miercuri, 27 octombrie 2010

Dracu

Soneria zbârnâi strident trezind crizantemele din glastră ce-şi ridicară capul privindu-se întrebătoare una-pe-alta, una-pe-alta, una-pe-alta. Bărbatul îşi aruncă ochii spre ceas. Era un pic trecut peste zece jumate. Nu-şi imagina cine poate fi la acea ora târzie. Bănui că e Mormoşanu de dedesubt care iar a venit să-i facă scandal că-i curge apa în cap deşi nici data trecută nu fusese de la el ci taman de la Opintescu, două etaje mai sus. El nici nu băgase de seamă firul de apă ce se scurgea pe ţeava de la calorifer, de sus din tavan şi până jos în podea, fără să lase în apartament nici o urmă. Da’ la Opintescu era baltă, ce baltă, lac, că lăsase apa să curgă în cadă şi se aşezase la meci uitând complet de ea. Deschise uşa brusc şi se grăbi să-l ia la rost pe Mormoşanu, dar când colo…. În uşă stătea un bărbat cu burtă mare, cu cămaşa dezvelită peste piept lăsând să se vadă o ţesătură neagră şi deasă, cu costum negru aparent de firmă dar şifonat şi stâlcit de parcă proprietarul său ar fi dormit îmbrăcat şi pantofi de asemenea negri cu cataramă mare aurie. Avea un lanţ de aur la gât gros de-un deget, cam cât a lu Motoraş câinele pe care îl avea la ţară, o brăţară la fel de groasă pe-o mână şi un ceas baban ce părea mai degrabă un manometru de măsurat presiunea la pneuri pe cealaltă. Avea tenul măsliniu, părul dat cu o chestie soioasă care strălucea până şi în lumina palidă a becului de 20 de waţi pe care vecina Cireşica îl instalase pe hol într-o scobitură făcută deasupra uşii ca să nu-l fure hoţii, sprâncenele pensate şi buzele uşor înroşite cu un smelecleu cărămiziu.
- Dumneavostră? – întrebă bărbatul mirat.
- Eu! – răspunse sec tuciuriul.
- Dumneavostră cine sunteţi? Cu ce treburi pe aici? – întrebă îngijorat şi uimit deopotrivă bărbatul.
- Eu sunt Dracu! – răspunse scurt burtosul.
Şi fiindcă bărbatul rămase mut de uimire continuă.
- Eu sunt Dracu şi am venit să te iau!
- Ei pe naiba… murmură bărbatul măsurându-l cu privirea lung, de sus şi până jos, pe cel ce se dădea drept Dracu.
- Ei, ei… nu te lăsa înşelat de veşmântul ăsta kitschos – strâmbă din nas tuciuriul şi îşi ridică scalpul sub care bărbatul putu să observe două coarne scurte dar groase şi cu vârful ascuţit. Şi asta nu era totul căci în spatele burtosului începu să mişte ceva ce în semiobscuritatea scării de bloc părea a fi pisica doamnei Negrescu. Dar nu era, era o coadă lungă şi neagră ca de vacă, terminată însă cu un vârf drept ca o suliţă. Roşie!
Bărbatul nu mai avea nevoie de alte argumente aşa că îl pofti pe Dracu înăuntru şi-i oferi un scaun la masa din sufragerie. Crizantemele se strânseră înfiorate una-în-alta, una-în-alta, una-în-alta.
- Şiiii… ai venit să mă iei de tot? – întrebă bărbatul vizibil îngrijorat.
- Păăăăi…. ai cam făcut-o de oaie, trebuie să recunoşti şi tu. Te-ai înglodat până-n gât în datorii. Dracu te-a pus să faci împrumuturile alea?! O sumă d-asta până la o treime din salariu mai mergea ca rată, hai jumate, da tuuu… La ce naiba îţi trebuia plasmă nu înţeleg, că aveai televizorul ăla destul de bun. Şi Dacia de ce-ai schimbat-o? Nu mai mergea?! Mergea dar ai vrut Seat cu motor nemţesc, Dacia nu mai suna bine. Şi frigider nou ce ţi-o fi trebuit că era bun şi ăla vechi. Avea doar două zgârieturi pe uşă şi se mai luase vopseaua în dreptul mânerului. Ce, nu puteai să-i mai tii piept lu nevastă-ta?! Şi maşina de spălat la fel, dacă curgea pe la ganitură ăsta era motiv s-o arunci şi să iei alta? Da garnitură nouă îţi cădea măna dacă mergeai la ruşi să cumperi?!
