Jurnalul unui om fericit 11

N-am încetat niciodată să iubesc. De fapt, cu trecerea timpului, am început să mă-ndoiesc că am ştiut vreodată a iubi. Căci nu te poţi bucura întrutotul de zbor fiind fluture, aşa cum nu vei înţelege cu adevărat înverzirea fiind frunză, nu vei putea asculta cântecul mării fiind val şi nici nu te vei putea îmbăta de linişte fiind pădure. În general nu poţi cântări fiind taler ci nu cumpănă.
Când primii cârcei ai iubirii îţi încolăcesc visurile şi le sugrumă în nopţi răstignite pe pereţi neciopliţi nici nu s-au înfiripat încă simţurile cu care să înconjori iubirea, ca năframele de mătase trupul alb al fecioarei. E doar instinct de lut dezmorţit. Când pieptul se umflă şi trupul se-mbracă în costum de bărbat şi-n veşmânt de femeie iubirea-i doar brăţară de-arginţi, ghirlandă de perle sau colier de nesperate întotdeauna asortate cu eşarfa sau cu batista de la piept. Când anii se dau rostogol şi întorc scrânciobul cu privirea în pământ iubirea-i doar deznădejde ţintuită cu colţi de argint pe moara de apă.
Abia când cornul lunii ajunge să te-mpungă în ceafă, şi masa-i întinsă, şi focul muiat în jăratec te poţi retrage în înserari argintii să-i deguşti pâlpâirea.
Pentru a simţi cu adevărat iubirea trebuie să te dezveleşti de toate, de trup, de timp, de spaţiu, de ziduri, de ziua de ieri. Pentru a trăi cu adevărat iubirea trebuie să rămâi gol, mai gol decât lepădat din pântecul mumii. Căci cum ai putea să cântăreşti iubirea când eşti legat de tot ceea ce te înconjoară, de flori şi de fluturi, de păsări, de iarbă, de cer, de ploaie, de soare, de cuvinte, de palme, de buze, de priviri, de copaci. Cum să o poţi preţui când ea-i de nepreţuit?!
Nu vei putea descoperi iubirea adevărată decât atunci când nu-ţi mai doreşti nimic, când nu mai ai ce să-ţi doreşti, nu fiindcă le-ai fi avut pe toate ci fiindcă e doar târziu, prea târziu, când nimic e prea mult şi totul prea puţin…
Azi simt că iubesc!

jurnalul unui om fericit 10