Era dezamăgit de lume așa cum i se arăta. Mai ales că ziua era scurtă și norii umpleau cerul. Avea uneori perioade de înseninare, dar erau puține și trecătoare. Știa însă o soluție pentru a schimba lucrurile. Așa că adună cele necesare pentru a-și pune în aplicare planul. Îi trebuiau un scaun, o bucată zdravănă de funie și un cui bine înfipt în grindă. Găsi repede cuiul în care o vreme stătuse tabloul cu ăi bătrâni. Îl dădu jos și încercă cuiul. Era lung și solid. Apoi
cumpără funia. Îi făcu un laț cam cât să treacă un cap de om și-l puse pe scaunul cu picioare curbate. Se sui pe scaun și legă capătul funiei de cui. Trase scaunul sub fereastră si șezu. Avu de așteptat vreme bună. Apoi zări soarele. Suia ușor ca o lămâie uriașă și se căznea să-și facă loc printre nori. Când ajunse în mijlocul fereștii, aruncă lațul în jurul rotundului și smuci. Soarele mai lunecă o vreme, apoi se poticni în cui și înțepeni în colțul din dreapta sus al ferestrei.
Pe cealaltă parte a lumii era tot noapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu