Prima datǎ moartea a venit când aveam ceva mai puţin de cinci ani. Îmi aduc aminte perfect. Nu eram acasǎ. S-a dus la tanti Lina douǎ case mai jos. Şi-a luat-o. Cel puţin aşa spuneau oamenii. Da’ eu am vǎzut-o acolo în casǎ, în cutia de lemn, cǎ uşa era deschisǎ şi o vedeam de fiecare datǎ când coboram în josul uliţei. Şi coboram, mǎ întorceam, iar coboram... O zi sau douǎ a şezut acolo în cutia de lemn. Scoseserǎ masa mare din camera de oaspeţi şi pe ea puseserǎ cutia. Erau şi flori şi lumânǎri. Apoi într-adevǎr s-a dus, m-am mai vǎzut-o. Dar eu n-am dormit douǎ nopţi de fricǎ sǎ n-o ia şi pe bunica. Ea semǎna leit cu tanti Lina. Apoi m-am gândit cǎ odatǎ şi-odatǎ o sǎ-i ia şi pe ai mei. Şi-o sǎ rǎmân singur. Şi-ntr-o zi şi pe mine. Brrrr….. Tare m-a speriat moartea atunci.
jurnalul unui om fericit 4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu