duminică, 2 noiembrie 2008

De ce am blog

Totul a început acum câţiva ani. Era o searǎ de toamnǎ mohorâtǎ. Ploua mǎrunt, mǎrunt de tot, de nu ştiai dacǎ e doar ceaţǎ sau e ploaie deasǎ cu picuri moi. Cerul era jos, foarte jos, imediat deasupra creştetului iar frigul de afarǎ îţi intra pe sub manşeta cǎmǎşii şi a pantalonului, printre marginile prinse între nasturii minusculi ai cǎmǎşii pânǎ în oase. În autobuz nu era multǎ lume. Trecuse ora de vârf şi nu erau mulţi cǎlǎtori care sǎ se întoarcǎ atât de târziu de la servici. Mi-am aruncat ochii roatǎ prin maşinǎ apoi m-am prelins pe unul din scaune şi mi-am lǎsat capul pe spate topindu-mǎ peste muşamaua de vinilin. Stǎteam cu ochii ficşi spre niciunde, obosit dupǎ o zi lungǎ şi cu gândurile mestecând nervos secundele zgribulite. La un moment dat, dupǎ vreo cinci staţii, brusc, fǎrǎ absolut nici o avertizare, îl vǎd cǎ îşi întinde gâtul spre o doamnǎ elegantǎ aflatǎ vis-à-vis de mine dar un rând mai în faţǎ şi îi spune cu glas şoptit “Doamnǎ, aveţi o gambǎ atât de frumos arcuitǎ”. Vǎ daţi seama cǎ am rǎmas tablou. M-am înroşit pânǎ în vârful urechilor şi mi-am îndesat capul între umeri. Eu, om serios, la costum, cravatǎ, cu dunga pantalonului trasǎ cu aţa nu alta, pantofi strǎlucitori sǎ-ţi faci mustaţa în ei, sǎ mǎ fac de râs în felul ǎsta … Doamna şi-a aruncat privirea un pic peste umǎr, a privit pierdutǎ undeva în spate fǎrǎ sǎ-mi dau seama dacǎ spre noi sau aiurea, apoi a continuat sǎ citeascǎ. Am vrut sǎ-mi cer scuze pentru impoliteţe, dar felul în care a reacţionat m-a fǎcut sǎ cred cǎ nu auzise ceea ce-i spusese sau chiar dacǎ auzise ceva, nu auzise totul.
- Eşti tâmpit, ce te-a apucat?! – îl iau la rost înfuriat la culme – Ce-i cu tine?!
- Eiii, eiii… Ce-i? Care-i problema? Uitǎ-te şi tu ce gambǎ frumoasǎ are.
Iniţial nici n-am ştiut la ce sǎ mǎ uit. Gambǎ… gambǎ… trebuie sǎ fie partea aia a piciorului între gleznǎ şi genunchi. Mǎ uit cu coada ochiului spre femeie. Da, are dreptate. Doamna care citeşte pe scaunul din faţa mea, dar aşezat oblic faţǎ de mine peste culoar, are o fusta bej care abia îi atinge genunchii şi lasǎ dezvelit înspre mine un picior frumos cu o gleznǎ finǎ şi o gambǎ frumos arcuitǎ. Nimic de zis, are dreptate. Pantoful cu toc mediu dar ascuţit prins cu o bretea subţire peste laba piciorului şi ciorapul fin de mǎtase scot şi mai bine în evidenţǎ glezna subţire şi profilul unui picior absolut încântǎtor.
- O cunoşti? – îl întreb brutal.
- Nu
- Atunci cum îţi permiţi?!
- Dar ce-am fǎcut?! – se iritǎ şi el – am observat cǎ are un picior încântǎtor şi i-am spus-o
- Eşti un cretin, bine cǎ nu ţi-a ars vreo geantǎ în cap.
Asta a fost prima întâmplare care mi-a dat de gândit. Au urmat şi altele, din ce în ce mai dese şi din ce în ce mai supǎrǎtoare parcǎ.
Într-o zi mǎ trimite nevastǎ-mea la piaţǎ. Iau eu tot ce trebuie şi la întoarcere mǎ opresc în piaţǎ sǎ cumpǎr roşii. Roşii… la fiecare tarabǎ aproape. Frumoase ca la nekerman şi aliniate ca soldaţii la paradǎ. “Ce doreşte domnul?! Cu ce vǎ servim?!” Îmi rotesc ochii peste precupeţele gureşe şi peste tarabele pline încercând sǎ gǎsesc rapid roşiile cele mai frumoase şi cele mai ieftine, dar pânǎ sǎ apuc eu sǎ mǎ hotǎrǎsc îl vǎd cǎ pune mâna pe nişte roşii pipernicite şi o întreabǎ pe bǎbuţa din faţa mea “Cu cât dai roşiile mamaie?”. Când mǎ uit mai bine, cele mai urâte roşii din piaţǎ! Mici, pǎtate şi pe deasupra şi moi de-ţi scǎpa deştu-n ele. Da’ n-apuc sǎ zic ceva şi îl aud “Pune şi mie douǎ chile, mamaie!”
- Amice, eşti idiot?! Nu vezi cǎ sunt cele mai urâte roşii de pe planetǎ? De la baba asta ţi-ai gǎsit sǎ cumperi? – şi-i arǎt din ochi marea de roşii ce strǎlucesc ca nişte tingiri bine lustruite pe tarabele din jur. Nici mǎcar mai ieftine nu sunt!
- Ce, vrei sǎ luǎm de la ǎştia care cumpǎrǎ din angro roşii turceşti, mai pun douǎjdǎmii şi apoi le vând aici ca grǎdinari?! Bǎbuţa asta cred cǎ la are de la ea din curte. Şi chiar dacǎ nu-i aşa, are mai multǎ nevoie de-o sutǎ de mii decât ǎştia.
- Ptiu… pǎi noi am venit la piaţǎ sau la bal de caritate?! – îi zic înciudat, dar el îmi întorce spatele încǎrcând în sacoşǎ cele douǎ chile de roşii de la babǎ.
Altǎ datǎ era sǎ ne omoare de-a binelea. Veneam cu maşina de la cineva. Era searǎ. Conducea el. Îşi pusese la CD player un disc cu muzicǎ trasǎ de pe net. Ceva jazz…. Molcom, adormitor… Se tânguia fata aia de ziceai cǎ îşi trǎieşte ultimele clipe. A ascultat tot discul pierdut şi când s-a terminat l-a pus de la capǎt. La un moment dat, când mǎ uit la el, ochii închişi. Nu-mi vine sǎ cred. Îi dau un ghiont, pun o mânǎ pe volan ca sǎ ţin direcţia şi tip:
- Ce dracu faci?!
- Ei…. ce-i?!
- Ai adormit, ce dracu faci?!
- Nu, savuram muzica – îmi zice zâmbind pe sub mustaţǎ.
- Dacǎ vrei sǎ savurezi muzica închide-te la tine în dormitor şi savureaz-o cât vrei, nu pe şosea….
Altǎ datǎ tot cu o femeie. Stǎteam la coadǎ la bilete la teatru. În faţa mea o puştoaicǎ. Simpaticǎ. Era iarnǎ. Înǎuntru era cald, dar când se deschidea uşa, vântul îşi bǎga repede coada înǎuntru şi rostogolea câţiva fulgi de zǎpadǎ peste podeaua umedǎ. Nu ştiu dacǎ voiau bilete. Atunci toatǎ lumea îşi ridica umerii în jurul gâtului şi se auza un brrrr… general, ca un cor. Coada mergea greu de parcǎ se vindeau bibelouri şi trebuiau împachetate cu grijǎ. Mai aveam vreo douǎ persoane. Uşa tocmai se închisese şi toţi umerii aliniaţi coborau cǎtre poziţia iniţialǎ dupǎ ce încercaserǎ în zadar sǎ asigure un pic de protecţie gâturilor golaşe. Deodatǎ îl vǎd cǎ îşi ridicǎ uşor pe lângǎ corp mâna dreaptǎ şi cu gesturi de felinǎ prǎdalnicǎ o întinde spre obrazul fetei.
Jap, îi ard una peste degete la momentul potrivit ş îmi întorc privirea încruntatǎ cǎtre el.
- Ce naiba ai vrut sǎ faci?
Mǎ priveşte tâmp cu o figurǎ coborâtǎ din 1001 de nopţi şi un zâmbet mare lǎţit între cele douǎ urechi. Parcǎ e un şcolar prins cu fiţuica între buze în timp ce încearcǎ inutil s-o înghitǎ.
- Am vrut doar sǎ-i ating obrazul. Ai vǎzut ce obraz fin are?! De când ne-am aşezat la coadǎ îi privesc obrazul. Uite, vezi cum bate lumina şi cum cad umbrele?! Poţi sǎ juri cǎ este o jumǎtate de piersicǎ cu pieliţa subţire şi aproape transparentǎ. Şi nu-i poezie uitǎ-te şi tu! Şi sǎ vezi ce se întâmplǎ când se deschide uşa. Uite, uite, uite acum……. Vezi cum se încruntǎ pielea, cum îşi schimbǎ culoarea din portocaliu în roşu pârdalnic?! Şi uite sǎ vezi acuma dupǎ ce se închide uşa. Îi lumineazǎ obrazul de parcǎ ar fi fosforescent, pâlpâie roşul în el...
- Eşti un pachiderm bolnav, uitǎ-te la tine – îi spun decis sǎ închid cât mai repede subiectul – şi ai face bine sǎ îţi ţii degetele alea pe-acasǎ dacǎ nu vrei sǎ ţi le taie vre-una cu unghiera.
Întâmplarea care a pus însǎ capac la toate a avut loc cam acum un an. Era cam ca acum, o toamnǎ frumoasǎ, ceva mai friguroasǎ, dar îmi amintesc perfect cǎ ziua aceea fusese însoritǎ şi chiar cǎlduţǎ. Dupǎ multe zile înnorate dimineaţa fusese superbǎ iar ziua ce i-a urmat a fost la fel. Era o sedinţǎ importantǎ la servici, cu tot departamentul. Directorul mare, şefi, şefuţi….. schimbare de strategie, schimbǎri de organigramǎ, scheme, planuri… Rost şi de ceva avansǎri… La um moment dat, pe la mijlocul şedinţei, îl vǎd cǎ ridicǎ douǎ degete.
- Zi. Ce-i? – îl întreb în şoaptǎ.
- Fac pipi!
- Ei draci… Eşti cretin? Acum ţi-ai gǎsit? Nu poţi sǎ te mai ţii?
- Nu.
Accept cu greu situaţia, dar ne cerem scuze şi ne facem loc printre rânduri. În fine rezolvǎm problema şi… înainte sǎ ne întoarcem îmi zice:
- Hai sǎ mai luǎm o gurǎ de aer. Ia uite ce zi. Absolut magnificǎ.
Tind sǎ-i dau dreptate deşi exagereazǎ ca întotdeauna şi ne asezǎm pentru o secundǎ pe una din bǎncuţele din faţa institutului, pozitionatǎ cu faţa spre mare. Soarele se prelinge peste obraji ca o ciocolatǎ fierbinte, intrǎ pe sub reverele cǎmǎşii, pe lângǎ gât în jos, se rǎsuceşte în jurul mijlocului şi apoi, fǎrǎ sǎ-mi dau seama cum, pǎtrunde înlǎuntru. Îl simt în stomac, în piept, în obraji...
- Ei ce zici!? – îmi dǎ el cu cotul, vǎzând cu coada ochiului cum mǎ topesc ca untul la soare. Ştii, chestia cu “fac pipi” a fost doar un pretext…. – şi-l vǎd cum se relaxeazǎ pe spate, îşi lǎrgeste nodul la cravatǎ pentru ca apoi sǎ şi-o scoatǎ de tot şi în cele din urmǎ îşi mai descheie şi un nasture de la cǎmaşǎ la gât….
Ezit între a-l lǎuda pentru idee şi a-l înjura pentru decizie. Scap în cele din urmǎ printre dinţi un şuierat cu “eşti un tâmpit”, aşa ca-ntre amici şi hotǎrǎsc apoi cu glas tare:
- Hai sǎ ne întoarcem.
Dau sǎ mǎ ridic. El nimic. Trag dintr-o parte. El tot nimic. Mâna stângǎ încleştatǎ pe marginea de fontǎ a bǎncuţei ne ţine legaţi ca o pereche de cǎtuşe de ţǎrmul înspumat al mǎrii.
Nu vreau sǎ-mi mai amintesc niciodatǎ. M-am luptat mai bine de juma de orǎ sǎ-l urmesc de acolo. N-am reuşit. S-a dus şi şedinţa, s-a dus şi reorganizarea, s-a dus şi promovarea, s-a dus tot. Am rǎmas doar cu încruntarea şefului care nu s-a sfiit sǎ-mi arate, delicat e adevǎrat, cǎ o fǎcusem de oaie…..
Şi atunci am luat decizia. Am început sǎ pregǎtesc totul fǎrǎ sǎ ştie nimic. N-a avut nici o bǎnuialǎ. Am început sǎ studiez, sǎ caut materiale, sǎ mǎ interesez pe la amici. Şi i-am fǎcut-o. www.blogulluimosu.blogspot.com. Ia moşule aici. Scrie tu ce vrei, zi tu tot ce ţi se nǎzare, fǎ-le tu pe ale tale cele nefǎcute şi lasǎ-mǎ pe mine în plata Domnului. Şi din momentul în care i-am fǎcut blog e linişte. Eu cu ale mele, el cu ale lui….
Sper doar sǎ nu mai facǎ iar prostioare şi sǎ mai supere pe cineva. Oricum, dacǎ se poartǎ urât cu voi sǎ-mi daţi de stire aici şi mǎ ocup eu de el! Altfel sǎ auzim numai de bine!
Cu respect
M.B.

