S-a saturat de trăit prin străinătăți, gata. Vrea acasă. Vrea mămăligă cu brânză și smântână și pui fript în ceaun cu mujdei de usturoi. N-a pus deoparte prea mulți bani, de-aia s-a și hotărât să vină cu trenul. Are și bagaje multe și-ar fi costat cât nu face. Măcar așa o să vadă țara. De la Curtici și pân’ la București. O vreme o să stea la sor'sa, Didina, la Bolintin, cu porcul ăla de barbat-su și țâncii șiroindu-și mucii-n țărână. Sau cel puțin așa erau ultima dată când îi văzuse. Până la urmă toți îs porci c-o fluieră seara când iese în pantofi cu toc și rochie neagră pe uliță. Oh și să n-aibă nevoie de doctor. Că știe cum e cu doctorii și cu spitalele în România. Și cu toate autoritățile care te țin pe la cozi și te-ntorc de nu știu câte ori că-ți mai lipsește nu știu ce hârtie la dosaru cu șină. Apă își cumpără și singură de la coperativă, că a lor are gust de leșie. Și-i cald și praf, iar soarele arde ca-n cuptor. O să stea o lună-două, cât să-și găsească o garsonieră cu chirie în București și ceva de lucrat. Se plimbă prin Facebook, peste paginile prietenilor rămași acasă. Doamne, ce fețe au. Ce îmbătrâniți, ce figuri supte, ce lipsă de culoare, câte frustrări revărsate. De fapt asta a șocat-o întotdeauna când a coborât din avion, oamenii cenușii ca niște umbre, hainele lor ponosite, aerul trist, acru, de parcă au venit cu toții să-și caute morții. Degetele-i fug singure peste site-ul de plecări/sosiri de la Otopeni. E zbor spre Paris la 16:45. Jumătate de oră de la gară. Face semn taxiului să oprească. Omul îi îndeasă cu greu valizele în mașină și clipește atotștiutor „atâtea bagaje, plecați definitiv?”. Nu-i răspunde, trântește ușa și-i lasă un bacșiș gras.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu