luni, 1 noiembrie 2010

De ce este cerul albastru

continuarea povestii de aici

Scara rulantă ocoli câţiva nori mov, apoi două păsări mari cu aripi lungi ca două planoare lunecând pe cristal şi se opri în cele din urma în buza cerului. Un capac dreptunghiular cu un mâner simplu ca cel de la uşa bucătăriei făcea legătura spre ultimul nivel. Fetiţa apăsă clanţa, împinse uşor capacul şi acesta se răsturnă în partea cealaltă cu zgomot. “Cerul ăsta nu diferă foarte mult de podul bunicii” – gândi fetiţa. Era doar un picuţ mai mare şi mai albastru. Fetiţa puse un genunchi jos, apoi îşi săltă trupul subţire peste marginea cerului. Dintr-o săritură pisicul Jill fu lângă ea.
- Au, ce-i cu apa asta?! – strigă ea în timp ce pantofiorii săi clipociră peste un strat subţire de apă.
Privi lung şi cât putea vedea cu ochii nu era decât un strat albastru de apă, ca un covor uriaş. Atât şi nimic altceva.
- Heeeeeei, e cineva pe aici?! – strigă ea ducându-şi mâinile pâlnie la gură.
Nici un răspuns. Mai aşteptă câteva minute, apoi strigă iar. De niciunde apăru un omuşor cu barbă albă, cu pantaloni bufanţi trei sferturi, strânşi sub genunchi cu o panglică roşie, şi o vestă portocalie peste cămaşa albă de in.
- Eiii, ce-i?! De ce trebuie să ţipi aşa? Crezi că n-am urechi de auzit?
Fetiţa îl privi atentă, apoi îşi muscă buza până la sânge. Ar fi fost tare nepoliticos să râdă, ştia bine asta de la bunica. Piticul tocmai terminase de umplut o stropitoare cât el de mare şi se străduia s-o târâie după dânsul spre un loc numai de el ştiut.
- Cine eşti tu? – întrebă ea.
Piticul se îndreptă de şale, îşi netezi vesta, apoi punându-şi o mână în şold rosti emfatic.
- Da tu cine crezi că sunt?!
- Habar n-am – răspunse sincer fetiţa după ce-l studie câteva secunde. Cred căăăă… un pitic.
- Ha, eu sunt grădinarul cerului – spuse mândru piticul, apoi se încruntă şi strâmbă din nas către fată. Nici atâta lucru nu eşti în stare să-ţi dai seama?!
Fetiţa înghiţi găluşca şi dădu fuga să-l ajute pe pitic să ridice stropitoarea. Era grea, teribil de grea.
- Ce faci cu stropitoarea? – întrebă ea icnind alături de pitic.
- Offf… eşti o fetiţă tare pisăloagă. Ce crezi că poate face un grădinar cu o stropitoare?
- Poate uda iarba şi florile.
- Exact.
- Dar nu văd nici un fel de flori. Şi nici un fir de iarbă!
- Pentru că nu au crescut încă, nu e cine ştie ce mare filozofie – făcu piticul morocănos.
Fetiţa tăcu. Raţionamentul piticului i se părea absolut corect. Din stropitoarea mai mult târâită picuri mari de apă se împrăştiau pretutindeni pe podeaua cerului. Acum ştia de unde vine apa. Ba mai mult, aflase şi de ce cerul e albastru! Chicoti de mândrie, căci nimeni altcineva nu aflase asta încă.
- Ce-i de râs? – se stropşi piticul spre ea.
- Nimic. Doar mă gândeam. Dacă ar ştii lumea de ce este cerul albastru…
- Offf….. ştiu, e doar vina mea. Dar să nu spui la nimeni. E atât de mare şi eu sunt unul singur. De dimineaţa până seara ud într-una şi iarba tot nu vrea să crească.
- Hmmm… ce vrei să spui? Că cerul ar trebui să fie verde?!
Piticul se opri, îşi puse mâinile în şolduri şi privi lung spre fetiţă.
- Dar cum ai vrea să fie?! Pământul vostru nu e verde?! Ce, e albastru?!
Fetiţa se îngrijoră de-a binelea. Câteva cute subţiri se iţiră deasupra sprâncenelor. Piticul părea a vorbi foarte serios. Ridică cu greu stropitoarea, apoi prefăcându-se că se împiedică o lăsă să se răstoarne pe podea.
- Vaiiii, ce-am făcut – se jeli ea. Îmi pare tare rău. Of, of, of, tare neîndemânatecă mai sunt. Haide te rog să te ajut să luăm alta – adăugă fetiţa privind fericită cum apa se scurge albastru către cele mai îndepărtate colţuri ale cerului. Privi în jos pe ferestruica mică ce se dechidea în dreptul cotului său. Undeva mai în nord, cam în dreptul casei bunicii, apa se revărsa peste marginea cerului şi se rostogolea pe pământ în fuioare subţiri.
- Plouăăăă – bătu ea din palme.
- Şi o să mai tot plouă dacă nu eşti atentă la stropitoarea aia, parcă eşti de mămăligă zău aşa – îi răspunse obraznic piticul şi se îndreptă agale spre robinet pentru a umple iar stropitoarea.
Fetiţa zambi. Avea de gând să mai rămână o vreme. Piticul avea tare mare nevoie de ajutorul său iar cerul de apă…

