Areg fusese un bărbat ca oricare altul. Un om liniștit care și-a văzut de familia lui, de ograda lui, de petecul lui de cer. Unii ar fi putut spune că răposatul dăduse dovadă de îndârjire și înfumurare, în timp ce alții ar fi spus că dimpotrivă, fusese un om cuminte ale cărui urme se fereau de pașii trecătorilor, ceea ce întărea convingerea obștii că nu fusese nici una, nici alta. Tocmai de aceea decizia sa de fi incinerat a stârnit mare mirare printre săteni. Incinerat, s-au strâmbat cei care au aflat primii de decizia răposatului, pentru a merge apoi pe la casele lor și a încerca să afle ce înseamnă cuvântul. Areg nu spusese nimănui nimic despre decizia sa. Doar când a înțeles că se apropie sfârșitul le-a trimis o scrisoare de jumătate de pagină fetelor în care le-a explicat dorința sa. „Nu am nimic împotriva credinței, dar am împotriva aroganței bisericii și a preoților” le-a spus el chiar de la început. „Cum să ai înfumurarea să te crezi trimisul lui Dumnezeu și să vrei doar banul, când Isus, fiul Lui, a întruchipat umilința și bunătatea? Cum să îmi las trupul pe mâna unora care doar mint și se întrec în lăcomie?” mai spusese el. „Și apoi n-am înțeles niciodată de ce trupul trebuie coborât în pământ în cutie de lemn și încercuit cu beton. Omul trebuie să se întoarcă acolo de unde a venit, materia să redevină lut pentru viitoarele construcții. Trupul trebuie întors în pământ să hrănească iarba și pomii” mai adăugase, pentru a-și enunța cerințele foarte concret: „De aceea eu nu vreau să fiu înmormântat în cimitir, nu vreau popă la cap și nici fum de biserică. Eu vreau să fiu cenușă și să mă puneți la rădăcina celui de-al treilea mesteacăn de la marginea pădurii. Acolo vreau să rămân, să urc în trupul copacului, să cresc cu el, apoi să mor odată cu el și să devin iarbă, sau floare, sau frunză de păiuș”. Tare s-a mai minunat și nevastă-sa, dar n-a avut ce face. A tăiat o oaie, a vândut-o, iar cu banii primiți a trimis trupul în orașul cel luminat. De acolo a venit o ulcică de cenușă, nu mai mare decât cea în care ținea florile de tei. I-a strâns pe ai ei și a făcut cum îi spusese Areg. Vahan, ginerele lui Areg, a săpat groapa, iar Aghavni și Pattie au răsturnat cenușa.
Lung s-au uitat sătenii după cruce în cimitirul de la marginea câmpului, dar niciuna nu era proaspătă. Târziu au aflat că Areg urcase deja în trupul celui de-al treilea mesteacăn și mulți au trecut să-l vadă. Înălțau ochii, priveau frunzele licărind vesele și îi întorceau în pământ luminați.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu