joi, 13 noiembrie 2008

Un vis ciudat

Am avut un vis ciudat

Se fǎcea cǎ mergeam pe o şosea luuungǎ şi laaaargǎ cum numai în America de Nord sunt. Nu era nimeni pe şosea, doar eu. Iar cu mine în maşinǎ mai era cineva. Nu ştiu cine. Îl zǎream cu coada ochiului ca pe o umbrǎ. Când întorceam însǎ capul sǎ-l privesc în ochi apǎrea mereu altceva care sǎ-mi distragǎ atenţia în altǎ parte şi niciodatǎ nu reuşeam sǎ-i zǎresc faţa. La un moment dat aflându-ne în apropierea unei pǎduri vǎd în ultimul moment cǎ din dreapta dau sǎ traverseze drumul doi lupi. Slabi, urâţi şi complet lipsiţi de pǎr. Amândoi tremurau de ţi se fǎcea milǎ de ei. “Unde stǎ Becali?” – mǎ întreabǎ cel ce ar fi trebuit sǎ aibǎ blana cenuşie. Am rǎmas mascǎ şi neştiind nici mǎcar pe ce lume sunt, am evitat un rǎspuns tranşant. “Da’ ce-ai cu Becali?” - îl întreb. Celǎlat lup, cel ce ar fi trebuit sǎ fie sur, mârâie încetişor şi ridicǎ colţul de sus al buzei îndeajuns încât sǎ vǎd un colţ de canin albverzui uşor tocit. Amândoi se uitǎ chiorâş la mine, dupǎ care se rǎsucesc pe cǎlcâie şi dispar peste şosea fǎrǎ nici un cuvânt. Dupǎ ce m-am depǎrtat mi-a pǎrut rǎu cǎ nu le-am lǎsat canadiana mea îmblǎnitǎ. Lor le-ar fi fost de ajutor iar mie în maşinǎ nu-mi folosea deloc.
Nu apuc sǎ merg prea mult şi dintr-un copac se rostogoleşte pur simplu în faţa mea un cocoş de munte. Nici ǎsta nu prea avea penele la el dar îşi trǎsese o helanca din supraelastic maro cu fermoar la gât şi nu prea se vedea cǎ îi lipseşte învelitoarea. Doar fundul era gol. Acolo unde ar fi trebuit sǎ fie fudulia oricǎrui cocoş de munte era un imens… gol. De altfel nu arǎta deloc bine de fel. Era nebǎrbierit, uşor adus de spate, cu ochii înfundaţi în orbite şi foarte foarte trist. Iar aripile erau ferfeniţǎ şi complet inutilizabile. Mi s-a fǎcut o milǎ teribilǎ de bietul cocoş aşa cǎ l-am întrebat unde merge, apoi l-am invitat sǎ-şi continue drumul alǎturi de mine. M-a refuzat politicos, mi-a spus cǎ îl aşteaptǎ nevestele şi cǎ oricum e mai bine sǎ-şi vadǎ fiecare de gǎinile lui (chestie pe care n-am înţeles-o) şi a plecat şontâc-şontâc pe marginea soselei cǎtre puicuţele lui…..
Recunosc cǎ nici nu-mi revenisem bine din mirare şi brusc sunt nevoit sǎ calc cu putere frâna. Pe mijlocul şoselei un şarpe. Cobor din maşinǎ, mǎ uit mai atent şi vǎd cǎ de fapt e o întreagǎ coloanǎ de şerpi. Constat însǎ cu uimire cǎ în loc sǎ facǎ nişte S-uri şerpuite pe şosea, ei merg în colţuri cam ca o manivelǎ de maşinǎ. Ba mai mult, la fiecare mişcare bruscǎ mi se pare cǎ aud şi un scârţâit ascuţit. Scos din minţi de atâtea întâmplǎri ciudate mǎ reped spre şarpele de lângǎ mine pregǎtit sǎ-l împroşc cu întrebarea “Ce dracu se întâmplǎ aici Şarpe?”. Înainte însǎ ca fraza sǎ-mi alunece de pe buze, şarpele beleşte doi ochi imenşi spre mine şi ducându-şi degetul la buze mǎ pune la punct “Şttttt…..”. Rǎmân ca hipnotizat în mijocului drumului cu o mânǎ pe portierǎ şi cu cealaltǎ ciupind-o pe prima.
Şi cum asta n-ar fi fost de-ajuns, când mǎ reaşez la volan constat cǎ s-a aprins lampa de nivel minim la benzinǎ. N-am altceva de fǎcut decât sǎ îmi aleg o vitezǎ de croazierǎ economicǎ şi sǎ-i dau bice. Îmi continui drumul decis sǎ nu mai opresc pentru nimic în lume, nici dacǎ ar mai apǎrea vreo lebǎdǎ în costum de baie. Dupǎ vreo jumǎtate de orǎ rǎbdarea îmi este rǎsplǎtitǎ şi în zare apare silueta unei clǎdiri ce seamǎnǎ perfect cu o staţie de benzinǎ. La momentul oportun cǎci maşina începuse deja sǎ tuşeascǎ nesǎnǎtos. Cobor cu sufletul la gurǎ şi-i cer proprietarului care iese cu greu din ghereta lui sǎ-mi facǎ plinul. E unsuros, negru şi are un rânjet obraznic pe faţǎ ca un mecanic auto de pe la servisurile de-acasǎ. “Cu ce?” mǎ întreabǎ ca în filmele cu proşti. “Cu benzinǎ” – îi rǎspund galeş şi-i zâmbesc frumos. Dar rǎspunsul meu pare sǎ-l amuze peste mǎsurǎ cǎci începe sǎ râdǎ ţinându-se cu amândouǎ mâinile de burtǎ. Dupǎ cinci minute de râs sǎnǎtos se opreşte, îşi şterge lacrimile cu degetul mare murdar de ulei şi nasul cu mâneca murdarǎ de vaselinǎ apoi o ia de la capǎt. Nu mai sunt dispus sǎ asist la o nouǎ reprizǎ aşa cǎ îl opresc zgâlţâindu-l de umǎr. “De ce râzi?”. Îmi stǎ pe limbǎ sǎ adaug şi un “idiotule” dar înghit trei sferturi din cuvânt în ultimul moment. “De pe ce planetǎ vii?” – se rǎsteşte el privindu-mǎ ca pe o omidǎ pǎroasǎ; şi apoi continuǎ – nu mai existǎ benzinǎ pe planeta asta de mai bine de douǎzeci de ani”. E rândul meu sǎ-l privesc ca pe un marţian şi cu coada ochiului privesc spre pompele de benzinǎ. Deşi seamǎnǎ aproape perfect cu pompele de benzinǎ pe care le cunosc eu, cele ale marţianului nu au furtun de benzinǎ, în schimb au o prizǎ asemǎnǎtoare cu cele în care îmi înfig eu calculatorul atunci când scriu despre visele mele şi alte asemenea prostii. “Îhi” – rânjeşte muntele de om – e cu curent”. Confirmarea lui nu mǎ lamureşte deloc cǎci nu am vǎzut nici o linie de tensiune în drumul meu şi deci nu îmi imaginez cum sunt alimentate pompele. Îi expun nedumerirea mea soliduţului, iar el îşi sprijinǎ prieteneşte o mânǎ pe umǎrul meu , din pǎcate cea cu vaselinǎ, mǎ duce spre dosul magaziei, deschide o uşǎ şi…….
Nu-mi vine sǎ-mi cred ochilor. Înǎuntru, aşezate pe patru biciclete ca aceea folositǎ de nevastǎ-mea sǎ dea jos şuncile, pedaleazǎ patru marmote. Pe fiecare bicicletǎ existǎ un dinam care transformǎ energia cineticǎ în energie electricǎ, care la rândul ei e stocatǎ în bateriile aflate sub ceea ce am crezut eu cǎ sunt pompele de benzinǎ. “Astea suuunt….???” – apuc eu sǎ îngaim, recunoscându-le pe marmote. “Îhî” – rânjeşte iar micuţul şi îmi aratǎ din ochi un teanc de ciocolate Milka pe colţul mesei. “Le-am reprofilat da’ au rǎmas dependente de ciocolatǎ. Aşa cǎ eu le dau ciocolatǎ şi ele dau la pedale”. Nu mǎ pot abţine şi dau sǎ-l întreb şi deeee… dar el îmi ia vorba din gurǎ şi deschizând o altǎ uşǎ îmi spune: “Da, l-am luat şi pe el” - şi aruncându-mi privirea înǎuntru îl zǎresc şi pe urs, care culcat pe spate învârte cu cele patru labe o roatǎ uriaşǎ conectatǎ separat la un alt dinam. “Pompa cealaltǎ” – mǎ lǎmureşte micuţul. Sunt complet nǎucit şi nu mai vreau sǎ mǎ mai învârt nici o secundǎ prin visul ǎsta absurd, aşa cǎ fǎrǎ sǎ-l mai salut pe micuţ fac stânga-împrejur şi mǎ reped spre ieşire. “Unde pleci?” – îl aud ţipând în spatele meu. “La maşinǎ; şi apoi oriunde, numai sǎ scap de aici” - îi arunc peste umǎr, dar el începe iar sǎ râdǎ. De data aceasta atât de tare încât geamurile şandramalei încep sǎ se cutremure, zornǎind înfricoşǎtor aşa cum zornǎiau geamurile de la locuinţa mea când trecea un câte camion pe sub fereastrǎ. Ştiu cǎ râsul acesta nu e de bun augur aşa cǎ mǎ opresc, mǎ rǎsucesc spre el şi aştept. “Care maşinǎ?” – reuşeşte sǎ rostogoleascǎ el printre hohotele de râs, apoi geamurile încep din nou sǎ zornǎie furibund… Întorc privirea spre maşinǎ şi constat cǎ… nu mai e… Mǎ uit înapoi, nimic…. Mǎ uit înainte…. Înainte, nu foarte departe, se vede o patǎ coloratǎ foarte asemǎnǎtoare cu maşina mea. Şi în spatele ei, împingând de zor, o haitǎ de hiene. Fǎrǎ sǎ stau nici o clipǎ pe gânduri o iau la fugǎ dupǎ ele. Mǎ vǎd şi încep sǎ chiţǎie ca nişte sobolani. Sunt atât de nervos încât sunt decis sǎ fac crimǎ de… hienǎ. Terci le fac când le-ajung. Alerg cât mǎ ţin puterile şi distanţa dintre noi se micşoreazǎ vǎzând cu ochii. Hienele chiţǎie din ce în ce mai tare. Le vǎd deja boturile urâte, chipurile schimonosite, le simt mirosul pǎtrunzǎtor de crematoriu. Mai am caţiva metri. De fricǎ au început sǎ intre în maşinǎ una dupǎ alta. Mai împing doar douǎ. Dar înainte sǎ le ajung sar şi ele în maşinǎ, iar maşina……… Ahhhh…. Maşina începe sǎ alunece, întâi uşor, apoi mai repede, apoi din ce în ce mai repede. Ajung în locul în care cu câteva secunde înainte era maşina iar sub ochii mei se întinde impunǎtoare o vale laaaargǎ…. Maşina aleargǎ singurǎ nebuneşte. Hienele chiţǎie fericite…
Mǎ prind cu mâinile de pǎr şi înainte sǎ apuc sǎ mi-l zmulg… mǎ trezesc.

Tiiii…. tare ciudat visul ǎsta, zǎu aşa….. Nu ştiu cum se descifreazǎ dar cred cǎ…. vin vremuri grele……..

10 comentarii:

Finding Nemo spunea...

magarii sunt ursi, muncitorii iau ciocolata in loc de salar, lupii provoaca mila. mmm. bine ca ai fugit dupa masina, cine stie ce planuri avea cu tine negrul unsuros…

mosu spunea...

eeee...... nu era dracu chiar atat de negru; era doar murdar de ulei
:)

madelin spunea...

Mosule, io empatizez tare de tot cu mamotele. Uff, tin la ele, ce mai.
Ce vis, ce vis. Parca ar fi un capat de vis de-al meu din trecut. De o vreme incoace m-am hotaratara sa visez simplu. Mi-am luat de ciuf subconstientul, mai deunazi, si l-am mustruluit zdravan: daca te mai prind ca vii cu vise d'astea intortocheate si adanc prevestitoare, dau cu tine de pamant. Creca l-am speriat ca de o vreme visez numai omizi-patrate-pufoase-vernil si un camp de flori curgatoare.

Mosulee, ce dor imi e de dumneata!

mosu spunea...

ohhh…. mosu profund magulit … mosu roseste usor….
hmmm….. sau mosii nu rosesc?! nu cred ca am auzit vreodata de mosi care sa roseasca; sau poate nu se vede din cauza barbii; sau poate nu intereseaza pe nimeni; ba rosesc, rosesc sigur, dar nu se vede de barba….
cat despre marmote creca-s bine; ca a venitara ieri unu de la protectia animalelor sa discute cu subconstientu; auzise el de undeva de lupii aia fara par si serpii in forma de manivela si cocosul fara fudulie….. in fine, nu i-a gasit
da cica pe marmote (si pe urs) le-au luat de la mecanicu unsuros si le-a dus la pension…..

io-n Dushu Tau! spunea...

mmm..oare domnul mosh a visat ca se muta kraft de la brasov? ca asa suna...animale alergand..marmote care isi primesc slujba inapoi..hmz

mosu spunea...

in primul rand bine au venit tucudushumeu; ma bucur daca ti-a placut ce-ai citit pe aici si te mai astept
cat despre marmotele mele… mmm, am indoieli ca e vorba de plecarea lui kraft de la brasov; cred ca e vorba de ceva mai mare, mult mai mare; daca au iesit ele jivinele alea in pielea goala din inima padurii….. e nasol….
si craft nu cred eu ca pleaca, nu va lasa el fara ciocolata…. si nici pe marmote...

io-n Dushu Tau! spunea...

multumesc de primirea calda, rss-ul dvs o sa fie scuturat din timp in timp de readerul meu, deci inseamna ca am devenit dependenta :D
apoi, marmotele cred ca o sa fuga din brasov, la fel cum au fugit si ursii. trecand la lucrurile serioase...jivinele din vis nu explica nimic bun, dupa cum explica indreptarul de vise al bunicii..dar io stiu..poate nu sunteti superstitios :D

mosu spunea...

nu sunt superstitios dar imi place sa colectionez semne, ca cele cu lupii, cu marmotele, cu serpii; le pun unul peste altul cu semnul intrebarii spre centru ca pe niste bucatele de scotch iar cand gogoloiul se face mare se itesc de sub coaja raspunsurile…
cred ca la ultimul tau comentariu s-au strecurat niste greseli; la "dvs" si "sunteti"; eu sunt mosu; la a-ntaia...

io-n Dushu Tau! spunea...

sa traiti! de acu la intaia...macar prima data sa par politicoasa...ca in rest, nu prea-s. :D

mosu spunea...

gooood....
deal!