Invierea (II)

- Dumneata ai fost ultima persoană care a văzut-o pe doamna M în viaţă, nu-i aşa!?
- Aşa se pare domnule.
- Când s-a întâmplat asta?
- Ieri seară la ora nouă şi treizeci şi cinci de minute.
- De unde ştii atât de sigur? Te-ai uitat la ceas când ai încuiat uşa la cameră?
- Nu domnule! M-am uitat la ceas când s-a terminat şedinţa de terapie. Fix la nouă treizeci. Este un ceas mare pe perete. M-am grăbit s-o duc pe doamna în camera ei pentru ca apoi s-o şterg acasă şi pe urmă la biserică.
- Drumul acesta până în cameră înseamnă fix cinci minute...
- Cam aşa domnule.
- Cheia de la camera doamnei rămâne la tine mereu?
- Nu. Seara o pun întotdeauna în dulapul în care se strâng cheile de la toate camerele. La zece dulapul se încuie iar peste noapte cheia rămâne la director.
- Deci oricine poate lua cheia de la cameră.
- Dacă are cheia de la dulap. Altfel trebuie să spargă uşa. Nu e greu dar asta s-ar vedea imediat.
Profesorul privi interogativ înspre inspector iar acesta strâmbă din nas semn că uşa nu fusese forţată.
- Eşti sigur că ai încuiat bine uşa când ai plecat? Nu ai lăsat-o deschisă cumva?!
- Ce întrebare e asta domnule?! Pentru Dumnezeu, desigur că am închis bine uşa. O controlez de fiecare dată să mă asigur.
- Iar cheia ai lăsat-o în dulap…
- Garantat.
- Ce părere ai despre doamna M? – reveni brusc inspectorul, cu privirea aţintită asupra tatuajului în formă de sirenă ce se unduia lasciv pe antebraţul interlocutorului. Nu putut să nu observe că cineva încercase să şteargă tatuajul începând de la coadă, dar fiindcă nu reuşise abandonase încercarea.
- Cum adică?! Ce părere să am?!
- Adică ce crezi despre ea… E nebună?
- Da, cred ca da. Dar nu e treaba mea să decid dacă e nebună sau nu, asta e treaba doctorilor.
- Îţi place? Ca femeie vorbesc…
- E un pacient. Nu-mi plac pacienţii de aici defel – replică bărbatul brutal.
- Mie îmi pare o femeie frumoasă – interveni profesorul.
- N-are decât să-ţi pară, să fii sănătos – se răsti bărbatul şi sirena de pe braţul său se chirci uşor de teama unui conflict.
- Miroase bine? Are trupul fierbinte?
Bărbatul scrâşni din dinţi cu capul plecat şi nu scoase niciun cuvânt.
- Miroase mai bine ca femeia pe care ai violat-o acum cinci ani?!
- Ce dracu vreţi de la mine? – ţipă bărbatul şi ţâşni drept în picioare dărâmând scaunul pe care stătea. Ce întrebări sunt astea?
Inspectorul îi prinse încheietura mâinii cu degetele sale scheletice ca într-un cleşte şi strânse privindu-l încruntat fix în ochi. Mânia bărbatului începu să se-nmoaie ca un balon înţepat cu acul, din care aerul iese puţin câte puţin. În cele din urmă se calmă, ridică scaunul şi se aşeză la loc.
- N-am mai făcut nicio prostie de mult timp domnule – reveni bărbatul cu ochii pierduţi şi sufletul răvăşit. Am devenit un om bun. Şi asta i se datorează şi ei.
- Doamnei M?! – întrebă teribil de mirat inspectorul.
- Da domnule, ei.
Profesorul şi inspectorul se priviră reciproc ridicând din sprâncene.
- În ce fel?
Bărbatul oftă şi tăcu. Nu părea dispus să-şi dezlege baierele sufletului.
- Ne poţi spune în ce fel?
- Nu se poate ca fiecare zi să fie însorită domnule. Uneori plouă, alteori bate vântul. Nu putem fugi în casă ca să ne ascundem de fiecare dată când se întâmplă asta. Trebuie să ne împrietenim cu stropii de ploaie şi cu vântul, să-i lăsăm să ne mângâie obrajii, să-i ascultăm când scâncesc. Şi stropii de ploaie vorbesc, ştiaţi asta?! Trebuie doar ascultaţi, trebuie să le învăţăm limba.
Se lăsă o tăcere apăsătoare şi lungă. Doar zumzetul gândurilor muşcând din linia zimţată a neîncrederii mai răscolea nemişcarea.
- Crezi că doctorul avea o relaţie aparte cu doamna M?
- Nu e treaba mea. Nu ştiu dacă aveau ei acolo o relaţie mai aparte, de unde să ştiu?!
- Părea că îi acordă o atenţie deosebită? O trata altfel decât pe ceilalţi pacienţi? O privea altfel?
- Nu ştiu… poate că şedinţele din cabinetul lui erau mai lungi şi mai dese decât ale altora. Atât pot să spun… Altceva n-am văzut.
- Poate că da, poate că o trata altfel… - murmură bărbatul după alte câteva clipe de gândire.
- Mulţumesc foarte mult tinere. Informaţiile dumitale ne-au fost de mare folos şi sper să ne ajute să rezolvam cazul şi să o găsim pe doamna M cât mai curând. Aaa… încă ceva. Ce crezi că s-a întâmplat cu ea? Unde crezi că a dispărut?
Bărbatul ezită în mod evident să răspundă, cuvintele îi umblau prin gură ca un pumn de buburuze într-un borcan de sticlă, i se ciocneau de obraji, îi pişcau limba, îi zgâriau cu aripile tari cerul gurii…
- Ştiţi… o să mă consideraţi şi pe mine nebun sunt sigur, dar cred că doamna M găsise o poartă către lumea de dincolo, către o altă lume. Am citit şi eu prin reviste despre chestiile astea, despre spaţiile cu mai multe dimensiuni, despre găurile de vierme. Domnilor, eu cred că noi trăim cu toţii ca nişte lighioane nevolnice pe coaja mărului, puţini au găsit poarta către miezul lui dulce…

***

- Ei, ce spui profesore?
- Până aici mi se pare cu adevărat extraordinar. O nebună încuiată într-o cameră care pur şi simplu se evaporă, un borfaş care se cuminţeşte şi devine un adept al teoriei relativităţii extinse şi un mic filozof… Da, da, e de-a dreptul fascinant…
- Sper să nu se ia boala asta – râse inspectorul zgomotos, căci e cel puţin ciudată această transformare a infirmierului. Crezi că ne-a spus adevărul? Crezi că ne-a ascuns ceva?
- Sunt sigur că ne-a spus adevărul! Singurul loc în care a evitat să ne spuna ceea ce crede cu adevărat a fost atunci când a vorbit despre doctor. E gelos. Sunt convins că este extrem de gelos pe doctor şi că îşi imaginează că doctorul are o relaţie sexuală cu doamna M. I-ai văzut privirea când ai întrebat: “Îi acorda o atenţie deosebită? O trata altfel decât pe ceilalţi pacienţi? O privea altfel?”. Lamă de cuţit nu alta ce se ascuţea pe măsură ce cuvintele curgeau…
- Şi are?!
- Nu ştiu… Nu cred… - zâmbi profesorul. Cred că dacă ar fi avut, infirmierul i-ar fi luat gâtul demult fără prea multe fasoane. Aşa rămâne doar o impresie, ce păstrează un echilibru relativ stabil între o mânie mocnită şi o linişte neputincioasă.
- Dar care este natura relaţiei dintre infirmier şi doamna M? Crezi că poate exista o relaţie de afectivitate între ei având în vedere trecutul lor şi conjunctura în care se desfăşoară povestea?! Putem numi “o relaţie” legătura dintre infirmier şi doamna M?
- Da. Mi se pare evident că există o relaţie între ei dragul meu. Şi natura relaţiei îmi pare una mai degrabă mistică decât bazată pe afectivitate. În mod poate paradoxal ea îi este icoană.
- Interesantă parere! Dar să ne întoarcem la oile noastre. Crezi că ar fi posibil ca infirmierul s-o fi sedus şi violat pe doamna M, pentru ca apoi s-o ucidă pentru a şterge toate urmele?
- Greu de crezut. Nu uita că de aici a plecat acasă şi apoi la biserică. Din informaţiile martorilor la zece treizeci ar fi fost acasă. Chiar dacă aceştia mint ca să-l acopere nu cred că ar fi putut ucide pentru ca apoi să meargă acasă şi să sărbătoreacă Învierea Domnului.
- Hmmm… Eşti naiv profesore, am văzut eu altele şi mai şi. E un om care a făcut multe la viaţa lui, o brută. Eu îl cred în stare. Ba cine a făcut-o sunt convins că a ales intenţionat această seară, pentru a-şi sterge mai uşor urmele şi a-şi crea un alibi. Şi atunci?!
- E greu de spus ce s-a întâmplat, dar sunt aproape sigur că infirmierul e implicat într-un fel sau altul. E mult preaaa… nu ştiu cum să spun… volatil… Parcă e făcut din baloane de săpun.
- Poate că discuţia cu doctorul ne va releva mai multe indicii.