Pip

Pip păşeşte grăbit. Nu are nici un motiv să se grăbească, poate doar frigul. Altfel Pip nu e într-una din cele mai bune zile. Job nu mai are de câteva luni, nevasta îl cicăleşte într-una şi îl mai sâcâie şi o răceală nesuferită. Orizonturile s-au strâns toate grămadă sub pleoape ca un teanc de linii frânte. La început nici nu-l zăreşte, abia cu coada ochiului îi atinge pălăria neagră de fetru, înaltă şi ţuguiata ca o stalactită, cu panglică bleumarin, ce pare decupată dintr-o altă lume şi adăugată cu nedisimulată inadvertenţă într-un real mai degrabă neted, cenuşiu şi tern.
Pip se opreşte, îşi roteşte privirea şi-l priveşte pe bărbat. Are o un obraz uscat, crăpat în viroage pământii, o barbă albă lungă, parcă încleiată ca un şomoiog în vârful bărbiei şi doi ochi vii şi strălucitori ca doi bănuţi de argint aruncaţi în fundul fântânii întru împlinirea dorinţelor. Bărbatul ţine între degetul mare şi arătător un inel. Îl aşează pe masă, îl acoperă cu o ceşcută măruntă ca un degetar şi apoi învârte ceşcuţa alături de alte două până când Pip pierde din ochi ceşcuţa cu inelul. Pip zâmbeste. A văzut şmecheria de o sută de ori cel puţin. Aruncă un ochi împrejur. De obicei sunt în gaşcă, e mereu cineva să atragă mulţimea şi în caz că lucrurile se încurcă să-i ia apărarea şarlatanului. De data asta însă nu-i nimeni în jur, ba mai mult, parcă un zid transparent îi ţine pe ceilalţi trecători la distanţă de câţiva metri. Bărbatul îl priveşte în ochi şi aşteaptă. Pip intră în joc. Răstoarnă prima ceşcuţă. Inelul nu este acolo. Bărbatul zâmbeşte. Pip răstoarnă şi a doua ceşcuţă. Inelul nu este nici sub aceasta. Pip răstoarnă şi a treia ceşcuţă şi constată cu uimire că inelul nu este nici sub aceasta. Îl priveşte neîncrezător pe bărbatul cu aer de vrăjitor. Jocul diferă de ceea ce ştia el. Regulile sunt altele. Pip e bulversat, nu înţelege care este morala. Ce ar fi trebuit să facă ca să-l descopere? Unde este inelul? Cum ar putea fi adus înapoi?! Bărbatul întinde palma. Pip i-o intinde pe-a sa. Bărbatul îi ia palma, o atinge uşor, apoi îi scoate abil verigheta de pe deget. Pip ar vrea să reacţioneze s-o ceară înapoi dar parcă cineva i-a luat glasul şi puterea. Bărbatul o aşează încetişor pe masă ca pe un fulg, apoi o acoperă cu ceşcuţa. Le răsuceşte şi pe celalte două, le învârte şi apoi aşteaptă. Pip arată spre prima. Nu-i acolo. Apoi spre a doua. Nu-i nici acolo. Pip arată deznădăjduit spre a treia dar verigheta, aşa cum era previzibil, a dispărut. Bărbatul zâmbeşte ca şi cum ar fi făcut cine ştie ce minune, apoi dă din umeri ca un copil care a făcut o boacănă şi vrea să fie iertat.
- O vrei înapoi? – întreabă galeş.
Pip dă din cap în semn că ar vrea-o.
- Dă-mi portofelul.
Pip are o clipă de ezitare. Înăuntru sunt banii, buletinul, actele maşinii, cardul bancar, alte carduri şi legitimaţii. E identitatea sa de pământean. Îl scoate şi îl aşează pe masă. Bărbatul ridică de sub masă trei cupe mai mari şi le aşează cu gura în jos, una din ele acoperind portofelul. Apoi începe să le învârtă încet. Pip o urmăreşte atent pe cea sub care e portofelul. Când bărbatul se opreşte, întinde mâna şi răsuceşte cupa. A greşit. O răsuceşte pe a doua. Portofelul nu-i nici acolo. O răsuceşte în cele din urmă pe a treia. Previzibil, portofelul a dispărut şi el. Pip tremură. Ar vrea să plece să cheme poliţia. Poate totuşi bărbatul are să înţeleagă cu vorba bună. Pip dă să-i vorbească.
- Îl vrei înapoi?
Pip dă din cap în semn că l-ar vrea.
Bărbatul zâmbeşte. Nici nu şe aştepta la alt răspuns.Fără să-l mai întrebe îi ia geanta din mână şi o aşează pe masă. Pip nu ştie ce să zică. Ar vrea să o ia îndărăt dar tot corpul îi e amorţit. Urmăreşte ca-n transă cum bărbatul scoate de sub masă trei vase mari cu care acoperă geanta. Pip are acolo CV-uri, certificatul de naştere, certificatul de căsătorie, diplomele de şcoală, diplome de la cursuri de pregătire, recomandări. Toată istoria sa este acolo. Bărbatul îşi face numărul cu mişcări încete şi deosebită migală. Pip atinge unul din vase. Nu-i acolo. Apoi pe celălalt. Nu-i nici acolo. Apoi pe ultimul. Geanta a dispărut şi ea după verighetă şi portofel.
Bărbatul zâmbeşte şi dă din nou din umeri. Întinde palmele desfăcându-le în evantai într-un gest de falsă uimire şi neputinţă. Apoi, ca şi cum i-ar fi venit o idee salvatoare, îi face semn să se aşeze pe masă. Pip nu înţelege ce vrea, dar bărbatul îi face semn să se aşeze pe masă, bătând cu palma în tăblia de lemn. Pip se aşează. Bărbatul cu aer de vrăjitor scoate de sub masă un coş mare cu care îl acoperă în întregime. Apoi încă unul şi încă unul. Începe să le rotească. Pip nu mai înţelege nimic. Tremură. E transpirat tot deşi afară e frig. Pământul întreg pare că se învârte cu el. Deodată rotirea încetează. Pip e încremenit. Aşteaptă. Nu se întâmplă nimic. Ridică marginea coşului. A aterizat în altă lume. E cald aici şi e praf, praf gălbui de ţară. Face câţiva paşi şi începe să recunoască locurile. E casa părintească. Dă ocol şurii, face câţiva paşi prin grădină… Cineva spală rufe în curte într-o copaie de lemn scobit. Pip trece de colţul casei. E mama. Are ani mai puţini decât are el. E înaltă şi mlădioasă. Cântă. Deodata tace. Îşi roteşte privirea şi-l vede.
- Piiiiiip – strigă ea. Ce-i cu tine dragul mamii?! Mama îşi şterge mâinile pe rochie şi aleargă să-l strângă în braţe. Vai ce slab eşti dragul mamii. Nu mănânci aşa-i?! Şi te chinuie gândurile… Ai ochii trişti dragul mamii. Ce-i cu tine?! Vaii şi ce mâini îngheţate ai. Şi obrajii…
Mama îi lasă clăbuc de săpun pe obraji. Săpun greu din seu de oaie. Îl strânge în braţe şi începe să plângă.
- Ce s-a întâmplat cu tine dragul mamii?! Ce ţi-au făcut?!
Pip nu mai poate răbda. Lacrimile încep să se rostogolească năvalnice peste obraji. Se smulge din îmbrăţişare şi fuge. Aleargă spre poartă. Cu coada ochiului zăreşte coşul. Se face ghem şi trage cosul peste cap. Coşul începe să se rotească. Îşi şterge lacrimile cu mâneca hainei. Stă ghemuit sub coş. De şi-ar găsi măcar geanta, de portofel s-ar mai putea lipsi. Şi de verighetă. Rotirea încetează. Lui Pip îi e frică să ridice marginea coşului. Pur şi simplu îi e frică. Cineva ţipă brusc, un ţipăt scurt şi ascuţit ca o lamă de şiş. Pip sare în picioare. Lui Pip nu-i vine să creadă. E Maria, Maria cu 30 de ani mai mare decât în realitate. Se ceartă cu cineva, cu-n bărbat. Bărbatul îi reproşeaza ceva iar Maria încearcă să scape de el. Îl împinge dar bărbatul continuă să se prăvale peste ea. Apoi cade brusc din picioare. E beat mort. Maria are ochii trişti şi goi. Tare trişti sunt ochii Mariei. Pip nu vrea să iasă de după zid. N-ar putea rezista la o altă strângere în braţe. Îi vine să urle. Plânge cu hohote. Cade în genunchi şi plânge în hohote. Apoi încearcă să-şi înghită gemetele de teamă să nu fie auzit. Maria l-a lăsat pe bărbat căzut la pământ şi apare în uşa cu un copil mic în braţe. E o fată. O leagănă să adoarmă. Pip fuge. E a treia încercare. Şi ultima Îi e teamă, tare teamă. Nu mai are însă nimic altceva de pierdut. Absolut nimic. Bărbatul cu barba albă şi lungă şi pălărie ţuguiată de fetru i-a luat tot ce îi putea lua. Identitatea, istoria, chiar şi propriul trup…
Pip intră sub coş. Pământul începe să se agite năvalnic. Ameţeşte. Îi e rău, vrea să verse. Are nevoie de aer.
- Opreşte-te, opreşte-te…. – ţipă Pip – şi pământul îl ascultă cuminte şi frânează brusc.
Pip ridică marginea coşului. A sosit înapoi de unde a plecat. Stă cu fundul pe masa bărbatului cu pălărie neagră de fetru şi panglică bleumarin. Dar acesta nu mai este. Nu mai sunt nici ceşcuţele mici cât un degetar, nici cupele, nici vasele de porţelan… Pip simte între degete ceva ascuţit. E inelul. Şi lângă el verigheta, portofelul şi geanta. Priveşte cu uimire inelul E din aur cu multe multe diamante. Dacă e real are să i-l facă cadou ei. Iar Maria are să-l moştenească…
Pip îşi aşează verigheta pe deget, îşi pune portofelul în buzunar şi luându-şi din mers geanta o ia grăbit din loc. Pip nu are nici un motiv să se grăbească. Poate doar frigul. Şi inelul fierbinte din suflet.