Mmm… îmi placeee, îngaimă el extaziat și “m”-ul se zbate câteva clipe între buzele sale ca o pasăre între frunzele mângâietoare ale arborelui, lovind ușor și repetat buza de sus ca metronomul capătul scalei, pentru a scăpa apoi din strânsoare și a aluneca pe cerul gurii unde se amplifică precum un geamăt surd în camera de rezonanță a timpanului, făcându-l să-i simtă vibrațiile în obraji, ca undele magice ale harfei ce învăluie trupurile ce-o înconjoară, cutremurându-le.
Plăcerea imensă îl pătrunde adânc, topindu-se și curgând înăuntru din celulă în celulă ca mierea în fagure, aruncând peste gardul membranei, citoplasma și nucleul și aducând în loc o fierbințeală pufoasa cu miros de tei, tot mai departe, tot mai complet, până când ultima celulă se preschimbă și explozia din călcâi îl face sa tresară.
O privește înmărmurit cu toate simțurile încleștate, ca ghepardul ce întrezărește umbra ciutei în potcoava de apă, cu o poftă adâncindu-se precum fântâna fericirii căreia nimeni, niciodată, oricât va fi coborât în adâncuri, nu-i va fi găsit capătul și misterul.
O adulmecă pofticios, nara stângă se întinde să-i apuce miresmele, nara dreaptă le soarbe nerăbdătoare. O răstoarnă necontenit între privirea ochiului drept și privirea ochiului stâng, ca bijutierul care ține în palme impresionantul diamant, cel pe care nimeni văzându-l n-ar putea confirma că există, în timp ce palmele lui se încing, se înfierbântă, ard, îl prinde cu dreapta, îl aruncă în stânga, îl mută în podul palmei, pentru a-l apuca iarăși cu vârfurile degetelor tremurânde, până când din brațele sale încep să iasă aburi moi roșietici.
Mmm… murmură iar și încântarea îi săgetează trupul sfârtecându-i măruntaiele, descompunându-l în particule din ce în ce mai fine, e un pumn de nisip, e un abur, un nor, un nimic risipit împrejur.
I-a spus doar lui Mișu că trebuie să alegi inteligent, altfel plăcerea e vulgaritate, iar el a făcut-o de fiecare dată, fie că a șezut pe o bancă în parc, sau a trecut pe o stradă oarecare din oraș, ori s-a aflat într-un magazin, sau într-un birou.
Se apleacă și-i prinde între buze sfârcul roșietic cu cratere mici ca urmele lăsate în stâncă de pâraiele repezi de munte. Îl atinge cu vârful limbii și simte o săgetare, ca un curent, ca o tensiune adunată din vise nedeslușite și din povești nedormite, excitându-i înlăuntrul. Smulge fructul necuminte de la locul său și-l mută din trupul ei, în trupul lui. Îl plimbă pe cerul gurii, îl ascunde sub limbă, îl dă de joacă obrajilor, până când fructul se topește și lasă în urmă gust de vișină putredă, rom, scorțișoară și cuișoare.
Apoi ridică din nou lingurița și cu gura umedă o cuprinde aproape pe de-a-ntregul. Blat subțire cu gust de marțipan, ciocolată neagră densă, dulce și în același timp amăruie, atât cât să-ți zgâlțâie papilele gustului, să le smulgă din pereții obrajilor și să elibereze pe deplin fericirea, cremă de fistic cu suc de rodie și cocos, în care se zbat, ca spaima neîncăperii în plăcere, bucățele mici-mici de nuga. Deasupra, franjuri de ciocolată albă, din care scot capul timide, ca niște gânduri nesupuse, cranberries roșii ca sângele și vișine îmbătate de succes.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu