vineri, 15 iunie 2012

Cine-i aici?!

- Heeeiii ... e cineva aici? - întreb timid băgând capul pe uşă şi cum nu primesc niciun răspuns păşesc cu grijă înăuntru.
Chiar din prima clipă îmi atrage atenţia lărgimea spaţiului şi faptul că e aproape gol, nu e utilat aproape deloc, puţinele obiecte existente fiind mici şi risipite împrejur ceea ce accetuează senzaţia de neplin. Seamănă foarte bine cu un apartament nemobilat, proaspăt renovat, în căutare de proprietari. Singura mare deosebire este că acesta e abia luminat, ca un răsărit timpuriu. Sus, în faţă, două ochiuri mici şi rotunde de geam lasă să intre două coloane de lumină care se evazează uşor în două conuri precum cornetele de îngheţată şi se strivesc apoi de podea împrăştiindu-se în rotocoale lăptoase. Undeva deasupra se mai zăreşte o lumină îngustă albastră. Mi-e greu să identific sursa. Abia când ochii se obişnuiesc cu semi-întunericul zăresc scara interioară care urcă spre un nivel intermediar din care nu desluşesc decât o balustradă de lemn lăcuit. Lumina albastră pâlpâie. Probabil este un televizor sau un calculator.
- E cineva aiiiiiici? - întreb din nou înainte de a mă apropia să cercetez amănunţit
înlăuntrul acesta care ar trebui să fie cel mai fantastic interior al unui exterior banal. O masă, un scaun, în dreapta un dulap cu cărţi, lângă el un suport de CD-uri. Pe jos o combină muzicală. Şi masa şi scaunul, singurul la masă, sunt din cele mai simple, patru picioare metalice şi o bucată de lemn. Pe masă un caiet, un creion şi o gumă. Deschid caietul. Zâmbesc. Pare a fi al unui copil, dar cu siguranţă este al unui om matur. Fraze aruncate anapoda, calcule matematice, desene ce par fără nicio noimă, litere mari, din cele de început de capitol, migălite cu atenţie şi înzorzonate cu frunzuliţe, spirale şi bumbi rotunzi şi negri, scheme ale unor monştri industriali, mâini surprinse în cele mai diverse pozitii, trandafiri, baloane. De unde o fi găsit răbdarea să coloreze fiecare balon în altă nuanţă?! Răsfoiesc caietul. Probabil că sunt peste o sută de baloane. Îmi plac desenele cu mâini. O mână plantată într-un ghiveci din care a înflorit un trandafir. O alta care ţine între degete, ca pe un glob de cristal, Pământul. Studiez dulapul cu cărţi. N-am văzut niciodată un amestec mai eterogen. Nu seamănă una cu alta. Cine a ales şi a aşezat cărţile în dulapul acesta pare să o fi făcut-o cu intenţia de a nu aduce aproape două cărţi care să semene, la interior sau la exterior. Şi felul în care sunt aşezate pare să indice o candidă dezordine ordonată. Carti tehnice, de poezie, romane clasice, biografii, povestiri, cărţi istorice, proză scurtă, poliţiste, SF, teatru şi iar tehnice. Sunt aproape noi, coperţile şi cotoarele par neatinse, doar cele tehnice sunt mai uzate. Şi cele de poezie, ca şi cum formulele tehnice şi poemele stau la baza a tot ceea ce construim, înlăuntru sau în afară. Cine a citit cărţile de pe rafturi, ori a avut mare grijă de ele ori le-a răsfoit frivol. Şi cu siguranţă nu le-a citit de mai multe ori. Discurile în schimb par a fi grupate în jurul unui anumit stil, jazzul, dar şi aici găsesc muzică nouă şi veche, balade şi heavy metal, solouri de chitară sau clasici sobri. Urc la etaj pe scara spiralată. Un pat negru din fier forjat peste care zace răvăşit un cearceaf alb imaculat de sub care se profilează bombat o singură pernă. Un birou mic, un scaun rotund cu şurub şi aşa cum bănuiam un calculator. Pe peretele opus, un tablou din care zâmbeşte o fată. Dau click pe o tastă la întâmplare. "Password required". Ultima pe care o ştiam era mb1941. "Enter" Asta e! Ecranul albastru devine alb păstos şi începe să afişeze imagini care îmi sunt familiare. Pare un film documentar. Oameni, străzi, maşini, case, interioare. Din când în când ecranul se face albastru şi cercuri colorate explodează şi încep să se împrăştie măturându-l aleator ca o tornadă de culoare. Viruşi?! Dar imaginile din documentar se reiau ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat şi se derulează apatic precum un covor de iarbă ce se întinde singur înaintea paşilor înaintând. Deodată imaginea îngheaţă. Pe ecran apare un bărbat la o terasă comandând o cafea. "Sugar? Y/N" apare pe ecran ca şi cum un chelner nevăzut ar aştepta un răspuns de la mine. Apăs N şi imaginile îşi reiau alergarea una după cealaltă. "Milk? Y/N". Apăs din nou N iar imaginile continuă să se desfăşoare mulţumite de implicarea mea. Bărbatul duce ceaşca la gură şi dintr-o dată simt cum mă cufund cu totul în cafea. Mă împresoară din pereţi arome, aburi fierbinţi, gustul amărui dar delicat al cafelei. Mă pierd ca într-o baie caldă, înmiresmată şi înspumată, relaxat, topit. Ciudaţi pereţii aceştia. Mă apropii şi-i ating. Sunt moi la pipăit, moi şi calzi. Şi umezi, ca şi cum ar fi vii. Brrr ... mă cuprinde tremurul. Mă plec peste balustradă şi privesc în jos. Nu descopăr nimic altceva decât văzusem prima dată. Doar în faţa mea, drept înainte, două tuburi uriaşe de aerisire, cu două ventilatoare fixate în cap care se mişcă cu încetinitorul ca într-un film american de suspans, iar pe pereţii din stânga şi din dreapta două grile prin care răzbate vuietul oraşului. Nu-mi vine să cred! Asta-i tot?! Asta-i tot ce-i în capul meu? Nicio vânzoleală, niciun vuiet, nicio furtună?! Nu tu computere care să ţăcăne întruna, să trimită de la unul la altul tone de informaţii, nu tu printuri care să zboare, benzi magnetice care să ajungă la capăt de rolă şi să se învârtă descumpănite în gol, discuri de terabiţi care să se rotească cu viteze ameţitoare?! Nu tu oameni care să se calce în picioare, zbătându-se să aducă şi să lase, să ia şi să ducă?! Nu tu motoare care să duduie, sirene care să sune gălăgios, scurtcircuite pe cablurile supraîncărcate, aburi care ies din maşini duse la limita operaţională?! Nimic?!
Asta-i tot ce e în capul meu, un spaţiu imens nelocuit, un loc auster de şezut şi altul de pus capul, câteva cărţi, câteva muzici şi un cip mai mic decât o unghie mică?! Doamneee!!!

