O ciudǎţienie mare, mare…

Vâjjjj….. baaaang……. s-a auzit deodatǎ şi întreg blocul s-a zguduit din temelii. Toatǎ lumea a crezut cǎ a cǎzut o bombǎ…. teoriştii lui Osama…. vreo torpilǎ rǎtǎcitǎ de ruşi în drum spre Georgia…… sau pur şi simplu un proiectil cu termenul de valabilitate expirat tras de-ai noştri. Prima a ieşit la fereastrǎ tanti Marioara de la unu. Ea avea şi cea mai bunǎ viziune întotdeauna. De data asta însǎ privirea îi era blocatǎ de un obiect neindentificat care cǎzuse peste copacul din faţa blocului, îi rupsese o cracǎ uriaşǎ, care la rândul ei intrase în balcon, cǎzuse peste borcanele proaspete cu castraveciori şi produsese un dezastru.
- Marineeeeee… - s-a auzit glasul lu tanti Marioara spintecând liniştea îmbâcsitǎ de manele a unei dupǎ-amieze cuminţi de început de septembrie. Marineeeeee…. – s-a auzit din nou sfâşietor, tragic, supraomenesc….
Într-o secundǎ toate ferestrele, de la parter şi pânǎ la patru, de la scara unu pânǎ la trei, s-au procopsit cu o scǎfârlie ameţitǎ între ramele albe de termopan. Timp de câteva minute nu s-a auzit nici musca.
Nimeni n-a ştiu niciodatǎ dacǎ strigǎtul lu tanti Marioara se datora castraveciorilor ce se zbǎteau în balcon printre cioburile de sticlǎ ca nişte peşti din acvariul lovit de gloanţele lu Al Capone sau s-a datorat priveliştii de sub geamul dumisale. Cert este cǎ “marineeeee….., marineeeee…..” au intrat în memoria locatarilor ca fiind cuvintele care au declansat isteria generalǎ. Peste ani, când cineva voia sǎ spunǎ povestea obiectului neidentificat cǎzut între blocurile din Drumul Taberei începea absolut obligatoriu cu “marineeeee….., marineeeee…..”.
Prima care s-a dezmeticit a fost madam Emilia de la patru care avea şi cea mai bunǎ perspectivǎ asupra obiectului. Nu putea sǎ doarmǎ dupǎmasa cǎ se incingea acoperişul de deasupra capului iar netotul de bǎrbatusu nu fusese niciodatǎ în stare sǎ ia problema în mânǎ şi sǎ se ocupe de mansardare, lucru care ar fi adus mai multǎ rǎcoare în dormitor şi mai multǎ linişte în familia lu madam Emilia.
- Vǎleu mumǎǎǎ….. ce-i asta??? – a strigat madam Emilia şi strigǎtul ei s-a auzit pânǎ la alimentara din colţ, lucru neacceptat iniţial de particpanţii la eveniment, dar care s-a dovedit ulterior a fi adevǎrat pentru cǎ pe lângǎ tanti Frusina şi tanti Vasilica, douǎ babe care se întorseserǎ în mare grabǎ de la coada la ouǎ, despre care oricum nu se ştia dacǎ sosesc sau nu, mai veniserǎ cu ele alte douǎ babe de la blocul vecin, una lungǎ, slabǎ şi chealǎ de la scara unu şi alta uscatǎ, adusǎ de spate dar cu gura mare şi dinţii rari şi ascuţiţi ca un piton de la doi, mişcare ce dǎduse o amploare planetarǎ evenimentului.
În mai puţin de un minut toatǎ lumea era jos, studiind obiectul cǎzut din senin, lucru confirmat de altfel, de senin vorbesc, de pozele fǎcute de nea Tase, care fusese ziarist amator şi ţinea întotdeauna dupǎ perdea un aparat de fotografiat performant cu focus 10x, aşa….. pentru orice eventualitate. Numa meşteru Gelu n-a coborât cǎ ieşise din tura de noapte şi deşi soarele se înǎlţase de şapte suliţi peste vârfurile plopilor din parcare, mai era încǎ mahmur dupǎ cele şase beri şi cele trei de-o sutǎ pe care le consumase cu bǎietii la birtu de la colţ, la ieşirea de la servici.
- Ce-i asta mâncaţi-aş!? - s-a încruntat domnu Georgescu cu o nedisimulatǎ uimire, studiind obiectul cu o mânǎ la spate şi cu alta rǎsucindu-şi mustaţa cu colţuri lunguieţe de semǎna cu piratul ǎla chior, care se bǎtea cu bǎiatul ǎla de zbura, de-o iubea pe fata aia micǎ cu mulţi frǎţiori, dîn desene animate….
- Trebuie sǎ fie un mutant – a intervenit nea Jean, sfios ca un soricel. Nea Jean fusese cercetǎtor şi acu era sarac. Toatǎ viaţa vorbise puţin şi scrisese mult. Noroc cu jumǎtatea lu nea Jean care era de trei ori cât el şi vorbea ea pentru amândoi. De altfel nici nu apucase bietul om sǎ închidǎ gura şi jumǎtatea îi şi aruncase o ocheadǎ cum cǎ “te bagi şi tu degraba ca musca-n lapte”.
- Mutant, nemutant, dar sǎ zboare!? Cine naiba l-a trimis p-ǎsta aici! Nu-i mânǎ curatǎ aicea vǎ spui io, p-ǎsta l-a trimis cineva – s-a bǎgat în vorba nea Marin, barbatu lu tanti Marioara, care lǎsase castravreciorii sǎ se zbatǎ pe balcon şi coborâse în grabǎ mare sǎ analizeze alǎturi de restul lumii comedia – ia uite are mustǎţile înghetate…
- O fi venind de pe Marte – încearcǎ si madam Dumitrescu marea cu degetul, dar domnul Georgescu i-o reteaza scurt.
- Mai taci coanǎ Dumitreasco, nu ştii cǎ pe Marte au fost ǎia… Amstrong şi Aldin şi nu era nici picior de marţian. Era pustiu ca dracu, doar nişte urme de şenilǎ de la maşinile rusilor care fuseserǎ deja acolo ai dracu. Mai pune şi dumneata mâna pe un ziar coanǎ Dumitreasco şi mai informeazǎ-te cǎ de-aia e ţara asta aşa cum e, ne ducem dracu de râpǎ, cǎ ne dǎm toţi cu presupusu fǎrǎ s-avem nimic în cap…
- Ei… gata, gata domnu Georgescu, a zis şi ea n-a dat cu parul – i-a luat apǎrarea bǎrbatusu, unul gras şi mare de semǎna exact cu un butoi de vin numa bun de dat cep, ca ǎla de-i prieten cu Asterisc, cu cosiţe galbene, tot dîn desene animate……
- O fi amantu lu tanti Magda - se bagǎ în vorbǎ şi nea Andrei sǎ mai destindǎ atmosfera încinsǎ şi la propriu şi la figura lu domn Georgescu. Tanti Mǎgduţa era croitoreasǎ. Moartea lu abuziv-împuşcatu o prinsese la Apaca. Ieşise şi ea cu fetele sǎ strige “nu vrem bani nu vrem valutǎ / vrem ca Roman sǎ ne futǎ”. Asta fusese revoluţia ei. Doar ca… meşteru Ion, bǎrbatsu, maistru la uzina de ţevi, o vǎzuse la teveu între colindǎtoare şi când s-a întors acasǎ i-a tras o chelfǎnealǎ s-o ţinǎ minte toatǎ viaţa. “La 150 de kile ale tale vrei sǎ te futǎ Roman fǎ, pǎi ce crezi cǎ se uitǎ ǎla la tine?”. Dupǎ pǎţania cu Roman şi cu meşteru Ion toatǎ lumea fǎcea glume pe seama lu tanti Mǎgduţa, femeie bunǎ la suflet de altfel şi îi gǎsea în fiecare dintre necunoscuţii ce intrau în bloc un potenţial amant.
Toatǎ lumea a început sǎ râdǎ, destinderea fiind completǎ ca o adiabatǎ perfecta din ciclu ǎla a lu Carnot.
- Sǎ ştiţi cǎ e un experiment american eşuat – concluzioneazǎ Ghiduşu cu glas tare şi apǎsat, apoi continuǎ explicaţia – e american sigur cǎ-i mult muuuult mai mare decât noi şi eşuat cǎ altfel ce cǎuta un american aici la noi în Drumul Taberei…….
N-a mai râs nimeni. Nu prea mai râdea nimeni la glumele lu Ghiduşu deşi era amuzant în felul lui. Fusese gestionar la aprozaru din colţ, îi mersese bine şi înainte de marea înghesuialǎ şi dupǎ. Mai ales cǎ fǎcuse ce fǎcuse şi cumpǎrase aprozaru numa pentru el. Doar cǎ pe fir intrasera neşte vecini interlopi cu ghiul şi zgardǎ babanǎ dǎ aur care voiau şi ei aprozaru. O vreme n-a mai auzit nimeni nimic de Ghiduşu pânǎ când l-a vǎzut al dǎ sub el cu trei falange de la dreapta retezate şi cu aprozaru vândut. De atunci glumele lu Ghiduşu se cam ofiliserǎ.
Deşi au fost multe alte pǎreri aşternute frumos pe hârtie de tanti Vasilica, cǎ tot avea lista cu ǎia de stǎteau la coadǎ la ouǎ, pânǎ la urmǎ concluzia lu Ghiduşu a rǎmas pe primul loc în topul preferinţelor locatarilor cu şaptşpe voturi urmatǎ la mare distanţǎ de pǎrerea lu nea Jean cel sfios. Problema mare nu era însǎ ce e ci mai degraba cum a ajuns acolo. De data asta Domnu Georgescu nu a mai lǎsat pe nimeni sǎ-şi bage nasul şi sǎ strice imaginea României şi a dat explicatii amǎnunţite despre experimentele americane de creştere a plantelor şi animelor în condiţii de imponderabilitate. Şi dupǎ un spici de vreo cinşpe minute a concluzionat:
- Ăsta a cǎzut dintr-un avion din ǎla imponderabil!