P.S. Aaaa…. Înca ceva. Dupǎ cum vedeţi moşu n-are nişte metehne tocmai sǎnǎtoase…… Sǎ rǎmânǎ între noi, vǎ rog!

25 de comentarii:

mosu spunea...

esti un dobitoc (asa ca-ntre amici)….. nu intelegi nimic din viata asta....

2410 spunea...

=)) genial!

manadreapta alumosu spunea...

:)
ma bucur tare ca ti-a placut
nu mi-ai zis daca ai rezolvat cu blogrollul; daca nici lista cu linkuri in word, pe care o accesezi direct din word nu vrei, exista si solutiile astea smechere cu rss-ul cu abonarea, insemnarea, adnotarea blogurilor..... si o sa ai lista de bloguri in "semne de carte"...

2410 spunea...

eu oricum citesc blogurile in fiecare zi, de cateva ori pe zi. blogroll e pentru cei care nu citesc anumite bloguri, dar carora trebuie sa li se dea o sugestie. :)
rss, abonare, adnotare nu plac la mine, si asa ma simt oprimata cand imi dau seama ca nu mai pot pleca fara celular.

intreb eu: de-acum, tu si mosu o sa fiti doua entitati complet diferite? schizo ma cam sperie :)

manadreaptaalumosu spunea...

aha!
ooo.... eu eram doar in trecere, mai raman un pic sa mai raspund la un mesaj doua si va las cu mosu.....

uv spunea...

ce fain ai scris, mosule!

manadreaptaalumosu spunea...

eiii... bine ai venit pe blogulluimosu!
ma bucur ca-ti place ce ai citit si daca-i asa te mai astept

madelin spunea...

