duminică, 12 decembrie 2010

Aventurile lui Moş Crăciun

Tiiii……să vedeţi ce mail am primit ieri. Am citit şi m-am crucit. Citiţi şi voi!

“Salut moşule

Mă scuzi că mă bag aşa în seamă da nu cunosc pe nimeni altcineva în România. Am dat şi eu un sărci pe gugăl cu “blogul lu mosu” şi dădui peste blogul tău. Io mi-ş moşu ăla adevărat, Moş Crăciun din Laponia. Pe bune!
Da uite de ce-ţi scriu. Am plecat de ceva vreme de acasă cu sacu încărcat cu jucării ca să vin la voi şi să le împart la copii. Până la mare la daneji venii cu un autobuz d-ăsta de face curse Laponia – Restul Lumii. Acu fie vorba între noi chestia aia cu sania şi cu renii e vrăjeala. Să fim serioşi, cine mai crede în ziua de azi, când nici într-un Bernie Madoff nu poţi să mai crezi, că Moşu poate renunţa la confortul unui autocar cu televizor, WC şi bar bine garnisit în dauna unei amărâte de sănii prin care vâjâie vântul de-ţi îngheaţă toate extremităţile, fie ea şi trasă de reni?! Pe urmă am trecut pe continent şi am luat un taxi. Ca vântu m-a adus. Îl tocmisem să mă treacă graniţa la voi şi să mă lase pe undeva prin centru, pe la Cluj. Da la graniţă s-a oprit, s-a proptit pe picioarele din spate şi mi-a zis că el mai departe nu merge nici bătut, că la ce şosele aveţi îşi face praf maşina. Şi avea şi dreptate. Ca avea o frumuseţe de merţan ciocolatiu, un CLS rotunjit ca o panteră în săritură, de ziceai că-i scos acu din cutie. Pă cuvânt de nu ziceai că-i o jucărie d-asta chinezească dă care am adus eu la toată lumea. Aşa că m-a lăsat în drum. Şi cu sacu ăla cât toate zilele în spate. Degeaba i-am tot zis eu “uită-te la barba mea, uite la mustăţile mele, îs Moş Crăciun adevărat”. Şi nu că nu m-ar fi crezut, da a zis că pe lângă faptul că şoselele sunt cum sunt, nici şoferi cu capul pe umeri nu-s mulţi, una două te trezeşti cu ăla de pe partea ailaltă în faţă pe banda ta, luminându-te agitat cu farurile să încetineşti, să te dai la o parte, să fugi unde vezi cu ochii. Aşa că n-am avut încotro şi a trebuit să trec graniţa pe jos. Ceea ce am şi făcut doar că m-a agăţat un vameş care cică să trec cu mărfurile la control, că nu vă mai grăbiţi şi voi să intraţi odată în Schengen să scăpăm şi noi de vămuitu ăsta că mereu avem probleme. Că arătam şi ca naiba, cu sacu ăla mare în spinare, cu barba şi claia de păr albe, cu pelerina roşie şi cu cizmele negre. Eram mai ceva ca motanu încălţat. Bineînţeles că atrăgeam atenţia de la cinşpe kilometri ca fluturii ăia din Amazonia a căror pereche care se află taman pe continentu ălălalt dar tot se simt unul pe altul. În fine, încerc eu să-i explic ce-i în sac, că nu-i marfă de comercializat şi cu atât mai puţin de contrabandă. Îs doar cadouri. El nici să mă asculte, se apucase să le scoată pe toate, să le desfacă, că cică un cadou două înţelege, da un sac întreg, că doar n-am adus pentru toată România?! Ba chiar aşa! Io dă-i că-s cadouri, el dă-i că-i marfă de contrabandă şi barbă falsă. Nu ştiu unde ajungeam dacă nu mă ajuta un băiat din spate care era şi el cu sacu. De ţigări netimbrate. “Hai băi moşule împinge şi tu ceva că nu mai plecăm de aici azi dacă nu mişti din urechi” mi-a zis el. Să fiu sincer n-am înţeles ce trebuie să împing şi de ce să mişc din urechi, că doar nu-s ren şi nici nu era nici rotisor d-ăla cu bare care se roteşte şi-l împingi ca să treci mai departe. Da vameşu mi-a făcut cu ochiu şi mi-a arătat un camion cu remorcă, care putea să basculeze într-o parte şi se desfăceau şi uşile de la cabină de puteai să pui un om de plastic la volan. Şi l-a băgat sub masă. A mai luat şi o maşină de poliţie la care dacă apăsai un buton porneau luminile şi sirena exact ca la o maşină adevărată. Şi pe urmă când se pocnea cu botu în zid începea unu să urle “police, hands up” iar după aia dacă nu făceai nimic începea să cânte “Hands Up, hands up baby hands up, gimme your heart gimme gimme your heart, gimme gimme, hands up baby hands up, gimme your heart gimme”. Da cu asta am scapat şi am plecat mai departe. Cu trenu. Mamăăăă… ce greşeală. Nu spun că am stat în gară cinci ore. Şi frig nenică la voi, nu ca la noi în Laponia. La noi în gară e cald, dogore radiatoarele. Mai bei un ceai, o cafea, mai mănânci un hamburgher, îţi vii în fire. La voi când am dat să-l întreb pe şefu de gară de radiatoare a început să râdă în hohote de ziceam c-a dat parkinsonu peste el, aşa se cutremura carnea pe el. M-a întrebat că din ce lume vin eu, că radiatoarele s-au dus demult, le-au furat ţiganii să le vândă la fier vechi. Da oricum nu mai foloseau la nimica că n-a mai trecut agentu pe acolo de pe vremea lu Petrică-gât-înecat. Doar pe vremea lui s-a mai băgat un an căldură, apoi gata. Şi pe urmă să vezi! Trenu trebuia să vină la linia 1 că aşa scria pe plăcuţă. Cu zece minute înaintea orei de plecare nu garase încă. Ne-am agitat ce ne-am agitat până când vine o femeie şi ne zice că nu mai pleacă de la linia 1 că e tras deja la 4 şi stă să plece. Îţi dai seama, fugi peste linii care cu paporniţe, care cu pachete, cu saci de rafie, care cu copii în braţe, care cu tocuri de 20 şi fuste până-n fund. Io cu sacu ăla baban în spinare. Când colo la linia 4 era unu de Baia Mare. Întrebăm pe un nene care dădea cu ciocănelu. Cică da, merge la Baia Mare, da mâine. Aşa că toţi buluc am dat iama peste femeia aia de la informaţii, care a zis că ea nu ştie nimic, da trebuie să sosească din minut în minut şi trenu nostru. Până la urmă a sosit. La linia 2. Aoleuuuu… şi un friiig… şi o mizerieee… Că şi-a cerut scuze şi controloru când a venit. “Domle îmi pare rău, da pă canceru ăsta pe cine să pui să adune hârtiile şi să dea cu mătura?! Daţi-le şi dumneavoastră cu picioru într-o parte” Da ce mătură, că pe scaunul meu vărsase cineva nişte ciorbă. Zeama se uscase şi rămăsese pătrunjelu şi morcovu şi ceapa şi nişte bucăţi de roşie. Şi ceva orez pe deasupra. Iar un nene de vizavi cât p-aci să nu se mai dezlipească de muşamaua aia când a vrut să iasă pe hol la o ţigară, pe care până la urmă a fumat-o înăuntru că eram mulţi şi era mai cald. Cursese suc d-ăsta de-alde mirinda că era şi sticla pe jos pe sub bancă şi se făcuse lipicios ca ciunga nu alta. Şi cum îţi spun moşule. Am mers ce-am mers. Ba am mers, ba am stat. Iar am mai mers, iar am mai stat. Că zicea controloru, care fie vorba între noi tare s-a uitat urât la mine când i-am dat biletu că toţi ăilalti din compartiment i-au dat o hârtie împăturită (pesemne aveau abonament), că zicea controloru că e gheaţă pe linii şi a coborât ajutoru de conductor s-o bată cu-n băţ lung cu care bate el nucii de pe marginea drumului toamna de-i mai iese de nişte mieji de pune nevastă-sa la dulceaţa de vişine, că dacă aşteptam să vină locomotiva electrică de la Timişoara nu mai ajungem până dimineaţă. Şi-am ajuns până la urmă, a dat Dumnezeu. Eu da, dar sacu nu! Nimeni nu ştia nimic de sacu meu, de parcă l-ar fi înghiţit necuratu pe cuvânt. Că mi-a bătut obrazu şi conductoru “Păi şi mata Moş Crăciune laşi sacu ăla nesupravegheat. Şi era şi cu valori. Măcar în grija lu omu ăla de vizavi care i se lipiseră pantalonii de scaun şi care nu s-a mişcat tot drumul trebuia să-l fi lăsat”. Recunosc că m-am ruşinat un pic că am lăsat sacu aşa nesupravegheat în compartiment. Că aşa mi-a zis şi omu ăla la poliţie când m-am dus să reclam. Intâi m-a luat tare, ca de unde am jucăriile, că dacă am factură, că dacă am martori. Nici nu ştiu dacă m-a crezut că nu le-am furat, m-am simţit ca un borfaş. Pe urmă a început să mă certe. Cică de ce l-am lăsat din mână. Şi de ce nu i-am pus sistem de alarmă, sau o cameră video sau măcar un senzor din ăla de-l urmăreşti prin gipies. Da de unde să ştiu eu ce-i pe aici, că la noi în Laponia laşi uşa deschisă la casele singuratice. Mai vine câte unu îngheţat, îşi face un ceai, îşi spală cana şi pleacă. Da de sistem de alarmă nu-i nevoie, că ştii câţi au intrat după numărul de căni spălate. Pesemne e necuratu mai necurat pe aici. “Păi cum crezi dumneata că mai găsim noi hoţul?! Ştii dumneata câte se fură în fiecare zi prin mijloacele de transport în comun?! Şi