joi, 18 noiembrie 2010

Bunica şi Spaima Zmeilor

Bunica ridică marginea păturii până sub bărbie, întinse cu dosul palmei cearceaful neted ca o coală albă de hârtie, apoi apucă de pe noptieră cartea cu poveşti şi ochelarii.
- Despre ce vrei să-ţi citesc astăzi? Despre Făt Frumos şi Zmeul cel Rău? Despre Ileana Cosânzeana cea neasemuit de frumoasă? Sau despre cele douăsprezece fete de împarat şi palatul fermecat? – întrebă bunica zâmbind dulce şi liniştitor ca o bunică.
Fetiţa rămase o clipă pe gânduri, strâmbă un pic din năsuc, îşi încreţi fruntea încercând să filtreze opţiunile prezentate, închise un ochi pentru a sintetiza informaţia şi în cele din urmă oftă lung…
- Of bunicooo… da le ştiu pe toate pe dinafară, că mi le citeşti de atâta vreme. Şi apoi nu prea cred eu ce spun oamenii ăia acolo.
Bunica nu-şi putu stăpâni un zâmbet larg.
- N-am văzut în viaţa mea nici zmei, nici balauri, nici câini cu şapte capete şi şapte cozi. Nici la grădi n-am văzut, nici la leagăne n-am văzut şi nici la televizor măcar…
- Ei cum nu!? N-am văzut noi amândouă filmul acela cu Spaima Zmeilor?!
- Eiii… alea sunt filme bunico! Cum e şi filmul cu Cleo şi celelalte fete care le cresc cozi de sirene când se udă… Da de-adevăratelea nu există fete cu cozi de sirene.
Fu rândul bunicii să strâmbe din nas, să încreţească uşor fruntea şi să ofteze lung în barbă.
- Da cum crezi tu că arată un zmeu? Aşa cu gâtul lung şi cu un cap înfipt în vârf ca o măslină într-o scobitoare? – întrebă fetiţa. Apoi, după o clipă de gândire adăugă. Ca o girafă din care am văzut noi la grădina zoologică?
- Da, da, ca o girafă – răspunse bunica uşor depăşită de subiect. Doar că are corpul mai bombat şi picioarele mai scurte şi mai groase ca să se poată lupta cu duşmanul.
- Şi corpul acoperit cu solzi – completă fetiţa.
- Da, da, şi corpul acoperit cu solzi.
- Şi scoate flăcări pe nas.
- Bineînţeles că scoate flăcări pe nas, altfel n-ar mai fi zmeu.
- Da crezi că zmeii trăiesc la grădina zoologică, ca atunci când am fost noi girafe aveau, dar zmei nu.
- Nuuu… zmeii trăiesc în adâncul pădurii în palatele zmeieşti.
- Şi n-au ajuns încă oamenii până acolo să-i prindă şi pe ei?! – se minună fetiţa. Trăiesc departe de lume ca triburile alea din Amazon pe care le-am văzut eu la Discaveri?!
- Cam aşa – se încurcă de-a binelea bunica. Dar hai mai bine să-ţi citesc despre Făt Frumos şi Ileana Cosînzeana. Ei nu trăiesc în inima pădurii. Ai văzut că şi la ziua Angelei a venit o prinţesă adevărată.
- Eiii… ce prinţesă bunico, că era sora mai mare a lu Adelina îmbrăcată în prinţesă. Cum să fie adevărată?! Am văzut-o eu într-o seară când o aducea de la şcoală, dădea colţul la bloc. Şi apoi dacă nu există zmei şi balauri cum crezi tu că o să existe feţi frumoşi şi ilene cosînzene?! Ei cu cine se luptă?! Şi cine le mai fură pe ele?!
Bunica înghiţi în sec şi tăcu. O vreme se aşternu o tăcere stânjenitoare, pe care până la urmă tot bunica o rupse.
- Hai mai bine să-ţi citesc povestea cu Prâslea cel Voinic şi merele de aur.
- Of bunico, da ţi-am zis că m-am plictisit de poveşti, eu vreau să îl văd pe Făt Frumos că vine să se dea în leagăn la noi la bloc, sau că o ajută pe doamna să pregătească concursurile, sau că îi bate lu mama ouălele pentru prăjitură. Intelegi tu?!
- Tiii….. ia taci, că parcă am auzit o uşă – îşi duse bunica degetul la gură. Fetiţa tăcu chitic şi se făcu mică sub pătură. Bunica se ridică şi se grăbi spre bucătărie. Căută în dulapul suspendat tava de argint scoasă numai la mese festive şi iscodi în cămară după trei mere aurii, galbene ca focul, din cele cumpărate din piaţă chiar la amiază. Le aşeză pe tavă, apoi se întoarse degrabă în dormitor.
- Ia uite ce am găsiiiiiit. Cred că Prâslea cel Voinic a trecut prin bucătărie şi a pierdut o parte din merele de aur.
Fetiţa rămase cu ochii mari şi gura căscată. Luă un măr, îl învârti pe toate părţile, îl strânse în pumn. De aur nu era asta era clar, dar de arătat arăta ca un măr de aur adevărat.
- Chiar crezi că a fost?
- Cu siguranţă, i-am văzut şi umbra când se îndepărta.
- Şi o să mai vină?! – întrebă fetiţa îngrijorată.
- Ooo… desigur că are să vină. Dacă nu vine mâine-poimâine, îl căutăm noi două când te faci mai măricică, aşa cam ca Ileana Cosînzeana. Şi sigur îl găsim!
pictura de earthwalker

6 comentarii:

madelita spunea...

:)) Tare bunica ! nu s-a lasat ea cu una cu doua! :))

mosu spunea...

Bunicile astea.... au solzii mai mari, mai tari si mai desi decat a lu Zmeu Zmeilor... nu se lasa rapuse asa usor... :)

sophie spunea...

Cred ca asta este explicatia cea mai corecta a plictisului fetitei pentru prea-cititele povesti, ca nu prea credea in ele.
De regula cei mici se dau in vant sa citesti de o suta de ori aceeasi poveste si Doamne fereste sa sari un pasaj ca te aduc imediat pe "calea cea buna".
La noi bunica spune povestea ei si a bunicului..."bunicul a venit pe un cal alb, cu o sabie stalucitoare la brau si era atat de frumos ca pe-ndata m-am si indragostit...bla, bla". Daca ai mei copii conduc discutia in derizoriu de prea-satui si de "nu prea cred", ei bine, nepotica de 5 ani asculta cu atentie si la sfarsit exclama "Ce romantic!"...si toti izbucnim in ras. Si bunica. Tot nepotica spune convinsa ca spune ceva de bine, atunci cand bunica se vaita de varsta si de boli, "da bunica, tu esti baba batrana cu insuficienta renala".

mosu spunea...

:))) grozava asta cu insuficienta renala.... :))) spaima zmeilor e mic copil pe langa nepotica ta...; tare simpatica...
s-au schimbat si copiii mult; povestile mor incetisor; le iau locul televizorul si calculatorul... pe acolo pe unde exista un calculator in casa copiii invata sa isi puna un film pe CD inainte sa invete sa scrie si sa citeasca...

digodana spunea...

Ce frumos, ce sfarsit surprinzator, mi-a placut foarte mult :)

mosu spunea...

:)
tare ma bucur ca iti place dana...
caci textul asta nu e nici poveste pentru copii, nici poveste din cele pentru oameni mari, nici o felie de viata... e asaaaa o frunza ruginie alergata de vant...
are sa-si verse toamna lacrimile peste ea si-are s-o topeasca...

mmm.... cred totusi ca e o poveste pentru oamenii mari ramasi copii...:)