Aaa… şi un tablou cu o fată zâmbind…

20 de comentarii:

BlueIris spunea...

Frumos!
(Mă repet, ştiu, dar dacă-mi place, ce să fac?!)
:)
Ar fi bine să fie aşa cum zici. Însă aş putea să jur că in capetele noastre e în continuă derulare un adevărat film de groază.

mosu spunea...

:) asa-i, in capul nostru sunt mai degraba bubuituri de tobe si focuri de artificii decat linistea pe care am descris-o eu....
dar am vrut sa vorbesc despre un interior rupt de vuietul din exterior...

BlueIris spunea...

Da, presupun că se poate şi ceea ce spui. Dacă eşti specialist în întreruperi şi deconectări.
Şi acum mă gândesc la acei maeştri care au capacitatea de a se deconecta de tumultul lumii şi de a-şi reduce mintea la tăcere. E mai mult ca sigur că la ei în tărtăcuţă e ca la sanatoriu. Linişte şi curăţenie. Când sună apelul, toate gândurile-s mucles.
:))
Hihi, la mine-n cap cre'că-i ca la luptele de cocoşi. Văleuuuu!
:))

mosu spunea...

:)

Rudolph Aspirant spunea...

Stii ca si eu am 2 poze-tablou preferate specifice in cap, unul cu o fata probabil adolescenta care a trait probabil la/langa fie Strasbourg fie Paris, (efectiv nu am putut sa determin, cred ca Paris, dar zau nu prea-mi vine sa cred ca a putut exista o pariziana reala chiar asa pe vremea aceea, nici in zilele noastre, pe cand pe la Strasbourg mi se pare oarecum ceva mai probabil), pe la sf sec XVIII, si altul cu o tanara femeie care a trait candva in sec VXII prin regiunea italiana Ancona cam pe la 1/2 carambului cizmei italiene in partea din "spate" gambei, cea dinspre Marea Adriatica, si a fost model pt un pictor care voia sa picteze o alta femeie care a trait cam prin prima parte a secolului 1.

Rudolph Aspirant spunea...

