sâmbătă, 24 septembrie 2011

Şah

Mă priveşte fix, cu buzele subţiri sfâşiindu-se una pe alta aşa cum se sfâşie ziua cu noaptea la răsăritul sau la apusul soarelui şi cu ochii împăienjeniţi de mânie precum ceaţa deasă acunzând privirii călătorului strălucirea oraşului. De fiecare dată când ne certăm se comportă la fel, îşi pecetluieşte buzele, mă sfârtecă cu privirea şi îşi scoate tacticos tabla de şah începând să înşire piesele ca pe o armată de soldaţi hotărâţi să schimbe lumea. Orice aş încerca să fac se ascunde înapoia privirii sale ca şi cum împrejmuirea cu cai, nebuni, turnuri şi regine l-ar izola de lume precum o cupolă de sticlă atât de rar înfloritul titanium amorphophallusul.
- Tu nu înţelegi că nu se poate să desfaci lumea până în cele mai mici bucăţele şi să-i pipăi măruntaiele calde aşa cum încerci tu?! – mă strădui să îi explic în timp ce el aranjează tacticos pe tablă în pătratele egale piesele de şah, ca un fachir cuiele pe patul de lemn, fără să mă bage în seamă. Lumea trebuie privită de sus dacă vrei s-o înţelegi, aplecându-te pierzi privirea de ansamblu, pierzi contextul, fundalul. Te înneci în detalii.
Nu mă priveşte, cuvintele mele trec pe lângă dânsul ca o ploaie de vară peste zgribulitele vrăbii. Nici o tresărire a feţei nu indică faptul că ar auzi ceea ce-i spun. A terminat de aranjat piesele şi dă drumul jocului. Deschide din stânga agresiv dar demodat cu Gambitul Evans. Sacrifică conştient pionul de la B sperând să acapareze mijlocul tablei de unde să controleze jocul ca un far intrarea în port.
- Pui prea multă patimă – îi spun privindu-l cum stă îngândurat, cu mâna sub falcă, calculând opţiuni, analizând posibilităţi, adulmecând următoarea serie de mutări. Niciodată nu se gândeşte la mutarea pe care vrea să o facă la următorul pas, aceea e deja stăbilită. Încearcă să-şi imagineze ce gândeşte adversarul şi filtrează multitudinea de variante pe care le are în funcţie de ceea ce ştie despre adversar şi despre felul lui de a gândi, stabilind următoarea serie de şapte opt mutări cel puţin.
Acceptă cu dreapta pionul otrăvit de la B şi încearcă să prevină cedarea centrului teatrului de luptă. Retrage nebunul la A5 şi caută să-şi dezvolte piesele ţinute prizoniere de un nenecesar învârtit în jurul cozii.
- Nu există alb şi negru, înţelegi?! – îi spun, apoi îmi muşc buza. Să-i explic că nu există alb şi negru e ca şi cum aş vorbi de funie în casa spânzuratului. Dar nu am ce face, trebuie să-mi duc pledoaria până la capăt, deşi am un minus din start şi el ştie asta foarte bine căci contabilizeaza fiecare mişcare greşită a mea.
- Lumea e gri. Nu putem să o despicăm în alb şi în negru, în bun şi în rău, în frumos şi în urât. Dejurîmprejurul e un tot, trebuie să-l iei aşa cum e şi să sădeşti sămânţă de alb acolo unde crezi că va încolţi. Nu încerca să găseşti pajişti de alb căci nu există, ştii foarte bine.
Stânga a acaparat centrul ca un general care şi-a aşezat trupele pe dealuri şi aşteaptă ca duşmanul să-i cadă în plasă la prima mişcare greşită. Dreapta, deşi are un uşor avantaj numeric nu reuşeşte să se desfăşoare, e prizonierul propriei neputinţi. Are idei, are forţă dar nu mai are timpul necesar. E într-o continuă alergare fără să-şi poată controla mişcările şi viitorul.
A început să se enerveze. O venă subţire pe tâmpla stângă zvâcneşte impulsiv ca şi cum ar încerca să pompeze pe acolo ultimele rezerve de energie. E încrâncenat. Nu-şi ridică ochii de pe tablă, nimic nu mai există în jur, nici măcar eu. E singur. El, piesele negre din dreapta şi piesele negre din stânga. Nu joacă niciodată cu albele. Nici pătrate albe nu sunt, doar negre.
Ca din senin, venind de niciunde, o adiere de vânt se înteţeşte rostogolindu-se de-a dura peste vârful teilor şi se transformă ca un zmeu într-o rafală scurtă. Apucă obraznică, fără nicio încuviinţare, tabla de-un colţ şi o azvârle cât colo împrăştiind piesele de jur împrejur. El mă priveşte îngrozit ca şi cum dezvelirea de piese l-ar fi lăsat stingher pe muchia ascuţită a lumii într-un echilibru instabil.
Nu ştiu ce să-i spun ca să-l liniştesc... Chiar nu ştiu... Dar îi voi aduce mâine altă placă de şah şi un set nou de piese!

