vineri, 16 octombrie 2009

barbatul care cultiva coconi de matase

nimeni nu bǎnuia cǎ bǎrbatul de la patru, tǎcut, cu chipul şters, cu paşii moi de vatǎ şi privire pierdutǎ întotdeauna dincolo de marginile orizontului, cultivǎ viermi de mǎtase
de fapt şi de drept nimeni nu ştie asta cu siguranţǎ nici acum
cu zvonul a venit vecina de la doi care zice cǎ ar fi vorbit ea cu poştǎriţa ce îi adusese c-o sǎptǎmânǎ în urmǎ un mandat şi l-a vǎzut aplecat peste pervazul ferestrei cum îngroapǎ gogoşi de mǎtase în ghivecele aşezate la rând ca soldaţii, iar pe urmǎ a venit aşa ca din greşealǎ sǎ-i aducǎ altul care de fapt nu era al lui, cǎ murea de curiozitate şi a vǎzut cum din gogoşi crescuserǎ frumuşel plǎntuţe, ca un fel de pânzǎ de pǎianjen fǎcutǎ numai din fire de mǎtase strǎlucitoare presǎratǎ din loc în loc cu buburuze rotunde şi vii ca nişte ochi de pisicǎ care zice ea erau gogoşi de mǎtase
vecina de la doi se jurǎ cu mâna pe inimǎ cǎ a vǎzut ea însǎşi într-o dimineaţǎ când s-a deschis uşa şi se afla întâmplǎtor pe acolo, casa bǎrbatului plinǎ de fire de mǎtase lungi care se întindeau din hol şi pânǎ la baie, din balcon şi pânǎ în bucǎtǎrie, construind o ţesǎturǎ finǎ şi deasǎ ca o nǎframǎ
poate cǎ povestea asta ar fi fost trecutǎ cu vederea dacǎ trei perechi de îndrǎgostiţi ce-şi împleteau iubirile la colţul înserǎrii n-ar fi confirmat în mod independent cǎ din apartamentul bǎrbatului se rǎzvrǎtesc spre cer strǎluciri ciudate, ca un fir aurit ce se deşirǎ spre înalt într-un fulger subţire şi lung în care se reflectǎ zâmbetul lunii
acum nu se mai vǎd, cǎci bǎrbatul îşi ţine storurile trase
un domn din apartamentul de deasupra s-a plâns cǎ fire de mǎtase subţiri şi lungi ca lacrimile despletite de pe pleoape îi intrǎ noaptea în casǎ pe la încheieturile geamurilor şi scâncesc ca un copil ce viseazǎ urât, cǎ de-aia a şi pus purfixu iar o doamnǎ de vizavi a povestit la coafor cǎ a vǎzut într-o searǎ când s-a fǎcut pentru o secundǎ luminǎ cum casa e plinǎ de o ceaţǎ rotundǎ şi albǎ ca vata de zahǎr iar bǎrbatul trǎieşte în mijlocul ei într-un cocon pufos şi dens cǎ de-aia nici nu se-aude nimic de la el, ba unii spun cǎ nici nu l-ar mai fi vǎzut de luni de zile…
asta pânǎ când într-o zi vecina de la parter l-a vǎzut cum te vǎd eu pe tine, aşa faţǎ în faţǎ şi ochi în ochi, iar bǎrbatul a rǎmas o clipǎ împietrit apoi a zbughit-o pe scǎri în sus, dar vecina de la parter poate sǎ spunǎ fǎrǎ putinţǎ de tǎgadǎ cum în pǎrul bǎrbatului erau încâlcite fire subţiri şi albe, aproape transparente şi uşor ondulate exact ca mǎtasea
iar asta a pus capac la toate
chiar dacǎ în ziua urmǎtoare ghivecele din fereşti au dispǎrut cu totul, dar nimic altceva nu s-a schimbat

hmmm… cine ar fi crezut ca bǎrbatul de la patru cultivǎ coconi de mǎtase chiar în gândurile oamenilor……

2 comentarii:

arc-en-ciel spunea...

poveste pentru zi de sîmbătă. mulţumesc, (pseudo)moşule.

mosu spunea...

eu multumesc ca ma citesti si trenurile cu povesti nu se pierd in neant ci ajung de fiecare data in gara potrivita….