrbat corpolent; coboarǎ scǎrile încet, parcǎ cu teamǎ şi tocurile sale izbesc treptele fǎcându-le sǎ scǎnceascǎ la fiecare pas; când îl aude atingând ultima treaptǎ fuge la fereastrǎ sǎ îl zǎreascǎ; îi place cântǎreţul; este cel mai vesel dintre prietenii sǎi; are doar douǎ perechi de pantofi, una cu care merge la lucru şi alta de sus; sunt mereu lustruiţi pantofii sǎi deşi sunt uzaţi şi vechi, poate de-o vârstǎ cu ea;
vine apoi puştoaica; ea coboarǎ scǎrile în fugǎ şi trânteşte întotdeauna uşa de la intrare; apoi scara exterioarǎ o coboarǎ din douǎ în douǎ trepte; nu e elevǎ, lucreazǎ undeva cǎci dupǎ nouǎ ore se aud iar tropǎituri pe scǎri şi uşa mare de la intrare trântindu-se; mestecǎ gumǎ în fiecare dimineaţǎ şi aruncǎ hârtia în dreptul ferestrei ei; vrea sǎ-i miroasǎ gura a mentǎ, s-o placǎ bǎrbaţii – crede ea;
cel mai interesant este domnul; pe domnul vine sǎ-l ia de acasǎ şoferul; este cu siguranţǎ un sefuleţ pe undeva, dar nu prea mare pentru cǎ este prea stresat; are şi el şefii lui; e sigurǎ cǎ are mâinile umede; maşina care vine sǎ-l ia nu scrâşneşte şi nu icneşte, zumzǎie; e singurul care îşi deschide umbrela de cum iese din casǎ chiar dacǎ este doar burniţǎ, ţac-juuuup; îi este fricǎ sǎ nu-i strice costumul - gândeşte ea; are întotdeauna servieta diplomat la el; pânǎ vine şoferul o deschide şi o închide de mai multe ori; este nervos, vrea sǎ se asigure cǎ şi-a luat înapoi la servici toate hârtiile pe care le adusese de cu searǎ pentru a le rezolva acasǎ;
apoi încep sǎ curgǎ la grǎmadǎ pantofi de damǎ, bǎrbǎteşti, de toate felurile, mǎrimile şi culorile…
pe la nouǎ iese dama de inima roşie; ea are tocuri cui, le aude ţǎcǎnind pe trepte; nu se grǎbeşte niciodatǎ; vorbesc probabil la telefon dimineaţa cǎci imediat ce pasul ei atinge ultima treaptǎ se aud roţile automobilului scrâşnind şi maşina opreşte brusc în faţa dumisale; atunci ea îşi ciuleşte urechile şi când e linişte îi aude zdrǎngǎnind brǎţǎrile, multe şi fǎrǎ îndoialǎ de aur, atunci când întinde mâna sǎ deschidǎ portiera; are un amant bogat cǎci maşina demareazǎ imediat muşcând asfaltul, lǎsând în urmǎ un miros puternic de cauciuc ars amestecat cu cel de benzinǎ nearsǎ; de multe ori se aude câte un claxon sau câte o înjurǎturǎ…..
ultimul vine el; îl aşteaptǎ întotdeauna cu geamurile deschise cǎci e mereu parfumat ca o cucoanǎ; dar îi place; are pantofi de lac eleganţi; pantaloni de stofǎ neagrǎ mereu la dungǎ; e singurul bǎrbat îmbrǎcat impecabil; fumeazǎ în fiecare dimineaţǎ; are nişte ţigarete curioase subţiri şi lungi, fiecare cu un porţigaret scurt, alb; ca sǎ nu-şi îngǎlbeneascǎ degetele şi buzele - gândeşte ea; vrea sǎ creadǎ cǎ este actor şi deşi nu l-a vǎzut mai sus de genunchi, este sigura cǎ este frumos de picǎ; într-o zi a scos mâna pe geam şi înainte ca el sǎ coboare scǎrile a pus în dreptul ferestrei un trandafir; a sperat cǎ el o sǎ îl vadǎ, o sǎ se aplece ca sǎ-l ridice, o sǎ-i vadǎ chipul luminos în geam şi o sǎ se îndrǎgosteascǎ de ea; dar el a pǎşit pe lângǎ trandafir ca şi cum nici n-ar fi fost acolo şi a dispǎrut ca în fiecare zi….. a plâns mult atunci…..
