luni, 25 februarie 2019

neliniștea pisicilor

mi-a intrat în cap o pisică
era murdară și șchioapă
nu știu de unde și când
pesemne a coborât pe burlan
pe când stăteam cu coatele sprijinite pe pervazul
de la etajul patru chiar sub streașină
și ascultam ploaia cântând la clape de lut
știu doar că pe seară
a început să alerge ca o nebună
a răsturnat întâi măsuța albă
cu picioare sculptate
și încrustate în cioburi de oglinzi
a imprimat apoi dalmațieni de noroi
pe cearceafurile albe
și a spart vaza albastră primită cadou
de nuntă de la tanti Amalia
mai târziu a intrat bătrânul cu mâna făcută coșniță
și privirea risipită în șapte îndărături
sprijinit de gardul bisericii
iar copila care locuia într-o pagină de ziar
și bătea iarna fără pantofi
s-a oprit un pic să-și scuture tălpile de zăpadă
au sosit în sfârșit toți ceilalți
era așa o viermuială și spațiul atât de îngust
încât m-am simțit dator să mă ridic în capul oaselor
și să strig “gata nebunilor, potoliți-vă”
ei s-au oprit pentru o clipă și m-au privit fix
cu ochii îngrozitor de mari
apoi au continuat să-și vadă nestingheriți
de-ale lor

2 comentarii:

Ilinca Noel spunea...

Cum am spus, imi place tare.Imi evoca un fel de Zorba grecul pisicesc, ciripesc... :))) In general prefer nebunia decat ipocrizia cautarii perfectiunii.

mosu spunea...

:) un cor de vrabii in capul nostru! uneori mai usor de "dus", alteori mai greu...