Bărbatul puse capul în pământ. Avea dreptate, o fi fost el un pic cam al dracu dar avea dreptate. Se înglodase aiurea în datorii pentru chestii care dacă era să le socotească la bani marunţi nu-i aduseseră nimic în plus, nici măcar o schimbare substanţială de confort. Numai faţadă.
- Şi-acu munceşti ca boul. Tragi de dimineaţa şi până seara şi abia îţi ies vreo zece milioane de la fabrică şi vreo patru cinci din taximetrie. Distracţie ioc, timp pentru tine ioc, odihnă cu pipeta, cu familia mai răruţ… Ca dracu dom’le…
Bărbatul zâmbi amar. Avea dreptate Dracu, nimic de zis.
- De vitraliile alea te-ai apucat?
Bărbatul tresări din amorţeala şi-l privi cu ochii mari pe burtos. Vitraliile erau secretul lui, erau fantezia lui… Nu ştia nimeni despre pasiunea sa secretă. Studiase reviste şi saituri, fusese în inspecţie pe la firme de specialitate, îşi cumpărase materiale. Le dusese pe toate în boxă şi-şi amenajase acolo un locşor numai pentru el. Era ascuns în spatele butoiului de varză şi a halatelor de lucru. Tot amânase să se apuce serios de treabă din lipsa timpului dar şi a unei stări de oboseală generalizate.
- De unde ştii de vitralii? – întrebă bărbatul pe un ton răstit ca şi cum Dracu intrase cu bocancii plini de noroi pe pajistea proaspăt tunsă din faţa casei.
Dracul rânji.
- Ei, doar ţi-am spus cine sunt. Nu-ţi închipuiai că mi-ar fi scăpat mie tocmai asta!
Se lăsă o tăcere apăsătoare. Bărbatul părea deznădăjduit. Aştepta un cuvânt, aştepta ca Dracu să-l ia de guler şi să-l scoată afară, să scape odată de presiunea care îl apăsa atât de tare pe creier încât dădea să-i sfâşie coloana vertebrală.
- Ei, ce facem? – întrebă el în cele din urmă văzând că Dracu nu se grăbeşte să dea vre-un verdict.
- Păăăăi…. eu mă gândeam să bem o cafea şi să mai stăm la taclale – răspunse Dracu şi puse picior peste picior scoţând din buzunar un pachet de ţigări roşu cu un cap de mort mare desenat pe faţa sa şi trăgând scrumiera mai aproape.
- Ai să faci cancer şi-ai să mori! – spuse bărbatul şi Dracul începu să râdă hohotit.
- Ştii ce?! Ai început să-mi placi. Zău aşa, nu stau cu tine aici decât de jumătate de oră şi ai început să-mi placi. Om aşa tâmpit n-am mai văzut demult. Pe cinstea mea de drac!
Bărbatul zâmbi. Era pentru prima dată când zâmbea după mult, foarte mult timp.
- Uiteee, ştii cum facem?! – continuă dracul. Findcă eşti simpatic o să-ţi iau astăzi numai zâmbetul ăsta drăgălaş şi te mai las să vedem de ce eşti în stare. Dacă te dai pe brazdă ai câştigat. Şi-ţi aduc şi zâmbetul înapoi. Ei, ce zici?
Bărbatul îl măsură cu privirea. Dracu nu părea să glumească.
- Batem palma – spuse el şi nici una nici două Dracul harşt îi smulse zâmbetul de pe buze ca pe un leucoplast pentru epilat mustaţa.
Tocmai atunci se auziră bătăi puternice în uşă. “Cine dracu o fi?” se întrebă bărbatul. Primul musafir îi era de ajuns, nu mai avea nevoie de altul. Păţit cu Dracu bărbatul privi întâi pe vizor ca să nu mai aibă altă surpriză. Era tocmai administratorul. Nu prea ar fi vrut să dea ochii cu el, dar ştia că individul ar fi bătut în uşă până ar fi ieşit toţi vecinii, aşa că îi deschise. Administratorul era în pijama şi papuci de plajă din plastic din cei luaţi din Europa la cinci lei două perechi. “Haiti, iar am făcut-o” gândi bărbatul şi-i aruncă Dracului o privire mustrătoare pentru că vorbise cam tare şi ora era nepotrivită pentru discuţii pe ton răstit. Administratorul nu-l băgă însă în seamă ci făcându-şi loc pe lângă el se apropie de Drac şi cu mâinile în şolduri îi strigă în faţă.
- Stii ce? Bărbatul ăsta e dator la întreţinere douăjdă mii. De şapte luni n-a mai plătit nimic la întreţinere şi tu vii să îi iei zâmbetul aşaaa, când vrea muşchii tăi?! Oi fi tu al dracu da cu mine nu-ţi merge. Dacă tipu ăsta are datorii stai la rând că nu eşti singurul care aşteaptă sa le plătească – se stropşi administratorul gesticulând larg şi dând din cap ca un taur pentru a-şi întări cuvintele. Apoi smulse din mâna Dracului zâmbetul bărbatului şi se făcu nevăzut. Un miros acru de transpiraţie rămase în urma sa ca un şir de boabe de porumb răsfirate în trecut pentru a găsi calea de întoarcere.
Dracu îşi făcu vânt cu mâna prin faţa nărilor şi strâmbă din nas. Bărbatul ar fi zâmbit dar nu mai avea cu ce. Deocamdată. Cu administratorul ştia el cum să trateze. Mai ales cum să “îl trateze”, căci la vederea sticlei de Stolichnaya îi sticleau de fiecare dată ochii mai ceva ca ai mâţei lu madam Negrescu în lumina farurilor.
Dracu în schimb rămăsese ca trăsnit. Nu-i venea să creadă ce i se întâmpla. Aşa ceva nu păţise în viaţa lui. În fineee… în existenţa lui. Nici nu-şi imaginase că poate exista atâta tupeu.
- De unde dracu ştia ăsta de ce-am venit eu?! – întrebă Dracu mirat până peste poate.
- Păi dacă vorbeşti aşa tare… Parcă ai fi pe câmp.
- Şi ce, se aude prin pereţi?! La ce etaj stă ăsta?
- Trei etaje mai sus. Da nu prin pereţi se aude – răspunse bărbatul şi ochii îi sticliră parşiv în lipsa unui zâmbet veritabil. Apoi îi făcu semn Dracului să-l urmeze. Se apropie de calorifer şi îşi lipi urechea. Dracu făcu aidoma. Un vălmăşag de voci se năpusti asupra timpanelor sale. Voci groase de bărbaţi autoritari, voci piţigăiate de femei certăreţe, voci de copil, plânsete, ţipete isterice, manele, inimă de ţigancă, farfurii sparte… Dracu îşi retrase rapid urechea apoi începu să şi-o scarmene ca şi cum ar fi încercat să scoată gândacii picaţi înăuntru.
- Ptiu drace, ce-i aici la voi! Să n-am parte de odihnă veşnică dacă am mai auzit aşa ceva. Parcă-i Iadul. Nici la noi pe lumea ailaltă nu-i aşa nebunie – mârâi el vizibil ameţit. Bărbatul simţi cum începe să crească în propria piele. Până la urmă şi la urmă erau şi oamenii tari la ceva.
- Ştii cum facem – schimbă vorba Dracu grăbit – în loc să-ţi iau zâmbetul, uite, o să-ţi iau visele. Da te las să te schimbi. Dacă merge ai scăpat şi promit pe cuvântul meu de drac că-ţi aduc şi visele înapoi – concluzionă el ducând o mână la piept. Ei, ce zici?!
- Ce să zic…?! – murmură bărbatul fără să poată aprecia prea precis ce-ar fi însemnat viaţa să fără vise. Şi aşa de la o vreme, fiind atât de obosit, dormea tun. Abia se trezea dimineaţa. Nici vorbă de vise. Iar despre cele cu ochii deschişi, ce să mai vorbim…
- Atunci aşa rămâne - concluzionă Dracu dar abia apucă să încheie vorbele că soneria ţârâi din nou.
- Sper să nu mai fie administatorul – şuşoti Dracu şi bărbatul tare se bucură că a prins şi Dracu frică de cineva.
Nu era administratorul. Bărbatul îl recunoscu din prima deşi nu mai purta salopetă ca de obicei ci era la costum, ferchezuit, pieptănat, aranjat. Era băiatul de la Electrica. Nici nu-l băgă în seamă. Îl ocoli elegant, de duse drept în sufragerie şi se propti în faţa Dracului aşa cum făcuse mai devreme şi administratorul.
- Iliuţ Cosmopolescu – se prezentă el şi scoase dintr-o chestie metalică ca o tabacheră o carte de vizită verde pe care o întinse Dracului. Dracul o luă, o învârti pe amândouă părţile şi îl privi amuzat pe tânărul reprezentant de la Electrica.
- Domnule! – continuă tânărul hotărât şi ferm – cred că vă grăbiţi cu recuperarea datoriilor. Noi suntem unul dintre cei mai mari creditori ai domnului aici de faţă, aşa că dacă orice, absolut orice va fi înstrăinat noi suntem primii care avem dreptul atât moral cât şi legal să recuperăm ce se mai poate recupera.
Şi fără să mai adauge ceva tânărul smulse vraful de vise din mâinile Dracului, se răsuci pe călcâie şi dispăru în întunecimea holului căci între timp becul de 20 de wati fie fusese furat, fie se arsese.
- Ei asta-i bună – răbufni Dracu gata să sară din scaun şi să alerge după tânărul de la Electrica. Îl opri însă gazda punându-i blând o mână în piept.
- Are dreptate – se strâmbă el recunoscându-şi vina – are absolută dreptate. Nu mi-am mai plătit de o grâmadă de timp datoriile la Electrica. Au vrut să mă şi deconecteze da are nevastă-mea o verişoară care e tot la ei, dar la Cluj. Şi ne-a pus ea o pilă, aşa că nu ne-au mai deconectat. Şi ne-au şi reeşalonat datoriile urmând să mai plătim din când în când cu ce-om putea. Uite nu mai puţin decât ieri le-am dus pătuţu lu ăla mic că oricum nu mai avea nevoie. Şi acu vreo două luni a trebuit să duc laptopu că şi-aşa l-am luat degeaba şi n-am făcut nimic cu el. Da era frumos că avea carcasă roşie şi dacă îl răsuceai în lumină părea ba vişină putredă, ba portocală necoaptă sau orice altceva între astea două.
Dracu se apucă cu măinile de cap. Aruncă cât colo scalpul şi începu să tragă de coarne ca şi cum ar fi vrut să le demonteze de la locul lor.
- Pe cinstea mea dacă am mai pomenit aşa ceva. Auzi să vină ăla să-mi smulgă visele din mână. Păi drac sunt eu sau ce sunt?! Cârpă de şters pe jos, asta sunt – se enervă Dracu dând să se ridice din nou şi să plece în urma fugarului, dar calmându-se la vederea becului de 20 de wati din faţa uşii doamnei Cireşica ce ca prin minune se aprinsese iarăşi.
- Frate, e nebunie aici în cartieru ăsta al vostru! Pe cuvânt! Parcă am fi în butoiu cu smoală pe legea mea – băigui Dracu mai mult pentru el, apoi se ridică în picioare, căută ceva în buzunare şi negăsind se întoarse spre bărbat.
- Gata, am tăiat-o, până nu mai vine alt cretin că pănă la urmă îl pleznesc pe vr-unu peste bot şi-l trimit pe lumea ailaltă. Că am palmă grea a dracului şi-l am pe conştiinţă pe urmă. Scuzaţi conştiinţa, da aşa e vorba.
- Uite cum facem – spuse el înveselit căci găsise ceea ce căuta, o lanternă – îţi iau sufletul şi gata. Nu ştiu cum te descurci fără, e treaba ta. Ştiu că asta e fumată, ştiu că povestea asta e Faust sută la sută, da ce să fac, le am şi eu pe ale mele. Nu mai am timp de rondeluri şi zorzonele. Cu toţi tâmpiţii pe capul meu…
Apoi îşi testă lanterna care emise o rază puternică de întuneric ce cufundă vitrina cu cristaluri într-o beznă oarbă. Dracu luă sufletul bărbatului, îl împături, îşi încheie primul nasture la sacou, apoi porni val-vârtej către ieşire. Deschise uşa şi zbang se ciocni burtă în burtă cu alt bărbat cam de aceleaşi dimensiuni ca şi el. Era un tip înalt, bine făcut, cu un costum impecabil, cu o chelie neterminată, care avea un tul de balerină în jurul şoldurilor ceea ce-l făcea să semene cu elefănţelul dansator. Ţinea într-o mână o valiză diplomat iar în alta o baghetă magică cu o steluţă argintie în vârf.
- Baaaaaang – chicoti el pocnindu-l pe drac cu bagheta drept în creştet – eu sunt zânul de la Bancaaaa….
Apoi se opri se scărpină după ceafa unde mai rămăsese un pic de păr şi privind spre autor întrebă în şoaptă.
- Pot să spun că sunt de la Banca Transilvania? N-avem probleme cu CNA-ul?!