(Fragment din romanul “Pisicul Jill şi prinţesa de porţelan” care nu va fi scris niciodată.)

19 comentarii:

Cora_ spunea...

mosule, tu semeni foarte tare cu prietena mea care nici dupa ce i s-au publicat vreo 3 carti de poezie, 20 de nuvele si un alt volum de nuvele "sta sa apara", nu se considera nici talentata, nici scriitoare. Ea scrie pentru ca-i place sa scrie.

Elza spunea...

eu vreau sa fiu fetita :)

mosu spunea...

@cora
mda… cred ca ai dreptate :)
stii, daca stau bine sa ma gandesc nici nu as zice ca “imi place sa scriu”; scriu mai degraba pentru ca imi place sa am lumea mea, cu copacii desenati de mine, cu lunile si sorii mei, cu pasarile mele, cu gargarite, cu pitici…

mosu spunea...

@elza
inchide ochii si ai sa devii

CARMEN spunea...

Mosule, acum zau asa! este ca si când ai arata unui copil o acadea si cu toate ca acestuia îi stralucesc ochii de pofta, pui acadeaua înapoi în dulap! :(
Te rog Mosule, scrie povestea! spune ce mai face fetita si pisoiul Jill?!

sophie spunea...

...samanta neudata la timp moare, samanta udata prea mult putrezeste. De unde sa vina perceptia daca nu din noi, din semintele udate la timp si care au dat roade.De unde daca nu din atentia pentru masura.
Adevarul e relativ si devine cel mai mare dusman daca nu lasam prejudecatile la o parte. Sufletul dezgolit, astfel, poate sa inteleaga esenta lucrurilor.
...ce pacat ca ii sctricam pe copiii cu normele si regulile noastre, cu sabloane de gandire, cu "axiome", impunand clisee care sa il piarda pe individ in "restul lumii".

Madelin spunea...

Ce rau imi pare ca n-am talent de ilustrator...
Poate o rugam pe draw for joy!

mosu spunea...

carmen
am vorbit cu muza si a zis ca zilele astea face zacusca, in weekend vrea sa faca o curatenie generala d-aia grea cu spalat de geamuri si batut covoare (ca tot a iesit soarele), iar luni merge la circa financiara sa rezolve niste probleme incurcate cu impozitele; da pe urma a zis ca vine…. :)

mosu spunea...

sophie
ai absoluta dreptate cu tot ce spui… de-ai am ales si eu cerul albastru, iti dai seama daca il faceam verde ce iesea…….?! :)

mosu spunea...

madelin
:) da, povestiucile astea pentru copii (mai mari sau mai mici) ar merge tare bine asortate c-un desen doua de colosa….
stii ce mi-ar place mie cel mai mult sa fie in desen?! faza aia in care urca in cer ca un podul bunicii…

digodana spunea...

Ce poveste frumoasa! Mosule, eu ma bucur ca romanul acesta nu va fi terminat niciodata, asta inseamna ca va fi o poveste fara sfarsit, nu? Deci o sa ne tot spui, si noi o sa tot asteptam... :)

mosu spunea...

imi intorsesi din condei cuvintele dano, ca sa asezi tu scara cu inaltul proptit de buza cerului…
nu stiu daca Pisicul Jill si Printesa de portelan or mai face si alte traznai iar eu m-oi afla pe aproape sa le sterpelesc si sa vi le aduc colea, dar s-or mai gasi motive de povestit si vorbe de rascolit, nu s-or fi gatat toate azi… :)
stii, vreme indelungata, pana mai deunazi, am fost sigur ca scriu doar din placerea mea, cand voi si cum voi, dar am inceput sa ma indoiec ca e pe de-a-ntregul adevarat… :)

CARMEN spunea...

Doamne Mosule! :)) hai ca suntem multi aici care asteptam continuarea romanului; împarte-ne aceste banale sarcini lumesti si lasa Muzei harfa, sa te inspire, spre pura noastra desfatare ;)

digodana spunea...

Mosule, m-ai pus pe ganduri... mi-am amintit ca am citit mai demult articolul acesta: http://darael.blogspot.com/2010/09/275-o-alta-opinie.html... si nu am putut sa nu ii dau dreptate lui Darael, in unele privinte.
Ce spui tu acum, nu face decat sa conirme intr-o oarecare masura ceea ce el scrie.
Adevarul este ca, ne creem mici dependente de blogurile preferate, de scrieri, de atmosfera...
Tu scrie cum si cat vrei, cum si cat simiti si iti place, nu te lua dupa noi (iti dai seama ca acum ma simt vinovata ca am asezat "scara cu inaltul proptit de buza cerului" :) )
Doar ca sunt atat de frumoase povestile tale....

mosu spunea...

@carmen
OK, vorbesc cu ea si vedem ce iese! deci, la zacusca se pricepe cineva, ca sa stiu cum facem imparteala?! ca la spalat geamuri sau batut covoare mi-e pur si simplu jena sa va rog sa dati o mana de ajutor, iar la circa financiara doar daca vreti sa va sinucideti… :))

mosu spunea...

@dana
eiii… in primul rand n-ai de ce sa te simti vinovata; pai zau asa, ca ce e rau sa sada scara aia acolo?! cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa aiba o scara d-asta proptita cu ultima treapta pe buza cerului si sa mai urce din cand in cand pe furis sa deschida capacul si sa arunce un ochi dincolo :))
asta una la mana
cat despre bloage, cititori, fidelizari… un singur lucru mi se pare foarte important din ceea ce ai spus tu si darael, ca “ne creem mici dependente de blogurile preferate, de scrieri, de atmosfera”; si pe asta ma bazez si eu! stiu sigur ca cei ce trec pe aici si raman sa citeasca povestile, o fac doar fiindca le plac; povestile, atmosfera, umbra din spatele cuvintelor…; iar eu fac la fel, ma opresc asupra unui blog sau a altuia doar findca simt ca rezonez cumva cu cel din spatele cuvintelor…
altfel nu fac schimb de linkuri, nu ma intereseaza numarul de accesari si nici sa fiu primul in zelist… o, daaaa, nu sunt ipocrit, recunosc ca m-ar bucura ca povestile mele sa placa cat mai multor cititori, dar asta e altceva…
de fapt multa vreme am crezut ca scriu doar pentru mine, apoi insa mi-am dat seama ca scriu si pentru cei ce ma citesc, probabil nu mai multi decat degetele de la maini (mmm… hai si de la picioare, poate); dar asta nu schimba prea mult lucrurile caci si daca as vrea sa scriu mai mult si mai bine nu as putea; cum mai spuneam, nu am nici o treaba cu literatura si nici n-am avut vreodata; ma ocup de cu totul altceva, sunt inginer… si cred sincer ca daca m-ar trage cineva de la ceea ce fac sa ma roage sa scriu o poveste, cu greu as reusi sa incropesc cateva randuri; stiti si voi glumele cu ingineri!!; povestile astea vin asaaa… singure, aduse de vant, eu pun doar creionul pe hartie si el merge singur…

digodana spunea...

... si eu sunt inginer ... si te inteleg :)

CARMEN spunea...

Ohohooo Mosule...Modestie, câte fire albe are barba ta - in fotografia de blog;) Deci inginer esti, ma bucur!

Si acum revenind la impartitul muncii, la zacusca ma ofer eu. Dovada e aici: http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2010/08/bunatati-la-anii-80.html :))

mosu spunea...

:))) Carmne, Carmen... esti draguta, esti tare draguta!
Of, of, of... si doar stiam ca esti si gospodina desavarsita, ca admirasem borcanele...