joi, 2 august 2012

Impact

- Nu înţelegi că de data asta nu mai accept nicio scuză?! Ai întrecut orice măsură - pufni ea furioasă aruncându-i priviri pline de ură.
Nu se simţea vinovat cu nimic. Îşi căută cuvintele să-i răspundă dar nu găsi niciunele potrivite. Vorbe născute din mânie se înghesuiau viermuind pe buze, dar le risipi nemulţumit cu vârful limbii. Apoi căscă gura larg şi inspiră adânc. Genul acesta de monolog îl irita peste măsură. Se considera un om raţional, capabil de dialog, de compromisuri. Căuta de fiecare dată să dea la o parte învelişul lucitor şi să descopere miezul, să înţeleagă înlăuntrurile. Ivonne nu se ostenea să poarte un dialog, avea o idee fixă şi tot ce se aşeza în calea-i era nimicit. Pentru Ivonne lucrurile erau doar albe sau negre. Nu era mereu aşa, dar uneori nu o mai recunoştea. Orice spunea era privit cu dispreţ, orice echilibru stabilit delicat cu pene de gâscă, era răstumat cu pietre de moară aruncate brutal. Şi cel mai mult îl deranja faptul că rămânea captiv în mintea ei ca un infractor, incapabil să schimbe imaginea.
Ivonne îşi aranjă o şuviţă ce-i alunecase de după urechea stângă şi traversă nervoasă strada. O urmă fierbând. Nu era în stare să-şi controleze furiile. Putea să le sugrume, să le ascundă, dar nu să le potolească. Iar timpul nu adusese nimic bun în această privinţă aşa cum se aşteptase. Trebuie să îmbătrânesc mai mult, nu sunt destul de bătrân ca să ajung la acel echilibru - îşi spunea uneori privindu-şi tâmplele albe în oglindă. Sperase că odată cu anii va ajunge la acea maturitate care-i va permite să se rupă de lucruri şi să le privească cu detaşare de undeva de deasupra, fără să interacţioneze cu ele, fără să fie prins în hăţişul de legături subţiri care fixează orice individ în dejurîmprejur.
Zări camionul cu coada ochiului abia când acesta era la câţiva metri de ei. Instinctiv făcu un pas înapoi, apoi o apucă pe Ivonne de braţ şi o trase puternic. Impactul fusese năucitor. Îi aruncă pe amândoi prin aer izbindu-i de caldarâm şapte opt metri dincolo de trecerea de pietoni. Ivonne căzuse grămadă peste el, probabil pentru că o ţinuse de braţ în momentul impactului. Corpul ei îi învelea coapsa, pieptul şi faţa. Tot trupul îi era amorţit, nu se putea mişca. Nici Ivonne nu mişca. Undeva în dreptul trecerii de pietoni o femeie zbiera întruna. Alta mai aproape se jelea fără oprire "Oh Doamne, oh Doamne, oh Doamne ...". În spate un semafor se zbuciuma nervos în galben. Nu mai arăta nici roşu nici verde, doar galben tremurând. Clipi cu greu. Sângele îi acoperea un ochi, celălalt era acoperit de capul Ivonnei. Avea faţa zdrobită. O să fie devastată - gândi – o să mergem la chirurgie plastică, dar precis că vor rămâne urme. Vom merge în America dacă o să fie nevoie, ei au cei mai buni chirurgi. Ăştia îţi fac faţa ca nouă." Ivonne nu răsufla. Un bărbat striga agitat la cei din jur "Sunaţi odată la ambulanţă. A sunat cineva la ambulanţă?!". Şoferul camionului probabil că se apropiase şi el căci mulţimea furioasă îl întâmpinase cu vorbe de ocară "Criminalule, jigodie, uite ce ai făcut. .." Glasul şoferului se auzea undeva în fundal sfârşit, dar el încercă să-şi concentreze atenţia spre altele. Nu-l interesa văicăreala şoferului. Răul fusese făcut. Abia atunci realiză că nici unul din ei nu privise semaforul. "Oare o fi fost mereu galben, sau a fost roşu?!" Nu mai conta. Ivonne va trebui să trăiască probabil în scaunul cu rotile o vreme. Asta ar fi iritat-o teribil. Dar el i-ar fi stat aproape şi ar fi ajutat-o să treacă peste toate. Poate chiar ar fi făcut-o să zâmbească. Oare va mai putea zâmbi?! - se ingrijoră el şi încercă să cerceteze cu coada ochiului faţa şi în special buzele Ivonnei.
Maşina salvării se auzea clar. Clar de tot. Probabil e la trei intersecţii mai jos, prin dreptul băncii - socoti el şi se miră că dintr-o dată oraşul se învelise în linişte. Doar sirena de pe ambulanţă se auzea tare şi clar, gâfâind. "Faceţi loc, faceţi loc" scurmă în mulţime un glas de bărbat icnind greu. Rea meserie, mai ales vara pe căldurile astea. Cu combinezoanele închise până la gât, cu trusele mari pline cu scule medicale – îşi spuse strâmbând din nas. Au s-o ia întâi pe Ivonne, au s-o dea la o parte şi au să-i acorde primul ajutor chiar acolo jos pe caldarâm, abia pe urmă au s-o aşeze pe targă şi au s-o bage în ambulanţă. Ştia că pentru fracturi de oase e mai bine să nu mişti accidentatul. S-ar putea ca oasele rupte să sfâşie alte organe interne cum a fi plămânii de exemplu, extrem de sensibili. Auzise asta la televizor mai demult. Când o să vină a doua salvare se vor ocupa şi de el. Nu-şi putea da seama dacă îl lovise camionul sau îl lovise doar trupul Ivonnei. Oricum pe ea o lovise sigur. Ea era probabil mai grav accidentată. Daca ar fi zărit maşina mai devreme ar fi putut s-o tragă mai repede. Dar erau prea furioşi amândoi, cu mintea înceţoşată. Nu sunt în stare să-mi pastrez echilibrul - gândi şi scrâşni din dinţi. De la un timp tot spera că va căpăta odată cu trecerea anilor acea înţelepciune pe care ţi-o dă senectutea. Dar nimic nu părea să arate că aşa ceva avea să se întâmple curând. Paramedicii o ridicară pe Ivonne şi se repeziră asupra lui. Imediat simţi o mască acoperindu-i gura şi nasul şi un fuior de aer rece îi invadă plămânii. Nu auzise altă sirenă de ambulanţă. Probabil că a doua a sosit fără sirene - îşi spuse, gândindu-se că iată se pot ocupa de amândoi odată. O femeie tânără cu faţă de copil se aplecă asupra lui şi îl întrebă ce îl doare, dacă simte ceva. Avea un cercel mic şi simplu într-o ureche, în cealaltă nu avea. L-o fi pierdut sau nu şi-a pus?! - gândi el. Încercă să-i răspundă dar nu-şi putu da seama dacă "nu"-ul se dezlipise de buze sale sau rămăsese acolo lipit de sângele care-i şiroia pe faţă. De fapt nu mai şiroia. Abia atunci descoperi că nu mai simţea sângele alunecându-i pe obraji. Pesemne fusese sângele Ivonnei. Încercă să-şi răsucească puţin capul si să o caute din priviri, dar imediat cineva î-l îmbrăcă într-un guler solid şi-l imobiliză ca pe o mumie. Un poliţist de la circulaţie încerca să împingă înapoi mulţimea aplecată asupra lor pentru a permite paramedicilor să-şi vadă de treabă. Niciodată în viaţă nu căpătase atâta atenţie. Fusese un om la locul lui, doar Ivonne îl împingea mereu în faţă. Ăsta era defectul ei cel mai mare, voia mereu altceva, mai mare, mai bun, mai frumos, în loc să-şi găseasca timp să se bucure de ceea ce obţinuse deja. Cei mai mulţi oameni aveau defectul acesta dar Ivonne era deasupra tuturor. "Unu, doi, trei" auzi lângă el şi se simţi luat pe sus şi aşezat pe targă. Apoi lucrurile se precipitară şi totul se desfăşură rapid cât ai zice "impact". Targa începu să alunece grăbită pe caldarâm, fără zgomot, fără zguduituri, apoi se plie peste marginea salvării şi se cufundă în cutia de tablă. "Unu, doi, trei" îşi concentră el auzul. "Unu, doi, trei." Dar numărătoarea nu se mai auzi încă o dată. Deci Ivonne era încă lungită pe caldarâm?! De ce plecase primul? Nu aveau loc amândoi? Încercă să mişte o mână, să o facă atentă pe fata cu un singur cercel că nu poate pleca fără Ivonne, dar fata îi atinse uşor braţul şi îi şopti zâmbind. "Nu vă agitaţi, ajungem imediat la spital." Apoi auzi din nou sirena şi maşina începu să alunece prin oraşul îngheţat. Era iulie, dar oraşul era înghetat bocnă. Ivonne... o lacrimă se înfiripă pe obraz. Apoi alta pe celălalt obraz. Lacrimile nu conteneau să alunece uşor pe obraz ca ambulanţa pe şoseaua îngheţată. Undeva ar fi trebuit să existe un robinet pentru lacrimi, dar probabil că din cauza impactului se defectase... Una dupa alta lacrimile înmuiaseră sângele de pe obraji şi-i curăţaseră.
Bruse sirena se opri.

Zbor lin pe-o frunzǎ de pelin

28 de comentarii:

BlueIris spunea...

E fain scris, dar... :(

cristina spunea...

Ivonne - frumos nume :)
Trista povestea, trista esenta.
Asa suntem noi majoritatea, prea absorbiti de tot ce-i neimportant, pe cand frumosul si fericirea zboara deasupra capului noastru incercand sa ne atraga atentia falfaind din aripi....

Irina spunea...

Pe cat de sec pare titlul la prima vedere, pe atat de ampla e trairea personajului povestitor.
Nu am sa comentez povestea, fiindca povestile nu se comenteaza, se traiesc in adanc.
Insa am sa iti spun ce fragmente mi s-au lipit dureros de suflet:
" Şi cel mai mult îl deranja faptul că rămânea captiv în mintea ei ca un infractor, incapabil să schimbe imaginea."
si...
" Trebuie să îmbătrânesc mai mult, nu sunt destul de bătrân ca să ajung la acel echilibru - îşi spunea uneori privindu-şi tâmplele albe în oglindă."
Esenta sufleteasca a barbatului. Grijile pentru ei doi erau duse de unul singur, framantarile erau doar ale sale.
M-a impresionat enorm ca pana cand s-a oprit sirena, omul nu a incetat sa se gandeasca intai la ea.
Una din fetele altruiste ale iubirii... Care a rezistat chiar si dupa... impact.

Lebăda spunea...

Mosule, multumesc! mi-ai reamintit sa ma bucur de ceea ce am si de fiecare clipa pe care viata mi-o ofera... aproape ca uitasem...

mosu spunea...

@iris
stiu, asa e viata, cand mai trista, cand mai vesela...
in ultima vreme tot mai trista...

mosu spunea...

@cristina
suntem prea legati, cu voie si fara voie, de lumea care ne inconjoara, de miscarea ei continua si sinuoasa ca a unui montagne russe...
de-am putea sa coboram.....

mosu spunea...

@irina
povestile mele nu au actiune, ele vorbesc doar despre trairi interioare, prea putin despre ce-i in afara...
cred ca suntem incatusati ca intr-un cocon de matsse de dejurimprejurul ce ne inveleste si ne pierdem puterea de a fi noi; abia atunci cand ne lovesc emotiile adevrate, puternice redevenim noi si reinvatam sa simtim

mosu spunea...

@lebada
:) n-ai pentru ce! ma bucur daca povestea ti-a placut si a miscat ceva in suflet; dar cred cu putere ca facem prea putin sa descoperim lumea care ne inconjoara si partile ei luminoase...

La Fee spunea...

E literatura, sper!
Suntem in vietile noastre contransi uneori sa actionam ca si cand am fi imobilizati pe o targa. Noi am vrea ceva, dar ce vrem nu se aude! Altcineva decide pentru noi...

9 spunea...

Şi mâine va fi un alt început...
Chiar de azi vom spune: noapte bună.
Cam asta e ceea ce mă face să simt povestea.

mosu spunea...

@lafee
mi-ar place sa fie literatura, dar e doar o joaca.. :))
suntem in vietile noastre contransi uneori sa actionam ca si cand am fi imobilizati pe un zid intr-o pestera confundand reflectia umbrelor pe zid cu realitatea, cum spunea platon in vestitul mit al pesterii...

mosu spunea...

@9
e fata optimista a povestii, caci da, orice sfarsit inseamna automat un nou inceput!
e bine, esti o fire increzatoare... :)

La Fee spunea...

Sper doar ca am inteles mesajul textului!
:)

mosu spunea...

eu consider ca mesajul pe care l-am avut eu in gand nici nu mai are importanta; important este ce-si croseteaza fiecare in suflet...

La Fee spunea...

si asta e adevarat, ca fiecare suprapune experienta literara, emotia artistica, pe o traire proprie...

mosu spunea...

mda :)

sallzestra spunea...

Sublima creatie! :D
Daca nu te-au contacta deja cei de la Uniunea Scriitorilor, sper atunci sa o faca cat de curand...Ceea ce fauresti tu e putin spus-literatura de mare finete! :)
Toate cele bune si cat mai multe muze!:D
(sallzestra)

mosu spunea...

Multumesc frumos Sallzestra! Magulitoare cuvintele tale… insa trebuie sa-i sune cineva pe cei din US sa le spuna. :) Lasand gluma la o parte ma bucura ca povestile mele plac aici unde sunt. Si fiindca plac si sunt citite mai scriu, tot scriu. Fara sa falsa modestie cred insa ca trebuie sa fii foarte bun in ceea ce faci ca sa contezi.
O seara frumoasa sa ai!

ironicblonde spunea...

Tare fain scrii, Mosule. Povestile matale se citesc pe nerasuflate. Interesant, ca la sfarsitul lecturii am incercat un sentiment ciudat: tare as fi vrut sa aud o a doua varianta a povestii, cea vazuta prin ochii Ivonnei....doar stii si tu ca adevarul e intotdeauna undeva la mijloc :)

Joker spunea...

Dragul meu "moșu" ca să croșetezi în suflet îți trebuiesc andrele.
Nu doar imaginație. Acum dacă trendul cere na, nu te poți împotrivi.
Frumos tratamentul pentru inapetența românească a trăitului sau iubirii..

Imaginație, creație...Dumnezeu ne iubește na, ce ar putea să ne facă.
Iartă-mi cinismul și felicitări pentru abordare..
:)

Joker spunea...

Ar trebui totuși o adăugire motto-ului:Viața este simplă, noi dorim să o complicăm. Din?
...lipsă de complexitate.:)Sau de prea multă excitație la ureche cu și despre simplități.
Na, ce părinte-profesor să ne-o predea și pe asta. Experiența săraca nu poate face și ea minuni doar trăim în spațiul ăsta...
:)

Luka D spunea...

Mi-am permis : http://ukavra.com/?p=4479 :P

mosu spunea...

@blondina
am incercat sa repar si mica ta problema, caci adevarul se afla intr-adevar undeva la mijloc... :)

mosu spunea...

@joker
multumesc de trecere si de semnul lasat
andrele da, trebuie; da-s greu de mesterit...

mosu spunea...

@luka
multumesc pentru replica... foarte reusita!
si cuuu... substanta; o replica fara substanta am incercat si eu...

Joker spunea...

Of măi moșu dacă nu meșterele atunci cine?
Adică nu vorbim de sport olimpic nu?

:))

Mulțumesc de zâmbetul larg....produs
:)

mosu spunea...

daca nu mesterele, atunci mesterii, daca nu acum, atunci cand?!
la mai multe zambete senine! :)

Joker spunea...

Acum depinde na:
-Ce concentrație există în fiecare de ane, de manoli, de cărămidă, de bani pentru lucrări și alte instincte neciufulite..:)
Pentru așa urare nu pot avea decât cuvinte senine continue de mulțumiri.
!!
:)