marți, 26 mai 2015

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

Din locul în care o priveam se înfăţişa ochiului doar un contur luminos. Un obraz, un umăr, o rotujime discretă de sân, o coapsă, un şold, pulpa piciorului drept. Restul era învăluit în neclar ca şi cum toată scena s-ar fi petrecut îndărătul unui paravan semitransparent, ea deoparte într-o lume iar eu dincoace în ceastălaltă. Sub braţ, o picătură de apă strălucind ca o piatră semipreţioasă într-o montură aurie, cumpănea în expectativă. Ea îşi pieptăna în oglindă părul lung şi umed, cu meticulozitate, atentă doar ca firele să urmărească cuminţi traseul rostuit de palmele harnice. Picătura de apă prinse a tremura uşor în ritmul mişcărilor pe care palmele le executau la fiece trecere prin păr, pentru a se hotărî în cele din urmă, obosită de atâta zbucium nenecesar, să coboare. Urmărind conturul strălucitor al trupului alunecă până pe coapsă unde, mulţumită de situaţie, sovăi câteva secunde rotindu-şi privirea de jur împrejur, pentru a-şi face vânt în sfârşit pe picior până la capătul drumului. Terminase de pieptănat.
Era de o frumuseţe stranie izvorând parcă nu din exteriorul învăluit în lumini şi umbre ci din interiorul ce se dezvelea cu fiece mişcare aproape tandră, cu fiece zâmbet eliberat cu altruism. Îmi sfida prezenţa cu o detaşare de neimaginat, având în vedere faptul că amândoi eram goi şi cel mai probabil, după cum îmi şoptea trupul istovit, făcusem dragoste nebunească o noapte întreagă. Dispăru pentru câteva clipe din cadrul privirii reapărând apoi îmbrăcată în fusta cu carouri şi tricoul vişiniu. Se aşeză pe fotoliu, îşi încălţă cu o mişcare scurtă pantofii şi apoi se ghemui pe vine lângă pat. Îmi prinse buzele într-un sărut dureros şi lung, mă privi în ochi zâmbind umed, pentru a se ridica apoi fără niciun cuvant şi a se îndrepta către uşă.
- Ştii! Mi-ai spus de atâtea ori că ţi-e frică să nu îmbătrâneşti, să nu-ţi pierzi strălucirea… Se opri o secundă, privi înapoi peste umăr, dar continuă să înainteze către uşă.
- Ştii bine că nu există minuni! Toţi oamenii îmbătrânesc odată şi-odată. Există doar o singură opţiune ca tu să nu îmbătrâneşti deloc – am strigat eu după ea.
Cu mâna pe clanţă ea mă scrută mirată cu o privire de copil ingenuu, dar ocoli cuvintele întinse înaintea-i ca un covor fermecat.
- Eşti un tip grozav şi n-am să te uit niciodată. O să ai întotdeauna un loc aparte în inima mea – a rostit ea înghiţindu-şi cu greu lacrimile.
Era probabil singurul compliment pe care mi-l făcuse vreodată din ghirlande de sunete. Toate celelalte complimentele ale ei erau făcute din bucăţi migăloase de suflet. Apăsă clanţa şiii…
- Ei, ce înseamnă asta?!
- Poate n-ai să mă crezi dar există cu adevărat o opţiune prin care tu n-ai să îmbătrâneşti niciodată, prin care ai să rămâi aşa cum eşti acum, strălucitoare. Tânără şi frumoasă.
- Vrei te rog să-mi descui?
- Mmm… te rog să mă crezi… nu ştiu cum să-ţi spun – m-am bâlbâit eu şi dintr-o dată am simţit cum tot trupul se încordează, cum fiecare fibră începe a se lupta cu sine pentru a deveni ceea ce nu este, sau poate dimpotriva, a nu mai fi ceea ce este.
- Dă-mi te rog cheia şi încetează cu prostiile – mi-a răspuns ea apăsat şi încruntat, continuând să apese clanţa.
- Uşa aceea… uşa aceea nu are nicio cheie – i-am răspuns cu jumătate de gură. Uşa aceea nici nu e o uşa în adevăratul sens al cuvântului. Poate fi o fereastră, sau un tablou, sauuu… o simplă perdea. E doar o reprezentare grafică.
- Ce reprezentare grafică?! Tu ai luat-o razna? Ai început să baţi câmpii? Ce e cu tine? Ai păţit ceva şi-mi ascunzi?
- Nu e vorba despre mine, este vorba despre noi. Mai ales despre tine… Dar şi despre mine… Este vorba despre noi.
- Te rog să nu mă amesteci în prostia asta. N-am nicio legatură cu tâmpenia asta a ta şi nu vreau să fiu parte din jocul ăsta mârşav. Îmi dai te rog cheia?! Trebuie să ajung acasă, mă aşteaptă ai mei.
- Nu pot să-ţi dau nicio cheie pentru că pur şi simplu nu există o cheie. Aşa cum nu există nici uşa, nici camera asta în care stăm noi doi, nici cearceafurile astea, nici patul, nici oglinda. Doar noi doi existăm, eu şi cu tine. Şi acasăăă… nu te mai aşteaptă nimeni pentru că nu există acasă. Acasă e aici.
- Să ştii c-am să ţip dacă nu-mi deschizi.
- Nu, nu, te rog nu face asta. Nu-i vorba c-ar fi o problemă, oricum nu te aude nimeni. Doar eu te aud. Dar nu vreau să te zbuciumi, nu vreau să te încrunţi. Sunt sigur că după ce am să-ţi explic ai să înţelegi totul.
- Dar nu-i nimic de înţeles aici. Vreau doar cheia care descuie această uşă ca să pot pleca acasă. E simplu şi n-are legatură cu nimeni altcineva decât cu tine.
- Ştii… ohhh… mi-ai spus de atâtea ori că ţi-e atât de teamă c-ai să îmbătrâneşti, c-ai să-ţi pierzi tinereţea şi frumuseţea… Nu există minuni în lumea asta. Există un sigur drum, indiferent de aleea pe care alegem să păşim. E ca un vierme care trăieşte sub pământ şi cineva îl zgândără cu băţul. Pentru o clipă el iese la lumină, se răsuceşte, se zvârcoleşte, apoi îşi face loc înapoi sub pământ şi dispare. Asta e tot! Dar stai… stai un pic… tocmai aici e scăparea. Euuu… cum să-ţi spun… ştiu ce trebuie să faci ca să nu îmbătrâneşti niciodată. De fapt tu nu trebuie să faci nimic. Eu am făcut totul. Am pregătit şi locul şi dejurîmprejurul care ne înconjoară, am desfăcut şi timpul în fâşii subţiri pe care le-am învăţat să ne ocolească. Tu nu mai trebuie decât să fii ceea ce eşti. Trebuie să fii frumoasă şi să zâmbeşti. Tânără şi frumoasă.
- Vorbesti exact ca un obsedat sexual, ca un dement. Ce vrei să spui? Că sunt prizoniera ta? Că m-ai închis într-o colivie de aur din care nu mai am scăpare? Asta vrei să-mi spui? Asta îmi explici în cuvinte poleite? Mizeria asta? Scârboşeniei ăsteia încerci să-i găseşti un înveliş raţional?
- Nu, nu, nuuu… Nu mă înţelegi, nu-i vorba despre asta! Este vorba despre cu totul şi cu totul altceva.
- Cum nu-i vorba despre asta când mă ţii închisă aici şi nu vrei să-mi dai drumul?! Ba mai mult, încerci să mă convingi că dacă ţip nimeni nu mă va auzi. Că nu pot ieşi de aici orice-aş face! Că nu mă mai pot întoarce la ai mei. Că n-am să mai pot duce niciodată viaţa pe care am dus-o. E aşa, sau nu e aşa?! – m-a întrebat ea calm, privindu-mă în ochi, cu o luciditate şi un sânge rece uluitoare, trăsături pe care i le-am admirat întotdeauna.
- Da, cam aşa este… De fapt este aşa sută la sută… dar…
- Te rog, fără dar, nu există niciun dar pentru situaţia asta îngrozitoare în care m-ai băgat. Poţi să-mi spui unde suntem? Poţi să-mi explici cum am ajuns aici?
- Da, daa… Da, sigur, pot… Uite, am să-ţi explic totul şi sunt sigur c-ai să înţelegi. Miercuri ne-am întâlnit. Ne-am întâlnit pe seară. Eu ţi-am propus, tu ai acceptat. A fost o noapte extraordinară. Înţelegi?! Uluitoare. N-am crezut că pot trăi aşa ceva. Şi dimineaţă. Dimineaţă când m-am trezit tu făceai duş. Ai ieşit, nu ţi-ai dat seama că m-am trezit şi că te privesc. Goală te-ai dus la oglindă, te-ai şters şi ai început să te piepteni. Aveai o picătură de apă sub braţ. Strălucea picătura aia ca un diamant. De la ea mi-a venit. Parcă erai o bijuterie. Picătura a început să alunece în jos pe coapsă, unde s-a oprit o clipă, apoi mai departe pe pulpă, pe gambă până jos pe parchet. Ca viaţa a alunecat. Ar fi vrut să mai rămână, dar s-a dus. Când ţi-ai prins părul cu clama şi te-ai întors către mine am ştiut că trebuie s-o fac. Ştii… mi-ai spus de atâtea ori că ţi-e frică să nu îmbătrâneşti, să nu-ţi pierzi frumuseţea. Iar eu aveam atunci posibilitatea să te păstrez veşnic tânără şi frumoasă. Strălucitoare. Nu trebuia decât să închid ochii şi să te ascund în gândurile mele, în visele mele. Iar tu ai fi rămas în interiorul lor exact aşa cum erai acolo în oglindă pieptănându-ţi părul, superbă, uluitoare. Doar tu cu tine însăţi. De fapt să-ţi spun sincer nici nu sunt sigur dacă totul s-a întâmplat aşa cum ţi-am povestit sau a fost doar un gând de-al meu fugar. Dar eu asta am simţit nevoia să fac! Am închis ochii şi iacătă-ne! Şi n-am de gând să-i mai deschid niciodată!

