joi, 12 martie 2015

Control medical

- Mă sufoc doctore şi parcă mă arde puţin în piept... - îi spun timid doctorului care se înalţă impunător în faţa mea, deşi şade pe scaun.
- Grav?
- Nu doctore, dar simt aşa, o apăsare în piept şi mi-am zis să verific, să nu fie ceva serios. Că tot auzi în ziua de azi...
- De mult?
- De ceva vreme, de când a venit toamna, la început cu nebăgare de seamă, apoi parcă mai apăsat.
- Alte simptome? Greaţă, tuse, oboseală?
- Nimic, chiar nimic.
M-a pus să mă dezbrac, m-a pipăit cu stetoscopul rece pe spinare, m-a pus să tuşesc.
- 44
- 22
- 44
- 22
- Gura mare. Mmm... se vede ceva.
- Ce se vede doctore? - întreb neliniştit.
- Hmmm... ceva strălucitor - îmi răspunde el nedumerit. Trebuie să facem o radiografie la plămâni.
- Treceţi în spatele panoului de acolo. Nu mişcaţi, nu respiraţi, vă rog. Gata!
Doctorul ia radiografia încă umedă şi ochii mari cât cepele i se lipesc de ea.
- Pe ce-am mai sfânt... aşa ceva n-am pomenit de când mama m-a făcut! Mimi, ia vino fată să vezi ce n-ai văzut.
- Tiii ... domn profesor, ce nebunie - se entuziasmează şi Mimi asistenta platinată cu halat transparent privind în folia de plastic cu desene.
- Ia cheamă-l pe Constantinescu să-şi dea şi el cu părerea.
Constantinescu apare într-o secundă şi rămâne cu gura căscată lângă cei doi fără să poată rosti nicio vorbă, în timp ce eu simt pe şira spinării zvâcnituri scurte şi dureroase ca şi cum aş ţine degetele legate la contoar.
- Mama mă-sii - concluzionează Constantinescu rece şi pune mâna pe telefon.
- Costică, ia vino mă urgent încoa. Cum unde, la Marinescu!
Costică apare gâfâind, trăgând din greu după sine cele o sută douăzeci de kile ascunse sub un halat alb mototolit.
- Maică Precistă - cade şi Costica pe spate. Şi acum ce facem domnilor? - întreabă el vizibil îngrijorat.
- Eu zic să facem întâi o traheostomie, poate se rezolvă uşor. Şi dacă nu merge facem o deschidere de stern. Apoi...
- Domnule doctor! Dar ce am la plămâni, pot să ştiu şi eu? – îmi sare şi mie ţandăra.
- O lumânare! - îmi răspunde sec.
- O lumanare???
- Aprinsă - pune şi Mimi sare pe plămâni.
- O lumânare! O lumânare aprinsă! Uită-te şi dumneata.
Mă uit la radiografie printre capetele celorlalţi şi constat că are dreptate. Între celelalte umbre şi zone luminoase apare clar conturul unei lumânări, iar în capul ei un halou întunecat, semn evident că lumânarea e încă aprinsă.
- De la asta e - bate doctorul cu arătătorul în radiografie. Şi sufocarea şi senzaţia de piept încins. Garantat de la asta e!
- Şi e de rău? - întreb alarmat, mai ales că de-acum respiraţia mi se pare o treabă grozav de sensibilă, atâta timp cât de felul în care inspir şi expir depinde pâlpâirea flăcării. Şi dacă se stinge?!
- Nu ştiu ce să zic, vă spun cinstit că până acum n-am mai avut pe nimeni cu flacără la plămâni. Vom consulta şi noi literatura de specialitate şi vom lua o decizie. Eu zic însă să vă liniştiţi, să vă duceţi acasă şi să vă vedeţi de viaţă până vă sun eu - îmi spune doctorul calm şi îmi întoarce spatele îndepărtându-se împreună cu cei trei, lăsându-mă singur.
Sau aproape singur, căci imediat apare un bărbat mic, neras, cu bască şi halat albastru. Are o cutie metalică mare într-o mână, e o trusă de scule. Se aşează pe vine şi începe să meşterească la o priză.
- Una două le fac varză domnule, că le-am spus, când scoţi suko din priză ţine domnule cu mâna de ea, că nu ţi-o cădea rangul, că astea are ţumburucele groase şi iese cu totu din perete. Da ei nimic, le smulge din zid şi pe urmă zbiară că nu merge aparatu. Păi cum să meargă săracu când firele atârnă în aer?! - îmi arată el pentru exemplificare două cioturi de sârmă, unul albastru şi altul negru.
- Probleme domnule? Un diagnostic urât?
- Eee... o lumânare...
- Ufff... dacă-i rost de lumânare nu-i a bună...
- A, nuuu... Lumânarea eee... în piept, nu pe piept...
- În piept? Atunci nu-i aşa grav domnule, toţi avem câte o lumânare în piept.
Zâmbesc amar. Ce să ştie el de lumânarea mea?!
- N-o fi grav!
- Vreţi să aruncăm un ochi? - mă întreabă serios în timp ce fixează priza la loc în perete, învârtind apăsat o surubelniţă în cruce cu mâner roşu.
Şi fără să aştepte să-i răspund, scoate din buzunar un inel uriaş cu chei de toate formele, culorile şi dimensiunile, de parcă ar avea un al doilea job paznic în Cetatea Raiului şi începe să le răsucească pe inel.
- Asta e de la cutia cu medicamente... asta e de la cutia cu siguranţe, da, şi asta trebuie să fie cheia de la cutia toracică.
Se apropie apoi de mine şi nici una nici două îmi descuie cutia toracică. Se uită lung, apoi dă din umeri.
- Mde... o lumânare...
Da, trebuie să-i dau dreptate, e o lumânare ca oricare alta, d-aia subţire ca pixul, galbenă şi mirosind uşor a parafină. Pâlpâie cuminte acolo...
- Închid domnule? - mă întreabă omul văzând că sunt destul de dezamăgit de ceea ce am descoperit.
- S-o stingem? - întreb şi eu să mă găsesc în treabă, căci oricum nu ştiu ce să spun deşi simt arzător nevoia să spun ceva.
- Eiii... de ce s-o stingem domnule?! Ţine cald sufletului, mai ales acu toamna şi apoi mai luminează dejurîmprejurul ăsta întunecos - îmi spune bărbatul cu bască desfăcând braţele şi învârtindu-se în jurul propriului trup ca un titirez.
Bărbatul are dreptate. S-a făcut noapte dintr-o dată, fără să băgăm de seamă. Conturul lui abia se mai întrezăreşte. Mă îmbrac şi ies! Burniţează.