MosBatran, nu? Oare de ce nu te cred, hm?
Iar tu esti prea serios, serios!creca mosu ala care se uita la picioarele frumoase ale femeilor e simpatic.
Mi-aduc aminte cum eul din mine (ala care scrie blog, da) voia sa evadeze pe geam de la biroul din Cernavoda ca sa plece spre mare...

manadreaptaalumosu spunea...

serios zici…. cine, eu sau mosu?! mosu care dupa cum bine zici nu e mos daca se uita dupa fete; de fapt v-am facut cunostinta gresit; eu sunt mos iar el e… mai degraba fluturas; daca zici ca mosu e serios adica eul care nu sunt eu ci e el, tind sa nu fiu de acord, in schimb daca zici ca eu sunt serios, adica nu mosu care nu e mos ci fluturas si asta fiindca eu sunt mos nu el, sunt de acord; dar asta n-ai de unde sa stii ca tu ai facut cunostinta doar cu mosu, adica cu fluturas…..
offf…….. treaba complicata cu Eu-rile astea……

Finding Nemo spunea...

imi place lumea mosului. Imi place atmosfera, muzica ascunsa sub cuvinte.

mosu spunea...

:)
multumesc

madelin spunea...

Daaa, complicate rau, mie-mi spui...
Cand mai incep sa se si roteasca in caleidoscoape, Eu-rile astea, de nu se mai intelege om cu persoana, atuncea sa ma tiu.

Eeeei, imi place si mosu, imi place si fluturasul, cu cat mai putin seriosi cu atata mai bine.

windwhisperer spunea...

hello ,
mos cu personalitati multiple :)
cine-ti sopteste ??
ingerasul de pe umarul drept or dracusorul de pe umarul stang??
:) t c , j.

mosu spunea...

eiiii….. amandoi; se tot itesc ba unul ba altul: “asculta la mine” “ba la mine asculta, ca stiu ce spun” “ba eu stiu ce spun, daca asculti de mine o sa-ti fie bine”…….; eu nu prea ii bag in seama, imi vad de ale mele; dar ei continua sa tipe unul la altul “tu esti un smoc de funingine si te dai mare ca le stii pe toate; cand de fapt nu cauti decat carbuni pentru cazanul tau de smoala” “si tu ce mare smecherie faci; ii amagesti ca le stii pe toate; ca le arati drumul cel drept si cel bun si cand colo esti o caricatura; uta-te la ei, la aia care te-au ascultat; au ajuns niste amarati”; eu ii privesc cu coada ochiului cum se contreaza, cum se inghiontesc si cum pana la urma ajung sa se incaiere ca niste copii obraznici; atunci ma duc sa-i despart; “nu-i frumos ce faceti” le spun si le arat obrazul, iar ei pun capul in pamant si iar nu mai zic nimic timp de o saptamana….

windwhisperer spunea...

lol ... sufletul tau functoneaza cu carbuni ??? puf , puf !!:)
al meu cu electricitate ! :) in acord cu global warming :)

Anonim spunea...

super!!!!bun de citit oricand, mai ales la sfarsitul schimbului 3 cand minutele abia abia trec:))

mosu spunea...

ma bucur ca ti-a placut anonimule; te astept sa mai treci;
si sa-ti arati si fata....
:)

twosert spunea...

am mai trecut...am mai citit...am mai zambit:))

mosu spunea...

si e de bine?!
tot schimb de noapte, tot schimb de noapte....?

twosert spunea...

e de bine, astept cu nerabdare noutati de la tine:)) saptamana asta da..tot schimb de noapte

mitzaabiciclista spunea...

noroc de luka fiindcă mi-a dat link şi la povestea asta. Probabil eşti sătul de toţi cei care îţi laudă felul de a scrie. Aşa că mă gândesc că un compliment în plus nu o să te supere şi mai tare. Îmi place Moşule şi încă foarte tare.

mosu spunea...

recunosc fara modestie ca ma bucura faptul ca povestile mele plac; de fiecare data ma bucur!
despre priceperea de a scrie, mmm... aici mai putem discuta :)
cat dinspre text... am eu fixul asta cu „micile placeri ale vietii” pe care nu stim a le savura... (din nestiinta sau din incatusarea dejurimprejurului)
multumesc de cuvinte! :)

cristina spunea...

:)) deci asa....

mosu spunea...

deci chiar asa!
bineinteles insa ca asta n-a fost tot, ci doar o parte...
trebuie sa-i cumpar nu, o galetusa cu nisipi si lopatele?!

cristina spunea...

:)) tu stii cel mai bine :)