27 de comentarii:

Mucegai Ales spunea...

Oh, sa nu mai deschid ochii niciodată dacă povestea asta nu-i geniala!

Cleo spunea...

Diferenta dintre realitate si imaginar: e bine, DAR...
Si-apoi e greu , nu sa ramai frumoasa, ci sa te simti frumoasa in comparatie cu o picatura de apa care exista in mintea ta, chiar si-atunci cand, poate, nu exista. Dar, pare perfect.
Asa, stai cu ochii inchisi si, poate, te bate ploaia...nu ai de unde sti.

mosu spunea...

@radu
:) eu zic sa ai mare grija de ochii tai! dar iti tare multumesc si o sa adaug si picatura asta langa celelalte care poate vor umple candva paharul... ;)

mosu spunea...

@cleo
acuuuum... ce sa zic, povestea asta se vede cu totul altfel dinspre un ochi de femeie si unul de barbat; mai dureros cu siguranta dinspre primul!

Crisa spunea...

mereu aproape de suflet :) și atât de intens :)
o reală plăcere să te citesc , dragul meu mos :)
hmm...se pare că ușor , ușor vei găsi elixirul :)

mosu spunea...

multumesc crisule pentru citire si pentru imbold (orice cuvant de apreciere e un imbold pentru a scrie mai departe)!
ohhh, dar nu ma gandeam la niciun elixir; elixirul vine si se duce atunci cand scriu povesti; ma gandeam ca poate candva am sa le public… :)

Crisa spunea...

plăcerea este de partea mea , întotdeauna ...chiar dacă nu las mereu urme :)
ah...sper din tot sufletul să vină ziua în care le vei publica ...eu aștept :) negreșit voi fi acolo :) vreau acel autograf special :)

Irina spunea...

Da, Radu, grijă mare cu ochii dumitale, că ştim noi ce ochi frumoşi şi atenţi la "dejurîmprejurul" nostru ai. Scuze, Moşu, am fost of...topică oleacă.
Aşaaa... Despre poveste. Mmmm, are iz de iasomie, lămâiţă şi busuioc la un loc. Fiindcă am citit, apoi am închis ochii şi-am ascuns în mine povestea, ca pe femeia frumoasă cu fusta în carouri.
Şi am simţit aromele astea umblându-mi bete pe sub nări, înfiorându-mă.
Ca dinspre un ochi de femeie, pot afirma că nu e dureros deloc, decât poate, dureros de frumos. Şi-am să explic de ce. Fiindcă în tâlcul poveştii se ascunde cheia fericirii tainice din orice inimă de femeie. Nu există (cred?) femeie care să nu îşi dorească să fie "închisă" aşa în ochii unui bărbat, în chiar inima lui.
Dar nu cumva asta facem la fiecare iubire cu sclipire de diamant? Noi, oamenii, nu neapărat femei sau bărbaţi?...
Păcat mare că nu pot reblogui postarea asta la mine, dar o să încropesc un soi de postare informativă cu link spre minunăţia de mai sus. E felul meu de a te ruga să te gândeşti la o publicare reală.
Cu drag, cu mare drag, a dumitale fidelă cititoare, Irina.

mosu spunea...

@crisu
daca am sa decid ca are rost sa public povestile, cel special va fi al tau negresit :)

mosu spunea...

