Unii oameni ard ca un bǎţ de chibrit toatǎ viaţa pentru ca la sfârşit sǎ explodeze într-un buchet de artificii. Aşa s-a întâmplat cu un prieten din copilǎrie, Mǎpǎstaie. Nu l-a chemat dintotdeauna aşa. Pe-ai lui îi chema Bobderouǎ, dar bunicǎ-su dinspre mamǎ râdea de el de fiecare datǎ când îi cǎlca pragul “tu eşti bob de rouǎ mǎ pǎstaie mǎ?!” Aşa-i plǎcea lu bunicǎ-su sǎ-l alinte pǎstaie, mǎ pǎstaie. I-a intrat în cap încet încet ca un cui şi apoi n-a mai putut sǎ-l scoatǎ. Când s-a cǎsǎtorit, pe nevastǎ-sa o chema Drǎghicescu. Ce nume-i ǎsta Drǎghicescu, a întrebat-o el. Nu-mi place, pe mine vreau sǎ mǎ cheme Mǎ pǎstaie, cu M mare, p mic si despǎrţit. Degeaba s-a chinuit nevastǎ-sa cu el, degeaba au tras socrii. Nici la Mǎ n-a vrut sǎ renunţe, ar fi acceptat sǎracii numa Pǎstaie. El nimic, ori Mǎ pǎstaie ori nu face nunta. Pânǎ la urmǎ s-au învoit, ce era sǎ facǎ, sǎ se punǎ cu nebunu?! Dar a fost singura lui dambla, dupǎ asta a fost un om liniştit, pâinea lui Dumnezeu. Doar cǎ nu i-a ieşit din prima. Când a mers la starea civilǎ i-au spus ǎia cǎ nu se poate sǎ-l cheme Mǎ pǎstaie. Ori Mǎ, ori Pǎstaie, cǎ nume de familie aşa cum vrea el nu se acceptǎ. Sau dacǎ vrea sǎ pǎstreze şi numele nevesti-sii, Mǎ Drǎghicescu de exemplu i-ar fi acceptat. Pânǎ la urmǎ, dupǎ multe parlamentǎri, l-a trecut în acte Mǎpǎstaie.
Deşi era decembrie era destul de cald afarǎ. Pe Mǎpǎstaie îl trimisese nevasta sǎ ia nişte castraveţi muraţi pentru salata de boeuf. Era vineri pe la amiazǎ. Nu ştiau ce-i afarǎ. De când începuse scandalul de la Timişoara nevastǎ-sa ţinea radioul şi televizorul închis. Presimţea cǎ avea sǎ se întâmple ceva rǎu şi tragic. Iar ei erau oameni simpli. “Sǎ se ocupe ǎia mari de lucrurile mǎreţe şi complicate” i-a spus nevastǎ-sa şi a coborât colţul milieului peste ecranul televizorului care şi aşa era folosit mai mult ca suport pentru pǎsǎrile şi balerinele de porţelan decât ca aparat electronic. Când a ieşit Mǎpǎstaie din bloc, la Universitate se trǎsese deja în manifestanţi. La Romanǎ soldaţii şi manifestanţii stǎteau faţǎ în faţǎ pe douǎ rânduri. El nu stǎtea departe de Romanǎ, la doi rahaţi, în capu ǎlǎlalt, printre case. Când a vǎzut soldaţii, s-a aplecat sǎ-şi lase punga cu portofelu şi borcanele goale, cǎ-i dǎduse nevastǎ-sa borcane cu capac pentru castraveţi, lângǎ colţul zidului, lângǎ covrigǎrie acolo şi a dat sǎ arunce şi el un ochi de curiozitate. Dar n-a mai apucat. Un glonte zǎpǎcit l-a lovit direct în ceafǎ. Nimeni nu ştie de unde a venit. Unii ziceau cǎ de pe bloc, alţii cǎ au tras nişte civili din spatele soldaţilor. I-a împrǎştiat creierii pe asfalt şi pe zidul clǎdirii. Nevastǎ-sa n-a mai putut sǎ-l recunoascǎ dupǎ chip, doar dupǎ haine. Punga cu borcane n-a mai recuperat-o. Şi nici portofelu. A pǎrǎsit lumea asta ca un prost, dar a intrat în ailaltǎ ca un erou.
Nevastǎ-sa s-a pricopsit. A primit şi bani şi ajutoare. A primit şi casǎ nouǎ când pe-aia veche a revendicat-o fostu proprietar. A avut şi impozitu redus, i-au dat şi o bucatǎ de teren agricol. S-a scos. Iar bietul Mǎ pǎstaie a ajuns în cǎrţile de istorie, dar cu numele împreunat Mǎpǎstaie în loc de Mǎ pǎstaie aşa cum voise el toata viaţa.
Pe la mijlocul lui 90 nevastǎ-sa a mers sǎ-şi schimbe numele în Mǎ pǎstaie. În memoria lui. Ǎştia noi s-au codit ce s-au codit şi pân la urmǎ au acceptat, mai ales cǎ era vǎduvǎ de erou al revoluţiei. Mǎ pǎstaie Florenţa. I-a sterş şi numele de pe cruce şi l-a trecut pe ǎla nou, chiar dacǎ în certificatul de deces apǎrea împreunat.
Dupǎ nici un an şi l-a schimbat din nou. În Drǎghicescu, numele ei de fatǎ. Nu mai voia sǎ fie pǎstaie. Mǎ pǎstaie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu