luni, 18 iulie 2011

Despre păsări cu aripile crescute înăuntru

Într-o zi bărbatul ridică ochii şi o zări. O văzuse şi cu o zi înainte, şi cu o zi înaintea zilei dinainte, şi în fiecare din zilele care trecuseră, dar în acea zi avea ceva deosebit. În fiecare zi avea ceva deosebit, mereu altceva. Bărbatul o privi cu atenţie şi descoperi perechea de aripi. Pentru o secundă crezu că este în faţa unui înger, că a murit şi că a ajuns în rai. Şi fu pentru o clipă fericit. Se întrebase mereu dacă există o viaţă de apoi şi cu toate că era sceptic în privinţa existenţei acesteia, se pregătise tot timpul pentru ea. Şi se bucură în sinea sa că efortul său nu fusese în zadar. Apoi, privind mai atent fata, bărbatul observă că uriaşele aripe întinse nu vin de pe spatele său, ci de la pasărea pe care o ţinea pe umeri. Nu remarcase pasărea. Era clar că nu putea fi vorba despre un vis şi bărbatul se întrebă cum de nu zărise pasărea până atunci. “Oare cum or fi lăsat-o să intre cu ea?” – se întrebă el, rămas pironit cu ochii la pasărea fetei şi întinse brusc mâna în direcţia ei cu degetele răsfirate ca şi cum ar fi vrut să ascundă de ochii celorlalţi şi fata şi pasărea. O făcuse instinctiv. Abia în secunda următoare îşi înţelese gestul şi aproape că se ruşină. Aruncă ochii împrejur. Nimeni nu părea mirat că fata intrase cu pasărea, nici măcar nu părea că ar fi observat-o. Bărbatul se ridică şi se apropie. Nu ştia de ce. Era pasărea de vină, era fata…?! Făcu câţiva paşi şi crăpă buzele uşor s-o întrebe ceva. Nu ştia ce. Era pasărea, era fata …?! Deşi se apropiase până la o aruncătură de priviri, fata nu remarcase că bărbatul se oprise în faţa sa şi îşi vedea în continuare netulburată de ale sale. Bărbatul tuşi scurt încercând să-i atragă atenţia. Abia atunci fata îşi ridică ochii şi-l străpunse cu privirea. Era ciudat felul în care îl privea fata. Nu avea o privire ca orişicare, ci îl fixa drept în ochi, iar prin ochi direct în suflet. Îi simţea privirile cum i se furişează printre gene, cum îşi fac loc prin orbite, cum se strecoară îndărăt prin tuburi încolacite şi îi coboară până jos în suflet. Bărbatul ar fi vrut să-şi răsucească privirile, dar îi plăcea felul în care îl privea fata, aşa că mai aşteptă. Nimeni nu-l mai privise aşa vreodată. Aţinti privirea fetei şi brusc închise ochii speriat ca şi cum privirile sale s-ar fi încurcat în privirile ei. Îi deschise din nou, de data aceasta timid, cu multă grijă. Nu, nu visa. Se putea vedea în ochii fetei ca într-o oglindă. Şi ceea ce vedea îl minună peste măsură. Era un cap de bărbat, fără îndoială capul său! Şi doi umeri de bărbat, fără îndoială umerii săi! Şi pe umărul drept o pasăre. Bărbatul încercă să înţeleagă cum ajunsese pasărea pe umărul său, dar nu reuşi. Se simtea depăşit de ceea ce i se întâmplă. “Numai fata este de vină, ea şi pasărea ei. Ce-o să zică acum lumea?” – se întrebă bărbatul. Şi privi îngrijorat în jur. Nimeni nu părea să se sinchisească însă de pasărea de pe umărul său. Bărbatul se mai linişti şi-şi întoarse din nou privirile către fată. Dar fata dispăruse. Rămăsese doar pasărea ei. Fata se pierduse cu totul înapoia privirilor sale împletite. Doar pasărea ei… Şi pasărea lui… Căci pasărea de pe umărul său, atrasă probabil de singurătatea celeilalte coborâse de pe umăr şi îşi întinsese aripile mari în faţa ei, fluturându-le aprig. Apoi începură să danseze acel dans al perechilor pe care păsările mari, cu penaje bogate, îl desfăşoară ca pe un ritual păgân, ca un zbor rostogolit pe pământ. Păsările dansau ca nişte bacante dezlănţuite, neobosite şi bărbatul simţi cum îl cuprinde o dintr-o dată o căldură, o fierbinţeală neaşteptată… Simţea cum se descompune, cum devine un abur, un gând. Jos, lumea părea din ce în ce mai mică. Sus, păsările rostogolindu-se-n zbor, ca şi cum ar fi croşetat cu aripile un spaţiu numai al lor, un timp numai al lor… Fata nu mai exista. Nici bărbatul nu mai exista. Doar pasărea ei şi pasărea lui…

27 de comentarii:

Loredana spunea...

Superba scriitura!

mosu spunea...

multumesc loredana; poate ca-i un pic prea mult spus dar iti foarte multumesc :)
te mai astept la povesti

Cleo spunea...

Nu ti-e teama sa atingi perfectiunea?
Ce-ai sa mai poti scrie dupa...?

Cleo spunea...

Am citit-o de 4 ori...impresionanta, frumoasa, deosebita poveste! (am plans?)

mosu spunea...

esti prea buna cu mine cleo :)
in schimb faptul ca povestile mele pot misca sufletele ma maguleste si ma bucura

stii... povestea trebuia sa aiba un motto "suntem ceea ce simtim ci nu ceea ce ne inveleste" care e de fapt miezul povestii...
nici eu nu stiu de ce nu sta acolo in cap de pagina!

Crisss spunea...

Ce poate face o privire ! Frumoasa poveste ....

mosu spunea...

:) da, dar nu orice privire ci din cea care stie a rascoli inlauntrurile si nu din cea care luneca pe suprafata lucrurilor...
mai pofteste a rascoli prin povesti...

CARMEN spunea...

mosule, prin ochiul magic al monitorului, povestile tale ne strapung direct în suflet! aripile pasarii imaginatiei, flutura frumusetea gândurilor si transmite emotia spiritului... Esti un vrajitor al cuvintelor Mosule!

Crisss spunea...

Se "vede" ca stie sa rascoleasca adanc ..sa patrunda dincolo de aparente...sa arda...Hmm voi mai rascoli , cu siguranta !

mosu spunea...

@carmen
eiii… daca as avea cat de putina putere magica nu m-as ocupa de cuvinte ci as prefera sa transform tristetile in zambete…
dar cum nu am sed in balansoar si impletesc la cuvinte ca o bunicuta…

mosu spunea...

@crisss
te astept

madelita spunea...

:)

ironicblonde spunea...

Foarte frumos! Mă bucur că nici una dintre păsări nu era în colivie!.... ;)

mosu spunea...

ironicblonde
eiii... intr-un fel de colivie au fost ele; dar uite asa stiu pasarile astea sa se elibereze fara greutate si chiar sa tina loc si de colivie...

mosu spunea...

@madelita
:)

kitty spunea...

pentru mine privirea unui om e cea mai frumoasa si poate sa se transforme fie in pasari cu aripi ample (ca in povestea ta), fie, in functie de anotimp, in orice altceva la fel de priceput in a descoperi intelesuri dupa privirea fiecaruia.

mosu spunea...

kitty, privirea cred ca e poarta spre inlauntru; prin ochii privitorului poti privi indarat si-i poti dezveli inlauntrul

earthwalker spunea...

si mie mi-a placut foarte muuult!

mosu spunea...

mmm…
si tie iti place, bea?!?!?!
care o fi reteta ca o poveste sa fie placuta, ca eu nu mai inteleg!? :)

sonia rauss spunea...

Traiesc cu impresia ca am luat parte la o reprezentatie de balet de mare clasa, unde dansatorii se pot transforma dupa bunul plac al spectatorilor...
Spui, Mosu', undeva la motto, ca stii sa faci de toate, dar nu te pricepi la nimic. Ce nevoie mai ai de pricepere cand ai cuvintele- prietene, pasari in zborul imaginatiei?

mosu spunea...

:) multumesc mult pentru cuvinte sonia; si bine ai venit!
eiii... eu cu cuvintele doar ma joc; nu ma pricep la scris; poate la joaca...
sa te pricepi inseamna sa fii maestru; mi-ar place dar sunt departe;
insa ce-i adevarat e adevarat, blogul este locul meu de joaca si cand oamenii se incrunta si scrasnesc vin aici si ma joc cu cuvintele-pasari...

earthwalker spunea...

omu are sau nu ceva de zis. fereasca sfantu de vreo reteta!

mosu spunea...

:)

sallzestra spunea...

Sublima creatie!Felicitari!
Aveti un spirit sensibil :) si fin de observatie al trairilor sufletesti!
Daca v-as spune ca momentan aceasta poveste ilustreaza un fragment din viata mea, ce-ati crede? Ca e pura facatura, blasfemie aroganta sau visul unei nopti de vara? Ori poate un fragment de viata inlanutit in priviri contemplatoare, cu sens si pasiune dezamorsate de o speranta...oricum e sufletul transpus pe un fir de ata al existentei croit pe masura celui care o simte...:)

mosu spunea...

sincer?! asa ma si asteptam sa fie, o bucatica din viata cuiva...
bine ai venit sallzestra!

Digodana spunea...

....deci sunt pasari cu aripi...
Stii, eu imi facusem o teoria a mea despre sufletele care se intalnesc si zboara impreuna acolo sus. Unele pentru o viata, altele pentru o perioada...
Deci nu sunt sufletele...sunt pasarile tale...mari si frumoase, care croseteaza universuri...
Daca le-am putea vedea...daca...

mosu spunea...

:)