- Pentruuu... păsări
– s-a bâlbâit bărbatul, surprins de întrebare.
- Desigur,
domnule Icsigreczet, înțeleg latura poetică a răspunsului dumneavoastră, dar să
încercăm să coborâm puțin în plan pragmatic. Totuși, ați scris sute de poezii, poate
mii, chiar zeci de mii, cele mai multe de dragoste, pe care nimeni nu le-a
citit vreodată.
- O, ba daaa… -
a murmurat bărbatul timid.
- Da?! Cine?
- Pescărușii! –
a adăugat poetul, oarecum mirat că o asemenea explicație trebuia dezvelită și
nu era de la sine înțeleasă.
- Haideți,
domnule! Înțeleg inclinația dumneavoastră spre inefabil, spre liric, dar eu vorbesc
despre lumea reală. Eu vorbesc despre lumea care ne înconjoară, despre oamenii care
mișună în jurul nostru – a explicat reporterul mutând microfonul din dreapta în
stânga și întorcându-se pentru a face un arc de cerc amplu cu brațul. V-a citit
vreunul dintre ei poeziile?
Și atunci
poetul a început să râdă în hohote și i-a răspuns descătușat, ca și cum i-ar fi
înțeles în sfârșit nelămuririle.
- Ha, ha, ha… Dar,
domnule reporter, ceea ce îmi arătați dumneavoastră nu este decât o copie, o
copie nefericită a lumii de aici – a explicat el, ducând mâna la piept.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu