Ne pierdem din ce în ce mai mult în atingeri cu oglinzi şlefuite, ca polenul de pe aripi de flutur de petalele florii şi rǎmânem tot mai puţin noi înşine.
atingerile, oricare si cu orice, electrizeaza. si te scot din marea de singuratate interioara, in care zbuciumul, acela care doare, aprinde si inalta, se transforma sub atingeri in izvor. Curios si vesel, sau trist si ratacit. Dar izvor. Ma gandesc ca e bine, din cand in cand sa te pirzi pe tine. E asade mare bucuria cand te regasesti.si cand iti regasesti sufletul , cu toate fetele lui, tremurand de nerabdare. Si cand iti regasesti, durerea, bucuria si intrebarile. Intrebarile care nu ne lasa sa fim fantome in lumea asta. Azi ziua pluteste pe aripi de vise si fericirea se prinde in pumn. de era si ieri asa, azi poate nu as stii. oglinzile cauta. din ele ies doua maini diafane, care-ti acopera ochii. ca sa vezi cu inima, si sa incapa intreaga lume in ea.
findingnemo… e frumos ceea ce spui; iesirea din sine te ajuta sa te redescoperi, sa te regasesti…; ba mai mult, interactiile cu ceea ce te inconjoara iti ofera diversitatea si prin diversitate posibilitatea de a evalua, de a compara, de a cantari si pana la urma de a aprecia…. ai dreptate! ce te faci insa daca fiecare atingere, fiecare interactiune te consuma, te schimba; asta am vrut sa punctez eu; iar miscarea browniana despre care vorbeam mai demult se inteteste; suntem ca intr-o caldare sub care arde un foc mare si care a inceput sa fiarba; prea multa agitatie, prea multe conveniente care trebuie respectate, prea multe sfori de care atarnam, prea multe vitrine in care pozam, prea mult scris dupa dictare; si pana la urma ajungem sa ne intrebam “noi unde suntem, noi unde ne regasim in cuvintele astea care zboara ca-ntr-un vartej de frunze moarte, in franturile astea de fapte, in zbuciumul asta de ganduri?”
sebastian, recunosc sincer ca nu inteleg ce ai vrut sa punctezi… furculisionul meu merge la cartofii prajiti, cand e vorba de fripturi se cam opinteste…..
4 comentarii:
atingerile, oricare si cu orice, electrizeaza. si te scot din marea de singuratate interioara, in care zbuciumul, acela care doare, aprinde si inalta, se transforma sub atingeri in izvor. Curios si vesel, sau trist si ratacit. Dar izvor. Ma gandesc ca e bine, din cand in cand sa te pirzi pe tine. E asade mare bucuria cand te regasesti.si cand iti regasesti sufletul , cu toate fetele lui, tremurand de nerabdare. Si cand iti regasesti, durerea, bucuria si intrebarile. Intrebarile care nu ne lasa sa fim fantome in lumea asta.
Azi ziua pluteste pe aripi de vise si fericirea se prinde in pumn. de era si ieri asa, azi poate nu as stii.
oglinzile cauta. din ele ies doua maini diafane, care-ti acopera ochii. ca sa vezi cu inima, si sa incapa intreaga lume in ea.
stii cum se spune: chassez le naturel, il revient, toujours, au galop!
Asa ca...
findingnemo… e frumos ceea ce spui; iesirea din sine te ajuta sa te redescoperi, sa te regasesti…; ba mai mult, interactiile cu ceea ce te inconjoara iti ofera diversitatea si prin diversitate posibilitatea de a evalua, de a compara, de a cantari si pana la urma de a aprecia….
ai dreptate!
ce te faci insa daca fiecare atingere, fiecare interactiune te consuma, te schimba; asta am vrut sa punctez eu; iar miscarea browniana despre care vorbeam mai demult se inteteste; suntem ca intr-o caldare sub care arde un foc mare si care a inceput sa fiarba; prea multa agitatie, prea multe conveniente care trebuie respectate, prea multe sfori de care atarnam, prea multe vitrine in care pozam, prea mult scris dupa dictare; si pana la urma ajungem sa ne intrebam “noi unde suntem, noi unde ne regasim in cuvintele astea care zboara ca-ntr-un vartej de frunze moarte, in franturile astea de fapte, in zbuciumul asta de ganduri?”
sebastian, recunosc sincer ca nu inteleg ce ai vrut sa punctezi… furculisionul meu merge la cartofii prajiti, cand e vorba de fripturi se cam opinteste…..
Trimiteți un comentariu