vineri, 22 iulie 2011

C

(soniei, lui catherine, lui nemo, lui dan, tapirului...; ooo... si bineinteles digodanei cea care a adus... obiectul)

Mă sună C. Vrea să treacă neapărat pe la mine. Scurt! Ciudat, de obicei se întâmplă invers, eu vreau să trec neapărat pe la ea. Tot scurt.
Deschid temător. Îi tremură picioarele. Niciodată n-am văzut-o atât de departe de sine. Trece în viteză pe lângă mine, îşi aruncă geanta pe fotoliu şi se trânteşte pe canapea.
- M-a făcut proastă – ţâşneşte scurt dar rotund, ca o finalizare într-un act îndelung rostogolit şi intenţionat întârziat.
- Puţoiul dracului – vine apoi ca un scuipat pe podeaua de marmură în două nuanţe de grena de la Rex.
Tremură. Geanta prăvălită dincolo pe fotoliu se desface singură, dizgraţios, ca o pereche de picioare obosite arătându-şi toate ascunzişurile. A alunecat uşor spre margine, ca într-un film vechi care se derulează încetinit, cadru cu cadru. S-a agăţat în cusătura tare şi s-a oprit. Pic, poc… întâi pudriera, apoi rujul, creionul, mascara, telefonul, bricheta, un card, o pereche de chei, câteva monezi, pachetul de gumă mototolit. O cartelă de metrou se opreşte chiar în buză ca o limbă de câine ondulându-se între fălcile însetate. Două bancnote făcute sul, ca două amigdale umflate se văd undeva mai în spate.
C îşi desface sandalele, le aruncă şi îşi strânge picioarele sub fund. Şi-a aşezat o mâna pe genunchi. Are unghiile frumoase, lungi, cu manichiura perfectă. Au o culoare aparte, o combinaţie între roşu şi portocaliu, mi-a mai spus o dată cum se numeşte dar am uitat. Mâna îi tremură vizibil. C îşi priveşte degetele ca şi cum ar fi ale unui străin, se încruntă şi încearcă să le oprească tremurul. Mai sus pe braţ o venă dormitând începe să se umfle ca un şarpe răsărind din nisip gata să se repeadă asupra prăzii.
- Căcat.
Mâna i se opreşte din tremurat. Se ridică brusc, apucă geanta de-un braţ şi îşi caută nervoasă ţigările. Mă aplec, ridic bricheta şi i-o întind. Şi-o aprinde singură. Trage adânc.
- Ţară de căcat. Dacă pentru un salariu de mizerie trebuie să scarmene-n mine toţi rahaţii cu tuleie-n barbă, care s-au născut alaltăieri, e vai de mama noastră…
Priveşte afară pe fereastră dar vede undeva departe, dincolo de ceea ce se descoperă privirii. Ochii îi par pironiţi dar centrul pupilei prăvăleşte culoare. Buza de jos îi tremură uşor. Vorbeşte în gând. Deodată se opreşte din alergare. A întâlnit pe cineva, cineva cunoscut a cărui prezenţă îi face mare plăcere.
- Mă car. Definitiv!
Se întoarce şi mă sfredeleşte cu privirea ca şi cum ar fi ultimele ei cuvinte înainte de o inevitabilă şi dureroasă despărţire. Tot trupul i s-a înmuiat, nu mai e încordat. Şi privirea i-a devenit galeşă.
- Mă car la Jim. Dacă vrea să mă ţină şi să ne-o tragem măcar o vreme ok, dacă nu, mă fac chelneriţă. Oricum va fi mai bine ca aici. Ăia măcar sunt civilizaţi.
Trage din nou adânc în piept, apoi suflă uşor, cu buzele ţuguiate, ca şi cum ar încerca să înşire rocoalele de fum pe un fir imaginar.
- Aici ce dracu să fac?!
Nu e nici pe departe convinsă că e gata să facă ceea ce spune. N-ar pleca. O zice la necaz.
- Fă un copil!
Pentru o clipă rămâne blocată, încovoiată, ca şi cum lumea ar cuprinde-o între fălci de creştet şi de tălpi şi ar strivi-o încet ca o menghină uriaşă. Apoi brusc se destinde şi începe să râdă năvalnic dezvelindu-si dinţii albi şi lungi. Fusta scurtă i s-a ridicat pe coapsă şi i-a dezvelit şoldul bronzat sfâşiat de o dungă albă subţire. Mă priveşte ca pe un copil neîndemânatic care încearcă să-şi împartă jucăriile cu cei ai vecinilor pentru un dram de atenţie.
- Cu cine, cu tine?!
- De ce nu?! Ar ieşi frumos… Mmm… nu foarte. Dar suficient de deştept…
Râde din tot sufletul. E teribilă când râde. Nu mai e ea. E un alt om, eliberat de tot înlăuntrul învolburat, ca o floare căreia îi smulgi petală cu petală tot dejurîmprejurul până când rămâne ea însăşi, singură şi perfectă. Perfectă într-o lume în care perfecţiunea nu mai are sens căci are un singur locatar, ea, floarea.
Nu mai râde, doar zâmbeşte. N-are să plece. Are să meargă la alt interviu, apoi la altul şi la altul. Are să-i drăcuie, să-i porcăiască, să-i înjure de toţi sfinţii, dar n-are să plece. Are să-şi scrâşnească maxilarele, are să zâmbească, are să-şi dezvelească dinţii albi strălucitori, coapsa bronzată, sfâşiată de o dungă albă abia perceptibilă, dar nu va abandona...
Iar Jim… Jim va rămâne doar un vis frumos aşa cum a fost mereu…

25 de comentarii:

madelita spunea...

trist .... adica situatia in sine ... ( nu stiu daca m-am exprimat corect ) de ce oamenii cred ca un ,,copil,, i-ar scoate din situatia in care se afla ....adica ii salveaza , e doar pe moment .... trebuie sa existe ceva mai tare , mai bun , mai puternic .... afuristul asta de ,,sens al vietii,, pe care il cautam cu atata disperare ...

mosu spunea...

:) frumos spus... "afuristul asta de sens al vietii pe care il cautam cu atata disperare"; mda, cam asa-i...
si aici nu exista retete, nu ajuta sfaturile, nu exista solutii miraculoase... fiecare merge pe mana lui...

sonia rauss spunea...

Intai de toate, multumesc pentru poveste. Ador povestile spuse asa... E ca o fila dintr-un roman care s-a ratacit purtata de vant pana sub ochii mei. Am inchis ochii apoi, incercand sa imi dau seama cate drame isi tes deznadejdile si cate isi afla raspuns in viata, asa cum e ea.
Propunerea de a face un copil nu e o solutie salvatoare pentru eroina ta, e o doar o solutie de moment, pentru a o face sa vada propria sa drama cu ochi mai blanzi, mai ingaduitori.

sonia rauss spunea...

E primul meu cadou-premiu de cand bantui prin labirintul internetului...
Multumesc iar... Abia acum m-am "prins"...

Te cunosti cumva si cu Mos Craciun?
:)

nemo spunea...

incercam sa gasesc fraza cheie. ca C e suficient de desteapta sa stie ca acelasi c...t e peste tot.sa fie fraza cheie copilul, mosule?

mosu spunea...

@sonia
da, chiar asa! exact asta am vrut sa fie “o fila dintr-un roman care s-a ratacit purtata de vant”, o bucatica de viata cruda, sangerie, ca bucatile alea de carne din rochia lu gaga…
chiar am vrut sa-i pun mottoul “fila dintr-un roman ce nu va fi scris niciodata” dar e o sintagma pe care am folosit-o deja
propunerea aceea nu vrea sa fie o solutie ci doar o atentionare, un semnal de trezire, un click care sa miste lucrurile in interior; si a functionat...
n-ai pentru ce-mi multumi, ma bucur ca ti-a placut!
aaa... o alta poveste din aceeasi categorie care mi-a placut chiar si mie cum a iesit e aici:
www.blogulluimosu.blogspot.com/2009/07/anjeta

ooo.... si bineinteles ca ma cunosc cu mos craciun; mai stam ca mosii din cand in cand la taclale...

mosu spunea...

@nemo
nu cred ca exista o fraza cheie caci povestea nu are o morala; dar da! clickul vine de aici de la fraza cu copilul, caci se doreste a fi o trezire, dar nu in sensul in care spui tu, nu, viata nu e un amestec de neplaceri; chiar daca apar trebuie sa ne scuturam de ele si sa-i gasim partile frumoase...

mitzaabiciclista spunea...

Moşule, povestea asta e de departe una dintre cele mai bune scrieri care le-am citit la tine, chit că nu am apucat să citesc absolut tot ce ai scris. Mi-a plăcut foarte mult că ai reuşit să dai o anumită forţă dialogului şi un dramatism de o naturaleţe indiscutabilă. Mi-a plăcut foarte mult antagonismul celor două personaje: ea-furtună, el-senin, dar este interesant cum ai lăsat la latitudinea cititorului să se întrevadă o posibilă idilă încă de când ea îşi aşează mâna pe genunchi. Foarte plăcută senzaţia de intimitate descrisă prin acest gest.
Şi îmi place că nici tu nu pierzi vremea aiurea făcând descrieri fizice personajelor şi că personajele tale vorbesc de la sine tocmai prin simpla apariţie.
Chiar m-a încântat povestea ta.

mosu spunea...

eeiii... ma bucur tare ca ti-a placut! acum depinde si de gusturi, de personalitatea fiecaruia; sunt convins ca unii vor spune: „bleah... cam cruda si cam sloboda la gura povestea asta”...
acumaaa... povestile mele nu prea au ele asa, cap si coada, si nici miez prea mult nu au, mai mult coaja... :) sunt ca fulgii risipiti de vant...
dar recunosc ca le asamblez din contururi iar ochiul cititorului construieste mare parte din poveste... imi place asta :)
si multumesc de cuvinte, tare frumos ai zis de ea! :)

Madelin spunea...

Mosule, mai bine ne-o dedicai la astia de-am ramas.

PS
Vreo poza cat mai recenta cu cazinoul din Contanta ai prin desaga? Ma intreba cioneva mai deunazi.

mosu spunea...

:) eiii… da nici ei nu plecatara cu totii, in schimb isi dadura cu parerea daca-s bikini sau turnu eiffel… si nimerira…
de altfel in afara de mine toti s-au ingramadit sa zica ca-i turnu; naspa…

ps: n-am! da-i tragem una cu prima ocazie adicamaine ca mi-e oarecum in drum cotit si ocolit ;) da creca nu s-a schimbat cu nimic nimicut fata de acu 10 ani sau acu 20 de ani; cel putin asa era la ultima mea trecere, da intre timp a plouat si cine mai stie…

catherine spunea...

mulţam de cado şi eu moşule. răspund cu întărziere căci am luat o scurtă pauză de la calculator, taman prin cotitura ocolită de-i lua-o şi matale mâine. da' nici eu nu făcui poză cazinoului. mai faine au fost apusurile însângerate precum hălcile pomenite. şi luna pătrată.
despre bucata de roman... eiii, moşule, moşule... dac-o citesc prin ochiul meu (şi cum altfel, nu?)se vede ceva foaarte frumos. se vede ca o bucată de viaţă aşa. de viaţă de moş care nu e moş şi care, în puseuri de curaj nebun, îşi pune câte o felie de inimă în cuvinte potrivite şi ne-o dă nouă...
Mulţumim, cu reverenţă, moşule!

mosu spunea...

n-ai pentru catherine; eu multumesc pentru cuvinte, caci tare frumos ai zis tu iscodind inapoia povestii...
curaj nebun zici... de infeliat inima si impanat cucuvinte potrivite.... :)) probabil ca-asa-i...

margeledinsticla spunea...

felul cum ai descris plonjarea lucrurilor personale din geanta mi se pare un moment genial. imaginatia mea a luat-o razna si acum are impresia ca a vazut o mana de oameni cu aripi de ceara luandu-si avant de pe o stanca abrupta.. iar nu pudriere,rujuri si creioane alunecand dintr-o geanta. bine mai scrii!

mosu spunea...

ma bucur ca ti-a placut si multumesc de cuvinte lilly cu margele de sticla...
mai pofteste de mai citeste caci negresit oi mai gasi ceva care sa-ti placa...

Lilly spunea...

mosule le ai cu scrierile, mai poposesc pe la tine! poate-mi dai si cadouri ca doar sunt cuminte:))

Crisss spunea...

Si ??? Cum ramane cu copilul ?? :)

Frumoasa poveste !

P.S. La Cazinoul din Constanta nu se schimba decat ...anotimpurile , dar isi pastreaza farmecul...

mosu spunea...

copilul?!?!... mmm... la copil ne mai gandim dupa ce ea va invata sa-si stapaneasca tremurul degetelor...
intr-adevar cazinoul are un farmec aparte; ar fi pacat sa nu se gaseasca cineva sa-l puna in valoare...

Crisss spunea...

Hmm dificil, uneori anumite lucruri nu se pot controla ...se fac la nervi , dar sunt sanse sa invete si un copil ...merita orice efort si sacrificiu .

Cat despre Cazinou ..ai dreptate ar fi pacat sa nu investeasca cineva in el si sa ii ofere cat mai multa culoare ..sa il readuca la viata.

Digodana spunea...

Sar'na mosu!
Multumesc mult pentru poveste:)
Am recitit-o acum si nu pot sa nu zambesc, fata asta imi seamana teribil de mult. Cel putin la cum face la suparare si cum isi ia lumea in cap ... (Si cum si-o da jos din cap :) )
Mi-a placut mult povestea, mult de tot, ca de obicei, dealtfel :)

mosu spunea...

:) n-ai pentru ce dana, placerea e a mea...

Neuroanchiloza spunea...

Si daca totusi pleaca? :)

mosu spunea...

:)
daca are sa plece voi fi trist o vreme; dar are sa-mi treaca; ma va mai sageta amintirea ei o perioada, ca un junghi de la vremea ploioasa, apoi se va topi complet ca frisca in cafeaua amara…
dar n-are sa plece; caci intr-un colt de suflet ma iubeste; si pe mine si pe T si pe M si pe F si pe L, pe toti cei care-i trecem pragul, cu un scurt mesaj de avertizare inainte…
ei, dar nu mi-ai spus de ce ti se pare “aiciul” cunoscut; fiindca te regasesti printre personaje, pentru ca visele iti sunt asemeni?!

Neuroanchiloza spunea...

Ma regasesc cum sa nu, mai ales ca nici pista de aterizare a OZN-urilor nu mi-e chiar straina :)
Frumos povestesti, mosule!Istorioarele tale sunt ca vitaminele care trebuie luate zilnic, asa ca sa stii ca o sa te vizitez des :)

mosu spunea...

pofteste te rog, pofteste...
chiar ma gandeam mai deunazi ca s-or strange in curand pe blogulluimosu 500 de insemnari din care vreo 300 tot or fi povesti cu talc, din astea ca hapurile de luat pe stomacul gol asa...
uite o poveste care mie imi place e aici:
http://blogulluimosu.blogspot.com/2010/02/secretul-pietrei-de-antracit.html