apoi ziua se linişteşte, dar prietenii ei continuǎ sǎ o viziteze; cel mai des vine profesorul; vine la ore cât se poate de ciudate, uneori de mai multe ori pe zi; nu ştie niciodatǎ ce face lângǎ fereastra ei dar îşi imagineazǎ cǎ citeşte; îl aude cum se reazǎmǎ cu spatele de perete, îşi ridicǎ un picior ca un cocostârc şi rǎsfoieşte ceva; nu stǎ foarte mult; o jumǎtate de orǎ; uneori şi mai mult; alteori mai puţin; bǎnuieşte cǎ este profesor sau scriitor pentru cǎ se ocupǎ de cǎrţi şi pentru cǎ nu are decât o singurǎ pereche de pantofi; şi de pantaloni; pantaloni de stofa maron cu manşetǎ mare rǎsucitǎ în sus ce a fost recondiţionatǎ de mai multe ori şi care continuǎ sǎ se uzeze cu o vitezǎ mult mai mare decât cea cu care trǎieşte proprietarul lor;
pe la zece se înfiinţeaza urâtul; el stǎ cel mai mult lângǎ fereastra ei, dar e singurul pe care nu-l poate suferi; apare pe la zece şi se fâţâie pe acolo pânǎ spre amiazǎ; mǎnâncǎ într-una seminţe şi aruncǎ cojile pe jos; dar cel mai tare o deranjeaza cǎ scuipǎ; una douǎ scuipǎ; brrrr…. o trec fiorii de fiecare datǎ; şi-l imagineazǎ cu figura lui fioroasǎ, cu faţa mâncatǎ de vǎrsat, cu o cicatrice mare şi hidoasǎ pe obrazul nebǎrbierit rǎmasǎ de la ultima încǎierare cu cuţitele, cu dinţii stricaţi şi buzele maronii de la tutun; vinde ceva probabil, pentru cǎ mereu se apropie cineva, discutǎ şoşotit şi apoi pleacǎ; mai toţi prietenii lui au blugi; murdari;
apoi apar porumbeii; vin întotdeauna amândoi; sunt probabil colegi de scoalǎ sau studenţi şi pleacǎ împreunǎ la ore; uneori gânguresc într-una ca nişte guguştiuci, alteori nu zic nimic, doar se sǎrutǎ; odatǎ au stat lipiţi de zid de dimineaţǎ şi pânǎ seara; ea are picioare lungi, frumoase şi fusta scurtǎ; uneori mâna lui apare în cadrul ferestrrei, îi atinge genunchiul ei, apoi urcǎ în sus pe pulpǎ şi se pierde dupǎ marginea de sus a geamului…. ea rǎmâne de multe ori într-un singur picior, în timp ce pe celǎlalt îl sprijinǎ pe zid; alteori dispar amândouǎ ca într-un numǎr de iluzionism; mai mereu însǎ picioarele lor sunt împletite; uneori apare şi mâna ei în dreptul ferestrei; cade pur şi simplu ca şi cum proprietara ar fi fost anesteziatǎ, apoi degetele se rǎsfirǎ şi mâna începe sǎ se crispeze, devine ca o ghearǎ cu unghiile lungi înfigându-se în perete; apoi pleacǎ…;
pe searǎ vine vampa; nu poate fi decât prostituatǎ – crede ea; apare de cum se însereazǎ şi rǎmâne acolo rǎsfoind bǎrbaţii, pânǎ când unul se îndurǎ de ea şi o ia cu maşina; are pantofi cu toc, ciorapi de mǎtase cu dungǎ la spate şi o fustǎ atât de scurtǎ încât de la fereastra ei nu se zǎreşte niciodatǎ; sunt urâţi pantofii ei, cândva au fost frumoşi, de lac, roşii, acum însǎ sunt jupuiţi, flecurile duse, iar strǎlucirea rǎzuitǎ de pereţii oraşului; are picioare plinuţe şi strâmbe, nu e deloc tânǎrǎ; probabil o face ca sǎ-şi creascǎ copiii; din când în când apare un bǎrbat cu care se ceartǎ, uneori se aude cum o pǎlmuieşte; plici-plici, douǎ palme scurte dar grele; alteori îl dovedeşte ea, îl drǎcuie şi-l porcǎie pânǎ când bǎrbatul începe sǎ râdǎ şi pleacǎ; nu e peştele ei, e probabil bǎrbatu-su; nu-i place nici vampa; fumeazǎ într-una; uneori când vremea e mai rea, se strâng mai multe şi fumeazǎ împreunǎ iar mormanul de chiştoace creşte ca un muşuroi de cârtiţǎ…
are mulţi prieteni ea; nu-i vede pe niciunul; doar îi aude; freamǎtul lor e însǎ ca un cântec, continuu, fǎrǎ pauze…. e un cântec molcom şi trist… cântecul demisolului…..