@irina
stii cum e raspunsul asta al tau? ca gestul unui iluzionist care ia povestea mea ca pe o batista alba cu buburuze negre, o face ghem si apoi tremurand-o usor, scoate din mijlocul ei un boboc de trandafir…
asa si tu cu raspunsul asta: “Fiindcă în tâlcul poveştii se ascunde cheia fericirii tainice din orice inimă de femeie. Nu există (cred?) femeie care să nu îşi dorească să fie "închisă" aşa în ochii unui bărbat, în chiar inima lui. Dar nu cumva asta facem la fiecare iubire cu sclipire de diamant? Noi, oamenii, nu neapărat femei sau bărbaţi?”; ai scos din multimea de cuvinte miezul ei cel mai frumos…

Ilinca Noel spunea...

Cred ca fiecare femeie si-ar dori sa fie inchisa in ochii unui barbat, asa cum si un barbat si-ar dori sa fie inchis in inima unei femei. Frumos povestiti..

sava t spunea...

Ce mult mi-a plăcut! Am aflat de la Irina de locul acesta și bine am făcut că am trecut pe-aici:D

mosu spunea...

@ilinca
eu cred ca asta e un targ mefistofelic si nimeni n-ar da tineretea chiar si pentru a o inchide in ochii (sau sufletul) cuiva; desigur, odata ce se pierde fara putinta de a o mai salva, e o optiune fericita, singura de altfel pentru a pastra tineretea vesnica
siii…. “povestiti”???? tz! “povestesti”!!!
te mai astept la povesti!

mosu spunea...

@savat
ma bucur ca ti-a placut povestea; mai treci pe aici, sper ca vei si altele care sa-ti placa (asta daca vrabia care mi le dicteaza va avea bunavointa de a mai zabovi o vreme prin preajma)

Anonim spunea...

:) si ea ramane acolo, pentru totdeauna, chiar daca fizic nu va mai fi niciodata. Ramane zambetul intiparit pe retina, raman ochii stralucitori, desi uneori tristi, ramane urma atingerilor si ramane gustul... desi uneori amar. Un vis. Sau poate o fi fost aievea

Se pare ca s-a intors pasarica-muza, Mosule... Nu?

mosu spunea...

:) maaaa.... cum le stii tu pe toate! chiar asa-i! precis!

Anonim spunea...

Sau poate nu stiu nimic, Mosule. Desi unele vrabiute nu sunt ceea ce par a fi, asa cum nici povestirile nu sunt simple povestiri. :) Frumoase povestirile vrabiutei, oricum, si frumos imbracate de tine... O sa revin. Cred

mosu spunea...

aoleuuu… tu stii chiar mai multe decat ar trebui; “desi unele vrabiute nu sunt ceea ce par a fi, asa cum nici povestirile nu sunt simple povestiri”! ceea ce pica perfect peste realitate! hmmm…
doar nu ne-om stii din viata reala, vai mie! trebuie totusi ca esti cine banuiesc si numele tau incepe cu C si se termina cu ica! ;)

Anonim spunea...

Costica? :) Nu, nici nu incepe cu C, nici nu se termina cu ica.

mosu spunea...

ooops...

Anonim spunea...

Da, la oops ma gandeam si eu, Mosule ;)

Anonim spunea...

Una peste alta, esti norocos sa ai o vrabiuta care stie sa povesteasca asa frumos.
La mine apare doar cand tin ochii inchisi...

mosu spunea...

da, recunosc, sunt norocos! avem o relatie extraordinara, reciproc avantajoasa de altfel, caci eu ii ofer gazduire si mai ales contur...

Anonim spunea...

:) stiu...

Cristina spunea...

E periculos sa faci asta.
Frumosul captiv, nu este frumos.
E ca un vierme care te macină de la interior la exterior.
Daca ne raportam exact la poveste.

Si acum, daca imi permiti mosule sa folosesc casuta asta de mesaj pentru a ma adresa anonimului deloc anonim:
Așadar, anonimule, ai o părere mai falsa decat gentile luis Vuitton pe care le poarta fetele la piața ... Deschide ochii, nu rezolvi nimic ținând amintiri captive, si nici făcând legături al căror nod nu este deloc pescaresc ..... Ai impresia ca stii tot, cand tu de fapt nu stii nimic.

anonimuldelocanonim spunea...

Eu si John Snow :))
Si totusi, poate stiu. Mai stii?

mosu spunea...

@cristinica
fiecare dintre noi pastram amintirile frumoase captive in memorie; ezita in a se simti bine in captivitate doar amintirile neconturate, carora proprietarii de drept le tes intr-un joc da/nu dreptul de a exista...
scuze de intarziere dar am lipsit o bucata mare de timp