Jurnalul unui om fericit 12

Astă noapte m-am iubit cu o floare de nufăr. Ştiu, cei mai mulţi veţi începe să zâmbiţi şi să vă daţi coate când veţi auzi asta. E greu de explicat cum şi de ce te poţi iubi cu o floare de nufăr.
Floarea o cumpărasem pentru fata de la parter de la o ţigancă ce le vindea în colţul străzii dintr-o găleată de tablă şi spunea că fiu-su tocmai le-a adus de la baltă. Am pus-o într-un bol transparent din sticlă fumurie cu două degete de apă şi i-am lăsat-o în uşă. Apoi m-am gândit că probabil va crede că e de la un tânăr admirator, sau de la vreun cunoscut chipeş pe care îl admiră în taină, sau de la vreun iubit imaginar ce s-a-ntrupat pentru o seară. Ar fi zâmbit şi ar fi visat peste noapte luceferi. Apoi s-ar fi trezit şi-ar fi aşteptat să-i pogoare în fereşti. Iar el nu s-ar fi ostenit desigur.
Aşa că pe seară am coborât în maiou şi-n papuci cum eram şi am luat floarea îndărăt. Am aşezat-o în sufragerie pe masă şi m-am dus să mă culc. Nu i-am dat nici o atenţie dar ea m-a privit tot timpul prin deschizătura uşii cum mă dezbrac şi cum îmi pun pijamaua, iar când în fine m-am întins în pat mi-a zâmbit. A fost un zâmbet atât de firav, atât de naiv, atât de diafan încât am ştiut pe dată că între noi se-nfiripă ceva. Am rămas surprins de gestul ei şi nu m-am putut abţine să nu zâmbesc la rându-mi. Am adus-o şi am aşezat-o la capătul patului pe noptieră lângă femeile lui Bukowski. A fost o noapte lungă cu vise albastre.
Când m-am trezit floarea de nufăr era deja ofilită. Obrajii îi erau despicaţi în crevase adânci şi tenul uscat şi frumuseţea chircită într-un pumn de petale înnodate. Sortită a fost pierii de mânia bătrânei vrăjitoare iubita de-o noapte a prinţului …

jurnalul unui om fericit 11