10 comentarii:

Mucegai Ales spunea...

Măcar de era de ceară. ..

mosu spunea...

eee... cu cat e mai din ceara cu atat palpaie mai slab
la o ceara adevarata s-ar fi dus naibii toata povestea; iti dai seama ca daca ar fi gasit-o stinsa s-ar fi topit tot zvacu

Cora_ spunea...

"Doctore, simt ceva mortal
Aici, in regiunea fiintei mele
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele
Iar noaptea luna si stelele".

Boala, Marin sorescu :)

mosu spunea...

mda... cam despre asta e vorba; doar ca pe el nu-l durea de la lumanare! ;)

Irina spunea...

Stii, batranii obisnuiau sa spuna ca o lumanare nu arde oriunde. Si ca o lumanare nu e doar o ...simpla lumanare. Mi-a trebuit mult sa inteleg, sa ii inteleg. Si ca lumanarea simbolizeaza spiritul unui om ce are grija de un suflet de inger, invers decat asa cum stim.

Intelept domnul cu basca.

mosu spunea...

omenii cu basca sunt in general mai intelepti decat restul caci ei isi bazazeaza filozofia pe experienta de viata, a lor si a celor din jur, nu pe teorie
acuu…. cu treaba asta cu lumanarea tb sa spun ca sunt cam incurcat; eu nu stiu de ce arde, dar bag mana in foc ca asa e, ca mai simt din cand in cand cate o fierbinteala in piept si o greutate in respiratie
stii ce cred…. cred ca lumanarea aia e ca flacara de veghe de centralele temice cu gaze, cred ca sta acolo si palpaie ca sa ne aduca aminte ca traim

Cora_ spunea...

La inceput a fost aprinderea.
Arderea la plamani a venit firesc. :)

"omenii cu basca sunt in general mai intelepti".
Oare pe ei, cand sunt bolnavi, ii doare in basca?

Pe Sorescu il mai durea si: "golul dintre scări/ Şi golul dintre cuvinte/ Şi dintre celule- Atâta spaţiu pierdut"... de unde deducem firesc ca pe Sorescu nu-l durea la basca ci in alte locuri. Poate pentru ca n-avea... :)

mosu spunea...

ca veni vorba! am aflat care e treaba cu omul cu basca
e un psihopomp!
conform wikipedia acestia “sunt intermediari între tărâmurile conștiente și cele inconștiente. Apar simbolic în vise sub forma unui om înțelept sau o femeie, și, uneori, ca un animal” (conform lui Carl Jung)

Cora_ spunea...

pai daca e femeie trebuie sa fie psihopompa, nu?

mosu spunea...

:) psihopompa... daca asa spune la teorie...