28 de comentarii:

luna spunea...

"viata (de fapt) este (atat de) simpla, noi o complicam"

Cleo spunea...

stii ce cred eu? cu cat ne incrancenam mai mult cu atat mai puternica va fi rafala de vant...atat de puternica, incat ne sufla intraga tabla de 'valori' alb-negru. Poate vom fi zdrobiti la inceput, dar dupa un timp vom ridica ochii si vom vedea nuantele de gri.
Caci asa e, viata e colorata din paleta cromatica a gri-ului.

Dan spunea...

In fiecare zi jucam o partida de sah. Mutam, atacam, ne aparam, sacrificam... Dureros e ca nimeni nu câstiga, nimeni nu avanseaza...

Andi spunea...

Trăire vicarială se numește, când ne transferăm în altceva/altcineva sentimentele și trăim prin acel ceva/cineva. E și asta o viață. :)

Măcar șahul e ceva inteligent, dar mulți se complac să zacă, pardon, să viseze în fața televizorului. Nu-s mofturoasă din fire, mie îmi place personajul ăsta încrâncenat. :)

Noapte bună

mosu spunea...

@luna
ai perfecta dreptate; dar se pare ca nu putem sa ne lepadam de omul din noi...

mosu spunea...

@cleo
da! cred ca o viata fara rafale de vant ne face maiii..... monotoni, mai cenusii; singura sansa sa gasim culorile este sa stergem din cand in cand totul cu buretele sau cu o pala de vant si sa rescriem ceea ce poate fi rescris...

mosu spunea...

@dan
as spune ca dureros este faptul ca ne sfasiem pe noi insine sau pe cei din jur pentru lucruri a caror valoare este nesemnificativa de foarte multe ori, ca ne poticnim in nimicuri ridicate la rang de „probleme”...

mosu spunea...

@andibob
bine ai venit pe blogul lui mosu si multumesc de cuvinte; andibob e nume de fata?! :)
ei, am mai invatat ceva azi; nu stiam despre „trairea vicariala”
sahul e mai mult decat un joc, e o viata redusa la 64 de patrate... si fiecare din noi este un jucator mai mult sau mai putin priceput
sa ai o zi frumoasa!

Andi spunea...

Andi e nume de alint, de fapt mă numesc Iolanda (Anda, Andi...).
E un alint mai ironic, sunt mai băiețoasă din fire :)

Mulțumesc pentru primirea frumoasă și pentru ...leapșă!
Zi minunată vă doresc, cu bine.

mosu spunea...

:) n-ai pentru ce andibob, te mai astept!
si... eu sunt TU (avantajele netului... oamenii n-au chip, varsta, uneori nici sex)

Digodana spunea...

De ce ii cumperi o tabla si piese noi? pentru ca te simti vinovat (nu vad de ce!) sau pentru ca ti-e drag si vrei sa il aduci inapoi in starea lui de confort?
Imi place mult descrierea jocului...si a personajului... si tensiunea sparta brusc de vantul salvator...
Oare de ce vrei tu sa ii cumperi o alta tabla? Asta imi sta pe minte :)
....poate vrei sa ii gasesti una infinita si in nuante de gri... da...asta ar fi un raspuns....

mosu spunea...

:) buna intrebare! cred ca din inertie incercam sa restabilim ceea ce pare a fi "normalitate", dar o normalitate vizuala ci nu una logica...
de altfel e destul de greu sa stabilim ce-i aceea normalitate... poate ca de aici si dedublarile de personalitate, transferul de sentimente unei personalitati iluzorii construite doar ca o parte din noi (aceea "anormala") sa capete adapost!

Epyq spunea...

Viata e un drum de tara.

mosu spunea...

bine ai venit epyq!
mda, viata poate fi si un drum de tara; unii il lasa sa se prafuiasca, altii isi construiesc sosele, altii autostrazi; dar toata lumea se grabeste spre acelasi loc...

impricinatul spunea...

pai, cam asta ar fi problema de fond. se duce dracului totul si noi facem fite...

mosu spunea...

facem mai rau decat fite impricinatule! uneori nu facem nimic, alteori facem exact ceea ce blamam ca a fost facut...

Cora_ spunea...

Io nu pricep postul asta. Doar ca e iar cu "dejurimprejur". :))

Lotus spunea...

Normalitatea este definită de majoritate. De exemplu, într-o grădină cu cartofi mici, un cartof mare este anormal. :)

Nu cred în gri. Sau am o perspectivă diferită. Încrâncenării privirii pe o tablă cu două culori, 64 de pătrate şi câteva reguli fixe i se opune ipostaza de gri, în care albul şi negrul devine neclare şi interpretabile. Bunul simţ se află probabil undeva între cele două...

Madelin spunea...

Si deodata e sah-mat!

mosu spunea...

@cora
paiii… cum sa zic eu; inainte de toate cred ca fiecare ar trebui sa priceapa din textul asta exact ce reiese; daca totusi raspunsul este “nimic” o sa zic ce-am inteles eu; eu ma gandeam asaaa ca la o cearta cu sine; jocul de sah seamana cu viata in foarte multe privinte, dar poate ca ceea ce gresim cel mai mult in viata (adica unii nu toti) e inversunarea cu care ne aplecam asupra unor patrate din astea negre si… tot negre (ca alea albe le sarim de cele mai multe ori, in timp ce cele negre ne raman pe retina); lumea inseamna mai mult decat dejurimprejurul (na, ca nu scapi de el) in care ne scaldam si o ridicare deasupra meschinului zidezi ne-ar ajuta sa vedem si alte culori decat albul si negrul…

mosu spunea...

@lotus
as spune ca albul si negrul sunt doua inventii pentru a determina din punct de vedere teoretic capetele griului… ; albul si negru sunt visul, in timp ce griul este realitatea…

mosu spunea...

@madelin
eu zic mai degraba ca e pat; adica pozitia aia in care imcumbentii raman cu dintii ranjiti intr-o incremenire de gelatina, fara sa se poata lauda ca au invins dar si fara sa se acopere de rusinea infrangerii…

Cora_ spunea...

simteam ca-mi scapa printre degete, ca un ou care ti se sparge-n maini... merci ca m-ai ajutat sa prind galbenusul, stiam eu c-o sa-mi explici asa, Mosule.

Dan spunea...

De multe ori valoarea lucrurilor care ni se cer este nesemnificativa. Dar a le accepta înseamna sa "dai" o bucatica din tine, din onoarea ta, din mândria ta, din "omul" care crezi ca esti. Pentru ca data viitoare ti se poate cere sa musti din tarâna, doar asa, pentru placerea (sadismul) lor, pentru un leu sau un euro. Pâna unde poti merge?

mosu spunea...

@cora
:)

mosu spunea...

@dan
absolut corect!
ne apartinem tot mai putin; ba constatam la un moment dat ca ne-am si amanetat...

Neuroanchiloza spunea...

Uite am gasit ceva care ar putea sa-i placa. Ce zici?:)
http://www.chesssets.com/chess-sets/standard-sets/multicoloredglasschessset.cfm

mosu spunea...

mmm... cu un joc ca acesta joaca ar fi mult mai colorata; si... cred ca incrancenarea deasupra placii in albsinegru s-ar domoli...
ce ma rascoleste insa cu adevarat este oglinda sub care sunt asezate piesele...
un joc oglindit dincolo de real... un spatiu nedeterminat in care se poate intampla absolut orice...