sâmbătă, 24 septembrie 2016

evadare în Grădina Raiului

povestea nu e tocmai reală, Eva nu avea un măr ci o piersică
Adam a mușcat lacom din ea
șarpele n-a avut nicio vină, îi era doar o poftă grozavă
cu dulcele curgând roșportocaliu pe bărbie, pe gât,
tot mai jos...
și ei i-a plăcut dăruirea, și-au vrut totul doar pentru sine
eu spun c-a fost fair!
El s-a simțit însă trădat
și de aceea i-a alungat din grădina cu bunătăți
(doar că ea mai dosise între timp câteva sub tricou)

miercuri, 21 septembrie 2016

loc

pare complicat dar este atât de simplu!
țipetele ascuțite pot fi răsucite pe un creion HB
și buclate cu foehnul
griul poate fi culcat la pământ cu o mașină banală de tuns iarba
are cu 400 la metalocasnice
orizontul cețos poate fi stropit cu apă de roze
până se topește ca vata de zahăr ținută-n obraji
iar șinele paralele, hmmm...
între șinele paralele se pot cultiva flori de câmp
trifoi, maci, margarete, năsturei, mușețel
până le acoperă complet
și rămâi doar tu și cu tine

pfuu... ce imensitate de spațiu!

vineri, 16 septembrie 2016

perspective

azi iese șefu la pensie
la birou s-a organizat o masă festivă,
deși aduce mai degrabă a înmormântare
a fost om buuuun, săracuuu – se văicăresc fetele
de parcă acum l-ar acoperi cu țărână
bărbații privesc lung peste geamuri și peste zilele ce-au să vină
oftând fără să înțeleagă de ce,
undeva cântă muzica
lelia a adus o tartă cu vișine, mai e doar jumate
în timp ce în cealaltă jumătate de farfurie
sucul de vișine se întinde ca un fir proaspăt de sânge
miroase a mosc și a tămâie
de la bețișoarele parfumate aduse de lavinia și așezate pe printer
niște sticksuri gălbui stau bățoase într-un pahar ca niște lumânări nehotărâte
în timp ce într-un colț sunt câteva ștergare cusute de mână și un coș cu bunătăți
de care nu s-a atins nimeni
radu a avut proasta inspirație să ceară niște speechuri cu ocazia evenimentului
care să evoce memoria dusului
doar popa lipsește!

șefu zâmbește în colțul buzelor
enigmatic cum nu l-am văzut niciodată
și-și frământă pe ascuns buza de sus
nu-i prea vioi dar pare mulțumit
știe că atunci când are să iasă pe ușă
are s-o ciupească pe ana de fund
și-are să-i facă ghiduș peste umăr cu ochiul…

sâmbătă, 10 septembrie 2016

Podoabe bărbătești

Haideți domnilor s-o recunoaștem cinstit!
Zâmbetul femeii este cea mai frumoasă bijuterie
Pe care o poate purta un bărbat…

joi, 8 septembrie 2016

Opțiuni

se făcea că eram rege
pe undeva pe la 1300, niciun indiciu unde
aveam șase copii și o regină
nu înțeleg cum se poate dar ea avea șapte
mai aveam un regat și un zâmbet mulțumit
și încă cincizeci de ani, toți ai mei
(doctorul îmi comunicase recent că mai sunt încă p-atâți puși deoparte)
de supuși nu aflasem nimic și nici castelul nu-l deslușeam
căci domneam în sala de tron, cam rece și cam întunecoasă
m-am trezit nădușit pe ceafă
și cu un fior rece pe interior
ca o țepușă subțire de metal ținută la frigider
ăștia mici chiar n-au ce să mănânce din salariul meu de inginer
ca să nu mai vorbim de niște studii decente
iar regina, cum naiba să-i umplu cu inele, brățări și rotunduri de perle
cufărașul ăla bombat de pe măsuța de toaletă din lemn de palisandru
doamne, numai aia trebuie să fi costat o avere
am întins tremurând mâna spre ceas, era abia trei
am închis ochii la loc, regina s-a așezat lângă mine
avea o rochie de catifea luuungă culoarea vișinei putrede
cu un guler înalt și un decolteu adânc ca ochii înălțimii sale
și mirosea a ambră și a lemn de agar (nici nu știam că există)
o cafea dragul meu? m-a întrebat zâmbind cald
peste aburii desenând păsări zburânde
nu, nu, nuuu… aș vrea să mai ațipesc umpic
și poateee… să schimbăm secolul!

duminică, 4 septembrie 2016

explicatie

poezia e așaaa, ca și cum ai arăta cuiva cum să întoarcă ceasul, doar că după ce îl întoarce nu ticăie ci începe să cânte!

vineri, 2 septembrie 2016

condens

vreau să trăiesc mai puțin
esențe, restul e pierdere de vreme
aș sări peste naștere, copilărie, tinerețe
și m-aș repezi glonț la vârsta unde fructele-s coapte
și miezurile lor dulci
aș îndesa timpul într-o sacoșă de rafie
și aș aștepta cu spatele lipit de zid
clipa aia de fericire care să-mi sfâșie carnea
zău, aș putea de exemplu să renunț la o parte din ani
și la noapte sau zi, oricare din ele
din cele douăzeci și patru de ore
m-aș mulțumi doar cu una
și nici aia întreagă
ci atât cât să-ți cuprind pe sub rochie coapsele
și să te pătrund
cu totul