Nimeni nu a îndrǎznit sǎ îl contrazicǎ, aşa cǎ o perioadǎ de timp a fost linişte. Mai mulţi bǎrbaţi s-au apropiat cu curaj de uriaşul adormit sub balcoanele lu tanti Marioara şi au început sǎ-l înghioldeascǎ cu cotul, cu pumnul sau cu vârful pantofului. Uriaşul nu pǎrea sǎ se sinchiseascǎ de hǎrmǎlaia fǎcutǎ de femeile care cotcodǎceau ca nişte gǎini fericite pe un morman de ouǎ proapsete şi nici de ghionturile bǎrbaţilor şi sforǎia liniştit în continuare.
- Bǎ, dacǎ tot ie-aicea io zic sǎ-l punem sǎ ne facǎ izolatia termicǎ la bloc – a deschis nenea Iancu de la doi o nouǎ pistǎ pentru dat cu pǎrerea - ǎsta mare cum e ajunge pânǎ la patru fǎrǎ probleme şi la cât e de zdravǎn munceşte cât zece. În mai puţin de-o sǎptǎmânǎ e gata tot blocul. Noi îi aducem materiale şi de mâncare.
- Ba mai bine îl punem de strajǎ în faţa blocului sǎ ne apere de hoţi – s-a rǎţoit madam Emilia - cǎ iar mi-a dat un bagabond cu şutul în fund lu Bubulina. Sǎraca, îi dau cu alifie de trei zile şi nu-i mai trece. Pupaoarmama…
- Sub coadǎ – mârâie meşteru Ion.
- Ba mai bine sǎ refacem izolaţia la acoperiş cǎ iar vine toamna şi mie-mi plouǎ în casǎ de fiecare datǎ – zice domnul Darie vecinul lu tanti Emilia. Ăsta la cât e de mare poate fi folosit fǎrǎ probleme şi pe post de macara.
- Numa sǎ nu ridice braţele cǎ dacǎ se spalǎ cum te speli tu o sǎ murim cu toţii axfisiaţi – murmurǎ drǎguţa de Felicia de undeva din rândul doi oftând lung şi dezvelindu-şi pieptul plin acoperit doar de un halat subtire de mǎtase mov cu floricele galbene. Apoi ofteazǎ în cor bǎrbaţii……
Când am sosit eu lista cu opinii fǎcutǎ de tanti Vasilica, printre numele de la ouǎ şi pǎrerile cu privire la modul de aterizare, era la pozitia patruşapte şi nu se supusese încǎ la vot. În momentul în care l-am vazut am ştiut sigur cine e. Semǎna perfect. A trebuit însǎ s-o las pe madam Varvara sǎ-mi povesteascǎ tot de-a fir a pǎr, chestie care a durat mai bine de-o orǎ. Ulterior aveam sǎ aflu cǎ madam Varvara îmi povestise de trei ori mai mult decât ceea ce se întâmplase în realitate, cele douǎ treimi în plus fiind bineînţeles adǎugate de la ea. Dar de câte ori mǎ mai putea prinde madam Varvara la înghesuialǎ aşa sǎ-mi povesteascǎ ea mie tot tot tot……… Am aşteptat sǎ termine şi nu m-am putut abţine sǎ nu le spun tuturor adevarul:
- Ştiu cine e, ǎsta e uriaşul somnoros al lui Puck!
Apoi, pânǎ sǎ se dezmeticeascǎ ei, am dat fuga pânǎ sus la mine, am tastat repede http://puck.jubjub.ro/?page_id=587, am dat un print şi le-am dat sǎ citeascǎ. I-am întristat teribil. Tanti Vasilica de furie a rupt lista de la ouǎ în bucǎţele mici, mici, mici şi a început sǎ le mestece, domnul Darie a dat cu izolaţia de pǎmânt, madam Emilia a început sǎ plângǎ în hohote strângând-o pe Bubulina la piept, iar Domnul Georgrescu sǎ înjure. Noroc cǎ l-am tras de mânecǎ şi l-am abordat ca pe un profesionist, cel mai profesionist dintre profesionişti ş i-am dat o temǎ de gândire care nu putea fi rezolvatǎ decât de un profesionist.
- Domnu Georgescu, acu… ca-tre bǎrbaţi, sǎ ştii cǎ trebuie sǎ-l trimitem înapoi. Te gândeşti dumneata cum sǎ facem o praştie uite aşa mare, mare, mare, sǎ-l catapultǎm înapoi? Uite urc iar şi îţi aduc şi schiţele lu schitzuici…….