- Poţi să spui ce vrei, nu facem noi aici reclamă mascată. Şi-apoi nici nu cred că-i de bine ce vrei să spui, aşa că dă-i înainte - îi răspunse autorul râzând şi zânul cu tul reluă…
- Baaaaaang…. eu sunt zânul de la Banca Transilvania şi am venit să recuperez datoriile domnului.
Bărbatul se chirci din tot corpul ca şi cum o durere insuportabilă de stomac l-ar fi străpuns dintr-o dată. Zânul nu-i băgă în seamă pe niciunul dintre cei doi, trecu printre ei, îşi aşeză servieta pe masă, o desfăcu şi scoase cu grijă un dosar. Îl deschise tacticos, dând delicat pagină cu pagină şi având grijă să-şi umezească degetul întingâdu-l pe limbă la fiece filă întoarsă. În cele din urmă se opri la una din pagini şi luând o poză magistrală începu să declame asemeni lui Ovidius.
- Articolul 23! Domnul Icsulescu, nu dăm nume, aici de faţă, se obligă să restituie până la data de 21 iunie 2025 suma de… nu dăm cifre, defalcată în rate lunare de… iar nu dăm cifre. Domnul Icsulescu, nu dăm nume, aici de faţă, girează acest împrumut cu pro-priul-su-flet în lipsă de altceva, în cazul în care mai mult de două rate lunare nu vor fi returnate consecutiv, domnul Icsulescu, nu dăm nume, aici de faţă, urmând să-şi piardă sufletul, ce va fi transferat în proprietatea băncii în vederea recuperării pagubei… Pam, pam, pam… Semnat Director Bancă Igricescu şi domnul Ic-su-le-scu … nu dăm nume, aici de faţă. Vrei să verifici?! – îl trase zânul de mânecă pe Drac care rămăsese împietrit, obligându-l să-şi vâre nasul în dosarul gros.
- Aşa deci şi prin urmare sufletul domnului aparţine în integralitate băncii. Absolut legal şi indubitabil. Dacă aveţi ceva nemulţumiri le puteţi adresa justiţiei. Dar vă spun că le adresaţi degeaba. De-gea-ba - punctă el din nou, apoi strânse filele, închise dosarul, vârî sufletul bărbatului înăuntru, închise servieta şi dispăru pe hol urmărit de privirile împietrite ale celor doi. În mod oarecum ciudat becul de 20 de waţi de la vecina Cireşica continua să funcţioneze. Apoi brusc zânul se întoarse, urcă în fugă înapoi cele câteva trepte deja coborâte, zâmbi larg în cadrul uşii ca o balenuţă eşuată pe uscat şi ridicând în aer bagheta magică o atinse de un punct imaginar din aer şoptind dulce.
- Baaaaaang……
Şi se făcu nevăzut.
- In-cre-di-bil – izbucni Dracu şi ochi-i deveniră dintr-o dată mai roşii ca cireşele de mai, pielea tuciurie deveni neagră de-a dreptul, iar suliţa din vârful cozii începu să izbească nervoasă în dreapta şi-n stănga scaunele, canapeaua proaspăt tapiţată, covorul luat din piaţă de la moldoveni, chiar şi colocazia uriaşă aşezată în colţ lângă uşa dinspre balcon. Crizantemele se strânseră îngrozite una într-alta, una într-alta, una într-alta.
- N-am crezut în visele mele cele mai smoloase că o să mi se întâmple una ca asta – se dădu el de ceasul morţii smulgându-şi părul negru şi creţ dintre coarne. E mai rău ca în Iad, pe cuvântul meu! Cine ar fi crezut una ca asta?! – murmură el mai mult pentru sine, pentru ca apoi sa explodeze într-un hohot nestăvilit de râs.
- Auzi, să-mi ia mie ăla, elefantul ăla zburător, sufletul omului. Cum dracu să se poată una ca asta nu înţeleg?! Pe ce lume trăim?! Au înnebunit de tot oamenii ăştia, auzi, să se pună cu Dracu!
Apoi se scărpină în barba ascuţită câteva secunde şi concluzionă.
- Vorbesc cu şeful cel mare şi-i propun să băgăm acţiune în instanţă… Aşa nu se mai poate! Nu ne lăsăm!
Şi fără să mai arunce vre-un ochi spre bărbat îşi strânse hainele în jurul trupului şi coborî scările sărind treptele două câte două…

18 comentarii:

sophie spunea...

curat suparat :D

mosu spunea...

sa te ia dracu si sa trebuiasca sa stea la coada pentru asta.... parol domnita mai rar asa nebunie... pe-onoarea mea!

madelita spunea...

=))=))=))

mosu spunea...

ei mdelita, madelita… sa te bucuri asa de necazul omului…?!; ohhh…… pardon, al dracului…! :)
bine ai venit pe la mosu!

nemo spunea...

:)))

sophie spunea...

Hai sa-ti zic de ce prefer sa ma ia dracu...adica, exista nebunii si mai mari...
am aplicat la un ONG cu nume Mare in Romania, am sclipit inteligent la interviu si au zis DA. Proiectul e in parteneriat cu o scoala, iar directorul scolii a vrut sa ma vada...Astia de la ONG i-au sugerat ca ar avea si el un cuvant :D...m-am dus...n-am zis nici macar "buna ziua" in lb romana, pt ca stiam de ce "vrea sa ma vada"-traiesc aici stiu cum merge treaba....si mi-au spus clar , verde si in fata..."vrem unul de-al nostru".
Prefer sa ma ia Dracu...sau oricine ar mai vrea sa ma ia macar o data... decat sa fiu roman in Romania :))(mi-am varsat of-ul la tine...ma certi? )

mosu spunea...

@nemo
ca sa vezi ce nasol e pe-aici pestisorule auriu; pana si dracii isi pun coada pe spinare si-o tulesc... :)

mosu spunea...

@sophie
eiii... cum sa te cert...?! mai ales dupa ce "te-au certat" altii fara sa ai nici o vina; trist! trist pentru cazul asta al tau punctual, trist pentru ceea ce se intampla in general...
mai ales ca vorbim de oameni inteligenti in marea majoritate a cazurilor, nu niste neica nimeni...
oricum, degeaba spui ca preferi sa te ia dracu, ca s-au cam saturat si astia, si s-au cam carabanit...

nemo spunea...

peste tot e la fel :( . doar la noi acasa putin mai rau ca si in restul lumii.

da povestea cu draci si conotatii mioritice e hilara. nu fac fata dracii. emigreaza!

parca-l vad pe drac la emigrari, in aeroport, cu stampila pusa si auzind ```welcome to canada``.

mosu spunea...

:))
mmm... si zici ca nu-i primiti, nu?! fiecare cu dracii lui...
mi se pare corect!

Cora_ spunea...

nemo, "Bienvenue au Quebec" e si mai simplu. :)

mosu spunea...

ei, acuma nu va grabiti sa-i strangeti voi pe toti (desi e clar ca pe colo pana si dracii o duc mai bine); mai lasati-ne si noua….
cand o sa vina momentul sa ne ia si pe noi dracii, ce-o sa ne facem?! o sa ramanem asaaaa... in doru lelii...
jos cu vizele "pe ochi frumosi" pentru draci!
:))

luna spunea...

Eu am o vorba cand cineva ma calca pe coada:
"sa-i ia mama dracului pe toti si pe mine cu ei in frunte!" :))
asa ca dracul nu are nici o sansa in fata procreatoarei sale. :)))
iar eu oricum castig pentru ca esuez rasunator. :)

"Mai bine un esec fantastic, decat o reusita lamentabila." vorba unui foarte intelept profesor de-al meu, pe care daca v-as spune cum il cheama, ati striga: "Jos Basescu!" hahaha

mosu spunea...

si tu luna?! vai de mine si de mine ce cutie a pandorei am deschis; toata lumea vrea acu sa se faca frate cu dracu…
pai nu mai sunt oameni buni pentru toti, ca dracii astia sunt si ei numarati, la bucata, nu asaaaa… la liber :)
si tu mai vrei si audienta la doamna scaraoschi! pai tu crezi ca ea are timp pentru toata lumea?!

digodana spunea...

Deci administratorul i-a luat zambetul, cel de la curent visele iar banca i-a luat (si) sufletul...
Profund.... profund rau de tot... si de meditat...

Si astea pentro o plasma, un frigider nou si ceva spoiala mai fina...
Existenta dracului nici nu mai e necesara, ne-o facem noi cu mana noastra...
Minunata poveste...

luna spunea...

mosu.
ma gandeam ca fiecare om are un drac :)) sau fiecare drac are un om :))(cum vrei) asa ca si povestea cu ingerasii pazitori :D.
daca sunt mai putini draci atunci saracii au tare mult de lucru si daca ar fi multi sa faca in schimburi, tot n-ar putea sa-si ia concediu :))

mosu spunea...

@dana
ma bucur daca ti-a placut povestea…
paaaai…. ai cam pus punctul pe I; ne cam lipim de chestiile neesentiale si le pierdem din vedere pe cele esentiale; si pana la urma suntem proprii nostri draci; aia de care vorbim noi sunt doar un pretext ca sa ne depozitam frustrarile si sa le facem vant de colo-colo, doar-doar om scapa de ele…… :)

mosu spunea...

@luna
intrebarile tale legitime si problemele pe care ti le pui m-au cam pus pe ganduri recunosc...
cred ca m-am ocupat prea mult de ingeri si pe draci i-am lasat de izbeliste; dar uite promit ca ma ocup si incercam sa lamurim problemele... :)