din magazine?! Şi din locuinţe?! Păi dacă am avea de zece ori mai mult personal şi tot n-am face faţă. Şi benzină?! De unde maşini să ne deplasăm dacă nu-i bani de benzină?. La tribunal îi fac şi ăia scăpaţi, că au avocaţi şmecheri plătiţi cu bani grei. E complicat domnu Crăciun, e complicat… Acu dacă vreţi să faceţi reclamaţie puteţi să faceţi, noi nu vă oprim, da vă spun că nu foloseşte la nimic. Maşinuţele alea nu le mai recuperaţi. Sunt deja la Vitan în târg la vânzare… Că dacă aveau un marcaj ceva, un cod de identificare, o factură, un număr de înregistrare, altfel cum să-i săltăm?! Prinde orbu, scoate-i ochii.” Aşa că n-am mai făcut nicio reclamaţie. În schimb am făcut o cerere la noi la sediu să-mi trimită urgent alt sac. Şi mi-a sosit imediat prin dehaşel. Mai greu a fost să-l ridic. Că cică doar dacă sunt persoană fizică română sau juridică cu sediul în România pot să-l ridic. Dacă sunt Moş Crăciun, nu! Nu-ţi mai spun câte probleme am avut. Am fost şi la sefa oficiului, am ajuns şi la Directorul de filială. Până la urmă l-au returnat p-ăla şi a trebuit să-mi trimită altu pe numele unui vecin de la hotel. A fost foarte cumsecade că m-a ajutat. A trebuit să-i dau jumătate din cadouri da măcar am rămas cu cealaltă jumătate. Oricum, om cumsecade vecinu…
Nu-ţi spun moşule că după asta iar am avut probleme. Nici nu-ţi imaginezi ce probleme am avut. Că noi am făcut nişte cursuri de perfecţionare şi ne-a utilat cu aparate de măsură în infraroşu care identifică fără greşeală hornurile aburinde ca să găsim fără să mai pierdem timpul calea de intrat în case. Da moşule la voi nici un coş nu era cald zău aşa. La început am zis că s-a stricat aparatu. Am dat un telefon la aia de ni le-au vândut şi care ne fac întreţinere 24 din 24 şi ăia mi-au zis prin telefon cum să-i fac o autocalibrare. Şi să vezi fază. Era bun aparatu, coşurile erau toate reci! Că şi cu coşurile astea, dacă nu urmăm procedura şi intrăm pe geam sau pe uşă s-a zis cu noi. Că a păţit-o un moş mai tinerel care a împărţit daruri anul trecut p-aici, de-a luat o mamă de bătaie soră cu moartea, că l-a prins proprietaru tocmai când ieşea cu sacu-n spate dintr-o vilă. Aşa că dacă treaba cu infraroşiile n-a funcţionat a trebuit să merg după metode băbeşti. M-am luat şi eu după cântece şi strigăte de bucurie şi zâmbete calde şi clinchete de clopoţei. Mi-am zis că pe acolo trebuie să fie familiile care-l aşteaptă pe Moş Crăciun. Dar iar m-am înşelat mosule. Că nu se auzeau cântece şi strigăte de bucurie de niciunele. Toată lumea umblă încruntată şi e nervoasă. Şi smuceşte. Şi boscorodeşte. Că se şi luaseră doi după mine. M-au urmărit vreo zece cinşpe minute şi pe urmă au sărit pe mine trăgându-mă de barbă şi de mustăţi strigând în gura mare “Săriţi, ăsta-i boc, s-a deghizat în Moş Crăciun şi-a venit să ne fure cadourile…” Degeaba m-am chinuit eu să le explic că nu sunt nici un boc (apropo, ce naiba e ăla un boc, e ceva ca spiriduşii nopţii de la noi, ăia mici cu gura mare şi dinţii ascuţiţi ca la ferăstrău!?) că-mi jumuliseră deja juma din barbă, că n-au tras numa ăia doi, s-au strâns şi alţii grămadă ca la urs, toţi să tragă de barba mea…
Da până la urmă am scăpat şi uite că jung la subiect. Fii atent ce te rog eu pe tine moşule. Eu trag tare să recuperez timpul pierdut, că am cam întârziat faţă de plan cu toate neprevăzutele astea şi nu ştiu sigur când ajung şi pe la Constanţa. Am vorbit deja cu un şofer de TIR care e Speedy Gonzales, şofează cum conduc eu renii. Sunt sigur că mă descurc cu el şi de-acuma toate o să meargă brici. A trebuit să-i promit însă că-i găsesc un job pe camion la noi în Laponia, sau măcar macaragiu la vreunul din depozitele noastre, că e băiat bun, tare bun! Da ştii ce te rog?! Mai ţine-i tu puţin de vorbă pe copiii ăia de pe acolo, mai vinde-le o gogoaşă, mai zi-le o glumă, mai învaţă-i un cântecel, hai că te pricepi dumneata. Că vin şi eu! Mai întârzii puţin dar promit că vin! Pe bune!
Îţi mulţumesc tare mult pentru tot şi scuze de mesajul ăsta bulversant.

Hai toate cele bune şi să v-aducă Moşu ce cadouri vă doriţi!
Moş Crăciun cel Adevărat”

6 comentarii:

sophie spunea...

:))
pai din partea mea sa-l linistesti pe mosu asta adevarat si sa-i spui ca deja de atatea ori m-a ratat ca nici nu-l mai astept; ca daca il iau la recuperari, sa tot adun asa vreo 33 de ani, si-atunci bag de seama ca sacul tot e al meu :D

Si sa-i mai spui ca noi tratam totul cu umor, nu cu suparare ....

Si sa-l avertizezi ca in trenuri nimeni nu varsa ciorba, ci o regurgiteaza...asa ca daca doreste imprimeuri n-are decat sa se aseze pe banchetele din tren.

Iar tu sa ma scuzi, mosule, pentru franchete, si am sa-l las totusi pe mosul cel adevarat sa dea cu poleiala...galeata mea tocmai ce s-a terminat :))

mosu spunea...

:)
bag sama ca nu te ai prea bine cu mosu asta, nici acu ca-l cheama craciun si nici inainte de-i zicea in buletin gerila...
acu nici io nu mi-s mare fan dar imi place ca aduce oleaca de caldura in suflete

Valeria spunea...

Da pe unde a intrat Mosul asta in tara ca eu ma tot uit...si nu mai vine..si acum ca au reparat si podul peste Mures ...si poate ajunge in sfarsit si la noi...da degeaba.
Da foarte suparata nu sunt ca te am pe tine Mosule tot anul.HIHIHI !

mosu spunea...

Cred ca de intrat a intrat pe la Nadlac, da pe unde e nu mai stie nici el… Mai stii, o sosi drept de sarbatori… :))

earthwalker spunea...

boc fura cadourile :)))))

mosu spunea...

asa umbla vorba... cica d-aia nu mai sunt bomboane-n pom... din cauza de boc