PS Cu baieti am prea multe ca sa le listez chiar asa de amanuntit, dar poate ca e o idee buna pt blog...luati asa istoric, si pe regiuni ale globului...cred ca voi putea sa scot un articol cu cel putin 20 de capitole cu minim 6 paragrafe fiecare ! Zau, pacat ca nu am anduranta la chestii din astea care cer efort constiincios sustinut pe termen mai lung, ca pana acum scriam deja cateva tratate si manuale, atat cu instructiuni pt diversi manageri, cat si de etica profesionala pt cel putin 6 profesii diferite, si incepeam si cateva mici tratate de Esteitica, in pregatirea inceperii lucrului la Magnus Opus al vietii mele, tratatul de Estetica Etica in cel putin 14 volume de dimensiune mare si greutate de cel putin 1 kg fiecare, cu cate 900 de pagini de tip in-folio pe foita ff subtire pt fiecare, (cel cu instructiuni si reguli de eticheta comportamentala + educatie politic-ideologica pt toti producatorii, consumatorii, business-men-ii, educatorii, criticii, si filozofii Artelor, luati asa fiecare in parte pe diverse profesiuni, si trasandu-li-se si liste de criiterii minim acceptabile de competenta, fie ca amator, fie ca profesionist, cu instructiuni si bibliografie pt educatie profesionala continua in plus fata de etica specifica meseriilor lor) !

9 spunea...

Cel mai important lucru îl ai moşule, zâmbetul fetei. ;)
Ce-o fi în capu meu mă întreb...
Hmmmm, tre' să mă mai gândesc...dar un lucru e sigur, am şi eu un tablou în care o fetiţă şi un băieţel stau zâmbind ştrengăreşte, cu mâinile aruncate unul pe umărul celuilalt...

Cleo spunea...

Urcatul asta la etaj...unii sunt cu genunchii in pioneze, altii au zidit usa la scari.
Insa, sa separi atat de bine linistea de galagie...trebuie sa ai ceva ani in spate :) Ca nu degeaba esti mos.
Ciudat nu? cand e liniste in minte parca ...nu mai e nimic, niciun gand/sunet intrus.

La Fee spunea...

prea auster!
si ce liniste...
iuhuu! e cineva aici?
i-am adus doi ochi mirati...

mosu spunea...

@9
:) e frumos tabloul tau; cel mai frumos! de altfel rama aceea de tablou am pus-o acolo pentru ca fiecare sa-si puna fotografia pe care o doreste... :)

mosu spunea...

@cleo
mmm... cred totusi e prea multa liniste, se pare ca am intrat ca dormeam... :)
:) daca am putea sa ne cercetetam propriul inlauntru cred ca unii s-ar ingrozi de ceea ce ar gasi (sau n-ar gasi)... ;)

mosu spunea...

@lafee
da, da, cred ca e auster...
mmm... sau mai degraba "simplu"
o fi bine, n-o fi bine, cine poate stii?!

Rudolph Aspirant spunea...

@ La Fee + Mosu: mie nu mi-a trezit DE LOC senzatia de austeritate prea severa sau de deprivare severa, ci de design minimalist scandinav, pe care chiar ca mi-ar place sa il implementez si in apartamentul meu, mai ales ca ma simt vinovat ca inca e cu cutii de carton nedespachetate inca in mijlocul sufrageriei si 1 geamanatan de haine inca ne-total despachetat in dormitor desi m-am mutat in acest apartament de mai bine de 4 luni !!

Crisa spunea...

Daca-i simplu , e de bine ;) , dacă vrei culoare... adaugă ceva complicat ;) să vezi atunci ce viziune o să ai :P

La Fee spunea...

@ Rudolf Aspirant & Mosu
Mi s-a parut auster prin comparatie cu ceea ce e la mine: ciucuri, fluturi, pene,sclipici si-un arici!:))

Dani spunea...

fara zahar si fara alte albituri-
cafeaua, evident :)

apoi, mi's oleaca invidioasa pe linistea piticilor tai
pe care-i vad surazand
jucandu-se de-a rama tabloului. Nu am priceput inca di ce i-ai expediat deja in tabara, cam tanara vremea anul asta.... :)

zi si mie cum ti-a reusit sa filtrezi linistea prin sita gandurilor, vreau si io' o visinata mai catre toamna ...

mosu spunea...

@rudolph
mi-a placut gaselnita asta cu "minimalism scandinav" :)

mosu spunea...

@crisa
"keep it simple", si-asa tot restul e complicat....

mosu spunea...

@lafee
ohoooo... si pe la mine cate nu-s: suruburi, fulgi, hartii, sireturi, cuvinte desperecheate, scule de tot felul...
pesemne le-a bagat cineva in dulap inainte sa intru...

mosu spunea...

@dani
fierbinte si amara :)
raspunsul e simplu si nu tine de cele aparent evidente; e vorba despre dulap; am mai vorbit eu despre dulapul asta al meu; desfaci usile, intri si in spate are alt rand de usi care daaaa... intr-o alta lume croita pe dimensiunile fiecaruia...