era o cutie roșie cu burtă mare
în care să încapă tot timpul
avea o gaură mică prin care respira
(am băgat și eu capul iar înăuntru nu era altceva
decât un cer întunecat nesfârșit și câteva stele)
și un ochi uriaș de ciclop cu care cântărea
trecerea vremurilor pe trotuarul de vizavi
am crezut că e un parcometru pentru mașini
dar cadranul mi-a arătat că am tot mai puține de făcut
să tușesc o dată, de două ori
să salut un vecin cu o ușoară înclinare a capului
să oftez adânc
iar când a coborât către capătul din stânga
m-am speriat, am căutat prin buzunare
și am incercat să trec prin fantă o monedă mică
apoi una mai mare, una și mai mare
însă n-au încăput
am tăiat la repezeală un nasture
acul s-a clătinat un pic și am câștigat două minute
am tăiat apoi toți nasturii hainelor
până când am rămas gol și i-am dat
în speranța că voi căpăta un răgaz
când răgazul s-a terminat recunosc că m-am panicat
timpul, timpul, cu ce aș putea îmbuna timpul
am însăilat câteva versuri proaste
pe spatele unei cutii de chibrituri și i le-am întins
le-a înghițit cu poftă și acul a săltat brusc
apoi am scris de mână un gând rotund și încă unul
i-au plăcut și le-a înfulecat plescăind
ca să mă asigur că scap
i-am întins un vis răsucit ca un nautilus
pe care-l țineam pitit în buzunarul de sus al înlăuntrului
singurul de altfel
și o bucurie rămuroasă mai veche care începea să pălească
brusc acul a urcat către cer
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu